Predică la Duminica anterioară Nașterii Domnului [2017]

Iubiții mei[1],

mă fascinează mult genealogiile și nu cred că doar pe mine. Pentru că ele ne arată realitatea concretă a unei familii. Ne arată drumul în istorie al unei familii.

Știu lucruri despre părinții, bunicii, străbunicii mei, dar nu și mai departe de ei. Nu știu cine au fost părinții și bunicii străbunicilor mei și de când a apărut familia Picioruș. Căci acum găsesc oameni cu același nume de familie ca și mine, în multe părți ale României[2] și, fără doar și poate, dacă purtăm același nume, avem și un numitor comun.

Însă cine e părintele familiei noastre, a acestei familii lărgite, căreia îi spunem și neam? De ce și-a luat acest nume sau cine i l-a dat, ce semnificație are el și de când e neamul nostru? Căci dacă mulți dintre noi, cei de azi, care purtăm același nume de familie, nu ne știm între noi, asta înseamnă că neamul are ceva vechime. Și neamul, după cum știm, e purtat de bărbați. Bărbații duc numele lor de familie mai departe. Și ei s-au căsătorit cu femei din alte neamuri și acestea au primit numele lor, ale soților lor.

Însă care sunt neamurile, care, prin femeile lor, au intrat în neamul nostru? Și cum a influențat acest lucru neamul nostru?

Toate aceste întrebări rămân fără răspuns, dacă nu avem acces la arhivele Statului și dacă nu avem oameni capabili să reconstituie genealogia familiei noastre. Însă, dacă arhivele au dispărut sau sunt lacunare, genealogia unui neam este imposibil de făcut sau are multe necunoscute.

De aceea, când am citit azi începutul Evangheliei după Matteos, și am văzut că genealogia Domnului începe cu Sfântul Avraam [Mt. 1, 1] și că sunt pomeniți acolo toți Sfinții Părinți cei după trup ai Domnului [Mt. 1, 1-16], am înțeles că Vechiul Testament este, în mod esențial, istoria neamului Domnului. Istorie genealogică numită de Sfântul Matteos: cartea nașterii lui Iisus Hristos [βίβλος γενέσεως Ἰησοῦ Χριστοῦ] [Mt. 1, 1, BYZ]. Pentru că Sfântul Matteos, după obiceiul evreiesc, a vrut să arate genealogia Domnului după umanitatea Sa, enumerându-i în ordine diacronică pe bărbații din neamul Domnului.

Sfântul Lucas, în Evanghelia Sa, când a ajuns la Botezul Domnului, cel petrecut la vârsta de aproximativ 30 de ani ai Domnului [Lc. 3, 23, BYZ], ne-a oferit o altă genealogie a Lui [Lc. 3, 23-38], care a coborât până la Sfântul Adam, Protopărintele neamului omenesc, după care ne-a spus că Iisus este „al lui Dumnezeu [τοῦ Θεου]” [Lc. 3, 28, BYZ]. Dar Iisus este al Tatălui după dumnezeirea Lui, pe când genealogiile umane ale Domnului, cuprinse în Evangheliile lui Matteos și Lucas, mărturisesc despre umanitatea Sa. Pentru că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat, este Dumnezeu și om. Iar dacă Tatăl a mărturisit la Botezul Domnului că Iisus Hristos este Fiul Lui Cel iubit [Lc. 3, 22], imediat Sfântul Lucas ne-a arătat că Iisus Hristos, după umanitatea Sa, Se trage din mulți Sfinți ai Vechiului Testament, primul dintre ei fiind Sfântul Adam. Pentru că toți oamenii ne tragem din Sfântul Adam și toți suntem o familie, chiar dacă acum trăim în țări diferite și avem culori diferite ale pielii și credințe diferite.

Însă, așa cum avem toți un Protopărinte/ un prim Părinte, toți avem și un Mântuitor, pe Iisus Hristos, Domnul nostru. Cel care a desființat moartea și ne-a luminat nouă viață și nestricăciune prin Sfânta Sa Evanghelie [II Tim. 1, 10, BYZ]. Pentru că în Adam toți mor, iar în Hristos toți învie [I Cor. 15, 22].  Toți care păcătuiesc ca Protopărintele nostru Adam mor, mor prin păcatul lor, dar dacă credem în Hristos și suntem ai Lui, în Biserica Sa, noi vom fi vii împreună cu El, pentru că Hristos este pârga [ἀπαρχὴ] [I Cor. 15, 23, BYZ] învierii, adică primul înviat din morți.

Iar dacă vedem tot Vechiul Testament ca pe o pregătire a nașterii lui Hristos, a venirii Lui la noi, atunci toate cele descrise acolo au sens hristologic. Pentru că în mod tainic Vechiul Testament ne vorbește despre Tatăl, despre Fiul și despre Sfântul Duh, despre Dumnezeul nostru treimic, și totodată ne vorbește despre întruparea Fiului. Căci „cu cei credincioși, în pântece, împreună a fost zidit lor [μετὰ πιστῶν ἐν μήτρᾳ συνεκτίσθη αὐτοῖς]” [Înț. lui Sirah 1, 14, LXX]. Pentru că „Fecioara în pântece va lua [ἡ Παρθένος ἐν γαστρὶ ἕξει] și va naște Fiu [καὶ τέξεται Υἱόν] și vei chema numele Lui Emmanuil [καὶ καλέσεις τὸ ὄνομα Αὐτοῦ Εμμανουηλ]” [Is. 7, 14, LXX].

De aceea, când Sfântul Matteos vorbește despre nașterea lui Iisus Hristos [Mt. 1, 18], el ne spune că Preacurata Fecioară Maria e Mama Lui [Ibidem] și că ea „a aflat în pântece având din Duhul Sfânt [εὑρέθη ἐν γαστρὶ ἔχουσα ἐκ Πνεύματος Ἁγίου] [Ibidem].

– Ce a aflat în pântecele/ uterul ei?

– Că are un Prunc, care nu S-a zămislit pe cale firească, ci suprafirească, pentru că El este zămislit după umanitatea Sa din Duhul Sfânt. Și când Sfântul Matteos vorbește despre Duhul Sfânt ca artizan al umanității Domnului, el se referă în mod implicit la întreaga Treime, pentru că Tatăl și Duhul au conlucrat cu Fiul, ca El să Își zidească propriul Lui trup și propriul Lui suflet în pântecele Fecioarei Maria.

Iar Domnul Cel întrupat a fost purtat în pântecele Maicii Sale, aidoma oricărui copil, dar S-a născut mai presus de fire, așa cum S-a și zămislit. Pentru că nu a stricat fecioria Maicii Sale, Maica Lui rămânând Fecioară, Pururea Fecioară.

Și Sfântul Matteos ne-a confirmat faptul că Maica Lui este Fecioara despre care a vorbit Sfântul Isaias [Mt. 1, 22-23]. După cum Pruncul Iisus Hristos, deși după trup era un Prunc și toți se raportau la El ca la un Prunc, după dumnezeirea Lui El era Dumnezeul Cel veșnic, Cel deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Pentru că, în același timp, El era Dumnezeu și om, Dumnezeu adevărat și om adevărat, ambele Sale firi fiind unite în persoana Sa cea veșnică.

Potrivit Tradiției Bisericii, Preacurata Fecioară Maria avea 14 ani și 4 luni când Domnul S-a zămislit în pântecele ei[3], iar logodnicul și tăinuitorul fecioriei ei, Sfântul Iosif, avea 80 de ani[4].

Și Sfântul Iosif a avut nevoie de luminarea lui Dumnezeu prin Îngerul Său, pentru ca să înțeleagă taina nașterii Domnului [Mt. 1, 20-23]. De aceea, noi cu atât mai mult avem nevoie de mărturiile Sfinților Părinți, de mărturiile Tradiției Bisericii, pentru ca să cunoaștem Scriptura, istoria și învățătura Bisericii și viețile Sfinților Lui. Pentru că trebuie să înțelegem cele ale Bisericii lui Dumnezeu nu după mintea noastră neluminată, ci după luminarea lui Dumnezeu dată nouă prin Sfinții Lui.

Căci, în istoria Bisericii, cine a negat Dumnezeiasca și Sfânta Tradiție a Bisericii, acela a început să cugete și să trăiască non-eclesial. Iar ereticii tuturor timpurilor au fost cei care au stricat Tradiția Bisericii, înlocuind-o cu propriile lor fantasme.

Din acest motiv, Biserica i-a condamnat și îi condamnă zilnic pe toți ereticii care s-au luptat și se luptă cu Biserica lui Dumnezeu, pentru că ea apără tezaurul credinței mântuitoare a lui Dumnezeu. Cei din afara Bisericii nu sunt ai Bisericii, iar Biserica le mărturisește zilnic că ei se află în căderea lor, că ei se află în afara căii mântuirii și că, numai prin pocăință și prin Botez devin mădulare vii ale Bisericii. Pentru că există o singură Biserică, un singur Mântuitor, un singur cult al Bisericii, o singură Tradiție a ei, și toți Sfinții Bisericii sunt Sfinții Bisericii Ortodoxe din toate veacurile și din toate locurile.

De aceea, Biserica e cea care tâlcuiește Scriptura, Biserica e cea care formează dogmele dreptei credințe, Biserica e cea care îi laudă pe Sfinții ei, Biserica e cea care se exprimă prin cultul ei și prin toată viața ei liturgico-ascetico-mistică. Pentru că Biserica nu are sincope temporale, ci ea vine de la Cincizecime până la noi, pentru ca să ne umple de viața lui Dumnezeu, pentru că El locuiește în noi și cu noi. Iar ierarhia Bisericii, prin harul Preoției primit de la Dumnezeu, slujește Biserica lui Dumnezeu în fiecare secol și o învață și o conduce pe calea mântuirii. Pentru că ea protejează credința Bisericii, împreună cu tot poporul cel credincios al Bisericii, trăind-o și predând-o fiecărei generații în parte.

Așa stând lucrurile, iubiții mei, sunt foarte importante genealogiile și dipticele patriarhale și sinaxarele Sfinților și toate sursele istorice și de credință ale Bisericii. Căci dacă știm genealogiile Scripturii și ale Tradiției, îi știm pe oamenii lui Dumnezeu.

Dacă cunoaștem dipticele patriarhale, atunci știm care au fost Patriarhii Ierusalimului[5], ai Constantinopolului[6], ai Alexandriei[7], ai Antiohiei[8] și ai Romei ortodoxe[9]. Căci până la 1054, Biserica Romei a fost Patriarhie ortodoxă. După aceea, căzând de la credința Bisericii, ea a devenit una eterodoxă, Papii ei de după 1054 nemaifiind ai Ortodoxiei.

Dacă știm sinaxarele Sfinților Bisericii și viețile lor, atunci îi știm pe Sfinții lui Dumnezeu. Iar cărțile de istorie și de învățătură ale Bisericii sunt mărturia Bisericii pentru noi, căreia trebuie să îi fim credincioși.

Căci atunci când văd teologi și credincioși ai Bisericii noastre vorbind cu venin despre Sfinți, negându-le existența și opera teologică, văd oameni care subminează Biserica din interior. Cărțile pseudo-teologice sunt cele care neagă Tradiția Bisericii și îi ridiculizează pe Sfinții ei, datorită unor „cercetări recente”, care par „mai bune” decât adevărul Tradiției Bisericii.

Însă, pe noi nu „știința teologică” recentă ne-a făcut credincioși, ci Biserica prin Tainele ei și prin sfânta ei învățătură. Iar noi trebuie să fim credincioși surselor sfinte ale credinței noastre, pe care nu le cunoaștem, pentru că nu le traducem și nu le adâncim teologic. Și pentru că nu le cunoaștem cu adevărat, tocmai de aceea ne pronunțăm cu atâta ușurătate maladivă împotriva Tradiției Bisericii.

Însă mărturia falsă sau mistificarea voită a credinței Bisericii izvorăște dintr-o viață stricată. Mai înainte ca să apară erezia sau negarea Tradiției Bisericii sunt păcatele și viața stricată a celor care le propagă. După cum, cartea sfântă, luminată de Dumnezeu, scrisă cu trudă, e cartea care se naște din sufletul celui care se sfințește continuu pentru Dumnezeu. Și ea e o mărturie vie despre adevărul Bisericii, care s-a făcut adevărul scriitorului ei, pentru că și l-a asumat în mod deplin.

Iar noi suntem chemați, iubiții mei, acum, la praznicul cel mare al Nașterii Domnului, la asumarea credinței și a vieții creștine a Bisericii. Pentru că suntem chemați să trăim și să ne bucurăm în slava Dumnezeului nostru treimic, curățindu-ne continuu și simplificându-ne continuu viața noastră.

Postul cel curățitor de păcate ne-a dus până azi la peștera Domnului, ca să Îl vedem pe El, Pruncul cel tânăr după viața Sa pământească, dar fiind mai înainte de veci după dumnezeirea Sa. Și, alături de Magi și de Păstori, ne-am luminat continuu prin iertarea Lui și prin împărtășirea cu El, pentru ca să mărturisim tuturor că El este Domnul mântuirii noastre.

De aceea, astăzi, înainte de praznic, să iertăm toate pentru nașterea Lui! Să nu ne mai luptăm cu frații și surorile noastre în mintea și în inima noastră, ci să facem pace cu toți, pentru că pacea este a Lui! Și El ne dă pacea Lui nouă, tuturor, pentru ca în pace și în iubire și în curăție dumnezeiască să trăim pe pământ ca în cer.

Căci Îngerii Domnului au spus: „Slava lui Dumnezeu [este] în[tru] cei prea înalți [Δόξα ἐν ὑψίστοις Θεῷ] și pe pământ [este] pacea [καὶ ἐπὶ γῆς εἰρήνη], în[tru] bunăvoirea oamenilor [ἐν ἀνθρώποις εὐδοκία]” [Lc. 2, 14, BYZ]. Pentru că pacea Lui ne face să avem inimă bună și binevoitoare față de semenii noștri. Și tot ceea ce îi dăm celui sărac – să fiți convinși de acest lucru! – Îi dăm lui Hristos, și El le primește și ne umple de slava Lui.

Așa că mâine ne vom bucura de praznicul dumnezeiesc ce începe din zorii zilei și de colindele copiilor de la Școală, care vor veni să ne bucure cu cântecele lor. Pentru că numai în cântec de bucurie trebuie să Îl primim pe Iisus Hristos, Domnul nostru, Cel care S-a născut pentru mântuirea noastră.

La mulți ani, sărbători fericite și să aveți parte de multă bucurie în sufletele și în casele dumneavoastră! Amin.


[1] Începută în dimineața zilei de 18 decembrie 2017, o zi de luni. Afară sunt două grade.

[2] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2012/01/01/avem-doar-acelasi-nume-deocamdata/.

[3] Idem: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmar/03-25-bunavestire.html.

[4] Idem: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-25-nasterea_domnului.html.

[5] Idem: https://ro.orthodoxwiki.org/Listă_a_patriarhilor_Ierusalimului.

[6] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_Patriarhilor_Ecumenici_ai_Constantinopolului.

[7] Idem: https://ro.orthodoxwiki.org/Listă_a_patriarhilor_Alexandriei.

[8] Idem: https://ro.orthodoxwiki.org/Listă_a_patriarhilor_Antiohiei.

[9] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_papilor.