…de la Camil Petrescu, pe care acesta o scria prin 1931: „Ca să merg pe stradă, trebuie să cheltuiesc un capital de energie și atenție cu care alții pot ceti un volum”. Un volum gros, zic eu…

E o realitate pe care o simt pe pielea mea de ani de zile, nici nu mai pot spune de când, cu precizie. E o realitate dureroasă din punct de vedere fizic, pentru că oboseala mentală/ intelectuală te face să te simți că și când ai purta un trup de elefant. Dar mai ales e o realitate dureroasă din punct de vedere psihic, pentru că nimeni nu te crede și nu te înțelege.

Oamenii (chiar intelectuali fiind ei) înțeleg oboseala ca pe rezultatul unei munci intense într-o anumită zi sau într-o perioadă de timp care…se termină la un moment dat, urmată fiind de o altă perioadă, de relaxare. Și, mai ales, înțeleg oboseala ca fiind urmarea unei trude trupești ori a unui efort intelectual de memorare, de reproducere ori de colaționare de texte sau informații diverse.

Sunt infim de puțini cei  care au idee despre ce înseamnă oboseala născută de reflecția îndelungată, de obligarea un timp îndelungat sau la nesfârșit a creierului să…judece singur, să gândească în paradigme pe care le descoperă și care nu i-au fost oferite de-a gata.

Numai când ajungi să faci o experiență de genul acesta înțelegi ce înseamnă, în mod practic, faptul că creierul coordonează toate activitățile din organism, atunci când bagi de seamă ce corvoadă a devenit să…mergi pe stradă…

Firește, poate oricând cineva (chiar și cu pretenții intelectuale, nu mai vorbesc de cei fără nicio experiență în câmpul muncii cu…creierul) să te întrebe ce legătură are oboseala mentală cu mersul pe stradă, că doar mergi cu picioarele, nu mergi în cap…

Și nu ai ce să-i răspunzi pentru că orice i-ai spune va crede că e un moft, că te victimizezi, că vrei să fii compătimit(ă). De ce? Pentru că el nu întrevede câtuși de puțin ce poate să însemne oboseala extremă de genul acesta, care nu te lasă nici să dormi, nici să mergi pe stradă, care te face de multe ori să uiți vocabularul elementar…

Intelectualii care nu știu despre ce vorbesc acum sunt oameni cu mintea odihnită, care au ceva exerciții la activ, dar care nu s-au spetit cu munca și, mai ales, cu gândirea. Pentru că poți să faci muncă intelectuală și fără să gândești prea mult…oricât ar părea de paradoxal.

Did you like this? Share it: