Iubiții mei[1],

lunile și anii trec atât de repede prin viața noastră, pentru ca să ne arate că nimic nu e statornic pe pământ. Că totul trece și că noi suntem într-o continuă schimbare, într-o continuă prefacere interioară și că ceea ce contează e rezultatul acestor schimbări interioare. Pentru că ceea ce Dumnezeu schimbă în noi sau modul cum noi ne schimbăm dumnezeiește în relația cu Dumnezeu este esența vieții noastre pe pământ, e singurul lucru statornic din sufletul nostru și din viața noastră, în timp ce toate trec, se strică și mor. Și când noi îmbătrânim și murim pe fiecare zi cu trupul nostru, în sufletul nostru noi întinerim pe fiecare zi, cu harul lui Dumnezeu, pentru că El Își revarsă în noi marea Sa milostivire și bunătatea darurilor Sale celor dumnezeiești.

De aceea, în Biserica lui Dumnezeu, Părinții și Maicile duhovnicești sunt un izvor de viață pentru cei credincioși, pentru că ei sunt plini de slava lui Dumnezeu, deși bătrânețea îi șubrezește zi de zi. Prin experiența lor duhovnicească, dar, mai ales, prin faptul că sunt canale de transmisie vii și directe ale lui Dumnezeu cu oamenii, ei, oamenii duhovnicești, sunt gura și mâinile lui Dumnezeu în lucrarea dumnezeiască de vindecare și de luminare a lumii. Pentru că ei ne vindecă interior de patimi, învățându-ne să luptăm interior cu ele și ajutându-ne la vindecarea lor, și ne luminează și ne întăresc prin cuvintele și prin viața lor, ca să cerem și noi darul vieții duhovnicești de la Dumnezeu. Căci scopul lor tainic și adânc uman e să ne facă asemenea lor, să ne aprindă prin slava lui Dumnezeu și pe noi, ca și noi să fim locașuri vii ale lui Dumnezeu.

Pentru că viața duhovnicească conștientă și profund ascetică, mistică și liturgică în același timp a Bisericii se predă de la un om duhovnicesc la ucenicii lui și nu e o viață care se înțelege de la sine. Nimic nu se înțelege „de la sine” în Biserica lui Dumnezeu! Ci, pentru fiecare lucru avem nevoie de luminarea lui Dumnezeu, cea venită prin teologii și slujitorii și oamenii ei duhovnicești, dar și de experiență directă, personală. Pentru că trebuie să întrupăm fiecare cuvânt pe care îl auzim propovăduit de Tradiția Bisericii. Trebuie să îl facem una cu noi.

…Anii trec, oamenii trec, creația întreagă e într-o continuă schimbare și noi nu putem opri această schimbare, pentru că la baza schimbării stă Dumnezeu. De aceea e nevoie să fim cu toții duhovnicești, cu toții luminați și învățați de Dumnezeu tot timpul prin slava Lui din noi, ca să înțelegem schimbările Lui cu lumea sau traiectoria lumii din perspectiva Lui. Pentru că întreaga creație a lui Dumnezeu nu se îndreaptă spre moarte și spre dispariția ei, ci spre Împărăția Lui. Pentru că El vrea ca întreaga Lui creație să intre, transfigurată, în Împărăția Lui, pentru ca să existe „cer nou și pământ nou [οὐρανὸν καινὸν καὶ γῆν καινήν]” [Apoc. 21, 1, BYZ], adică pline de slava Lui.

Astfel, dinamismul interior al omului și al lumii e de la Dumnezeu, de la Dumnezeul Care ne schimbă pe noi cu schimbare dumnezeiască, ca să ne facă pe toți ai Lui. Căci schimbarea lumii se produce mereu din interiorul ei, prin slava lui Dumnezeu, El fiind Cel care o schimbă și o conduce spre împlinirea voii Lui din veci cu lumea și cu omul.

De aceea, noi ne atașăm interior de fiecare zi pe care o trăim și ne simțim bine în cadrele ei, pentru că fiecare zi e ziua noastră, e o zi din viața noastră. Dar, în același timp, fiecare zi care ne stă înainte este o necunoscută pentru noi și, totodată, o așteptare vie a noastră. Căci așteptăm fiecare zi care vine ca pe o așteptare plină de taină, plină de neprevăzut, dorind mereu mai mult de la viață și de la noi înșine.

Iar azi, când terminăm anul 2017 și când terminăm și praznicul Nașterii Domnului din acest an, ne simțim bine cu anul care acum se sfârșește, pentru că știm cum a fost. Dar 2018, care stă să înceapă, nu știm cum va fi, nu știm dacă va mai fi pentru noi, pentru că viața noastră stă în mâna lui Dumnezeu și nu în a noastră.

Pleci de acasă, te simți bine, te urci în mașină, ești voios, nu îți faci nicio grijă, te grăbești să ajungi unde trebuie…și mori într-un accident neașteptat. Nici tu și nici ai tăi nu s-au așteptat la un astfel de sfârșit. Dar sfârșitul nostru e în mâna lui Dumnezeu și nu a noastră! Sau, cu harul lui Dumnezeu, deși accidentul a fost grav și au venit cei de la descarcerare și te-au scos de sub fiarele mașinii, tu ai scăpat, dar ai rămas cu sechele pe viață. Și ziua ta, care începuse atât de bine, care nu anunța nimic rău, a fost schimbată cu totul de acel accident, de accidentul care te-a făcut să nu mai fii niciodată omul care ai fost.

Pentru că noi, oamenii, ne facem planuri de viitor, ne dorim multe lucruri, uneori mult prea multe lucruri rele și fără sens, dar Dumnezeu e de altă părere în ceea ce ne privește. El ne schimbă planurile, ne schimbă perspectiva asupra vieții, ne face să ne vedem în mod acut puținătatea ființei noastre și cât de copilărești sunt orgoliile noastre.

De aceea, când oamenii au nevoie de accidente, de boli, de necazuri, de cataclisme, de pușcărie, de ani de singurătate și de disperare pentru ca să se schimbe, acestea toate arată cât de mare e păcătoșenia lor, dar și îndurarea lui Dumnezeu. Pentru că El îngăduie dureri pe măsura trufiei noastre, a nepocăinței noastre, a neascultării noastre. Fiecare lecție a lui Dumnezeu în viața noastră e spre folosul nostru și cu duritatea necesară schimbării noastre. Pentru că El urmărește schimbarea, schimbarea noastră reală, din temelii, fundamentală, adică aceea de a ne pocăi și a deveni oameni duhovnicești.

Iar pentru a ne schimba e nevoie să ne înțelegem căderea și să ieșim din țara păcatului, pentru ca Irodis să nu-L ucidă pe Prunc [Mt. 2, 13] în noi înșine. Pentru că Satanas, potrivnicul nostru, al mântuirii noastre, vrea să ucidă în noi toată pocăința, toată mergerea noastră la Biserică, toată viața noastră bună. De când vede că vrem să ne schimbăm, că vrem să o rupem cu totul cu păcatul în noi înșine, el se umple de furie pe noi și caută să ne aducă din nou la el și la căderile lui. De aceea, lupta noastră e de a păzi Pruncul în viața noastră, de a-L păstra pe Hristos în noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, de a păstra credința în Dumnezeul nostru treimic, pentru că numai cu ajutorul Lui trecem peste orice laț al demonilor.

Și noi trebuie să vedem în ducerea Domnului în Egiptos [Mt. 2, 14] chemarea tuturor la mântuire. Pentru că în orice loc noi putem să trăim cu Dumnezeu, căci ne adăpostim sub puterea Celui Preaînalt. El este tăria, El e scăparea, El e ajutorul nostru. El ne ajută pe noi, nevrednicii Săi robi, ca să trăim în vremuri și în locuri ostile credinței și vieții creștine. Pentru că El ne dă mână de scăpare și ne întărește în tot ceea ce facem, pentru ca să fim o priveliște bună, o lecție duhovnicească, o chemare duhovnicească spre Dumnezeu.

Prin toată viața Sa pământească, Domnul împlinește profețiile Sale. Întoarcerea din Egiptos împlinește profeția de la Sfântul Profet Osie [Ὠσηέ][2] 11, 1: „Din Egiptos i-am chemat pe fiii lui [ἐξ Αἰγύπτου μετεκάλεσα τὰ τέκνα αὐτοῦ]” [LXX]. La Sfântul Matteos, care ne indică această profeție  în 2, 15, dar fără să ne spună numele Profetului, textul ei apare astfel: „Din Egiptos L-am chemat pe Fiul Meu [Ἐξ Αἰγύπτου ἐκάλεσα τὸν Υἱόν Μου]” [BYZ]. Numai că evreilor li se vorbise tainic în vechime și ei aveau nevoie de luminarea lui Dumnezeu pentru a înțelege această profeție, pe când Sfântul Matteos o modifică textual, pentru ca să ne-o clarifice.

Iar cei care se enervează pe Dumnezeu că nu a vorbit în mod clar nici în Scriptură și nici în Tradiția Bisericii despre anumite taine ale Sale, se enervează degeaba, de orgolioși, pentru că Dumnezeu Își revelează tainele Sale cui dorește și când dorește, spre folosul lor și al multora, și pentru că sunt vrednici de ele, și nu oricui. De aceea, noi, în fața a ceea ce nu înțelegem din Scriptură și din Tradiție, trebuie să stăm în stare de smerenie și de multă evlavie. Pentru că nu trebuie să ne apucăm „să explicăm” ceea ce nu înțelegem și nici nu trebuie să avem orgoliul să credem că „trebuie să știm totul” despre Dumnezeu și Biserica Lui. Ci înțelegem pe cât putem, pe cât am studiat teologia Bisericii și pe cât ne-a luminat Dumnezeu să înțelegem. Dar trebuie să fim convinși de faptul că alții înțeleg și mai multe decât noi, și că Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu sunt plini de cunoașterea Lui, care pe noi ne depășește cu mult.

…Irodis a omorât și omoară pruncii gândurilor celor bune [Mt. 2, 16]. Îi omoară prin uitare, prin neascultare, prin neștiință, prin rușinea păcătoasă, prin nelucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Căci ori de câte ori nu am împlinit ceea ce știam că trebuie să facem, de atâtea ori l-am lăsat pe Satanas să omoare binele din noi din fașă. Căci am preferat răul în locul binelui, nelucrarea în locul lucrării cu Dumnezeu, răutatea în locul sfințeniei.

Dar Domnul Se întoarce întru pământul lui Israil [Mt. 2, 21], adică în inima noastră, ori de câte ori ne întoarcem cu pocăință la El. Și El vine și locuiește în Nazaret [Mt. 2, 23], pentru ca noi să fim lăstarii Lui[3]. Pentru ca noi să rodim ca niște lăstari din El, fiind plini de slava Lui.

Însă azi pomenim și o treime de Sfinți mult prea frumoasă. Îl pomenim pe Sfântul Iosif, Logodnicul Maicii Domnului, îl pomenim pe Sfântul Împărat David și pe Sfântul Iacovos, fratele Domnului. Căci ei sunt pomeniți împreună în această duminică de după Nașterea Domnului[4].

Sfântul Iosif, Logodnicul, a muncit pentru Domnul și pentru Maica Lui. Căci „le câștiga hrană din osteneala mâinilor lui, căci era lucrător de lemn și sărac, deși era de neam împărătesc. Pentru că Domnul a voit a Se naște în sărăcie, luând numai trup de neam împărătesc, nu și slava împărătească, bogăție și stăpânire. [Iar] săracă a voit a fi [și] Maica Sa, Preacurata Fecioară, sărac a voit a avea și pe cel”[5] care părea a-I fi „tată”[6]. Și el a adormit la vârsta de 110 ani[7].

Dar Sfântul Iosif se trăgea din neamul Sfântului Împărat David[8], cel care a profețit multe despre persoana Domnului. Și ei doi sunt pomeniți azi împreună cu Sfântul  Iacovos, fratele Domnului, pentru că el era fiul Sfântului Iosif și frate vitreg al Domnului[9]. Și Sfântul Iacovos, „din tinerețile sale, iubind viața aspră, niciodată n-a mâncat bucate sau untdelemn, ci numai pâine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decât numai apă. În baie n-a intrat și toată odihna trupească a lepădat-o, apoi pe trup avea întotdeauna o haină aspră de păr și toate nopțile [și] le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puțin, iar, din pricina deselor plecări de genunchi [la rugăciune], se asprise pielea [lui] ca a cămilelor. Apoi a păzit curăția fecioriei sale fără de prihană, până la sfârșit”[10].

Iar Sfântul Iacovos cel prea ascetic e pomenit azi, pentru că a fost cu Sfântul Iosif și cu Maica Domnului, împreună cu Domnul, în Egiptos[11]. Și Iacovos a crezut în Domnul și a fost unul din cei 70 de Sfinți Ucenici ai Lui[12]. Iar „Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, așezându-l Episcop, l-a învățat sfințita lucrare. Acestui întâi Arhiereu și Păstor i s-a încredințat Biserica Ierusalimului cea nou luminată. Acesta a alcătuit mai întâi și a scris Liturghia, fiind povățuit de Sfântul Duh, Liturghie pe care, mai târziu, Sfântul Vasile cel Mare, apoi Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru neputinţa omenească, au scurtat-o”[13].

Și astfel înțelegem de ce, cei trei, sunt pomeniți la finalul praznicului Nașterii Domnului: pentru că unul a vestit în mod profetic întruparea Lui, adică Sfântul David, iar ceilalți doi au participat la protejarea Pruncului Iisus, ducându-L și întorcându-L din Egiptos.

Așadar, iubiții mei, mâine anul se înnoiește, intrăm în anul 2018 de la nașterea Domnului, și noi Îi cerem Domnului să binecuvinteze cununa anului bunătății Sale[14]. Căci de la El este începutul, cuprinsul și împlinirea oricărui lucru bun din viața noastră.

Intrăm în anul 2018, în anul „recunoștinței și al comuniunii românești”[15], în care vom trăi împlinirea celor 100 de ani de unitate statală, cât și sfințirea Catedralei Naționale. Căci și unirea românilor, cât și catedrala ortodoxă a românilor au fost deziderate naționale. Însă, mai întâi de toate, trebuie să ne trăim identitatea noastră religioasă, faptul că suntem ortodocși, că suntem membri reali ai Bisericii lui Dumnezeu, care trebuie să dăm mărturia cea bună în lume. Iar aceasta este „mărturia conștiinței noastre [τὸ μαρτύριον τῆς συνειδήσεως ἡμῶν], că în simplitatea și curăția lui Dumnezeu [ὅτι ἐν ἁπλότητι καὶ εἰλικρινείᾳ Θεοῦ], nu în înțelepciunea cea trupească [οὐκ ἐν σοφίᾳ σαρκικῇ], ci în harul lui Dumnezeu am trăit în lume [ἀλλ᾽ ἐν χάριτι Θεοῦ ἀνεστράφημεν ἐν τῷ κόσμῳ] și cu atât mai mult către voi [περισσοτέρως δὲ πρὸς ὑμᾶς]” [II Cor. 1, 12, BYZ]. Pentru că trebuie să trăim duhovnicește, trebuie să trăim cu Dumnezeu, trebuie să trăim ca oameni Sfinți, pentru a trăi în slava lui Dumnezeu în lume.

Ne-am lipit de 2017 și acum ne despărțim de el. Mergem spre necunoscut, ca în fiecare an, dar cu Dumnezeu. Pentru că El ne deschide ușa fiecărei zile și ne dăruie marea binecuvântare a vieții cu El. De aceea, să fim recunoscători și mulțumitori pentru toate darurile primite de la El, pentru fiecare zi trăită și pentru fiecare om pe care l-am întâlnit! Pentru că prin toate lucrurile și prin toți oamenii, Dumnezeu ne cheamă la El, pentru a fi cu El pentru toți vecii!

Hristos S-a născut!

La mulți ani, multă sănătate și bucurie tuturor și Dumnezeu să ne adune mâine, în primul praznic al noului an, în adunare sfântă, pentru a-I sluji Lui după cuviință! Amin.


[1] Începută în dimineața zilei de 28 decembrie 2017, o zi de joi, la ora 6. 46. Afară e un grad.

[2] A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/901/sxsaintinfo.aspx.

[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nazaret.

[4] Mineiul pe luna decembrie, ed. BOR 1991, p. 425.

[5] Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-26-soborul_maicii_domnului.html. [6] Ibidem. [7] Ibidem.

[8] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_din_Nazaret.

[9] Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsoct/10-23-sf_ap_iacob.html. [10] Ibidem. [11] Ibidem. [12] Ibidem. [13] Ibidem.

[14] Liturghierul pastoral, tipărit cu binecuvântarea ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Ed. Trinitas, Iași, 2004, p. 546.

[15] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/12/24/pastorala-nativitatii-a-patriarhului-romaniei-2017/.

Did you like this? Share it: