1. Și a fost după [ce] se robi Israilul și Ierusalimul se pustii, [că] a șezut Ieremias [Ἰερεμίας] plângând și a plâns plângerea aceasta despre Ierusalim și a zis: Cum a șezut singură cetatea, cea care s-a înmulțit de popoare? S-a făcut ca văduva înmulțită în[tre] neamuri, stăpânind în[tru] țări, s-a făcut întru bir.

2. Plângând, a plâns în[tru] noapte, și lacrimile ei [au fost] pe obrajii ei și nu era cel care să o mângâie pe ea, dintre toți cei care o iubesc pe ea. [Căci] toți cei care o iubesc pe ea, s-au lepădat în[tru] ea [ἠθέτησαν ἐν αὐτῇ] [și] s-au făcut ei întru vrăjmași [ἐγένοντο αὐτῇ εἰς ἐχθρούς].

3. Iudea s-a înstrăinat de smerenia ei și de mulțimea robiei ei. A șezut în[tru] neamuri [și] nu a aflat odihnă. Toți cei care o prigonesc pe ea au prins-o pe ea în mijlocul celor care necăjesc.

4. Căile Sionului plâng, pentru că nu este [sunt] cei care vin în[tru] praznic. Toate porțile ei au fost stricate, preoții ei suspină adânc, fecioarele ei sunt duse și ea [este] amărându-se în[tru] sine.

5. S-au făcut întru conducător [εἰς κεφαλήν] cei care o necăjesc pe ea și vrăjmașii ei sporeau. Că[ci] Domnul a smerit-o pe ea pentru mulțimea neevlaviilor ei. Pruncii ei au mers în[tru] robie înaintea feței [celui care] necăjește.

6. Și a ieșit de la fiica Sionului toată bună-cuviința ei [καὶ ἐξῆλθεν ἐκ θυγατρὸς Σιων πᾶσα ἡ εὐπρέπεια αὐτῆς]. S-au făcut stăpânitorii ei ca berbecii neaflând [care nu află] pășune și mergeau în ne-tărie [fără de tărie] spre fața prigonind [celui care prigonește].

7. Și-a adus aminte Ierusalimul de zilele smereniei sale și ale scârbelor sale, de toate poftele sale, câte era [au fost ele] din zilele cele vechi, [până] când [a fost] să cadă poporul ei întru mâinile necăjind [celui care necăjește]. Și nu era cel care să-i ajute ei. [Iar] vrăjmașii ei văzând [aceasta], au râs asupra înstrăinării ei.

8. Păcat a păcătuit Ierusalimul. Pentru aceasta întru val s-a făcut. Toți cei care o laudă pe ea, au smerit-o pe ea, căci au văzut rușinarea ei. Și încă ea [este] suspinând și s-a întors înapoi.

9. Necurăția ei [este] la picioarele ei. Nu și-a adus aminte de cele de apoi ale sale și i-a coborât pe cei mândri. Nu este cel care să o mângâie pe ea. Vezi, Doamne, smerenia mea [ἰδέ Κύριε τὴν ταπείνωσίν μου], că[ci] s-a mărit vrăjmașul [ὅτι ἐμεγαλύνθη ἐχθρός] [meu]!

10. Mâna lui a întins necăjind peste toate poftele ei. Căci a văzut neamuri intrând întru sfințirea ei, [despre] care ai poruncit: „Să nu intre acestea întru adunarea ta[!]”.

11. Tot poporul ei suspinând, căutând pâine. Au dat poftele ei în[tru] mâncare, [ca] să întoarcă sufletul [oamenilor]. Vezi, Doamne, și privește, că[ci] s-a făcut necinstită!

12. Toți cei care nu merg spre voi pe lângă cale, întoarceți-vă și vedeți, dacă este durerea [voastră] ca durerea mea, care s-a făcut [acum]! Vorbind în[tru] mine [φθεγξάμενος ἐν ἐμοὶ], m-a smerit Domnul în ziua urgiei mâniei Sale [ἐταπείνωσέν με Κύριος ἐν ἡμέρᾳ ὀργῆς θυμοῦ Αὐτοῦ].

13. Din înălțimea Lui a trimis foc [și] în oasele mele l-a coborât pe el. A întins plasă picioarelor mele [și] m-a întors întru cele dinapoi [ale mele și] m-a dat nimicit, [în] toată ziua suferind.

14. A privegheat[1] în nelegiuirile mele. În mâinile mele s-au încolăcit, s-au suit peste gâtul meu. A slăbit tăria mea. Că[ci] a dat Domnul în mâinile mele dureri [și] nu voi putea să stau.

15. Domnul i-a îndepărtat pe cei tari ai mei din mijlocul meu, a chemat asupra mea vreme, [ca] să zdrobească pe cei aleși ai mei. Domnul teascul fecioarei l-a călcat, [teascul] fiicei lui Iudas. [Și] asupra acestora eu plâng.

16. Ochiul meu a coborât apă [ὁ ὀφθαλμός μου κατήγαγεν ὕδωρ], că[ci] S-a îndepărtat de mine Cel care mă mângâie [ὅτι ἐμακρύνθη ἀπ᾽ ἐμοῦ ὁ παρακαλῶν με], Cel care întoarce sufletul meu [ὁ ἐπιστρέφων ψυχήν μου]. S-au făcut fiii mei nimiciți, că[ci] s-a întărit vrăjmașul [meu].

17. A întins Sionul mâinile sale, [dar] nu este cel care o mângâie pe ea. A poruncit Domnul lui Iacov, [că] împrejurul lui [vor fi] cei care îl necăjesc pe el. S-a făcut Ierusalimul întru stând aparte în mijlocul lor.

18. Drept este Domnul. Că gura Lui am amărât. Auziți acum toate popoarele și vedeți durerea mea! Fecioarele mele și tinerii mei au mers în robie.

19. Am chemat pe iubiții mei și ei m-au înșelat. Preoții mei și cei mai bătrâni ai mei în cetate s-au sfârșit. Că au căutat mâncarea lor, ca să se întoarcă sufletele lor, și n-au aflat [mâncare].

20. Vezi, Doamne, că mă necăjesc! Pântecele meu s-a tulburat și inima mea s-a întors în mine, că amărându-mă m-am amărât. Din afară, sabia m-a făcut fără de fii, ca moartea [venind] în casă.

21. Auziți acum că eu suspin! Nu este cel care mă mângâie pe mine. Toți vrăjmașii mei au auzit răutățile mele și s-au bucurat, că Tu ai făcut [acestea]. Ai adus zi, ai chemat vreme și s-au făcut ca mie.

22. Să intre toată răutatea lor către fața Ta și adună-i pe ei, [după] care fel au făcut răutatea pentru toate păcatele mele! Că multe [sunt] suspinele mele și inima mea se întristează.


[1] Dumnezeu a privegheat.

Did you like this? Share it: