Predică la Botezul Domnului [2018]
Iubiții mei[1],
pe 1 ianuarie L-am prăznuit pe Domnul Cel de 8 zile, Care S-a tăiat împrejur pentru noi. L-am prăznuit pe El ca pe Pruncul Cel veșnic, Care a început să sufere pentru noi. Căci era Prunc după vârsta Sa umană și, în același timp, era veșnic, pentru că este Dumnezeul și Făcătorul nostru, al tuturor. Pe când azi, la 6 ianuarie, Îl prăznuim pe Domnul Cel care S-a botezat pentru noi ca la 30 de ani [ὡσεὶ ἐτῶν τριάκοντα] [Lc. 3, 23, BYZ]. Îl prăznuim pe El la maturitatea Sa umană.
Și Sfinții Evangheliști nu ne-au dat prea multe detalii despre toți acești ani, de la 1 la 30 de ani ai vieții Domnului, nu pentru că nu puteau să o facă, ci pentru că evreii erau obișnuiți să aibă învățători maturi, care să îi învețe despre Dumnezeu. Și din acest motiv, ei, cei 4, care au scris despre viața Domnului, adică Sfinții Matteos, Marcos, Lucas și Ioannis, au acoperit aproape deplin cei 30 de ani ai vieții Domnului, pentru ca să ne descrie viața Sa umană începând cu Botezul Său, adică cu anii maturității.
Și au făcut acest lucru, pentru ca nimeni să nu Îl acuze pe Domnul că vorbește mai înainte de vreme și, mai cu seamă, pentru ca să se concentreze în scrisul lor pe propovăduirea Domnului. Căci, din ea, din propovăduirea Domnului, din ce ne-a spus El pentru mântuirea noastră, Îl înțelegem pe El cu adevărat și ne schimbăm și noi, trăind poruncile Sale.
Așadar, avem de-a face cu o chenoză prelungită a Domnului, cu o ascundere smerită a dumnezeirii Lui de la 1 la 30 de ani ai vieți Sale pământești, până când Sfântul Ioannis, Înaintemergătorul și Botezătorul Său, L-a vestit lumii. Pentru că Domnul a dorit, ca, mai întâi de toate, alții să vorbească despre El, pentru ca, în cele din urmă, El să vorbească despre Sine Însuși și să ne dăruie revelația plenară, deschisă, desăvârșită a Dumnezeului treimic.
Pentru că aici, la Botezul Domnului, am aflat pentru prima dată că Dumnezeul nostru, al tuturor, e Dumnezeu treimic, că Dumnezeul nostru e în trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu. Pentru că L-am văzut pe Fiul lui Dumnezeu botezându-Se în apele Iordanisului și despre El a mărturisit Tatăl Său, spunând că este Fiul Său Cel iubit [Lc. 3, 22], dar, în același timp, Duhul Sfânt S-a coborât ca o porumbiță în El [ὡσεὶ περιστερὰν ἐπ᾽ Αὐτόν] [Lc. 3, 22, BYZ], în Iisus Hristos, Domnul nostru, Cel care S-a botezat.
Tocmai de aceea, Sfânta Icoană a Botezului Domnului, cât și troparul praznicului, sunt mărturisiri vizuale triadologice ale desăvârșitei revelări a Dumnezeului treimic. Pentru că ceea ce ne spune troparul, ne spune și Icoana praznicului, iar ceea ce ne spun amândouă, confirmă în mod evident descrierea evanghelică.
Iar troparul Sfintei Teofanii a Domnului[2], al Sfintei Lui revelări sau al Botezului Său e acesta: „În Iordanis botezându-Te Tu, Doamne [Ἐν Ἰορδάνῃ βαπτιζομένου Σου Κύριε], închinarea Treimii s-a arătat [ἡ τῆς Τριάδος ἐφανερώθη προσκύνησις]! Căci glasul Părintelui a mărturisit Ție [τοῦ γὰρ Γεννήτορος ἡ φωνὴ προσεμαρτύρει Σοι], Fiu iubit pe Tine numindu-Te [ἀγαπητὸν Σε Υἱὸν ὀνομάζουσα]; și Duhul în chipul porumbiței [καὶ τὸ Πνεῦμα ἐν εἴδει περιστερᾶς] a adeverit întărirea cuvântului [ἐβεβαίου τοῦ λόγου τὸ ἀσφαλές]. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase, Dumnezeu[le], și lumea ai luminat, slavă Ție [Ὁ ἐπιφανεὶς Χριστὲ ὁ Θεός, καὶ τὸν κόσμον φωτίσας δόξα Σοι]!”[3].
Însă[4] ce au spus Evanghelia și troparul praznicului în cuvinte, Sfânta Icoană a praznicului spune prin linii și culori. Căci arta picturală, prin ramura ei iconografică, s-a pus în slujba Bisericii și ea exprimă în mod vizual mărturia teologică a Bisericii.
– Unde este Tatăl, Care ne vorbește despre Fiul, în această icoană?
– El este în partea de sus a icoanei și la mijlocul ei, exprimat simbolic prin două colțuri de stea. Și din Tatăl coboară Duhul Sfânt ca o porumbiță, căci Duhul purcede din Tatăl [In. 15, 26]. Dar Duhul coboară în Fiul, pentru că Se odihnește din veci în Fiul. Și astfel, Dumnezeiasca Icoană ni-I prezintă pe Tatăl, pe Duhul și pe Fiul pe o linie verticală, fără ca să ne spună că Tatăl e „mai mare” decât Duhul și Duhul „mai mare” decât Fiul, pentru că sunt reprezentați Unul deasupra Altuia. Pentru că Sfânta Icoană, interpretată ortodox, ne vorbește despre cele trei persoane ale Dumnezeirii ca despre 3 egali și împreună-veșnici și fără-de-început, chiar dacă Tatăl Îl naște pe Fiul și Îl purcede pe Duhul Sfânt. Pentru că icoana de față e una iconomică, e una formată în ipostaza Domnului de Fiu întrupat și de Mântuitor al lumii, iar Duhul nu e „o porumbiță” și nici „limbi de foc”, ci, la Botezul Domnului, El S-a arătat în mod extatic „ca o porumbiță [ὡσεὶ περιστερὰν]” [Lc. 3, 22, BYZ], pe când, la Cincizecime, El S-a arătat în mod extatic „ca limbi de foc [γλῶσσαι ὡσεὶ πυρός]” [F. Ap. 2, 3, BYZ], El nefiind nici una și nici cealaltă. Pentru că nici Tatăl și nici Duhul nu S-au întrupat, ci numai Fiul.
De aceea, Biserica nu a acceptat această reprezentare[5] și nu o consideră o Sfântă Icoană, ci o erezie iconografică, dar consideră că Sfânta Icoană a Dumnezeului treimic e cea a Sfântului Andrei Rubliov[6]. Adică aceasta, pe care acum o vedeți afișată în prim-planul platformei noastre. Și Biserica o consideră pe aceasta drept o Icoană teofanică, o Icoană a revelării Dumnezeului treimic, pentru că cele trei persoane îngerești, care apar în Icoană, ne vorbesc despre egalitatea persoanelor dumnezeiești, dar și despre comuniunea veșnică și plină de iubire a Lor.
Căci dogma Dumnezeului treimic ne învață că Dumnezeul mântuirii noastre e o ființă în trei persoane. Iar Sfântul Cuvios Andrei Rubliov ne-a vorbit în Icoana sa despre egalitatea și comuniunea veșnică a persoanelor dumnezeiești. Dar această comuniune veșnică e datorată unității Lor de ființă. Pentru că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh nu stau Unul lângă Altul, nu sunt separați Unul de Altul, ci Ei stau Unul în Altul și Se îmbrățișează și Se cuprind reciproc, pentru că au aceeași ființă. De aceea, când contemplăm Dumnezeiasca Icoană a Preasfintei Treimi, care a fost pictată de Sfântul Andrei Rubliov în 1410[7], trebuie să ne bucurăm dumnezeiește de comuniunea veșnică a Tatălui cu Fiul și cu Duhul Sfânt, adică de iubirea desăvârșită a Unuia pentru Altul. Pentru că crearea noastră ține tocmai de iubirea veșnică a Dumnezeului treimic. Pentru că Dumnezeu a dorit ca să Își reverse în viața noastră iubirea Lui față de noi, pentru ca să ne aducă pe toți în comuniunea veșnică cu El.
Însă ce ne spune Evanghelia despre Botezul Domnului? Sfântul Lucas ne iconizează Botezul Domnului în două versete: „21. Și a fost când s-a botezat tot poporul, și Iisus botezându-Se și rugându-Se, să se deschidă cerul [ἀνεῳχθῆναι τὸν οὐρανόν], 22. și să Se coboare Duhul Sfânt trupește [καὶ καταβῆναι τὸ Πνεῦμα τὸ Ἅγιον σωματικῷ], [în] chip ca de porumbiță în El [εἴδει ὡσεὶ περιστερὰν ἐπ᾽ Αὐτόν], și glas din cer să fie, zicând: „Tu ești Fiul Meu cel iubit, în[tru] Ție [Tine] am binevoit [Σὺ εἶ ὁ Υἱός Μου ὁ ἀγαπητός, ἐν Σοὶ εὐδόκησα]” [Lc. 3, 21-22, BYZ]. Pentru că Evanghelia a fost mărturia care a stat la baza Icoanei Botezului, cât și a Slujbei praznicului de azi, alături de mărturia Tradiției. Pentru că Biserica nu separă Scriptura de Tradiție, ci, dimpotrivă, vede Scriptura ca pe o parte a Tradiției Bisericii, care se înțelege și se propovăduiește în Biserică. Iar eu, ca nevrednic teolog ortodox, când vreau să vorbesc despre teologia Bisericii, mă raportez interior la toate sursele Tradiției Bisericii, pentru că toate conglăsuiesc. Căci pentru mine Scriptura Bisericii, dogmele și canoanele Bisericii, cultul Bisericii, Viețile Sfinților ale Bisericii, istoria și experiența Bisericii formează un tot unitar, o singură mărturie mântuitoare pentru toți creștinii ortodocși și de aceea mă refer la toate ca la dumnezeiasca învățătură a Bisericii. Pentru că Biserica mă precede, eu sunt un smerit membru al ei și, pentru ca să gândesc și să trăiesc ca Biserica, trebuie să gândesc și să trăiesc ca Sfinții Bisericii.
De aceea, ortodocșii smeriți nu au niciodată în mintea lor ideea că trebuie „să schimbe” ceva din credința Bisericii, ci au mereu în toată ființa lor că trebuie să se facă proprii credinței Bisericii. Adică nu Biserica trebuie „să se schimbe” pentru noi, nu ea trebuie „să se reformeze”, ci noi trebuie să ne schimbăm continuu pentru Biserica lui Dumnezeu. Pentru a fi proprii credinței și vieții ei.
Acest lucru l-am înțeles imediat după convertirea mea. L-am înțeles de la sine, din viața oamenilor credincioși, a celor care veneau la Biserică. Pentru că am înțeles deodată că eu trebuie să mă schimb, că eu trebuie să renunț la toate ideile și obiceiurile rele din mine, pentru a accepta gândirea și viața Bisericii.
Și în săptămâna aceasta, cât am mers în casele dumneavoastră cu Botezul, am simțit același lucru: că și dumneavoastră înțelegeți că e nevoie să ne schimbăm, să ne schimbăm cu toții, pentru a fi așa cum ne vrea Dumnezeu. Pentru că anul s-a înnoit nu pentru ca noi să rămânem „aceiași”, nu pentru ca noi să rămânem „învechiți în rele”, ci pentru a ne înnoi duhovnicește. Și pentru aceea, cu harul lui Dumnezeu, tot trăim nopți și tot ne trezim, ridicați de Dumnezeu, pentru a trăi noi zile ale vieții noastre: pentru ca să fim mereu alții. Pentru ca să ne înnoim continuu, pentru ca să ne sfințim continuu.
Căci astăzi, după această Dumnezeiască Liturghie, vom sfinți, cu harul lui Dumnezeu, apele. Dumneavoastră ați venit pentru apa cea sfântă, vreți apă sfântă, dar apa nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu. Noi, Preoții Bisericii, doar băgăm mâna în apă și o însemnăm în forma Sfintei Cruci și ne rugăm lui Dumnezeu ca să sfințească apele. Dar El o sfințește prin noi, nevrednicii, pentru ca să v-o dăruim tuturor și pentru ca toți să o bem cu vrednicie!
Însă cum ne facem noi vrednici de apa lui Dumnezeu? Cu ce inimă ne rugăm noi lui Dumnezeu pentru apa Sa și cu ce inimă o bem? Pentru că toți bem apa Lui, dar nu toți trăim același lucru bând din ea. Căci unii simt că se curățesc bând din apa cea sfântă cu credință, alții că se luminează la suflet și la trup când gustă din ea, pe când alții se sfințesc prin ea și se umplu de și mai mare dragoste de Dumnezeu, la fel ca atunci când Se împărtășesc cu Domnul. Însă, dacă în adevărații credincioși, apa Domnului este izvor de curățire, de luminare și de sfințire, pe mulți ea îi lasă reci, pentru că nu simt nicio urmare bând din sfânta apă a Botezului Domnului. La fel, mulți se apropie de Sfântul Potir și se împărtășesc cu Domnul, dar nu simt slava Lui lucrând în ei curățire, luminare și sfințire.
Iar dacă atunci când te împărtășești cu Domnul, când bei apa Lui, când te spovedești, când stai la Sfânta Liturghie nu simți nimic dumnezeiește…e semn că ai inima împietrită, că ești neiertător și pătimaș, că ești plin de patimi și de aceea nu poate lucra Dumnezeu în tine. Pentru că tu nu Îl lași pe Dumnezeu să te schimbe și să te facă al Lui.
De aceea, iubiții mei, bun lucru doriți, dacă ați venit pentru apă de la Dumnezeu! Căci foarte bun lucru este apa sfântă a lui Dumnezeu. Dar ca să simțiți puterea ei transfiguratoare trebuie să iertați tuturor din inimă. Dacă vreți să simțiți puterea apei lui Dumnezeu trebuie să vă iubiți vrăjmașii și să fiți milostivi. Trebuie să fiți smeriți în fața lui Dumnezeu și buni cu oamenii și cu animalele și cu toată creația lui Dumnezeu. Pentru că „omul sfințește locul” nu oricum, ci dacă el însuși se sfințește. Pentru că sfințim locul unde locuim, dacă în noi coboară slava lui Dumnezeu și dacă din noi se revarsă în casa noastră slava lui Dumnezeu.
Pentru că am trecut din casă în casă și am văzut case curate, mirosind frumos, cu Sfinte Icoane în ele, dar și case pline de mizerie, mirosind a tutun și a băutură, cu lucrurile aflate în dezordine. Iar dezordinea din casă e ca învălmășeala din suflet. De aceea, dacă ne punem ordine în suflet de azi, dacă vrem să fim de azi mai buni și vrem să răscumpărăm vremea trecută, acest lucru se va vedea și pe chipul nostru și în faptele noastre și în casele noastre. Pentru că frumusețea din suflet se răsfrânge în casa noastră, după cum patimile noastre pătează tot ceea ce noi atingem.
Așadar, să ieșim să sfințim apa! Dar să ieșim rugându-ne împreună. Rugându-vă și dumneavoastră alături de noi, ca Dumnezeu să coboare slava Lui în apa noastră și să o facă apă sfântă și nestricată. Pentru că El dorește ca în fiecare zi să ne dea apa Lui și, mai cu seamă azi, în ziua Botezului Său.
La mulți ani, multă sănătate și bucurie, și să trăim creștinește în fiecare zi! Pentru că Domnul are nevoie de noi în fiecare zi, ca să lucreze prin noi la mântuirea tuturor. Amin!
[1] Am început predica la 15. 56, pe 3 ianuarie 2018, după ce am terminat mersul cu Botezul. E soare și sunt 8 grade afară.
[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1642/sxsaintinfo.aspx. [3] Ibidem.
[4] Am preluat Sfânta Icoană de aici: http://www.cvlpress.ro/wp-content/uploads/2017/01/botezul-domnului-600×413.jpg.
[5] A se vedea: https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/imagine/2013/06/sfanta_treime.jpg?itok=RRMGd2Ax.
[6] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Rubliov. [7] Ibidem.