Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Predică la Ziua Națională a României (1 decembrie 2017)

Iubiții mei[1],

după ce ieri am prăznuit ziua religioasă a României, ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andreas, cel care ne-a dăruit identitatea eclesială, astăzi continuăm sărbătoarea noastră identitară, pentru că sărbătorim cu toții identitatea noastră națională. Căci noi suntem ortodocși și români, români și ortodocși, iar în limba română noi Îl lăudăm pe Dumnezeu și comunicăm unii altora experiențele noastre.

Și eu cred că s-a ales în mod providențial, la 1 august 1990, ca ziua de 1 decembrie să fie Ziua Națională a României[2], și aceasta din două motive majore: 1. pentru că în această zi actualizăm ziua providențială a unirii tuturor românilor de la 1 decembrie 1918[3] și 2. pentru că arătăm prin această zi, care urmează celei de 30 noiembrie, că identitatea religioasă a românilor este una cu cea națională. Pentru că mai înainte ca România să fie una la nivel teritorial, timp de 19 secole ea a fost una prin credința, limba și teritoriul ei. După cum astăzi, românii din teritoriile românești din afara granițelor României sau românii de peste granițe, sunt români prin păstrarea identității lor religioase și naționale, adică a credinței ortodoxe, a limbii române și a modului de a fi al românilor.

Însă, pentru că români suntem prin naștere, iar creștini ortodocși suntem prin Botez și prin întreaga viață a Bisericii, a ne păstra credința și naționalitatea și limba și istoria și pământul românesc înseamnă a rămâne statornici în credința noastră strămoșească și pe pământurile românilor dintotdeauna. Iar dacă, din diverse motive, suntem nevoiți să plecăm de aici, din țara noastră, a duce românitatea cu noi înseamnă a duce credința, limba, tradițiile, obiceiurile și modul de-a fi al românilor. Pe care le iubim și le prețuim, pe măsura la cât le înțelegem.

De aceea, dacă îi vedem pe unii români că își neagă credința pe care o au, dacă îi vedem că vorbesc cu ușurătate despre limba, despre istoria, despre țara, despre tradițiile, obiceiurile și tot modul de a fi al românilor, trebuie să înțelegem că atunci vorbește neștiința din ei sau interesele mărunte. Pentru că nimeni nu își poate urî familia, limba, credința, locul unde s-a născut, istoria poporului său, dacă este împăcat cu el însuși, dacă e un om valoric și dacă le cunoaște și le prețuiește în mod profund. Căci dacă le urăști pe toate acestea, trebuie să te urăști și pe tine însuți.

Însă, cu toții, avem critici…Critici la adresa altora și a noastră, și ele sunt normale. Însă a critica niște patimi în mod onest, cu durere și conștiință, a critica niște moduri de-a fi necinstite, profund corupte, nu înseamnă a urî pe cineva sau propriul tău popor, ci înseamnă a-l iubi în mod energic. Fiindcă numai cine iubește pe cineva și e atent față de problemele cuiva sau ale unui popor identifică corect patimile, problemele, nereușitele și, în același timp, și le și asumă. Subliniezi răul din alții, dar ți-l și asumi, pentru că și tu faci parte din ecuația aceluiași popor. Și când îți asumi păcatele poporului tău, atunci te rogi pentru el, cauți să îl înveți, suferi pentru erorile sale.

La polul opus, cine caută doar să se căpătuiască, să parvină, nu își asumă situația poporului său, ci se vede doar pe sine. Și de aceea, indiferența, corupția generalizată, mediocritatea, lașitatea sunt cele care dezmembrează o națiune, pe când credința, omenia, responsabilitatea, munca plină de conștiință, milostivirea unită cu dreptatea, ospitalitatea, creația valorică sunt cele care coagulează o națiune și îi dau fermitate în tot ceea ce face.

Nu îmi plac miștourile, bancurile de prost gust la adresa românilor și a României. Pentru că nu îmi place să vorbesc în mod peiorativ sau bășcălios despre români și România. Identitatea mea națională a fost întotdeauna un lucru serios pentru mine, alături de identitatea mea religioasă. Fapt pentru care eu nu pot să râd de poporul meu, de țara mea, de imnul națiunii mele, de steagul său, de aspirațiile sale demne și cinstite, de tradițiile și de obiceiurile sale, ci pot doar să mă întristez de faptul că incultura, neștiința, necredința, obiceiuri nefaste pentru noi devin tot mai „românești”. Pentru că, în comparație cu oamenii trecutului, care își iubeau Biserica, țara, limba și modul de a fi al românilor, care se simțeau acasă aici și nu concepeau să stea toată ziua degeaba, ci erau într-o continuă trebăluire, avem tot mai mulți români care nu știu de unde vin și unde se duc.

Iar neștiința lor trebuie să ne doară, incapacitatea lor de a-și găsi rostul în lume trebuie să ne îngrijoreze și trebuie să ne temem de ziua în care ei vor decide pentru alții, pentru că ei sunt viitorul nostru. Căci a consideră că oamenii se formează „de la sine”, așa, mergând brambura pe străzi și prin parcuri și pe câmpii, fără aportul Bisericii și al Școlii și al Statului, înseamnă a ne întoarce la o primitivitate păguboasă. La o stare de înapoiere socială și culturală, în care nu vom mai ști nici să citim, nici să scriem, nici să facem lucruri mărunte prin casă.

Dimpotrivă, Biserica și Școala și Statul român ne cheamă la asumarea identității noastre naționale și religioase, la asumarea științei și a istoriei lumii, la o continuă specializare profesională și umană, la o continuă înfrumusețare a vieții noastre, pentru că trebuie să fim oameni printre oameni, oameni pentru oameni, oameni valorici, oameni care își asumă tot ceea ce fac. Pentru că nu se poate trăi frumos fără cunoaștere, fără respectarea legilor, fără educație, fără cultură, fără Dumnezeu.

Iar a dărui înseamnă a te înnobila interior. A-ți face o casă a ta, o familia a ta, o sumă de prieteni înseamnă a demonstra valorile sociale în care crezi. Pentru că toate crezurile noastre au ramificații în viața noastră personală, casnică și socială, și pe cât suntem oameni cu valori evanghelice, pe atât viața noastră este una bună și noi niște oameni sociali.

Însă nu putem fi oameni sociali, oameni buni, fără să facem bine la cât mai mulți semeni ai noștri și fără să vedem pe Hristos în toți cei săraci și scăpătați. Pentru că Evanghelia, transpusă în viața noastră, ne face oameni ai milei, oameni sensibili la fiecare nedreptate și greutate din viața celorlalți.

La 1 decembrie 1918, marea unire a tuturor românilor a fost văzută ca mântuire a noastră de la Dumnezeu[4]. Pentru că numai Dumnezeu e Cel care ne-a ținut la un loc timp de 19 secole și tot El este Cel care ne-a dăruit un stat român unitar. De aceea, acum, când ne pregătim să împlinim cei 100 de ani de la constituirea României Mari[5], înțelegem de ce trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu, dar și cât de responsabili trebuie să fim pentru marele Său dar față de noi.

Pentru că cei 99 de ani de Românie unitară de până azi ne-au arătat atât binefacerile unității, cât și greutățile pe care le incumbă un teritoriu vast. Suntem la un loc, suntem împreună, dar și responsabilitățile noastre sunt altele. Iar dacă punem problema unirii celorlalte teritorii românești, din afara granițelor actuale, cu România, numărul nostru ar crește, dar greutățile noastre ar spori și mai mult. Pentru că armonizarea tuturor provinciilor românești a fost greoaie și este încă greoaie la nivel statal, ideea „regionalizării” României subliniind acest lucru.

Însă, în ciuda celor care se lamentează tot timpul cu privire la viitorul României, viitorul nostru e în mâna lui Dumnezeu. Eu cred în viitorul poporului român, pentru că cred în potențele sale reale și în ajutorul lui Dumnezeu neîncetat față de Biserica Sa din România. Iar Sfinții români din toate secolele, Părinții și ocrotitorii noștri, se roagă neîncetat pentru noi, pentru luminarea și întărirea noastră în viața cea bună, în viața cu Dumnezeu.

De aceea, dacă trăim cu Dumnezeu, dacă ne sporim talantul acolo unde muncim și trăim și dacă ne ținem familia în Biserică, poporul român rămâne creștin și unit. Unit în cuget și în simțiri[6]. Unit prin istorie, prin limbă, prin credință și prin iubirea față de acest pământ binecuvântat al nostru.

Așadar, să fim împreună și să dorim binele pentru toți românii și pentru toți oamenii! Să ne bucurăm și să ne veselim duhovnicește pentru marile binefaceri ale lui Dumnezeu din viața noastră și a Bisericii noastre și să ne rugăm pentru iertarea noastră, a păcatelor noastre celor multe! Pentru că recunoștința noastră față de Dumnezeu nu cuprinde numai mulțumirea pentru binefacerile arătate în viața noastră, ci și mulțumirea pentru dezastrele pe care El nu le-a îngăduit spre mustrarea noastră, deși le meritam din plin. Și astfel, unind în noi mulțumirea cu pocăința, recunoștința cu căința, mila cu zdrobirea inimii, știm că Îi slujim Dumnezeului Celui viu și că noi suntem moștenirea Lui. Și că de la El sunt toate ale noastre și Lui Îi mulțumim pentru toate. Amin!


[1] Scrisă în ziua de 27 noiembrie 2017, zi de luni. Terminată la 16. 03, cer înnorat, 6 grade.

[2] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_națională_a_României.

[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Unire.

[4] Am făcut aluzie la Rugăciunea pentru dezrobirea neamului românesc pe care a rostit-o PS Miron Cristea. A se vedea: http://www.vestitorulortodoxiei.ro/articol/biruinta-prin-jertfa-demnitate-prin-unire/.

[5] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/România_Mare.

[6] Aluzie la un vers din poemul Un răsunet: http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/m/andrei-muresanu-7zudzdt/un-rasunet-7zudzdt.html#.WhwS7DRx2po.

Did you like this? Share it:

Previous

Predică la pomenirea Sfântului Apostol Andreas, Apostolul românilor (30 noiembrie 2017)

Next

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 16, cf. LXX

6 Comments

  1. Sergiu

    Adevărat, fără identitatea noastră ortodoxă nu am mai avea nici identitate națională. Românii ortodocși sunt cel mult indiferenți dar românii care trec la alte religii aproape că nu mai au niciun sentiment al apartenenței la românitate. Și aceasta pentru că toată istoria noastră e legată de tradiția ortodoxă cum bine spuneți. Sărut mâna, Părinte, Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Numai bine, domnule Sergiu! La mulți ani și sărbători fericite!

  2. Luca

    Dumnezeu sa ne izbaveasca de dezbinare si sa ne daruiasca unitatea deplina a teritoriilor noastre strabune cat si unire intre noi!
    Va dorim la multi ani, Parinte, un an nou mai bun si cu multe bucurii, implinire in tot ceea ce faceti!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Numai bine, domnule Luca! Să aveți parte de un nou an cu pace și cu multă bucurie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

istanbul escort istanbul escort istanbul escort