Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la intrarea în Biserică a Maicii Domnului [21 noiembrie 2017]

Iubiții mei[1],

Fecioara intră în Biserică pentru ca să se facă biserică. Să se facă biserică sfințită a lui Dumnezeu, cu totul sfântă și fără de prihană. Ea intră în Templu pentru ca să devină cortul cel ceresc [σκηνὴ ἐπουράνιος] al Împăratului Celui ceresc și templul cel preacurat al Mântuitorului [ὁ καθαρώτατος ναὸς τοῦ Σωτῆρος][2].  Pentru că rolul Bisericii pe pământ e acela de a ne încorpora pe toți, de a ne face una cu Hristos, pentru ca toți să devenim biserici sfinte ale lui Dumnezeu.

Dar nu simpla intrare în Biserică ne mântuie, ci dăruirea totală lui Dumnezeu pentru a împlini poruncile Sale. Căci întreaga viață a Născătoarei de Dumnezeu e o totală și continuă dăruire de sine lui Dumnezeu, pentru ca El să Își facă voia Lui întru ea. Pentru că Preacurata Fecioară Maria a acceptat să conlucreze cu Dumnezeu în fiecare clipă a vieții ei și prin aceasta a devenit paradigmatică pentru fiecare dintre noi.

Cu alte cuvinte, ca cineva să fie paradigmatic, exemplar pentru noi, ca cineva să fie un exemplu bun, de urmat în viața noastră, trebuie ca el, la rândul său, să-I urmeze lui Dumnezeu. Să urmeze Celui atotsfânt și atotbun, Care e viața prin excelență și dăruitorul vieții noastre. Și de aceea, cel care Îi urmează lui Dumnezeu și trăiește cu El și e plin de viața lui Dumnezeu, acela e un exemplu vrednic de urmat pentru noi.

– Și de ce este omul cuvios, omul sfânt exemplul vrednic de urmat pentru noi?

– Pentru că viața lui e în acord cu cuvintele sale. Nu spune una și face alta, ci mărturisește ceea ce face, crede ceea ce spune și se străduiește continuu să împlinească voia lui Dumnezeu, pentru ca voia Lui să fie viața sa. Și pentru că el se împlinește continuu în Dumnezeu, tocmai de aceea el este o împlinire dinamică a voii lui Dumnezeu, personalizată, de care avem cu toții nevoie. Căci cărțile duhovnicești trebuie înțelese și transformate, în mod personal, în conținutul vieții noastre, pentru ca să devină viața noastră. Dar el, omul duhovnicesc, este o carte vie, rațională și deschisă spre comuniune. Fapt pentru care, orice întrevedere cu el este o lecție de viață sfântă. Și, în persoana sa, vezi cum se armonizează contrariile, cum se trăiește în mod paradoxal viața ortodoxă și în același timp actual. Pentru că toate cuvintele Domnului și ale Sfinților Lui trebuie înțelese și reactualizate în noi înșine, pentru ca să ajungem să fim niște temple raționale ale lui Dumnezeu, în care El Se odihnește.

Căci marea taină a praznicului de azi nu constă în faptul că Născătoarea de Dumnezeu a fost dusă în Templu, după cum au făgăduit părinții ei, ci în viața ei preadumnezeiască pe care a trăit-o în Templu. De aceea eu vreau să accentuez astăzi faptul că relevanța praznicului de față pentru noi constă tocmai în acest lucru: în transformarea noastră în biserici personale ale lui Dumnezeu. Că noi venim și trebuie să venim la Biserică nu pentru că „așa se face”, nu pentru că „e bine, pentru că ne aduce spor în casă”, ci pentru ca să ne împlinim duhovnicește, pentru a ne sfinți, pentru a ne face locașuri vii ale lui Dumnezeu. Căci ceea ce Dumnezeu a făcut cu Preacurata Fecioară Maria vrea să facă cu fiecare dintre noi.

Pentru că în ea, în Maica Sa, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat în mod real și de aceea ea este Născătoare de Dumnezeu. Dar în fiecare dintre noi, care ne sfințim pentru El, Domnul vrea să Se coboare în mod duhovnicește în noi și să locuiască întru noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, pentru că, prin harul Ei, întreaga Preacurată Treime vrea să locuiască în noi [In. 14, 23; 17, 21].

Tot în condacul praznicului, din care am citat la începutul predicii, ni se spune că Maica lui Dumnezeu este „vistieria cea sfântă a slavei lui Dumnezeu [τὸ ἱερὸν θησαύρισμα τῆς δόξης τοῦ Θεοῦ]”[3].

– De ce este vistierie sfântă a slavei Lui?

– Pentru că ea a lucrat multiplele porunci ale lui Dumnezeu și, prin toate, s-a umplut de slava lui Dumnezeu. Ea s-a format interior din multele Lui porunci, care, la un loc, sunt o comoară de har.

Adică s-a umplut de ascultarea de Dumnezeu, de rugăciune, de contemplație, de tăcere, de muncă, de delicatețe, de curăție, de bucurie și veselie sfântă, de priveghere, de citiri sfinte. Și toate aceste porunci ale lui Dumnezeu, trăite personal, te fac un izvor de har, pentru că harul primit de la El se revarsă și în viețile celor cu care tu comunici. Și vedem acest lucru în viețile tuturor Sfinților. Vedem cum prezența lor e o nădejde, o bucurie, un ajutor, o mântuire și pentru alții. Căci ei, și în timpul vieții lor pământești și după moarte, trăind în Împărăția Lui, se dăruie nouă, ne ajută pe noi, vin în ajutorul și tămăduirea noastră, motiv pentru care îi simțim întotdeauna benefici, buni, milostivi cu noi. Pentru că ei nu numai că există și sunt buni, ci își manifestă în mod iubitor bunătatea lor în viața noastră, dacă noi îi chemăm cu evlavie și cu inimă smerită.

Iar cine are mare evlavie către Născătoarea de Dumnezeu, acela simte din plin prezența și lucrarea ei în viața sa. Simte iubirea ei înfocată, simte curăția ei cea fără de asemănare, simte smerenia ei negrăită, simte râvna mistuitoare pentru a-I sluji lui Dumnezeu. De aceea, cine o iubește pe Stăpâna lumii, acela e un om paradoxal. Pentru că e plin de milă, dar și de dreptate, e aspru cu sine, dar îngăduitor cu ceilalți, este mult milostiv, dar și mult muncitor. Căci Stăpâna noastră, în Templu, deși era plină de rugăciune și de vederi dumnezeiești, ea se ocupa și cu Sfânta Scriptură, dar și torcea și cosea în același timp[4].

Pentru că viața practică se îmbină în mod binecuvântat cu viața contemplativă. Dacă lucrăm pământul sau dacă zidim o casă, dacă facem un scaun sau dacă facem mâncare pentru familia noastră, noi suntem plini de rugăciune și de atenție, de mulțumire și de bucurie. Căci Dumnezeu ne ajută în tot ceea ce facem. Dacă citim, citim pentru Dumnezeu, și dacă lucrăm ceva anume, lucrăm pentru El. Pentru că și munca e porunca Lui, dar și citirea și scrisul și cântarea înaintea Lui sunt tot porunci ale Sale.

De aceea, trăim în mod echilibrat, făcând și muncă fizică, dar și muncă mentală, și le închinăm pe toate lui Dumnezeu. Căci trebuie să ne lucrăm și trupul odată cu sufletul, pentru că ambele trebuie înduhovnicite. Iar cine e plin de slava lui Dumnezeu, acela știe că slava Lui tronează în toată ființa noastră, pentru că nicio parte din noi nu este lipsită de prezența Sa.

De aceea și noi numim Sfinte Moaște trupurile în întregime ale Sfinților Lui și nu doar anumite părți din ele. Asta pentru ca toți pudibunzii să înțeleagă foarte bine faptul că nicio parte din trupul nostru nu e rușinoasă și nici păcătoasă, pentru că Dumnezeu locuiește, prin slava Lui, în tot trupul și în tot sufletul nostru. Căci păcatul, când îl lucrăm în noi, se împânzește ca păcura în tot trupul și sufletul nostru. Dar când ne curățim de patimi și ne umplem de slava lui Dumnezeu, slava Lui, ca pace și bucurie și sfințenie, se împânzește în fiecare parte a trupului și în tot sufletul nostru.

De aceea, acolo unde ne omoară păcatul, ne învie slava Lui și unde noi ne murdărim, Dumnezeu ne face curați. Dar când El ne curățește, ne curățește în mod deplin și nu parțial, adică în tot sufletul și în tot trupul nostru, și dacă El ne face curați, atunci suntem cu adevărat curați, prin slava Lui, înaintea Sa.

Astfel, atunci când o numim pe Maica lui Dumnezeu ca fiind Preacurată ne referim la faptul că ea e curată în tot trupul ei, în toate mișcările trupului ei, în toate gândurile ei, în toate sentimentele ei, în toate alegerile ei de a face ceva anume. Și când spunem că ea e Preanevinovată, spunem că ea nu a făcut vreodată vreun păcat personal, așa cum ne spune întreaga Tradiție a Bisericii. Și, din aceste motive reale și preasfinte, Dumnezeu S-a coborât și S-a întrupat din trupul ei, al Maicii Sale, pentru că era cu totul vrednică de El. Ea era cea despre care vorbiseră Sfinții Profeți și o numiseră Fecioară care naște [Is. 7, 14] sau Împărăteasa din cele de-a dreapta lui Dumnezeu [Ps. 44, 10].

De aceea, când a fost adusă la Templu, la vârsta de 3 ani[5], Preacurata Fecioară Maria s-a arătat și pe Hristos tuturor mai înainte Îl vestește [καὶ τὸν Χριστὸν τοῖς πᾶσι προκαταγγέλεται][6] nouă, după cum ne spune troparul praznicului. Căci venind Maica Lui, ni-L vestește pe El, pe Cel care Se face Prunc, pentru ca să ne învețe că trebuie să ne naștem din nou, prin apă și prin Duh [In. 3, 5], și să trăim duhovnicește [In. 4, 24].

Însă nașterea din nou nu înseamnă doar Botezul Bisericii, ci și pocăința continuă pentru păcatele noastre, care trebuie să fie o continuă înviere din morți pentru noi. Căci noi avem nevoie să ne naștem din nou continuu, avem nevoie să murim și să înviem continuu cu Dumnezeu, pentru ca să trăim viața Lui…

Ați auzit, ați citit, vedeți cu ochiul liber…că problema Bisericii numărul unu în lume e diluarea mesajului ei, bagatelizarea și negarea lui. Unii doresc o perspectivă edulcorată a vieții Bisericii, o reinterpretare a modului de a fi al creștinului, pe când alții găsesc că credința și viața creștină sunt „improprii” pentru momentul de față. De aceea, prezentarea credinței creștine într-un mod atrofiat, ironizarea ei sau negarea ei sunt un mod de a fi pentru mulți. Pentru că s-au distanțat interior de viața Bisericii și n-au de gând să trăiască după poruncile sfințeniei lui Dumnezeu.

De aceea, a vorbi azi despre viața duhovnicească, despre viața interioară a creștinului, despre ce trăim noi cu Dumnezeu, multora li se pare „o fantezie religioasă”. Pentru că ei consideră că nu poți trăi decât „teluric” pe fața acestui pământ, iar angajarea religioasă „nu poate fi” în centrul vieții unui om. Însă, pentru mine, lucrurile stau tocmai invers: viața religioasă este viața mea, e centrul vieții mele interioare, iar viața mea socială este numai o prelungire a vieții mele religioase. Pentru că eu o trăiesc din perspectiva relației mele cu Dumnezeu, fiind cu El tot timpul.

Și după cum un îndrăgostit nu își închipuie că are trăiri interioare frumoase, ci chiar le are, tot la fel eu, ca om credincios, nu îmi închipui că sunt cu Dumnezeu, ci chiar sunt, și mă simt umplut de slava Lui și de iertarea Sa întotdeauna. Pentru că viața religioasă e centrul vieții sociale, și, trăind cu Dumnezeu, tu poți munci, poți avea o familie, poți avea o carieră, poți călători, te poți împlini, pentru că le faci pe toate dimpreună cu Dumnezeu. Ajutat și întărit de El în tot ceea ce faci.

De aceea, viața telurică a lumii de azi nu se extinde tot mai mult pentru că viața religioasă e „o utopie”, ci pentru că viața religioasă e o viață sfântă, care cere o schimbare totală a noastră. Și în loc de schimbare interioară și de sfințenie, omul alege să trăiască la întâmplare, fără să îl tragă nimeni la răspundere, pentru că el își închipuie că viața telurică e viața „adevărată” a omului. Exigențele credinței sunt „prea mari” pentru el, pentru că își propune să experimenteze toate păcatele. Numai că păcatul, oricare ar fi el, nu ne sporește entuziasmul, ci greața față de noi înșine. El nu ne aduce sănătate, ci boală, nu ne face vii, ci ne omoară. De aceea, cei mai mulți dintre convertiți sunt oameni răniți profund de păcat, oameni care au băut paharul morții până la fund…și și-au dat seama că viața lor nu are niciun sens. Și de acolo, de la această conștientizare a vieții lor, a adâncului sufletului lor, ei au înviat! I-a înviat Dumnezeu, scoțându-i la lumină prin slava Lui, pentru că le-a dat sens vieții lor. I-a făcut să vadă că ei nu pot trăi fără El, că viața telurică, viața la întâmplare nu e o viață umană, ci inumană, pentru că viața duhovnicească e viața reală a omului.

Și când stai în fața icoanei Maicii Domnului și știi că ea nu a avut păcat, niciun păcat în viața ei, te simți jalnic, nespus de păcătos! Pentru că tu ai făcut enorm de multe păcate și, prin mila Lui, El te-a iertat de ele. De aceea, mila, mila lui Dumnezeu e viața noastră. Datorită milei Lui suntem azi împreună, pentru că fiecare meritam să fim morți datorită păcatelor noastre.

Și pentru aceasta trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu! Recunoscători pentru fiecare secundă pe care o trăim. Pentru că Maica Domnului a fost adusă la Templu, pentru că fusese făgăduită Domnului[7].

Ea s-a supus lui Dumnezeu, pentru că la fel se supuseseră și Sfinții ei Părinți. Dar dacă Maica lui Dumnezeu a ales să se supună lui Dumnezeu, pentru că așa doriseră și părinții ei, cu atât mai mult noi trebuie să ne supunem lui Dumnezeu, ca unii care L-am ales pe El de bună voie. Și dacă ne considerăm credincioși și suntem credincioși, atunci de ce nu ne supunem Lui întru toate? De ce vociferăm la fiecare durere pe care o avem, la fiecare poruncă a Lui pe care o împlinim, la fiecare încercare a credinței noastre?

Așadar, iubiții mei, acest praznic mariologic ne cere nouă să fim ascultători și buni, curați și frumoși la suflet, pentru că viața noastră este viața lui Dumnezeu! Suntem chemați la a fi locașuri vii ale lui Dumnezeu, suntem chemați la a fi oameni duhovnicești. Pentru că din gura noastră trebuie să se audă adevărul lui Dumnezeu, de la noi trebuie să se aprindă lumina credinței și în alții, noi suntem cei care trebuie să sădim viața lui Dumnezeu în alții, pentru că El locuiește în noi. Și cei care vor să Îl vadă pe Dumnezeu în noi, trebuie să Îl vadă în tot ceea ce noi facem. Pentru că Dumnezeu e cu noi și în noi și ne deschidem inima pentru ca și alții să Îl vadă pe Dumnezeu în noi.

Dar dacă mulți sunt enervați și ultragiați de disponibilitatea noastră religioasă și umană, acesta e un semn de autenticitate. Pentru că nu enervează decât adevărul personalizat. Adevărul mimat, adevărul spus într-o doară, adevărul relativizat, adevărul fanfaronicizat…nu enervează. Dar enervează adevărul care e una cu tine, enervează adevărul spus apăsat, adevărul milostiv și bun cu toți.

Așa că viața Bisericii e un risc asumat, e o continuă și asumată expunere interioară. Oricine poate să interpreteze gesturile tale. Oricine te poate discredita, oricine te poate minimaliza, oricine îți poate face rău. Dar faptele tale, dacă sunt fapte creștine, sunt întotdeauna eclesiale, fac parte din Biserică și te fac o biserică vie a lui Dumnezeu, în care mulți se odihnesc, pentru că Însuși Dumnezeu Se odihnește.

Odihniți pe Dumnezeu și pe cei împreună-frați cu noi în inimile dumneavoastră! Odihniți-i pe cei care au nevoie de bucurie și de încredere! Nu fiți acri, ci plini de veselie duhovnicească, de veselia învierii, pentru că Dumnezeu e viața noastră! Și astfel vom fi unii pentru alții un sprijin puternic, un ajutor viu, duhovnicesc, pentru că ne vom odihni unii pe alții întru pacea lui Dumnezeu, cea care întrece orice minte. Amin!


[1] Începută în dimineața zilei de 18 noiembrie 2017, o zi de sâmbătă. Și am terminat-o a doua zi, la 17. 05, afară fiind 10 grade.

[2] Cf. Condacului praznicului. A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx și

https://doxologia.ro/tropar/condac-la-praznicul-intrarii-biserica-maicii-domnului.

[3] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx.

[4] Cf. https://doxologia.ro/viata-sfant/intrarea-biserica-maicii-domnului.

[5] Ibidem.

[6] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx.

[7] Cf. https://doxologia.ro/canon-cantari/canon-de-rugaciune-la-praznicul-intrarii-biserica-maicii-domnului-2.

Did you like this? Share it:

Previous

Pastorala Sfântului Sinod (noiembrie 2017)

Next

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 13, cf. LXX

3 Comments

  1. Ioana

    Doamne ajută, Părinte! Unii sunt cu adevărat atei și dușmănoși față de Biserică, dar alții mi se pare mie că nici nu gândesc prea bine ce fac și se lasă purtați de val și dacă văd că moda e să fii indiferent față de Biserică, să nu pari prea religios și să te îndreptățești tot timpul, fac și ei la fel. Nu știu ce să zic dar nu cred că judecă prea bine răul pe care și-l fac singuri și răul imens pe care îl fac societății propagând această manifestare de antipatie fără motivații prea lămurite nici pentru ei. Pur și simplu celor mai mulți le place să fie în trend, să nu rupă rândurile…
    Binecuvântați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă dau dreptate, doamnă Ioana!…Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă bucure întru slava Lui pururea! Numai bine!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén