18. Este[1] îmbogățindu-se din grija și înfrânarea lui și aceasta[2] [este] partea plății sale,
19. când își zice el: „Am aflat odihnă și acum voi mânca din cele bune ale mele”. Și nu a știut ce vreme va trece și le va lăsa pe ele altora și va muri.
20. Stai în făgăduința ta [στῆθι ἐν διαθήκῃ σου][3] și stai de vorbă în[tru] ea [καὶ ὁμίλει ἐν αὐτῇ][4] și în lucrul tău îmbătrânește [καὶ ἐν τῷ ἔργῳ σου παλαιώθητι][5]!
21. Nu te minuna în lucrurile celui păcătos, ci crede Domnului și rămâi [în] truda ta! Că ușor [este] în ochii Domnului, [ca] degrabă [și] fără de veste, să-l îmbogățească pe cel sărac.
22. Binecuvântarea Domnului [εὐλογία Κυρίου] [este] în plata celui evlavios și în ceasul cel grabnic răsare binecuvântarea Lui.
23. Să nu zici: „Pentru ce este a mea nevoia [aceasta] și care de acum îmi va fi [îmi vor fi] mie cele bune?”.
24. Să nu zici: „De ajuns îmi este [sunt] mie și de ce mă voi mai chinui de acum?”.
25. În ziua celor bune [este] uitarea celor rele [ἐν ἡμέρᾳ ἀγαθῶν ἀμνησία κακῶν] și în ziua celor rele nu va fi pomenirea celor bune [καὶ ἐν ἡμέρᾳ κακῶν οὐ μνησθήσεται ἀγαθῶν].
26. Că ușor [este] înaintea Domnului [ὅτι κοῦφον ἔναντι Κυρίου], în ziua sfârșitului [ἐν ἡμέρᾳ τελευτῆς] [nostru], să răsplătească omului după căile sale [ἀποδοῦναι ἀνθρώπῳ κατὰ τὰς ὁδοὺς αὐτοῦ].
27. Răutatea ceasului uitare face vieții îmbelșugate [κάκωσις ὥρας ἐπιλησμονὴν ποιεῖ τρυφῆς] și în[tru] sfârșitul omului [avem] descoperirea lucrurilor sale [καὶ ἐν συντελείᾳ ἀνθρώπου ἀποκάλυψις ἔργων αὐτοῦ][6].
28. Mai înainte de sfârșit nu ferici pe nimeni [πρὸ τελευτῆς μὴ μακάριζε μηδένα][7]! Și bărbatul va fi cunoscut în[tru] copiii săi [καὶ ἐν τέκνοις αὐτοῦ γνωσθήσεται ἀνήρ][8].
29. Nu adu întru casa ta pe tot omul [μὴ πάντα ἄνθρωπον εἴσαγε εἰς τὸν οἶκόν σου], că multe [sunt] cursele celui viclean [πολλὰ γὰρ τὰ ἔνεδρα τοῦ δολίου]!
30. Potârniche vânătoare în coș [πέρδιξ θηρευτὴς ἐν καρτάλλῳ]: așa este inima celui trufaș [οὕτως καρδία ὑπερηφάνου]. Și ca iscoada privește căderea [καὶ ὡς ὁ κατάσκοπος ἐπιβλέπει πτῶσιν][9].
31. Căci cele bune întru cele rele schimbându-le pândește [τὰ γὰρ ἀγαθὰ εἰς κακὰ μεταστρέφων ἐνεδρεύει][10] și în[tru] cele de dorit va pune prihană [καὶ ἐν τοῖς αἱρετοῖς ἐπιθήσει μῶμον][11].
32. Din scânteia focului se înmulțește cărbunele și omul cel păcătos în[tru] sânge[le său] pândește [καὶ ἄνθρωπος ἁμαρτωλὸς εἰς αἷμα ἐνεδρεύει][12].
33. Ia aminte de la [la] făcătorul de rele! Căci lucrează cele rele. Ca nu cumva prihană întru veac să-ți dea ție.
34. Găzduiește pe cel străin[13] și te va întoarce pe tine în[tru] tulburări și te va înstrăina pe tine de ale tale!
[1] Există om.
[2] Bogăția.
[3] Rămâi în ea în fiecare zi, împlinește-ți făgăduința în mod continuu!
[4] Stai de vorbă cu oamenii împlinindu-ți făgăduința ta! Vorbește cu ei din mijlocul nevoinței tale pentru a-ți împlini făgăduința pe care ai făcut-o lui Dumnezeu!
[5] Îmbătrânește în lucrarea ta bună, în vocația ta, în lucrul în care te-ai specializat toată viața!
[6] În clipa morții aflăm ce fel de viață a dus omul.
[7] Nu socoti că cineva e Sfânt până nu moare, căci oricând omul poate cădea!
[8] După cum Părintele duhovnicesc se va cunoaște în fiii lui duhovnicești, pe care îi va lăsa în urma sa.
[9] Căderea altora în cursă.
[10] Cel care te invidiază le prezintă altora pe cele bune ale tale ca fiind „rele” și te pândește continuu ca să afle căderile tale.
[11] Și în loc să prezinte altora cele de dorit pentru toți, adică faptele tale cele bune, el va inventa întotdeauna un defect, o greșeală, și pe aceea o va populariza, pe aceea o va spune tuturor.
[12] Pândește cu toată ființa lui, până la înfierbântarea sângelui din el, ca să facă rău altora. Caută mereu prilejul ca să facă cele rele.
[13] Străin de obiceiurile tale cele bune.