Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 17, cf. LXX

1. Căci mari [sunt] judecățile Tale [μεγάλαι γάρ Σου αἱ κρίσεις] și greu de tâlcuit [καὶ δυσδιήγητοι]. Pentru aceasta, sufletele cele necertate s-au rătăcit.

2. Căci gândind să asuprească neamul cel sfânt, cei fărădelege – cei robiți ai întunericului și legații nopții celei lungi – închizându-se [cu] acoperișuri, [ei], [care erau] pribegi ai veșnicei înainte-vederi [φυγάδες τῆς αἰωνίου προνοίας] [a lui Dumnezeu], zăceau.

3. Căci gândind a ascunde în păcatele cele ascunse [λανθάνειν γὰρ νομίζοντες ἐπὶ κρυφαίοις ἁμαρτήμασιν], [cu] neluminosul acoperământ al uitării s-au risipit [ἀφεγγεῖ λήθης παρακαλύμματι ἐσκορπίσθησαν], uimindu-se cu groază [θαμβούμενοι δεινῶς] și [cu] năluciri tulburându-se [καὶ ἰνδάλμασιν ἐκταρασσόμενοι].

4. Căci nici locul cel mai lăuntric, pe cel păstrat pentru ei, [nu] îl păzea[u] fără de frică, ci sunetele, tulburându-i pe ei, sunau de jur împrejur, și nălucirile [cu] cei întunecați [φάσματα ἀμειδήτοις] și cei opăriți [cu] fețele se arăta[u] [κατηφῆ προσώποις ἐνεφανίζετο].

5. Și nici tăria focului [nu] biruia [pentru] a lumina, nici flăcările stelelor cele foarte luminoase [nu] îndurau a lumina acea noapte întunecată,

6. ci lor li se arăta numai un foc de la sine [διεφαίνετο δ᾽ αὐτοῖς μόνον αὐτομάτη πυρὰ], plin de frică [φόβου πλήρης], și, înspăimântându-se foarte mult de acea față nevăzută [ἐκδειματούμενοι δὲ τῆς μὴ θεωρουμένης ἐκείνης ὄψεως], gândeau [a fi] mai rele cele care se văd.

7. Și zăcea[u] batjocurile meșteșugului vrăjitoresc și a înfumurării celei peste minte [este] mustrarea cea nerușinată.

8. Căci cei care făgăduiesc a îndepărta fricile și tulburările sufletului îmbolnăvit, aceia boleau de evlavia cea de râs [ὗτοι καταγέλαστον εὐλάβειαν ἐνόσουν].

9. Căci, și dacă niciun [lucru] tulburător [nu] îi înfricoșa [i-ar fi înfricoșat] pe ei, [cu] trecerile fiarelor și [cu] șuierăturile târâtoarelor speriindu-se, piereau înfricoșați și pe văzduhul cel ieșit de nicăieri [καὶ τὸν μηδαμόθεν φευκτὸν ἀέρα] refuzau să-l privească [προσιδεῖν ἀρνούμενοι].

10. Căci răutatea [este] fricoasă, cu propria sa mărturie osândindu-se, și pururea a primit cele rele, asuprindu-se [cu] conștiința [συνεχομένη τῇ συνειδήσει].

11. Căci nimic [nu] este frica [οὐθὲν γάρ ἐστιν φόβος], decât numai trădarea ajutoarelor din cuget [εἰ μὴ προδοσία τῶν ἀπὸ λογισμοῦ βοηθημάτων].

12. Și, înăuntru fiind [ἔνδοθεν δὲ οὖσα], așteptarea [este] mai mică [ἥττων ἡ προσδοκία]. [De aceea, el] socotește mai mult necunoașterea pricinii celei care dă durere.

13. Iar cei [care, în] noaptea cea cu adevărat neputincioasă [οἱ δὲ τὴν ἀδύνατον ὄντως νύκτα], și din cele mai de jos ale neputinciosului Iad venind [καὶ ἐξ ἀδυνάτου ᾍδου μυχῶν ἐπελθοῦσαν], același somn dormind [τὸν αὐτὸν ὕπνον κοιμώμενοι],

14. [cu] minunile nălucirilor se conduceau, iar pe ei [înșiși cu] trădarea sufletului se slăbeau, căci lor li s-a turnat frica cea deodată și neașteptată.

15. Așadar, atunci, care încă la un moment dat astfel era acolo [εἶθ᾽ οὕτως ὃς δή ποτ᾽ οὖν ἦν ἐκεῖ], căzând, se păzea închizându-se întru temnița cea fără de fier [καταπίπτων ἐφρουρεῖτο εἰς τὴν ἀσίδηρον εἱρκτὴν κατακλεισθείς].

16. Căci dacă și plugar era cineva sau păstor sau [din] cei din pustie, lucrător[i] ai trudelor [εἴ τε γὰρ γεωργὸς ἦν τις ἢ ποιμὴν ἢ τῶν κατ᾽ ἐρημίαν ἐργάτης μόχθων], luând mai înainte pe cea greu de scăpat, nevoie răbda [προλημφθεὶς τὴν δυσάλυκτον ἔμενεν ἀνάγκην], căci [cu] un lanț de întuneric toți s-au legat [μιᾷ γὰρ ἁλύσει σκότους πάντες ἐδέθησαν].

17. Dacă și vântul șuierând sau glasul cel cu bun viers al păsărilor împrejurul ramurilor celor larg răspândite sau cursul de apă curgând [cu] tărie sau zgomotul cel tare al pietrelor răsturnate

18. sau alergarea cea nevăzută a vietăților săltând sau glasul fiarelor celor sălbatice răcnind sau glasul răsunând din adâncitura munților, [din acestea] slăbea[u] ei înfricoșându-se [παρέλυεν αὐτοὺς ἐκφοβοῦντα].

19. Căci lumea întreagă [cu] luminoasă lumină strălucea [ὅλος γὰρ ὁ κόσμος λαμπρῷ κατελάμπετο φωτὶ] și [cu] neîmpiedicate lucruri se ținea [καὶ ἀνεμποδίστοις συνείχετο ἔργοις],

20. iar numai acelora li s-a întins noaptea cea grea [μόνοις δὲ ἐκείνοις ἐπετέτατο βαρεῖα νὺξ], chipul întunericului care îi va primi pe ei [εἰκὼν τοῦ μέλλοντος αὐτοὺς διαδέχεσθαι σκότους]. Iar lor își erau mai grei [decât] întunericul.

Did you like this? Share it:

Previous

Predică la Duminica a 16-a după Cincizecime [2017]

Next

Predica la 11 ani de online [6 decembrie 2017]

4 Comments

  1. Andrei George

    Doamne, ce text! Ce vrea să spună, Părinte, că frică e trădarea ajutoarelor din cuget? Adică nu te mai ajută mintea atunci când ești panicat sau e o înțelegere și mai profundă ?
    Slavă lui Dumnezeu pentru toate, Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Andrei,

      ajutoarele din cuget sunt rugăciunea, frica de Dumnezeu, încrederea în El, iubirea Lui. Adică virtuțile dumnezeiești. Când însă ne e frică în mod păcătos de moarte, de nereușită, de singurătate, de gura lumii atunci trădăm/ abandonăm ajutoarele duhovnicești ale noastre, cele pe care le lucrăm în sufletul nostru, pentru o lașă necredință. Căci oricând ne e frică să fim noi înșine și să ne încredem în Dumnezeu, păcătuim în mod amarnic, dureros.

      Da, textul real al Scripturii, și nu cel remaniat/ falsificat, e tulburător! E profund, e tainic, înțelegi cu greu ce vrea să spună, are nivele întregi de înțelegere.

      Da, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate bucuriile pe care ni le face! Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă bucure întotdeauna! Numai bine!

      • Andrei George

        Mulțumesc foarte mult, Părinte, e dumnezeiesc de tainic și de adânc! Binecuvântați, sărut mâna!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén