Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica a 27-a după Cincizecime [2017]

Iubiții mei[1],

pentru medici, bolile noastre sunt niște realități complicate, care necesită cunoaștere și studiu și experiență continuă, pe lângă o diversă aparatură și medicamentație, însă, din perspectiva lui Dumnezeu, a Făcătorului nostru, a Celui care cunoaște toate, bolile noastre sunt slăbiciuni ale firii umane. Pentru că păcatele noastre slăbesc firea noastră în mod continuu, o distrug interior, iar bolile pe care le trăim ca pe un lucru nefiresc al nostru, ca pe o realitate insuportabilă, sunt consecințele păcatelor noastre. Și de aceea bolile sunt slăbiciunile noastre.

Căci la Lc. 13, 12, Domnul astfel i-a spus femeii: „Femeie [Γύναι], ai fost eliberată de slăbiciunea ta [ἀπολέλυσαι τῆς ἀσθενείας σου]!” [BYZ].

– Și când a fost eliberată femeia de slăbiciunea ei?

– Când Domnul a văzut-o, a chemat-o, i-a vorbit ei și Și-a pus mâinile asupra ei [Lc. 13, 12-13]. Pentru că Sfântul Lucas ne spune, că după ce Domnul a făcut toate acestea, „îndată [femeia] s-a îndreptat [παραχρῆμα ἀνωρθώθη] și slăvea pe Dumnezeu [καὶ ἐδόξαζεν τὸν Θεόν]” [Lc. 13, 13, BYZ].

Numai că femeia din Evanghelia de azi nu era bolnavă de inimă sau de ficat, pe ea nu o durea un picior sau o mână, nu avea SIDA sau cancer, ci era bolnavă de 18 ani de…„un duh de slăbiciune [πνεῦμα ἀσθενείας]” [Lc. 13, 11, BYZ]. Adică era posedată de un demon, care o făcea să meargă cocoșată, aplecată spre pământ toată ziua. O boală produsă de demoni în oameni, adică o boală a sufletului, care avea consecințe și în trupul femeii.

Iar Domnul ne certifică acest lucru în Lc. 13, 16, când le spune iudeilor că Satanas a legat-o pe femeie timp de 18 ani și că ea, acum, a fost dezlegată de El din legătura demonilor.

Mai pe scurt, Domnul a făcut aici, cu această femeie, ceea ce face cu fiecare dintre noi în Sfânta Taină a Mărturisirii. Căci noi mergem și ne spovedim păcatele noastre Duhovnicului nostru, Domnul fiind de față la mărturisirea noastră, și când, în mod văzut, Duhovnicul nostru ne iartă și ne dezleagă de păcatele noastre, în mod nevăzut, dar real și simțit de către noi în mod interior, Domnul e Cel care ne scoate din legătura Satanei. Pentru că simțim că toate păcatele spovedite de noi au fost șterse din noi de către Domnul,  că am fost curățiți de ele prin slava Lui și că acum suntem în slava Lui și ne bucurăm dumnezeiește în pacea Sa.

Și, o, ce pace, ce bucurie sfântă, ce alinare infinită este iertarea Lui! O, ce pace ne inundă pe noi, cei care abia ne-am spovedit păcatele! Acum câteva clipe eram plini de întuneric, eram căzuți și reci, păcătoși din cale afară și, deodată, prin mila Lui cea nemărginită, suntem mai curați decât zăpada proaspăt căzută, suntem scoși din legăturile Satanei, suntem restaurați în slava Lui și ne bucurăm ca niște fii legitimi. Căci, ca și când nu am fi făcut niciun păcat, ca și când nu am avea nicio patimă, ca și când din totdeauna am fi curați și fără prihană, odată dezlegați de către El, odată dezlegați de păcatele noastre, noi suntem ai Lui, noi, cei prea nevrednici, și toată povara păcatelor noastre s-a dus. De ce s-a dus? Pentru că L-am ales pe El în locul depravării noastre. L-am ales pe El în locul nostru. Când ne spovedim păcatele Îl alegem pe El în locul nostru, pentru că atunci când păcătuim alegem păcatul în locul binelui nostru. Și fiind cu Domnul, fiind iertați de El și fiind plini de slava Lui, așa ne apropiem și ne împărtășim cu El, ca viața Lui să fie viața noastră.

18 ani de zile înseamnă o viață până la maturitate. Pentru că și boala ne maturizează, ne maturizează foarte mult și ne face capabili să ne înțelegem dependența noastră de Dumnezeu. Pentru că noi putem trăi în condiții foarte vitrege, cu harul Său, dar nu putem trăi cu adevărat fără El. De aceea, când s-a văzut vindecată, femeia a slăvit pe Dumnezeu. Nu și-a închipuit că „de la draci” îi vine vindecarea, pentru că de 18 ani de zile tot văzuse, pe fiecare zi, ce face dracul din om, ci ea L-a slăvit imediat pe Dumnezeu. Pentru că a recunoscut că numai El te poate scoate din mâna dracilor, că doar El te poate vindeca, pentru că El este Creatorul nostru, al tuturor, și viața și sănătatea noastră sunt darurile Sale și nu sunt daruri „de la natură”.

Pentru că mulți cred, în mod păcătos, că ei sunt frumoși, deștepți, înalți, bogați, sănătoși pentru că „așa s-au născut”. Însă toate acestea sunt daruri ale lui Dumnezeu. Faptul că poți vedea, că poți merge, că poți vorbi, că nu te doare nimic, că ai un salariu, o pensie, o familie, o avere…sunt daruri ale iubirii lui Dumnezeu față de noi. Dar dacă te-ai născut cu malformații, cu boli grave, dacă ești nefericit pentru cum arați și pentru cine îți sunt membrii familiei tale, trebuie să fii convins că nu ești numai boală sau numai urâțenie sau numai nefericire, ci Dumnezeu a pus în tine darurile Lui, pe care trebuie să le identifici și pentru ele să-I mulțumești lui Dumnezeu. Pentru că boala trupului e o moștenire de la părinți, de la cei care sunt și ei bolnavi, dar Dumnezeu nu ți-a dat un suflet bolnav! El nu ne dă niciunuia dintre noi un suflet bolnav, ci, pentru fiecare dintre noi, în clipa zămislirii, a conceperii noastre, El creează un suflet nou și unic.

De aceea, vedem adesea copii care nu au mâini, dar au un glas tulburător, care nu au mâini și scriu cu picioarele sau nu au picioare, ci au proteze, și ajung să facă lucruri extraordinare pe picioarele lor false. Nu văd, dar au un suflet bun. Sunt țintuiți la pat, dar în ei vezi dorința de a lupta cu boala. Și boala lor e o continuă lecție de răbdare pentru noi, cei care nu avem bolile lor, și de smerire în fața lui Dumnezeu. Căci ne-am fi putut naște cu toții cu o boală congenitală și să vedem peste tot numai durere. Însă El îi întărește pe cei suferinzi, pe cei care suferă cu amar, după cum ne întărește și pe noi, cei sănătoși fizic. Dar El, Domnul mântuirii noastre, cere de la toți să fim frumoși cu sufletul, să fim curați cu inima, să fim Sfinți, și nu doar sănătoși.

Pentru că sănătatea, ca și viața, nu sunt lucruri bune în sine, ci sunt lucruri prin intermediul cărora noi ne putem sfinți și ne putem face intimii lui Dumnezeu. De aceea, când spunem cuiva sănătate, creștinește este să dorim sănătatea lui totală, sănătatea sufletului și a trupului său, și nu doar pe cea fizică. Sau, mai degrabă, să dorim sănătatea lui sufletească de la Dumnezeu.

Căci, cel mai adesea, cei sănătoși se dau în spectacol, își trăiesc viața pe cai mari, și uită de Dumnezeu și de sufletul lor. Iar puțină boală…te trezește din „veșnicia” păcatelor tale. Puțina boală este certare de la Dumnezeu. Și certarea Lui e vindecătoare dacă ne umple de pocăință. Căci, cu trupul în dureri, înțelegem mult mai bine ce dureri are sufletul nostru și ce dureri și chinuri ne așteaptă în Iadul lipsei de pocăință. Iar o durere fizică, o pierdere, o dezamăgire sunt cel mai adesea răni mântuitoare de la Dumnezeu, răni îngăduite de El pentru trezirea noastră.

Din acest motiv, dacă gândim profund bunele și relele vieții noastre, vom constata cu toții că ele reprezintă tainica și preaiubitoarea lucrare a lui Dumnezeu cu noi, pentru ca noi să ne mântuim.

Nimic nu e degeaba în viața noastră! Nimic nu e fără sens!

Faptul că am întâlnit anumiți oameni, că am fost în anumite locuri, că am trăit anumite lucruri, toate acestea sunt bagajul informațional al mântuirii noastre. Pentru că prin tot ceea ce am trăit lucrează Dumnezeu la mântuirea noastră.

– Însă ce înseamnă legătură a Satanei?

– Dacă de orice păcat ne dezleagă Domnul prin Episcopii și Preoții Săi, în Taina Sfintei Mărturisiri, atunci orice păcat este o legătură a Satanei în noi. Adică o cârdășie cu demonii. Însă demonii, după cum vedeți de aici, nu ne „ajută” să trecem „puntea”, adică greutățile din viață, ci ei ne îmbolnăvesc. Ei ne cocoșează, ne ofilesc, ne fac să zăcem în pat. Pe când Domnul ne ridică din pat, ne face să stăm drepți, ne face să trăim cu dreptate înaintea Lui și a oamenilor.

De aceea, orice păcat e o rușine și o boală pentru noi. Orice păcat e o calamitate pentru noi și pentru cei de lângă noi. Și pentru a scăpa de păcat, pentru a scăpa de boala care ne mănâncă sufletul și trupul, trebuie să o spovedim. Și Dumnezeu ne va curăți de toate păcatele spovedite înaintea Lui! Pentru că El ne-a dat această Sfântă și Mare Taină a Mărturisirii tocmai pentru ca să fim vii duhovnicește, pentru ca să ne ridicăm din păcatele noastre și să fim vii întru El.

Așadar, iubiții mei, vine praznicul Nașterii Domnului și nu trebuie să stăm toată ziua aplecați spre lucruri pământești, ci trebuie să avem ochii inimii spre cer, căci din cer ne-a venit nouă Domnul mântuirii noastre! Magii au fost conduși de un Înger al Domnului spre Pruncul Iisus, de un Înger care părea o stea, o stea minunată, pentru că ei credeau în stele. Ciobanilor li s-a vestit tot prin Înger că li S-a născut Mântuitor. Pentru că Domnul îi cheamă la Sine și pe cei deștepți, dar afundați în erezii multe și în neștiință, cât și pe cei neșcoliți, dar cu inimă bună. Căci El are nevoie de noi toți în Biserica Sa. El are nevoie și de oameni cu carte și de oameni fără carte, și de copii și de maturi, și de tineri și de bătrâni, pentru că fiecare își are rolul său în Biserică. Și toți trebuie să stăm în jurul peșterii și al ieslei celei sărace, pentru ca să Îl vedem pe Domnul, Cel abia născut, cum Se pregătește să primească moartea cea pentru noi. Căci scutecele Sale ne vorbesc despre giulgiul Său, cel primit în dar, iar peștera nașterii Lui ne prevestește mormântul Său, primit în dar, de la unul dintre ucenicii Săi.

Căci El a venit în lume ca să Se dăruie cu totul nouă, ca să fie Darul și Jertfa prin excelență ale lui Dumnezeu pentru oameni, și pentru ca să ne învețe pe noi să convertim orice dar al Lui într-un dar al nostru către El. Pentru că numai așa, toate ale Lui se umplu de mulțumirea noastră. Dar dacă vedem viața, sănătatea și toate ale noastre în  mod egoist, atunci ne pironim ochii numai în jos, nu căutăm niciodată fața Lui și de aceea ne urâțim interior și ne facem…neoameni. Pentru că oamenii buni, curați, Sfinți, privesc continuu la Hristos, la Cel după chipul Căruia am fost creați cu toții, și se fac buni și luminoși ca El, prin slava Lui. Privim la El și ne umplem de bucuria și de frumusețea slavei Sale. Dar dacă nu mai vrem să vedem fața Lui iconică, dacă nu vrem să Îl mai citim pe El, să Îl mai mâncăm și să Îl mai bem în Euharistia Lui, atunci ne înnegrim continuu, ne facem neoameni.

Nu mai avem față, nu mai avem cuvânt, nu mai avem nume de pomenit, dacă nu Îl pomenim pe El, dacă nu avem conștiința Lui, dacă nu vedem fața Lui. Și părăsirea Lui e…groaznică! Pentru că părăsirea Lui nu are nicio bucurie, nicio frumusețe, nicio mângâiere.

De aceea, iubiții mei, să ne rugăm continuu pentru lumea care nu Îl mai vrea pe Hristos, pentru lumea care a ajuns hristofobă, pentru ca ea să se pocăiască! Nu ne ajută cu nimic tehnologia și știința noastră avansată, dacă nu ne pocăim. Pentru că toate facilitățile vieții moderne sunt pentru ca noi să ne mântuim, pentru ca noi să fim Sfinți și nu…neoameni. Căci neom ajungi prin cădere, prin căderea în multe patimi, așa după cum anumiți Îngeri au căzut din slava Lui și au ajuns și sunt demoni, adică potrivnici ai lui Dumnezeu.

Iar dacă ești potrivnic al Lui, deși trăiești datorită Lui, ești un nemulțumitor și un ipocrit, un om nedrept și rău, pentru că tot binele Lui îl calci în picioare.

Însă noi să nu fim neoameni! Să nu fim potrivnici ai Lui! Ci noi să fim robi credincioși ai lui Dumnezeu, care prăznuim nașterea Lui cu mare bucurie și cu inimă bună, milostivă și iertătoare. Pentru că numai împreună trebuie să prăznuim întruparea Lui și venirea Lui la noi, cu mic și cu mare la un loc, împreună cu toată Biserica  din cer și de pe pământ, pentru că venirea Lui la noi înseamnă iubirea veșnică cu care El ne iubește. Înseamnă iubirea veșnică cu care ne cheamă la Sine, pentru ca să moștenim Împărăția Lui cea veșnică. Amin!


[1] Scrisă în seara zilei de 7 decembrie 2017, o zi de joi, începând de la ora 18. 51.

Did you like this? Share it:

Previous

Eminescu: între modernitate și tradiție [136]

Next

Credința uitată

2 Comments

  1. Axios

    Sărut mâna, Părinte, mulțumim pentru predică!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén