Eu cred că din Înț. lui Sal. 2, 7, unde se spune „să nu ne treacă pe noi floarea primăverii [ἄνθος ἔαρος]!” (cf. traducerii Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș de aici).

Din context înțelegem că primăvara aceasta reprezintă o exprimare metaforică. Pentru că nu se referă la anotimpul propriu-zis, ci la primăvara vieții, adică la vârsta tinereții.

Și sunt convinsă că în decursul unei cateheze de cel puțin câteva sute de ani în Biserica Ortodoxă românească (mă gândesc numai la mileniul al doilea și la predica în limba română pe care putem să o cunoaștem din documente, începând cu secolul al XVI-lea, ca să nu se considere că mă hazardez la o invoca o tradiție care să înceapă cu predica în limba vulgară încă din mileniul întâi, deși sunt convinsă că aceasta a fost realitatea), această metaforă, „floarea primăverii”, a fost convertită expresiv într-una mai puțin tainică, mai clară, așa cum este „floarea tinereții”.

Sau, mai bine zis, cred că din „floarea primăverii” au derivat cele două metafore –  floarea tinereții și, respectiv, primăvara vieții – care sunt mult mai cunoscute și uzitate în vocabularul nostru actual.

Însă ambele provin din Sfânta Scriptură, devenind expresii uzuale, fără ca utilizatorii actuali să fie în stare să recunoască sursa scripturală.

Did you like this? Share it: