39. Și le-a zis lor o parabolă [παραβολὴν]: „Oare poate orbul pe orb a-l călăuzi [Μήτι δύναται τυφλὸς τυφλὸν ὁδηγεῖν]? Nu vor cădea amândoi întru groapă?

40. Nu este ucenicul mai mare decât învățătorul său! Dar, desăvârșindu-se [κατηρτισμένος δὲ], tot va fi ca învățătorul său [πᾶς ἔσται ὡς ὁ διδάσκαλος αὐτοῦ][1].

41. Și de ce vezi paiul [τὸ κάρφος] în ochiul fratelui tău, dar bârna [τὴν δοκὸν], cea [care este] în ochiul tău, nu o observi?

42. Sau cum poți a zice fratelui tău: «Frate, lasă să scot paiul [care este] în ochiul tău!», tu nevăzând bârna, cea [care este] în ochiul tău? Fățarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău, și apoi vei vedea lămurit [διαβλέψεις] să scoți paiul [care este] în ochiul fratelui tău!

43. Căci nu este pom bun făcând rod putred [καρπὸν σαπρόν]! Și nici pom putred făcând rod bun [καρπὸν καλόν].

44. Căci fiecare pom din rodul său se cunoaște [Ἕκαστον γὰρ δένδρον ἐκ τοῦ ἰδίου καρποῦ γινώσκεται]. Căci nu se culeg smochine din spini [Οὐ γὰρ ἐξ ἀκανθῶν συλλέγουσιν σῦκα] și nici [nu] se adună strugure din mărăcine [οὐδὲ ἐκ βάτου τρυγῶσιν σταφυλήν].

45. Omul cel bun din comoara cea bună a inimii sale scoate binele [Ὁ ἀγαθὸς ἄνθρωπος ἐκ τοῦ ἀγαθοῦ θησαυροῦ τῆς καρδίας αὐτοῦ προφέρει τὸ ἀγαθόν], iar omul cel rău din comoara cea rea a inimii sale scoate răul [καὶ ὁ πονηρὸς ἄνθρωπος ἐκ τοῦ πονηροῦ θησαυροῦ τῆς καρδίας αὐτοῦ προφέρει τὸ πονηρόν]. Căci din prisosul inimii vorbește gura lui [ἐκ γὰρ τοῦ περισσεύματος τῆς καρδίας λαλεῖ τὸ στόμα αὐτοῦ].

46. Și de ce Mă chemați: «Doamne! Doamne!», dar nu faceți pe care le zic?

47. Tot cel care vine către Mine și care aude cuvintele Mele și care le face pe ele, vă voi arăta vouă cui este asemenea!

48. Asemenea este omului zidindu-și o casă [ὅμοιός ἐστιν ἀνθρώπῳ οἰκοδομοῦντι οἰκίαν], care a săpat și a adâncit [ὃς ἔσκαψεν καὶ ἐβάθυνεν], și a pus temelia [casei sale] pe piatră [καὶ ἔθηκεν θεμέλιον ἐπὶ τὴν πέτραν]! Iar făcându-se apă mare [πλημμύρας δὲ γενομένης], râul s-a rupt împotriva casei aceleia [προσέρρηξεν ὁ ποταμὸς τῇ οἰκίᾳ ἐκείνῃ] și nu a putut să o clatine pe ea [καὶ οὐκ ἴσχυσεν σαλεῦσαι αὐτήν]! Căci fusese întemeiată pe piatră [τεθεμελίωτο γὰρ ἐπὶ τὴν πέτραν].

49. Iar cel care a auzit și nu a făcut, asemenea este omului zidindu-și casa pe pământ [ὅμοιός ἐστιν ἀνθρώπῳ οἰκοδομήσαντι οἰκίαν ἐπὶ τὴν γῆν], fără temelie [χωρὶς θεμελίου]! [În] [De] care râul s-a rupt [ᾗ προσέρρηξεν ὁ ποταμός], și [casa] numaidecât a căzut [καὶ εὐθέως ἔπεσεν], și a fost mare pieirea casei aceleia [καὶ ἐγένετο τὸ ῥῆγμα τῆς οἰκίας ἐκείνης μέγα]”.


[1] Întru totul va fi ca învățătorul său.

Did you like this? Share it: