Pr. Prof. Philip LeMasters, Credința uitată. Vechi adevăruri din Răsăritul creștin pentru creștinii contemporani, trad. din engl. de Mădălin Enciu, ed. îngrij. de Cristi Reuț, Ed. Doxologia, Iași, 2016, 288 p.

Cartea e formată din Cuvânt înainte, Prefață, Introducere, 6 capitole, Concluzii și Bibliografie, p. 5. Autorul s-a convertit la Ortodoxie la vârsta de 36 de ani, fiind baptist, apoi anglican, p. 7. E din Texas, p. 16. Și cartea este o introducere în Ortodoxie pentru occidentalii eterodocși.

În lume sunt aproximativ 300 de milioane de creștini ortodocși, p. 21. În anul 2000, autorul și familia sa (soția și cele două fiice) au devenit ortodocși prin Taina Mirungerii, p. 24. A fost hirotonit Diacon în 2004 și Preot în 2006, comunitatea Sfântul Lucas pe care el o păstorește fiind formată din 35 de persoane, p. 25. Însă, pe săptămână, predă la Universitatea McMurry, p. 25.

Soția sa, Preoteasa Paige, ajută „adesea la cântat, oferind mâncare pentru agapa de după Liturghie, fiind o prezență calmă, stabilă și susținătoare în familia parohiei”, p. 26. Fiicele lor, Kate și Annie, au avut 7 și respectiv 3 ani când ei doi s-au convertit la Ortodoxie, p. 26. Între perioada lui baptistă și cea episcopaliană, Părintele Philip a fost și prezbiterian, p. 27. El face parte din Patriarhia Antiohiei, p. 27.

„Creștinismul ortodox răsăritean a menținut rădăcinile, moștenirea comună a tuturor creștinilor. Orice creștin credincios care se apleacă asupra teologiei, slujirii și spiritualității Bisericii Răsăritene va afla că este ciudat de familiară și atractivă”, p. 37.

„adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu este participativă și relațională”, p. 42. Iar „cunoașterea lui Dumnezeu este limitată în întregime la ceea ce a descoperit El”, p. 67 și la ceea ce ne poate descoperi Dumnezeu în relație directă cu noi.

„Ortodoxia nu a avut, nici nu are nevoie de o Reformă, deoarece Biserica nu a dezvoltat tradiții contrare Scripturii. Diferitele surse ale cunoașterii teologice se verifică una pe alta, căci Duhul Sfânt lucrează prin toate pentru edificarea Bisericii. Noi înțelegem că Biblia în sine este parte a Tradiției, parte a ce[e]a ce a fost transmis din generație în generație pentru mântuirea noastră în Iisus Hristos. Noi vrem plinătatea acelei vești bune și nu respingem nimic din ceea ce ne-a dat Dumnezeu pentru a ne întări în credință”, p. 73.

Sfintele Icoane sunt „propovăduiri ale Evangheliei”, p. 75. „Postul ne oferă un anumit antrenament ca să rezistăm dorințelor trupești pentru plăcere, ce ne copleșesc și cărora pare imposibil să le ținem piept”, p. 89.

„Mâncarea și sexul ar trebui să ne ducă, într-un final, la Împărăția lui Dumnezeu”, p. 93. Căci „nevoia de hrană și aspirația pozitivă către sexul opus nu sunt deloc păcătoase în sine”, p. 93. „Postul marital este o amintire [a faptului] că totuși până și uniunea plină de bucurie a soțului cu soția poate deveni un dumnezeu fals și poate interveni în calea relației noastre cu Domnul. Soții pot deveni simple obiecte sexuale unul pentru celălalt. Căsătoria trebuie să fie o icoană a Împărăției, și este bine pentru bărbat și femeie să lase deoparte periodic până și bucuria sexului pentru a se concentra pe fericirea raiului. Nu, sexul marital nu este rău în niciun fel! Postul nu este despre renunțarea la lucrurile rele, ci despre distanțarea noastră doar puțin de la lucrurile bune ce ne pot sta în cale, deoarece avem o relație nesănătoasă cu acestea”, p. 106.

„Creștinismul nu se rușinează de faptul că avem trupuri, că sexul este plăcut sau că Dumnezeu a avut în vedere toate acestea pentru mântuirea noastră. Vulnerabilitatea, intimitatea și bucuria actului sexual întăresc în mod sigur legătura iubirii între soți și îi ajută să Îl iubească pe Hristos unul în celălalt”, p. 107. Părintele Philip LeMasters are o perspectivă foarte pozitivă despre sexualitatea conjugală, considerând că „actul sexual unește doi oameni trup și suflet. Linia de distincție dintre soț și soție este depășită în intimitatea sexuală; cei doi devin cu adevărat un trup”, p. 106.

Tot la fel de pozitivă este și perspectiva sa asupra familiei ortodoxe. Pentru că „a mânca, a bea, a face dragoste, a avea copii și a învăța cu bucurie împărțirea împreună a greutăților vieții de zi cu zi, acestea sunt o parte din căile către viața veșnică pe care Mântuitorul le-a binecuvântat. Noi învățăm să-L iubim pe Dumnezeu prin dăruirea acestor dimensiuni ale existenței noastre către El pentru împlinire și schimbare”, p. 109.

„Theosis [îndumnezeirea] nu înseamnă doar a nu încălca nicio lege, ci a fi atât de intim uniți cu Domnul încât sfințenia lui Dumnezeu să devină trăsătura noastră caracteristică: împărtășirea, prin slavă [slava Lui], în [de] viața veșnică a Sfintei Treimi”, p. 117.

„Mântuirea lui Dumnezeu nu este un concept abstract, ci vindecarea unei persoane în relație” cu Dumnezeul treimic, p. 119.

„Dintre toți Sfinții, Născătoarea de Dumnezeu este cel mai puternic mijlocitor, cel mai puternic războinic al rugăciunii”, p. 123.

În cap. al 4-lea, autorul compară viața liturgică a Bisericii cu ceea ce înseamnă a fi un atlet și un suporter autentic. Pentru că așa cum a participa la Slujbele Bisericii înseamnă a te nevoi, la fel a fi un sportiv și un fan autentic înseamnă a depune mult efort în acest sens. Iar noi stăm în picioare la Liturghie, după cum fanii devotați ai fotbalului „stau în picioare strigând în marea majoritate a timpului”, p. 138-139. Și noi purtăm veșminte liturgice în Biserică, după cum și sportivii le au pe ale lor în timpul competițiilor, p. 142.

„Sportivii se pregătesc în mod disciplinat pentru un sezon și pentru fiecare meci în parte. La fel și credincioșii ortodocși care doresc să primească Împărtășania în timpul unei Sfinte Liturghii spun rugăciuni de pregătire în seara de dinainte. Se abțin, de asemenea, și de la relațiile maritale în acea seară, și de la mâncare și băutură după miezul nopții. [Și] să fie foarte clar: nu este nimic păcătos în relațiile sexuale [normale] între soț și soție sau în a mânca sau a bea! Dar deoarece ne pregătim pentru marele ospăț de nuntă, lăsăm deoparte toate distragerile, astfel încât să fim concentrați și pregătiți”, p. 149-150.

Mama lui a rămas baptistă, p. 160.

„Uniunea maritală este personală și specifică; nimeni nu se căsătorește cu instituția căsătoriei, ci cu o anume persoană, cu care devine un singur trup. [Iar] soții nu sunt interschimbabili”, p. 163.

„Hristos nu a recomandat castrarea fizică”, p. 182, ci pe cea duhovnicească, adică celibatul. Iar „Biserica nu forțează pe nimeni să devină monah și în mod sigur nu crede că monahii și monahiile sunt neapărat mai sfinți decât oamenii căsătoriți”, p. 183.

Despre nebunia pentru Hristos, începând cu p. 184. Sfinții nebuni pentru Hristos au ironizat continuu autosuficiența celor credincioși, p. 192-193.

„Ortodoxia caută mântuirea întregii lumi, împlinirea tuturor oamenilor și a restului creației în Dumnezeu”, p. 226. Botezul Domnului înseamnă binecuvântarea întregii creații, p. 236.

„căutarea intenționată de a omorî un pacient este o formă de crimă”, p. 250.

„Ortodoxia nu este homofobă în sensul că ar avea o teamă irațională sau ură pentru cei care se simt atrași de membri de același sex sau sunt într-un fel deconectați de la propriile lot trupuri masculine sau feminine”, p. 257.

Did you like this? Share it: