Un motto pentru opera lui Sadoveanu
Părintele Dorin a publicat de curând traducerea cărții biblice Înțelepciunea lui Salomon (aici). Citind-o, mi s-a părut că unele versete ar putea alcătui o introducere foarte bună la opera lui Sadoveanu. Și anume:
„Căci El mi-a dat mie să știu cunoașterea celor care sunt adevărate, firea lumii și lucrarea stihiilor, începutul și sfârșitul și mijlocul anilor, schimbările schimbărilor și schimbările vremurilor, cercurile anului și așezările stelelor, firile vietăților și mâniile fiarelor, tăriile vânturilor și gândurile oamenilor, deosebirile plantelor și puterile rădăcinilor. Și câte sunt ascunse și văzute le-am cunoscut, căci înțelepciunea, artizana a toate, m-a învățat” (7, 17-21).
„Iar dacă cineva dorește și multă trăire, [atunci acela] le-a cunoscut pe cele vechi și le vede pe cele viitoare, cunoaște întorsăturile cuvintelor și dezlegările tainelor, cunoaște mai înainte semne și minuni și sfârșiturile vremurilor și ale anilor” (8, 8).
Aceste versete mi se par o caracterizare a intențiilor literare lui Mihail Sadoveanu. Ele descriu cuprinderea unei cunoașteri foarte vaste și adânci, pe care personajele lui Sadoveanu tind cel puțin sau susțin să o aibă (personajele lui Sadoveanu în totalitate, nu luate individual – cu excepția lui Kesarion Breb, poate, deși e de discutat). Sunt conștientă că ele nu ajung să o dețină cu adevărat, iar despre pretențiile autorului se poate discuta mult, în ce măsură creațiile sale reușesc să convingă.
Însă, în ce mă privește, cum am spus, am certitudinea intenției auctoriale și a credinței intime a scriitorului că această cunoaștere imensă este posibilă. Cred, de asemenea, că Sadoveanu era conștient de faptul că oferta Părintelui, din Luceafărul, către Hyperion, („Cere-mi cuvântul meu dentâi,/ Să-ți dau înțelepciune?”), viza tocmai acest mod de cunoaștere totală, am putea spune, de tip adamic, așa după cum am afirmat în comentariile mele la Luceafărul (în cartea mea din 2013, Eminescu și literatura română veche, p. 502-504, și apoi aici).