1. Iar mânia cea nemilostivă [ἀνελεήμων θυμὸς][1] până la sfârșit a stat deasupra celor neevlavioși, căci [El] a știut mai înainte [pe cele] ale lor și pe cele viitoare.

2. Că[ci] ei, îngăduindu-i [pentru] a pleca[2] și cu grabă trimițându-i departe pe ei, [mai apoi] părându-le rău, îi vor prigoni.

3. Căci încă în mâini având plânsurile [ἔτι γὰρ ἐν χερσὶν ἔχοντες τὰ πένθη] și plângându-și [ei] mormintele celor morți, alt gând nebunesc au tras și, pe [cei pe] care i-au scos [din țară] rugându-i, pe aceștia ca [pe niște] fugari îi prigoneau [acum].

4. Căci îi trăgea pe ei nevoia cea vrednică spre acest sfârșit. Și [El] uitare le-a aruncat celor care au venit împreună, ca să împlinească pedeapsa cea care lipsește [lipsea] chinurilor [lor].

5. Și poporul Tău călătoria cea minunată să încerce, iar aceia moartea cea străină să afle.

6. Căci toată zidirea, în felul ei, iarăși de sus se zidea desăvârșit, slujind poruncilor Tale, ca fiii Tăi să se păzească nevătămați:

7. norul umbrind tabăra. Iar din retragerea apei, care a fost mai înainte, [și] din furtuna cea tare, s-a văzut pământul cel uscat din Marea Roșie, calea cea neîmpiedicată și câmpul cel cu verdeață.

8. Prin care au trecut cu tot neamul [δι᾽ οὗ πανεθνεὶ διῆλθον], cei [care cu] a Ta mână sunt acoperiți [οἱ τῇ Σῇ σκεπαζόμενοι χειρὶ], văzând minunile cele minunate [θεωρήσαντες θαυμαστὰ τέρατα][ale Tale].

9. Căci, ca [și] caii au fost păscuți și ca mieii au săltat, lăudându-Te pe Tine, Doamne, pe Cel care i-ai izbăvit pe ei!

10. Căci și-au adus aminte încă [și] de cele [trăite] în pribegia lor, cum, în loc de nașterea vitelor, pământul a scos mușițe, iar, în loc de [peștii] cei din ape, râul a vărsat mulțime de broaște.

11. Și, în ultimul rând, au văzut și nașterea cea nouă de păsări, când, [cu] pofta mergând mai înainte, au cerut mâncăruri de desfătare.

12. Căci [γὰρ], întru mângâiere [εἰς παραμυθίαν], cârsteiul li s-a suit lor din mare [ἐκ θαλάσσης ἀνέβη αὐτοῖς ὀρτυγομήτρα].

13. Dar au venit [și] pedepsele celor păcătoși, nu fără dovezile [cu] forța ale trăsnetelor, cele care au fost făcute mai înainte, căci cu dreptate pătimeau [cu] propriile lor răutăți. Căci [de o] și mai grea ură de străini [μισοξενίαν] s-au îngrijit.

14. Căci pe cei pe care nu îi știu [știau], fiind [ei] de față, nu îi primeau, iar pe aceștia, pe făcătorii de bine cei străini, îi înrobeau.

15. Și nu numai [asta făceau], ci mai degrabă [stabileau] ce cercetare va fi lor, când cu ură îi primeau pe cei străini.

16. Iar pe cei care au primit cu sărbători pe cei care deja au fost părtași celor drepte ale lor, cu cumplite dureri i-au chinuit.

17. Și au fost loviți și [cu] orbirea, precum aceia la ușile celui Drept[3], când [cu] întunericul cel mare îmbrăcându-se, fiecare căuta ieșirea ușilor sale.

18. Căci prin [ele] însele stihiile [τὰ στοιχεῖα] armonizându-se [μεθαρμοζόμενα], precum în glasurile psaltirionului se împacă numele ritmului [ὥσπερ ἐν ψαλτηρίῳ φθόγγοι τοῦ ῥυθμοῦ τὸ ὄνομα διαλλάσσουσιν], [el] rămând mereu [cu] sunet, care este [tocmai pentru ca] să închipuie cu grijă din vederea celor care s-au făcut.

19. Căci cele ale uscatului întru cele ale apei se întorcea[u] și cele care înotau murea[u] pe pământ.

20. Focul putea [să stea] în apă [peste] puterea sa și apa uita firea [ei] cea stingătoare.

21. Flăcările, dimpotrivă, trupurile vitelor cele stricăcioase, umblând [care umblau] împreună, nu le-a omorât, nici [nu le-a] topit ca gheața cea ușor de topit felul mâncării celei dumnezeiești [γένος ἀμβροσίας τροφῆς].

22. Căci în[tru] toate, Doamne, l-ai mărit pe poporul Tău și l-ai slăvit și nu l-ai trecut cu vederea, în toată vremea și [în] tot locul stând de față!


[1] A lui Dumnezeu.

[2] Se referă tot la plecarea lui Israil din Egipt.

[3] La ușile Sfântului Lot.

Did you like this? Share it: