1. Pentru aceasta, prin cele asemenea au fost pedepsiți cu vrednicie și prin mulțimea fiarelor au fost chinuiți.

2. Pentru care pedeapsă, bine-făcând poporului Tău, întru pofta dorinței [lor], străină gustare [și] mâncare le-ai pregătit: cârsteiul [ὀρτυγομήτραν];

3. ca aceia poftind mâncarea, pentru urâta înfățișare a celor care au fost trimise[1], și [de la] pofta cea de trebuință să se întoarcă, iar aceștia, în[tru] puțin fiind lipsiți, și de străina gustare să se împărtășească.

4. Căci se cuvenea celor care tiranizează [ca] neînduplecată nevoie să le vină, iar acestora numai să li se arate cum vrăjmașii lor se chinuiau.

5. Căci, și când lor le-a venit îngrozitoarea mânie a fiarelor și [cu] mușcăturile acelor șerpi strâmbi se nimiceau, nu până [la] sfârșit a rămas urgia Ta

6. întru mustrare, ci în[tru] puțin s-au tulburat, având semn al mântuirii [σύμβολον σωτηρίας][2] întru pomenirea poruncii legii Tale [εἰς ἀνάμνησιν ἐντολῆς νόμου Σου].

7. Căci cel care s-a întors [ὁ γὰρ ἐπιστραφεὶς][3], nu pentru ceea ce se vede se mântuia [οὐ διὰ τὸ θεωρούμενον ἐσῴζετο], ci pentru Tine, Mântuitorul tuturor [ἀλλὰ διὰ Σὲ τὸν πάντων Σωτῆρα].

8. Iar și în[tru] aceasta i-ai convins pe vrăjmașii noștri, că Tu ești Cel care izbăvești din tot răul [ὅτι Σὺ εἶ ὁ ῥυόμενος ἐκ παντὸς κακοῦ].

9. Căci pe aceia, mușcăturile lăcustelor și ale muștelor i-a[u] omorât și nu s-a aflat vindecarea sufletului lor, că vrednici erau de [unele ca] acestea [prin care] să se pedepsească.

10. Iar pe fiii Tăi nici dinții balaurilor celor otrăvitori [nu] i-au biruit, căci mila Ta a trecut dincolo [τὸ ἔλεος γάρ Σου ἀντιπαρῆλθεν] și i-a vindecat pe ei [καὶ ἰάσατο αὐτούς].

11. Căci întru pomenirea zicerilor Tale se altoiau [εἰς γὰρ ὑπόμνησιν τῶν λογίων Σου ἐνεκεντρίζοντο] și iute se mântuiau [καὶ ὀξέως διεσῴζοντο], ca nu [cumva], întru adâncă uitare căzând, netulburați să fie de a Ta faptă bună.

12. Căci și nici iarba, nici plasturele [nu i-]a vindecat pe ei [καὶ γὰρ οὔτε βοτάνη οὔτε μάλαγμα ἐθεράπευσεν αὐτούς], ci cuvântul Tău[4], Doamne, Cel care pe toate le vindecă [ἀλλὰ ὁ Σός Κύριε λόγος ὁ πάντας ἰώμενος]!

13. Căci Tu ai puterea vieții și a morții [Σὺ γὰρ ζωῆς καὶ θανάτου ἐξουσίαν ἔχεις] și cobori întru porțile Iadului și ridici [καὶ κατάγεις εἰς πύλας ᾍδου καὶ ἀνάγεις][de acolo].

14. Iar omul ucide [cu] răutatea lui [ἄνθρωπος δὲ ἀποκτέννει μὲν τῇ κακίᾳ αὐτοῦ] și, ieșind duhul [din el] [ἐξελθὸν δὲ πνεῦμα], nu se [mai] întoarce [οὐκ ἀναστρέφει], nici [nu] se [mai] reîntoarce sufletul luat [οὐδὲ ἀναλύει ψυχὴν παραλημφθεῖσαν][5],

15. iar să fugi [a fugi] de mâna Ta este cu neputință [τὴν δὲ Σὴν χεῖρα φυγεῖν ἀδύνατόν ἐστιν][omului].

16. Căci cei neevlavioși, refuzând să Te cunoască pe Tine, în tăria brațului Tău au fost biciuiți, [cu] străine ploi și [cu] grindine și [cu] furtuni cu trăsnete neînduplecate prigonindu-se și [cu] foc mistuindu-se.

17. Căci cel mai minunat [lucru era acesta: că] în apa [în care] toate stingându-se [se sting], focul [și] mai mult lucra, căci apărătoare este lumea celor Drepți.

18. Căci, câteodată, se îmblânzea flacăra [focului], ca să nu mistuie vietățile care au fost trimise peste cei neevlavioși, ci [ca] ei, văzând [acestea], să cunoască că de Dumnezeu [cu] judecată sunt certați [ἀλλ᾽ αὐτοὶ βλέποντες εἰδῶσιν ὅτι Θεοῦ κρίσει ἐλαύνονται].

19. Iar, câteodată, și în mijlocul apei [mai mult] decât puterea focului arde[6], ca să strice roadele pământului celui nedrept.

20. [Fapt] pentru care, [cu] mâncarea Îngerilor ai hrănit cu îmbucături pe poporul Tău [Ἀγγέλων τροφὴν ἐψώμισας τὸν λαόν Σου] și pâinea ce pregătită le-ai trimis-o lor din cer [καὶ ἕτοιμον ἄρτον ἀπ᾽ οὐρανοῦ παρέσχες αὐτοῖς], fără de trudă [ἀκοπιάτως], având toată dulceața [πᾶσαν ἡδονὴν ἰσχύοντα] și [fiind] spre toată gustarea cea dulce [καὶ πρὸς πᾶσαν ἁρμόνιον γεῦσιν].

21. Căci firea Ta [ἡ μὲν γὰρ ὑπόστασίς Σου], dulceața Ta către fii arăta[i] [τὴν Σὴν πρὸς τέκνα ἐνεφάνιζεν γλυκύτητα], iar [cu] pofta celui care se aduce [τῇ δὲ τοῦ προσφερομένου ἐπιθυμίᾳ], slujind către cel care dorea [ὑπηρετῶν πρὸς ὅ τις ἐβούλετο], se schimba [μετεκιρνᾶτο].

22. Foc a îndurat și zăpada [și] gheața și nu se topea, ca să cunoască că focul a nimicit roadele vrăjmașilor, arzând în grindină și în ploi fulgerând.

23. Și acesta[7], iarăși, ca să se hrănească cei Drepți, și puterea lui [și-]a uitat-o,

24. căci zidirea Ție slujindu-Ți, Celui care ai făcut-o, întinde întru pedeapsă împotriva celor nedrepți și dezleagă întru binefacere pentru cei care în[tru] Tine au nădăjduit.

25. Pentru aceasta și atunci, întru toate cercetând, darului Tău celui atoatehrănitor slujea [τῇ παντοτρόφῳ Σου δωρεᾷ ὑπηρέτει], către voința celor care se roagă,

26. să învețe fiii Tăi, pe care i-ai iubit, Doamne, că nu facerile roadelor îi hrănesc pe o[a]m[eni], ci cuvântul Tău îi păzește pe cei care cred Ție!

27. Căci cel [care] de foc nestricându-se [nu se strică], pur și simplu se topea, încălzindu-se de mica rază de soare.

28. Pentru ca să fie cunoscut [faptul] că trebuie a ajunge soarele spre mulțumirea Ta [δεῖ φθάνειν τὸν ἥλιον ἐπ᾽ εὐχαριστίαν Σου] și către răsăritul luminii să Ți se roage Ție [καὶ πρὸς ἀνατολὴν φωτὸς ἐντυγχάνειν Σοι][8].

29. Căci nădejdea celui nemulțumitor ca o brumă de iarnă se va topi [ἀχαρίστου γὰρ ἐλπὶς ὡς χειμέριος πάχνη τακήσεται] și va curge ca apa cea nefolositoare [καὶ ῥυήσεται ὡς ὕδωρ ἄχρηστον].


[1] De Dumnezeu.

[2] Se referă la șarpele de aramă.

[3] Și a privit spre șarpele de aramă.

[4] O indicare tainică a persoanei Fiului.

[5] De Îngerii lui Dumnezeu.

[6] Focul de la Dumnezeu, prin care El pedepsește, arde mai mult decât focul nostru material. El e un foc paradoxal, pentru că arde și în mijlocul apei.

[7] Se referă la foc.

[8] Profetizarea faptului că Dumnezeiasca Euharistie se va sluji dimineața, când strălucește soarele și că ne vom închina Lui spre răsărit.