Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la pomenirea Sfântului Apostol Andreas, Apostolul românilor (30 noiembrie 2017)

Iubiții mei[1],

ziua de azi este ziua duhovnicească a tuturor românilor ortodocși. Este ziua identității noastre religioase, ziua cea preabucuroasă în care îl pomenim pe cel care ne-a încreștinat pe noi. Pentru că îl pomenim azi pe Apostolul nostru, al românilor ortodocși, pe Sfântul Apostol Andreas [Ὁ Ἅγιος Ἀνδρέας ὁ Ἀπόστολος], Cel întâi-chemat [ὁ Πρωτόκλητος][2] la apostolat, pe întemeietorul Bisericii românești.

Căci noi, românii ortodocși, alături de celelalte națiuni ortodoxe, ne aflăm în Biserica lui Hristos și a Apostolilor Săi, în Biserica Cincizecimii, în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, care a ajuns, prin veacuri, până la noi, ca prelungire mistică a vieții lui Dumnezeu în viața noastră. Noi, românii ortodocși, de două milenii suntem în Biserica Dumnezeului Celui viu, ca parte intimă a trupului Său mistic. De aceea nu ne-a plăcut niciodată să experimentăm separarea de Biserică și am considerat orice pseudo-biserică drept un atentat la identitatea noastră religioasă și națională. Pentru că credința ortodoxă, limba română și pământul românesc strămoșesc le-am văzut întotdeauna ca fiind coexistente și reprezentând identitatea noastră ca neam, aflat în legătură intimă cu celelalte națiuni ortodoxe.

Pentru că Sfinții Apostoli, potrivit poruncii Domnului [Mt. 28, 19], au creștinat neamuri. Ei nu au creștinat persoane izolate, în indiferență față de neamul, limba și modul lor particular de a vedea lucrurile, ci au creștinat neamurile așa cum erau ele la data înființării Bisericii. Din acest motiv, națiunile ortodoxe sau foste ortodoxe au fost amprentate eclesial la modul profund, au fost creștinate, pentru că Biserica, alături de Stat, a fost instituția formatoare și păstrătoare a identității naționale. Iar unde neamul încreștinat, la un moment dat, a apostaziat de la Biserică, se observă în mod pronunțat o schimbare de paradigmă existențială. Pentru că Biserica este un mod de-a fi, de-a gândi și de a vedea viața de față, în interdependență continuă cu veșnicia, iar când un neam iese din Biserică, el trăiește situația dramatică a unei repăgânizări a sa.

Din marea purtare de grijă a lui Dumnezeu, românii ortodocși nu au trăit această dramă a separării lor de Biserică! Românii ortodocși au fost veacuri la rând parte componentă a Patriarhiei de Constantinopol, noua Romă, iar Biserica Ortodoxă Română a luat naștere în 1872, Patriarhia de Constantinopol recunoscând autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 25 aprilie 1885, prin Patriarhul Ecumenic Ioachim al 4-lea[3]. Însă în anul 1885, Biserica Ortodoxă Română îi cuprindea doar pe ortodocșii din Țara Românească și pe cei din Moldova. Ortodocșii din Transilvania s-au integrat în Biserica Ortodoxă Română în ziua de 23 aprilie 1919. Pentru ca, din ziua de 4 februarie 1925, Biserica Ortodoxă Română să ajungă un Patriarhat, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre, hotărâre sinodală care a fost întărită în mod instituțional în ziua de 25 februarie 1925. De aceea, fostul Episcop de Caransebeș, Dr. Miron E. Cristea, va fi înscăunat la 1 noiembrie 1925 ca primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române[4].

Așa că, după 19 secole de existență eclesială în interiorul Patriarhiei de Constantinopol, de 92 de ani ortodocșii români sunt membrii duhovnicești ai Bisericii Ortodoxe Române, care a fost condusă de 5 Patriarhi timp de 82 de ani, pentru ca de 10 ani să fie condusă de PFP Prof. Acad. Dr. Daniel Ciobotea[5], cel de al 6-lea Patriarh al ei. Adică Biserica noastră, care e parte intimă a Bisericii lui Hristos, are un traseu istoric reperabil, istoria ei poate fi studiată și adâncită timp de 21 de secole, ea fiind apostolică în mod direct. Pentru că Apostolul tuturor românilor este Sfântul Apostol Andreas, cel pe care astăzi îl pomenim cu bucurie fiască.

Și pentru că am ajuns în acest punct al predicii, astăzi vreau să vă vorbesc despre apostolicitatea Bisericii, adică despre ce am primit noi, Biserica din România, prin Sfinții Săi Apostoli, de la Însuși Domnul, Patriarhul și Capul Bisericii noastre. Pentru ca să înțelegem legătura noastră directă și intimă cu Domnul, prin Sfinții Săi Apostoli, cu urmașii lor până azi. Și să începem discuția noastră pe baza teologiei liturgice a Bisericii, care este teologia dogmatică a ei integrată liturgic! În prima rugăciune de iertare a Înmormântării, spre exemplu, se spune la un moment dat: „Așa, Doamne, Dumnezeul nostru [Ναί, Κύριε ὁ Θεὸς ἡμῶν], Cel care ai dat Sfinților Tăi Ucenici și Apostoli puterea aceasta [ὁ τοῖς Ἁγίοις Σου Μαθηταῖς καὶ Ἀποστόλοις τὴν ἐξουσίαν ταύτην δοὺς], ca să dea iertarea păcatelor, și ai zis [ὥστε τῶν ἁμαρτημάτων διδόναι τὴν ἄφεσιν, καὶ εἰπών]: «Oricâte veți lega și veți dezlega [Ὅσα ἂν δήσητε καὶ λύσητε], să fie legate și dezlegate [ἵνα ὦσι δεδεμένα καὶ λελυμένα]», și prin ei și întru noi [δι᾿ αὐτῶν δὲ καὶ εἰς ἡμᾶς], [chiar] dacă și [suntem] nevrednici [εἰ καὶ ἀναξίους], de asemenea acest mare dar, [ca] un iubitor de oameni, ne-ai dăruit [ὡσαύτως τὴν τηλικαύτην δωρεὰν φιλανθρώπως διαβιβάσας], dezleagă pe adormitul robul Tău (cutare) [λῦσον τὸν κοιμηθέντα δοῦλόν Σου (τὸν δεῖνα)] de păcatul sufletesc și de cel trupesc [τοῦ ψυχικοῦ καὶ σωματικοῦ ἁμαρτήματος], și să fie iertat și în veacul de acum și în cel ce va să vină [καὶ ἔστω συγκεχωρημένος καὶ ἐν τῷ νῦν αἰῶνι καὶ ἐν τῷ μέλλοντι]”[6].

Și de aici înțelegem că puterea și marele dar dumnezeiesc al legării și al dezlegării păcatelor oamenilor, dat de Domnul Sfinților Lui Apostoli, cu toată nevrednicia noastră, l-am primit și noi, Episcopii și Preoții, prin hirotonia noastră în Biserică. De aceea putem ierta păcatele oamenilor în mod apostolic, pentru că am primit, prin succesiunea apostolică a credinței și a harului, în Biserică, harisma iertării păcatelor celor credincioși, care vin și își mărturisesc păcatele în Taina Mărturisirii. Și numai păcatele spovedite în fața Episcopilor și a Preoților Bisericii Ortodoxe, cu toată nevrednicia lor, și iertate de către ei, sunt iertate de Dumnezeu cu adevărat.

La Dumnezeiasca Liturghie, în rugăciunea de la Heruvic, Episcopul sau Preotul care conduce Slujba spune: „și învrednicește-mă [καὶ ἱκάνωσόν με], [cu] puterea Sfântului Tău Duh [τῇ δυνάμει τοῦ Ἁγίου Σου Πνεύματος], [pe mine,] cel care sunt îmbrăcat [cu] harul Preoției [ἐνδεδυμένον τὴν τῆς Ἱερατείας χάριν], a sta [cu] [înaintea] sfintei mesei Tale acesteia [παραστῆναι τῇ ἁγίᾳ Σου ταύτῃ τραπέζῃ] și să ierurghisesc/ să lucrez cu sfințenie sfântul și curatul Tău trup și cinstitul [Tău] sânge [ἱερουργῆσαι τὸ ἅγιον καὶ ἄχραντον σῶμά Σου καὶ τὸ τίμιον αἷμα]”[7].

Îmbrăcarea noastră în har e duhovnicească și reală, pentru că Dumnezeu ne-a îmbrăcat în har la hirotonia noastră în Episcopi și Preoți. Cei vrednici de Preoție, adică de slujirea lui Dumnezeu, au simțit și au văzut duhovnicește îmbrăcarea lor în har la Hirotonie și, prin harul lui Dumnezeu, care îi întărește, îi luminează și îi sfințește în mod continuu, ei lucrează și sfințesc toate în Biserică și în lume. De aceea, întru puterea Dumnezeului nostru treimic, Episcopii și Preoții Bisericii slujesc în Biserică și, prin ea, ei ierurghisesc toate spre mântuirea noastră.

Aceste lucruri le găsim subliniate în Hirotonia Preotului, unde se spune: „Însuți Doamne, și pe acesta, pe care ai binevoit a intra în treapta Preoției, umple-l de darul Sfântului Tău Duh [πλήρωσαν τῆς τοῦ Ἁγίου Σου Πνεύματος δωρεᾶς], ca să se facă vrednic a sta fără de prihană [παρεστάναι ἀμέμπτως] înaintea Jertfelnicului Tău, a propovădui Evanghelia Împărăției Tale, a lucra cu sfințenie cuvântul adevărului Tău, a aduce Ție daruri și jertfe duhovnicești, a înnoi pe poporul Tău prin baia nașterii de a doua”[8]. Pentru că punerea înaintea Jertfelnicului sau a Sfintei Mese a unui bărbat duhovnicesc este una sacramentală și duhovnicească. Căci, prin Taina Hirotoniei, el este umplut de har, pentru a sluji Cele Sfinte ale lui Dumnezeu.

Așadar, prin puterea lui Dumnezeu și nu prin puterea lor, Episcopul și Preotul slujesc lui Dumnezeu în Biserică, dar fiecare și-a primit treapta lui ierarhică de la Domnul, prin Taina Hirotoniei, fiind introduși în succesiunea directă și istorică a credinței și a harului, pe care Domnul,  prin Sfinții Săi Apostoli și urmașii lor până azi, o lucrează în viața noastră, a tuturor celor hirotoniți de El prin Episcopii Săi. Și când vorbim despre apostolicitatea Preoției noastre, noi vorbim despre identitatea Preoției noastre cu cea a Sfinților Apostoli, pentru că noi avem Preoția pe care am primit-o de la Domnul prin ei și nu o alta.

Acest lucru e subliniat cu putere în Hirotonia Episcopului, în prima rugăciune a Tainei Hirotoniei, unde se spune: „Însuți, Stăpâne al tuturor, și pe acesta care s-a ales și s-a învrednicit a lua jugul Evangheliei și vrednicia arhierească, prin mâna mea a păcătosului și a celor împreună-liturghisitori și împreună-Episcopi, întărește-l [cu] venirea și puterea și harul Sfântului Tău Duh [τῇ ἐπιφοιτήσει, καὶ δυνάμει, και χάριτι τοῦ Ἁγίου Σου Πνεύματος ἐνίσχυσον], precum ai întărit pe Sfinții Tăi Apostoli și Profeți [ὡς ἐνίσχυσας τοὺς Ἁγίους Σου Ἀποστόλους καὶ Προφήτας], precum ai uns pe Împărați, precum ai sfințit pe Arhierei”[9]. Căci, deși la vedere Episcopul e hirotonit de mai mulți Episcopi și Preotul de un Episcop, adică de niște oameni, totuși, în mod tainic, Cel care ne hirotonește pe toți este Dumnezeu, de la Care avem Preoția Lui și puterea de a sluji Cele Sfinte. Pentru că toți Episcopii și Preoții Lui din toate veacurile au primit aceeași putere dumnezeiască a Preoției Sale, fiind întăriți de El în toată slujirea lor. Însă Preoția lui Hristos are trei trepte sfinte, interdependente între ele, pentru că e formată din Diaconi, Preoți și Episcopi, și treptele Preoției Dumnezeiești sunt sacramentale și duhovnicești, pentru că te sfințesc pentru treapta Preoției în care ești pus și te fac să trăiești și să slujești duhovnicește în Biserica Sa și în conlucrare reciprocă.

De aceea, nu putem minimaliza sau absolutiza vreo treaptă ierarhică, pentru că toate sunt și slujesc împreună în Biserica lui Dumnezeu, avându-și toate existența și lucrarea în voia lui Dumnezeu cu Biserica Sa. Căci El a dorit și dorește ca Biserica Lui să fie slujită sacramental de Episcopi, Preoți și Diaconi, pentru ca prin împreuna-slujire a treptelor ierarhice ale Bisericii să învățăm cu toții comuniunea și conlucrarea frățească. După cum, în Împărăția lui Dumnezeu, Îngerii nu sunt minimalizați pentru că sunt Îngeri și nu sunt Heruvimi sau Sfintele Cuvioase nu sunt minimalizate pentru că sunt femei și nu sunt Ierarhi ai Bisericii, ci împreună și cu toții Îi slujesc lui Dumnezeu, căci Sfinții Îngeri și Sfinții sunt împreună înaintea Lui.

Pentru că Biserica e formată din toți cei credincioși, adică din ierarhie, din toți monahii și mirenii ei. Și toți cei credincioși din Biserica noastră sunt rodul propovăduirii Sfântului Apostol Andreas, care a întemeiat Biserica noastră românească.

Și după cum, pe Sfântul Andreas, l-au crezut strămoșii noștri și l-au urmat, pentru că era un Didascalos, un Învățător dumnezeiesc, și au întemeiat Biserica românească, tot astfel și noi urmăm Episcopilor Bisericii noastre, care sunt didascalii ce stau pe tronul Său și încearcă să fie imitatorii Păstorului celui adevărat, adică ai lui Hristos Domnul[10].

Însă un mimitis [μιμητής]/ un imitator mistic al lui Hristos nu este cineva care mimează evlavia, care mimează sfințenia, ci e cineva care o trăiește interior la exigențe mari. Pentru că el trăiește în ritmul vieții lui Hristos, după poruncile Lui, toți văzând în el un urmaș vrednic al Său. Și cu toții trebuie să ne facem urmași vrednici ai Domnului și ai Sfinților Lui, pentru că porunca sfințeniei ne este adresată tuturor de către Domnul și doar Sfinții locuiesc în Împărăția Lui.

Așadar, iubiții mei, îl pomenim azi pe Apostolul nostru, pe Sfântul Andreas, de la care avem Biserica și Preoția ei, pentru că Dumnezeu întemeiază Biserica lui prin oameni și în oameni! Prin Sfinții Lui Apostoli și prin urmașii lor cei sfințiți din toată lumea, Biserica lui Hristos a trecut din veac în veac, s-a extins continuu în lume și se extinde, pentru că fiecare nou botezat extinde Biserica lui Hristos în lume. Iar dacă noi am primit acest mare dar al dreptei și mântuitoarei credințe a lui Dumnezeu, dacă suntem în Biserica lui Dumnezeu cea una, sfântă, catolică și apostolică, atunci trebuie să dăruim credința ortodoxă tuturor celor însetați și înfometați de adevărul și de sfințenia lui Dumnezeu.  Să o dăruim în scris, prin faptele noastre, prin mărturia noastră față către față, prin iubirea noastră de oameni! Pentru că credința și viețuirea ortodoxă sunt cele mai mari daruri pe care noi, românii ortodocși, le putem face celor care nu Îl cunosc pe Dumnezeu cu adevărat.

Și mă uit adesea, cu strângere de inimă, în cărțile și studiile teologilor ortodocși străini sau ale eterodocșilor de tot felul și nu văd decât arareori citat vreun teolog sau Sfânt român. Părintele Stăniloae e citat cu cărțile și studiile sale în engleză, germană, franceză sau greacă, sunt citați teologii români care au scris în greacă, engleză sau franceză…și, în rest, nu se știe nimic despre ceea ce gândim și scriem noi aici, în România ortodoxă. Sau scriem de așa manieră, încât nu suntem interesanți pentru cei din afara granițelor noastre. Fapt pentru care trebuie să scriem teologie în mod actualizat, pentru publicul de azi, să traducem și să predicăm și în alte limbi pe care le cunoaștem, pentru că numai astfel putem să ajutăm cu mărturia credinței și a vieții noastre ortodoxe. Numai așa suntem lumini în sfeșnic, în marele sfeșnic al lumii, care îi invităm și îi provocăm pe oameni, pe baza adevărului Bisericii, la adevărata viață cu Dumnezeu.

Iar eu nu cred că relativismul postmodern e mai puternic decât nevoia de adevăr a oamenilor. Pentru că văd în mine și în oameni multă dorință de adevăr, de autenticitate, de firesc, adesea amestecate cu multă neștiință și cu patimi de tot felul. Dar dacă le vorbim oamenilor, dacă îi lămurim, dacă îi ajutăm să se lămurească interior asupra vieții lor și a perspectivei lor spre veșnicie, ei vor alege viața cu Dumnezeu, pentru că ea aduce împlinire și certitudini.

Pentru că Biserica este mereu neapărată pentru întreaga umanitate, însă trebuie să facem cu toții efortul de a înțelege mesajul și viața ei. Trebuie să îi ajutăm pe oameni să înțeleagă învățătura și viața Bisericii, în continuitatea lor neîntreruptă de la Domnul, Capul Bisericii. Să le spunem tuturor că Biserica Lui e aceasta, că toți Sfinții Lui sunt în această Biserică și că teologia și viața Bisericii sunt știința cea mai profundă a omului din toate secolele și singura sfințitoare. Pentru că ceea ce înveți și trăiești în Biserică te sfințește, te face fiu al Împărăției, prin slava lui Dumnezeu, care coboară neîncetat în Biserica Sa.

Sfântul Apostol Andreas, cel răstignit pe lemn[11], este cu noi! Sfintele sale Moaște ne arată că el a fost una cu propovăduirea sa[12]. Iar el, cel care a fost martirizat pe la vârsta de 80 de ani[13], ne spune tuturor că putem să-I slujim lui Dumnezeu toată viața, până la ultima suflare, și că putem face lucruri folositoare pentru întreaga lume. Căci dacă el, în secolul I al Bisericii, a putut să ajungă din Israil până la noi, în Dobrogea, noi, în lumea tehnologiei avansate și a mijloacelor de transport performante, nu putem să facem lucruri mari pentru Biserică?…

Însă istoria se scrie cu fapte!

Faptele lui, ale Apostolului nostru, dăinuie până azi. Lucrarea lui apostolică și misionară este mântuirea noastră, pentru că ne-a lăsat moștenire Biserica lui Dumnezeu. Și cine dorește să rămână în conștiința istoriei ca un om bun, ca un om valoros, ca un om cu conștiință, trebuie să lucreze în Biserica Lui, trebuie să slujească tuturor, pentru ca să fie spre folosul tuturor.

Vă urez la mulți ani tuturor! Vă doresc multă sănătate și bucurie dumnezeiască, multă putere de nevoință și de dăruire, pentru ca să vă faceți tuturor toate! Căci numai împlinind voia lui Dumnezeu suntem urmași autentici ai Sfântului Apostol Andreas, Părintele nostru și Ocrotitorul nostru în tot lucrul cel bun. Amin!


[1] Începută în ziua de 25 noiembrie 2017, o zi de sâmbătă. Terminată la 12. 31, în zi de luni, pe 27 noiembrie 2017. O zi înnorată, cu 7 grade la ora 12.00.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Ortodoxă_Română. [4] Ibidem.

[5] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Patriarhul_Daniel.

[6] Cf. Evhologhionului grecesc (coloana din stânga): http://users.uoa.gr/~nektar/orthodoxy/prayers/funeral_translation.htm/ Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 234-235.

[7] Ieraticon, ed. BOG 2009, p. 124/ Liturghier, ed. BOR 2012, p. 159.

[8] Evhologhion to mega, ed. BOG 1839, p. 166/ Arhieraticon, ed. BOR 1993, p. 81. A se vedea și predica în care am vorbit despre Dumnezeiasca Taină a Preoției: https://www.teologiepentruazi.ro/2015/09/16/predica-la-10-ani-de-dumnezeiasca-preotie-17-septembrie-2015/.

[9] Idem, p. 168/ Idem, p. 97-98.

[10] Idem, p. 169/ Idem, p. 99.

[11] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/11/27/unde-se-afla-capul-si-crucea-sfantului-apostol-andreas/.

[12] Idem: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/11/28/predica-la-pomenirea-sfantului-apostol-andreas-30-noiembrie-2016/.

[13] Idem: https://www.teologiepentruazi.ro/2015/11/28/predica-la-pomenirea-sfantului-apostol-andreas-cel-intai-chemat-2015/.

Did you like this? Share it:

Previous

Baltagul și semnele

Next

Predică la Ziua Națională a României (1 decembrie 2017)

3 Comments

  1. Axios

    „în Împărăția lui Dumnezeu, Îngerii nu sunt minimalizați pentru că sunt Îngeri și nu sunt Heruvimi sau Sfintele Cuvioase nu sunt minimalizate pentru că sunt femei și nu sunt Ierarhi ai Bisericii, ci împreună și cu toții Îi slujesc lui Dumnezeu, căci Sfinții Îngeri și Sfinții sunt împreună înaintea Lui”. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

  2. Luca

    Dvs scrieti de multi ani teologie in mod actualizat, Părinte Dorin! Ar trebui insa ca constiinta tuturora sa se trezeasca si sa inteleaga ca suntem intr-o perioada critica în care eforturile noastre conjugate pentru a face cunoscuta credinta trebuie inmultite. Din pacate, se vad doar unele eforturi individuale și destul de multa apatie generală datorata faptului ca primeaza alte interese, personale. E pacat, ne dovedim caldicei…
    Doamne ajuta si mult spor mai departe, pentru ca faceti adevarata lucrare d e apostolat!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Aveți dreptate, domnule Luca! Mă bucur că dumneavoastră ați înțeles acest lucru. E semn că mă citiți de ceva timp. Vă doresc numai bine și sărbători fericite!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén