Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Erudiția lui Creangă [3]

Există, de asemenea, numeroase elemente culte în operele lui Creangă, care sunt de regăsit și în Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir și care mi-au reținut atenția și altădată (pe unele le-am semnalat deja cu alte ocazii și le voi reaminti), începând de la elemente primare de ordin lingvistic și metaforico-poetic până la teme literare și artă narativă.

Atunci când am comentat Istoria ieroglifică, am sesizat prezența unei expresii care poate fi identificată și la Creangă: obraz dogorit. La Cantemir, Hameleonul grăiește „cu nedogorit obraz cătră Șoim”[1]. Iar în Amintirile lui Creangă: „am răsturnat masa omului, cu bucate cu tot, în mijlocul casei, de i-am dogorit obrazul părintelui de rușine”[2]. Am semnalat aceasta, anterior, aici[3].

O altă expresie comună ambilor scriitori este în/ cu totului tot. În paginile operei pomenite a lui Cantemir: „Și nu numai după Istoriia ieroglificească cu numele Corb, ce așéși de trup, cu suflet și cu totului tot, același și adevărat așé să fii te arăți. […] Brehnacea…cu totului tot…aceste cărți despre Corb pănă astădzi tăinuite le ține”[4].

La Creangă: „În totului tot, [v]a fi trecut la mijloc vro jumătate de ceas, cât a zăbovit mama acolo, mai vro trei-patru de când fugisem de-acasă, ș-ar fi trebuit să înceapă a mi se pune soarele drept inimă, după cum se zice, căci era trecut de amiază”[5].

Am remarcat și prezența unor metafore poetice comune. Una din ele este lacrimi de sânge. În povestea Capra cu trei iezi, Creangă scrie: „Atunci iedul mezin […] s-aruncă în brațele mâne-sa și cu lacrimi de sânge începe a-i spune”[6].

Se poate invoca aici faptul că Vasile Alecsandri publicase cu un sfert de veac mai înainte Miorița, baladă în care se regăsește celebra metaforă. Cu toate acestea, reamintesc ce spuneam în legătură cu prezența acestei metafore în Istoria ieroglifică:

„cine nu cunoaște celebrele versuri din Miorița: „Ș-oile s-or strânge,/ Pe mine m-or plânge/ Cu lacrimi de sânge!”? Cantemir utilizează expresia lacrimi de sânge de mai multe ori în Istoria ieroglifică:

Spre agonisirea și câștigarea cinstei
sudorile trupului destule sint,
iară spre paza nebetejirii ei
lacrămi de singe trebuie[7].

*

Tot ochiul ce le priviia
cu lacrămi de singe le tânguia,
între dânsele undeva
glas de bucurie
sau viers de veselie
nu să simțiia,
fără numai răget,
muget,
obide,
suspine,
văietături
și olecăituri
în toate părțile
și în toate colțurile
să audziia[8].

*

Către cel ceresc Vultur
lacrămi de singe vărsind,
cu suspinuri de foc vor striga,
a cării dosadă
răsplătire dreaptă
a o tăcea
și cu milosul ei ochiu a o trece
nu va putea…[9].

Expresia în sine, lacrimi de sânge, derivă dintr-un pasaj biblic (Lc. 22, 44). Am remarcat utilizarea ei și în contexte religioase mai recente, ca spre exemplu în Cazania de la Govora (1642)[10]. Ceea ce nu exclude, totuși, posibilitatea ca Dimitrie Cantemir să fi cunoscut și variante ale Mioriței[11].

Dar și alte elemente poetice, de baladă, pe care le-am sesizat la Cantemir, le regăsim și la Creangă.

Astfel, într-o secvență ritmată și rimată din Povestea lui Harap-Alb (dintre multele de acest fel), am remarcat expresia vântul au aburit: „Atunci calul zboară lin ca vântul,/ și când vântul au aburit/, iaca și ei la craiul în ogradă au sosit”[12]. Și tot în aceeași poveste am găsit și „o nuntă de furnici”[13], pe care eroul evită să o strivească.

Reamintesc încă un fragment din comentariul meu la Istoria ieroglifică, pe care l-am făcut plecând de la sesizarea unor descrieri de peisaje edenice, inspirate din aghiografii:

„tot chipul de flori din fire răzsărite,
ca [și] cum cu mâna în grădină,

pre rând și pre socoteală ar fi sădite,
cuvios să împrăștiia,
și când zepfirul, vântul despre apus, aburiia,
tot féliul de bună și dulce miroseală de pre flori scorniia. /…/

Iară pre malurile gârlei [deltei]
tot féliul de pomăt roditoriu
și tot copaciul frundzos
și umbros,
de-a rândul, ca cum pre ață de-a dreptul
și unul de altul de departe ca cum cu pirghelul[14]
ar fi fost puși
frumos odrăsliia. /…/

Nu numai frumusețea edenică, ci și ordinea/ armonia dumnezeiască apare reliefată și la Cantemir, ca și în pasajele aghiografice evocate. Totodată, versurile

când zepfirul /…/ aburiia,
/…/ dulce miroseală de pre flori scorniia

se regăsesc, într-o formă puțin diferită, într-o variantă populară a Mioriței, culeasă din zona Putnei:

Eu nu te-oi lăsa,
Stăpâne, stăpâne,
În brațe te-oi lua
Și te-oi arunca
În mijlocul stânei,
În sburdul oilor
Și-n jocul mieilor,
Și-n verdeața câmpului,
Și la umbra codrului.

Când vântul mi-o bate,
Codrul când o cade
Și umbră ți-o face,
Când vântul mi-o aburi
Miros de flori ți-o veni
Și noi toate te-om boci[15].

Dacă autorul fabulei ieroglifice a apelat și la baladă, pe lângă hagiografii, nu putem să nu observăm că el recurge la aceeași strategie ca și Dosoftei, introducând în scriitura sa, din loc în loc, imagini și structuri poetice care au calitatea de a fi recunoscute drept familiare chiar și de către un public mai puțin cultivat din punct de vedere literar.

Totuși, să fi descoperit Cantemir Miorița înaintea lui Alecsandri și a pașoptiștilor?

Există și posibilitatea ca balada să fi interferat cu unele izvoare culte, mai cu seamă religioase. Nu ar fi acesta singurul caz…

Mai există, însă, încă o variantă (din jud. Suceava) care i-ar fi putut da sugestii deopotrivă lui Cantemir și lui Eminescu (Călin (file din poveste)), pentru nunta insectelor, despre care deja am vorbit mai sus:

Ș-apoi maica de-o veni
Și de m-o-ntreba,
Așa să-i cuvântați
Și cuvânt să-i dați,
Că eu m-am însurat
Și m-am cununat
Și mie mi-a fost
Nună, nună
Sfânta lună,
Și nun mare
Sfântul soare[16]
Și nuntași
Păltinași,
Și lăutari
Țânțari[17].

Am văzut mai devreme că, la nunta Helgei cu Struțocămila, participau următorii lăutari: țințarii cu fluiere,/ grierii cu surle,/ albinele cu cimpoi/ cântec de nuntă cântând,/ mușițele în aer/ și furnicile pre pământ/ mari și lungi danțuri râdicară”.

În comparație cu balada, Cantemir lărgește universul acesta mic al cântăreților proveniți din lumea insectelor, ca mai târziu Eminescu, în Călin…[18] .

Cum inspirația din Istoria ieroglifică a lui Cantemir nu se poate susține (decât dacă viitorul va scoate la lumină noi descoperiri documentare), singura concluzie pe care o putem trage este aceea că – încurajat și de epoca romantică – Ion Creangă a investigat poetic el însuși variante ale Mioriței și ale altor balade și creații populare, punând la contribuție unele elemente de folclor în maniera în care au procedat înaintea sa Sfântul Dosoftei și Dimitrie Cantemir.

Uimirea cea mare o provoacă însă constatarea faptului că autorul care, smerit, se scuza că asurzește lumea cu țărăniile lui, are aceeași intuiție poetică în ceea ce privește selecția materialului folcloric ca și Cantemir!

Cu alte cuvinte: formația lui literară cultă era cât se poate de solidă și nu ne mai îndoim de parcurgerea unui câmp literar vast care îi cuprinde deopotrivă pe cronicari și literatura religioasă veche (Cazanii, Viețile Sfinților, Psaltirea în versuri), alături de cărțile de cult ale Bisericii, care au fost autoritative în formarea sa.

Sunt convinsă că din cărțile Bisericii (Viețile Sfinților ale lui Dosoftei, Psaltirea în versuri a aceluiași, Biblia de la 1688, Triodul, Penticostarul, Mineiele etc) a învățat Creangă vorbirea poetică și muzicală sau ceea ce numim frază ritmată și adesea și rimată. Aceleași au constituit și izvoarele de poezie principale ale lui Cantemir, alături de literatura patristică[19]. Și dacă epoca i-a îndemnat pe ambii să se orienteze și către folclor[20], au făcut acest lucru având în spate o bogată experiență literară cultă, chiar dacă Creangă o tăinuiește tot timpul, afectând ignoranța.

Aducem în atenție, însă, și un motiv literar care nu este folcloric, ci cult, și pe care l-am întâlnit în Țiganiada lui Budai-Deleanu și în Istoria ieroglifică a lui Cantemir, dar îl descoperim și în Povestea lui Harap-Alb, și anume: lumea cu susul în jos. Se poate invoca, însă, ca sursă de inspirație pentru Creangă, și poezia lui Vasile Fabian-Bob[21], Moldova la anul 1821.

Ochilă vede „o mulțime nenumărată de văzute și nevăzute; văd iarba cum crește din pământ; văd cum se rostogolește soarele după deal, luna și stelele cufundate în mare; copacii cu vârful în jos, vitele cu picioarele în sus și oamenii umblând cu capul între umere”[22].

Însă perspectiva aceasta îi aparține autorului însuși, care o exprimă în aceeași notă poetică: „Lumea asta e pe dos,/ toate merg cu capu-n jos;/ puțini suie,/ mulți coboară,/ unul macină la moară./ Ș-apoi acel unul/ are atunci în mână/ și pânea, și cuțitul/ și taie de unde vrè /și cât îi place,/ tu te uiți/ și n-ai ce-i face”[23].

Aici însă Creangă e mai mult decât Ochilă: Ochilă descrie ceea ce vede, cu acuitatea lui vizuală neobișnuită care ascunde o privire nonconformistă. Creangă face mai mult decât atât: el oferă și motivațiile pentru care „lumea asta e pe dos,/ toate merg cu capu-n jos”.

Iar motivațiile identificate sunt duhovnicești și le vom explica pe rând.

„Puțini suie,/ mulți coboară”: puțini se suie la înălțimea virtuților, mulți coboară în păcate și în iadul răutăților.

„Unul macină la moară”: Satana care cere oamenii ca să-i cearnă ca pe grâu, stăpânitorul acestei lumi.

El are „în mână/ și pânea, și cuțitul/ și taie de unde vrè /și cât îi place,/ tu te uiți/ și n-ai ce-i face”. Pentru că Satana și slugile lui – unii ca Dinu Păturică, din romanul lui Nicolae Filimon, care, prin intrigi și fărădelegi, pune mâna pe pâine și cuțit (Creangă folosește această expresie în mod intenționat, în opinia mea) – conduc în această lume și provoacă suferințe celor care nu doresc să se conformeze (o situație pe care Creangă a experimentat-o el însuși și pe care o acuză adesea, în opera sa).

Acestea sunt rațiunile pentru care lumea e pe dos. Și identificările acestea mi se par, din punct de vedere spiritual, foarte asemănătoare cu cele făcute de Eminescu în poemul Melancolie[24], pentru a justifica de ce lumea a ajuns strâmbă și pustie.

Revenind însă la recunoașterea punctelor comune cu Istoria ieroglifică, aș dori să reamintesc faptul că, pe parcursul analizei operei cantemirene, m-am oprit de multe ori și am semnalat similitudini cu arta narativă a lui Creangă. Asemenea momente se regăsesc deseori pe parcursul celor două volume ale studiului meu dedicat Istoriei ieroglifice.

Consider că acestea exemple sunt cât se poate de elocvente pentru a ne determina să depășim, odată pentru totdeauna, premisa falsă că Ion Creangă ar fi un erudit din surse populare/ folclorice. Dar și pentru a ne face să depășim, în aceeași măsură, și o altă prejudecată, bine înrădăcinată în optica critică modernă, aceea că literatura română veche, bisericească și laică, nu ar putea sta la baza erudiției și totodată a poeziei unor „mari clasici” precum Eminescu și Creangă.


[1] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, Ed. Minerva, București, 1997, p. 303.

[2] Ion Creangă, op. cit., p. 158.

[3] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2015/05/02/creatori-de-limba-si-de-viziune-poetica-in-literatura-romana-dimitrie-cantemir-49/.

Articolul acesta a intrat în cartea mea Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română. Dimitrie Cantemir, vol. 2. 2, Teologie pentru azi, București, 2015, p. 206-213, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2015/07/07/creatori-de-limba-si-de-viziune-poetica-vol-2-2/.

[4] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, op. cit., p. 329, 358. [5] Idem, p. 187.

[6] Ion Creangă, op. cit., p. 21.

[7] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 48. [8] Idem, p. 178. [9] Idem, p. 332.

[10] „Îmbrăcăminte cauți acmu, luminate și lacrăme crunte [lacrimi de sânge] verși săracilor? Ce acolo văpaie și negură va acoperi goliciunea ta ca și a celui bogat […]. Ochii carii depururea s-au păscut întru curvii, aceia mai mult se vor munci, necurmat vărsând lacrăme crunte…”, cf. Evanghelie învățătoare (Govora, 1642), ediție, studiu introductiv, note și glosar de Alin-Mihai Gherman, Editura Academiei Române, București, 2011, p. 209.

[11] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2014/11/06/creatori-de-limba-si-de-viziune-poetica-in-literatura-romana-dimitrie-cantemir-26/.

Articolul indicat a intrat în cartea mea, Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română. Dimitrie Cantemir, vol. 2. 1, Teologie pentru azi, București, 2015, p. 228-230, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2015/01/08/creatori-de-limba-si-de-viziune-poetica-vol-2-1/.

[12] Ion Creangă, op. cit., p. 87. [13] Idem, p. 107.

[14] Pirghel/ perghel = compas forestier. Poate indica și așezarea în cerc sau în semicerc.

[15] Cf. Ovid Densusianu, Vieața păstorească în poesia noastră populară, vol. II, Ed. Casei Școalelor, București, 1923, p. 138.

[16] La Eminescu: „Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună/ Nunul mare, mândrul soare, și pe nună, mândra lună” (Călin (file din poveste)).

[17] Cf. Ovid Densusianu, Vieața păstorească, op. cit., p. 135-136.

[18] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2014/11/06/creatori-de-limba-si-de-viziune-poetica-in-literatura-romana-dimitrie-cantemir-26/.

Articolul indicat a intrat în cartea mea, Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română. Dimitrie Cantemir, vol. 2. 1, op. cit., p. 224-228, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2015/01/08/creatori-de-limba-si-de-viziune-poetica-vol-2-1/.

[19] A se vedea articolul meu de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/11/05/teologie-si-poezie-la-sfantul-antim-ivireanul-si-dimitrie-cantemir/.

Acesta a fost introdus în cartea mea, Studii literare, vol. 2, Teologie pentru azi, București, 2016, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/11/05/studii-literare-vol-2/.

[20] Dacă orientarea determinată de epoca romantică este clară în privința lui Creangă, în schimb, în ceea ce îl privește pe Cantemir, lucrurile nu mai sunt tot atât de simple. Am încercat însă să ofer câteva răspunsuri în articolul de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2013/02/17/posteritatea-literara-a-lui-dimitrie-cantemir-1/.

Articolul a intrat în cartea mea, Studii literare, vol. 1, Teologie pentru azi, București, 2014, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2014/06/29/studii-literare-vol-1/.

[21] A se vedea: https://ro.wikisource.org/wiki/Moldova_la_anul_1821.

[22] Ion Creangă, op. cit., p. 110. [23] Idem, p. 113.

[24] A se vedea comentariul meu recent la acest poem: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/10/04/melancolie/.

Comentariul a intrat în cartea mea, Studii literare, vol. 3, Teologie pentru azi, București, 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/10/23/studii-literare-vol-3/.

Did you like this? Share it:

Previous

De unde vine expresia „floarea tinereții”?

Next

Predică la Duminica anterioară Nașterii Domnului [2017]

2 Comments

  1. violeta

    Nu i-am receptat niciodată pe marii povestitori în această cronologie: Varlaam, Neculce, Cantemir, Creangă. Știam doar despre apropierea dintre Creangă și Sadoveanu, care se face la școală. Mulțumesc pentru luminare! Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Doamnă Violeta,

      nu ați cunoscut această cronologie pentru că s-a vorbit extrem de rar despre înrudirea artei narative a lui Creangă cu a lui Neculce sau cu a lui Cantemir. Când nu a fost ignoranța la mijloc, interesul a fost acela de a oculta aportul literaturii române vechi în apariția și dezvoltarea celei moderne.

      Nu e deci de mirare că nu ați auzit despre această ordine a dezvoltării artei narative în literatura noastră. Cu toate că acest lucru este evident mai ales prin caracterul poetic, ritmat și rimat al prozei crengiste și prin atitudinea implicativă a naratorului, care e totdeauna în dialog cu cititorul și într-un soi de convorbire nedisimulată cu el, determinându-l pe acesta ca, la rândul lui, să aibă o atitudine afectivă/ participativă și să se formeze ca și caracter moral.

      Însă, chiar dacă s-a făcut aproprierea de Neculce, nu s-a dovedit niciodată în trecut cu exemple concrete influența acestuia asupra lui Creangă. Despre Sfântul Varlaam nu mai vorbesc.

      Prin urmare, după cum vă spuneam, a primat și primează în continuare ignoranța sau reaua credință în ce privește posibilitatea ca aceste aspecte ale scriiturii lui Creangă să fie recunoscute.

      Mulțumesc pentru comentariu. Numai bine!

      Psa. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

istanbul escort istanbul escort istanbul escort