Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 11, cf. LXX

1. A bine-călăuzit lucrurile lor în mâna Profetului celui sfânt.

2. Au umblat [în] pustiul cel nelocuit și în [locurile] cele neumblate au înălțat corturi.

3. Au stat împotriva vrăjmașilor și celor potrivnici li s-au împotrivit.

4. Au însetat și Te-au chemat pe Tine [ἐδίψησαν καὶ ἐπεκαλέσαντό Σε] și le-ai dat lor apă din piatra cea colțuroasă [καὶ ἐδόθη αὐτοῖς ἐκ πέτρας ἀκροτόμου ὕδωρ] și vindecarea setei din piatra cea tare [καὶ ἴαμα δίψης ἐκ λίθου σκληροῦ].

5. Căci, prin care au fost pedepsiți vrăjmașii lor, prin acestea ei, lipsindu-se, li s-au făcut cele bune.

6. Și în loc de izvorul râului cel pururea-curgător, [cu] sânge mânjit tulburându-se,

7. întru dovada poruncii celei omorâtoare de prunci, ai dat[1] lor apa cea îmbelșugată fără de nădejde,

8. arătând, prin setea de atunci, cum pe cei potrivnici i-ai pedepsit.

9. Căci, când s-au ispitit [ὅτε γὰρ ἐπειράσθησαν], deși în milă pedepsindu-se [καίπερ ἐν ἐλέει παιδευόμενοι], au cunoscut cum [ἔγνωσαν πῶς], cu urgie judecându-se [μετ᾽ ὀργῆς κρινόμενοι], cei neevlavioși se chinuiau [ἀσεβεῖς ἐβασανίζοντο].

10. Căci, pe aceștia, ca un părinte mustrându-i, i-ai încercat[2], iar pe aceia, ca împăratul cel aspru învinovățindu-i, i-ai cercetat.

11. Și plecând [ei], dar și fiind de față, la fel se mâhneau.

12. Căci îndoit i-a luat pe ei mâhnirea și suspinul pomenirilor celor care au trecut.

13. Căci, când au auzit, prin ale lor pedepsiri [ὅτε γὰρ ἤκουσαν διὰ τῶν ἰδίων κολάσεων], [că] li s-a făcut lor bine, au simțit [mila] Domnului [εὐεργετημένους αὐτούς ᾔσθοντο τοῦ Κυρίου].

14. Căci, pe Care în lepădare, altădată aruncându-L, L-au părăsit batjocorindu-L [Ὃν γὰρ ἐν ἐκθέσει πάλαι ῥιφέντα ἀπεῖπον χλευάζοντες], la sfârșitul sfârșiturilor s-au minunat [ἐπὶ τέλει τῶν ἐκβάσεων ἐθαύμασαν], [dar] nu însetând [ei] asemenea [cu] cei Drepți [οὐχ ὅμοια Δικαίοις διψήσαντες] .

15. Și pentru gândurile cele neînțelegătoare ale răutății lor [ἀντὶ δὲ λογισμῶν ἀσυνέτων ἀδικίας αὐτῶν], în[tru] care rătăcindu-se [ἐν οἷς πλανηθέντες], se închinau la târâtoarele cele necuvântătoare și la fiarele [sălbatice] cele netrebnice [ἐθρήσκευον ἄλογα ἑρπετὰ καὶ κνώδαλα εὐτελῆ], ai trimis[3] [asupra] lor mulțime de vietăți necuvântătoare întru răzbunare [ἐπαπέστειλας αὐτοῖς πλῆθος ἀλόγων ζῴων εἰς ἐκδίκησιν],

16. ca să cunoască [ei], că prin care cineva păcătuiește [ἵνα γνῶσιν ὅτι δι᾽ ὧν τις ἁμαρτάνει], prin acelea se pedepsește [διὰ τούτων κολάζεται].

17. Căci nu pierdea atotputernica Ta mână [οὐ γὰρ ἠπόρει ἡ παντοδύναμός Σου χεὶρ], și zidind [și Care a zidit] lumea din materia cea fără de chip [καὶ κτίσασα τὸν κόσμον ἐξ ἀμόρφου ὕλης], a trimite asupra lor mulțime de urși sau leii cei îndrăzneți

18. sau nou-zidite fiare necunoscute, pline de mânie [ἢ νεοκτίστους θυμοῦ πλήρεις θῆρας ἀγνώστους], fie suflare de foc suflând răsuflare [ἤτοι πυρπνόον φυσῶντας ἄσθμα] sau urlet[e] împrăștiindu-se de fum [ἢ βρόμον λικμωμένους καπνοῦ] sau groaznice scântei din ochi fulgerând [ἢ δεινοὺς ἀπ᾽ ὀμμάτων σπινθῆρας ἀστράπτοντας],

19. cărora nu numai vătămarea putea [ar fi putut] să-i nimicească cu totul pe ei, ci și vederea înspăimântându-i să-i nimicească cu totul.

20. Dar și afară de acestea, puteau să cadă [fiind] prigoniți [cu] un duh[4] de-al pedepsei [ἑνὶ πνεύματι πεσεῖν ἐδύναντο ὑπὸ τῆς δίκης διωχθέντες] și împrăștiați de Duhul[5] puterii Tale [καὶ λικμηθέντες ὑπὸ Πνεύματος δυνάμεώς Σου][6]. Însă toate [cu] măsură și [cu] număr și [cu] greutate le-ai poruncit.

21. Căci, cu măreție, Ție Îți este a fi tare acum [și] pururea și, [cu] puterea brațului Tău, cine Îi [Îți] va sta împotrivă?

22. Că[ci] ca plecarea din cumpănă [este] toată lumea înaintea Ta [ὅτι ὡς ῥοπὴ ἐκ πλαστίγγων ὅλος ὁ κόσμος ἐναντίον Σου] și ca picătura de rouă, cea de dimineață, coborându-se pe pământ [καὶ ὡς ῥανὶς δρόσου ὀρθρινὴ κατελθοῦσα ἐπὶ γῆν].

23. Și îi miluiești pe toți, că[ci] toate le poți [ἐλεεῖς δὲ πάντας ὅτι πάντα δύνασαι] și treci cu vederea păcatele oamenilor întru pocăință [καὶ παρορᾷς ἁμαρτήματα ἀνθρώπων εἰς μετάνοιαν].

24. Căci iubești toate cele care sunt [ἀγαπᾷς γὰρ τὰ ὄντα πάντα] și nimic [nu] Te dezgustă [din cele] pe care le-ai făcut [καὶ οὐδὲν βδελύσσῃ ὧν ἐποίησας], căci nici urând ceva [nu] ai zidit [οὐδὲ γὰρ ἂν μισῶν τι κατεσκεύασας].

25. Și cum a rămas ceva, dacă Tu nu ai vrut[7]? Sau, [cea care] nu a fost chemată de tine, a fost păstrată[8]?

26. Și le cruți pe toate, că ale Tale sunt [φείδῃ δὲ πάντων ὅτι Σά ἐστιν], Stăpâne, iubitorule de suflete [Δέσποτα φιλόψυχε]!


[1] Cu referire la Dumnezeu.

[2] Iarăși se referă la Dumnezeu.

[3] Tot despre Dumnezeu e vorba.

[4] Trimițând doar un singur duh. Și aici prin duh se înțelege Înger.

[5] Duhul Sfânt.

[6] Pentru că Duhul Sfânt îi unește pe cei credincioși în Biserică, dar îi desparte pe cei neevlavioși și care fac multe rele.

[7] Fraza aceasta ar trebui înțeleasă astfel: „Și cum ar fi rămas ceva [în existență], dacă Tu n-ai fi vrut?”.

[8] Iar aici: „Sau cea care nu ar fi fost chemată de Tine [să existe], ar fi fost păstrată [în existență, ar fi existat]?”.

Did you like this? Share it:

Previous

Marin Sorescu. Neparodiantul, neironicul, neludicul [5]

Next

De la Alex Grama la Alex Ștefănescu

2 Comments

  1. Horia

    Foarte duhovnicească și pilduitoare lectură acum la începutul postului. Dumnezeu să vă ajute în continuare! Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, domnule Horia, pentru încurajare! Vă doresc numai bine!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén