Înțelepciunea lui Sirah, cap. 23, cf. LXX
1. Doamne, Părinte și Stăpâne al vieții mele, să nu mă părăsești în sfatul lor, să nu mă lași să cad în[tru] ei!
2. Cine va pune peste cugetul meu chinuri și peste inima mea învățătura înțelepciunii, ca peste păcatele cele din neștiință ale mele? [Căci] nu au să [mă] cruțe și nu au să treacă cu vederea păcatele lor.
3. Ca să nu se înmulțească neștiințele mele și păcatele mele să nu se mărească și [astfel] voi cădea înaintea vrăjmașilor [mei] și se va bucura mie [de mine] vrăjmașul meu [καὶ ἐπιχαρεῖταί μοι ὁ ἐχθρός μου].
4. Doamne, Părinte și Dumnezeule al vieții mele, înălțarea ochilor [μετεωρισμὸν ὀφθαλμῶν] să nu mi-o dai mie[1]
5. și pofta[2] întoarce-o de la mine!
6. Pofta trupească a pântecelui și împreunarea trupească să nu mă cuprindă și sufletului celui nerușinat să nu mă dai.
7. Ascultați, copiilor, învățătura gurii [mele]! Și cel care se păzește nu are să fie prins.
8. În buzele sale se va prinde cel păcătos[3], și cel defăimător și cel trufaș se vor poticni în[tru] ele[4].
9. [Cu] jurământul să nu obișnuiești gura ta și [cu] numirea Celui Sfânt să nu te obișnuiești[5]!
10. Căci precum slujitorul casei, fiind cercetat neîncetat [de stăpânul său], de rană nu va fi scăzut[6], așa și cel care se jură și care numește totdeauna de păcat nu are să se curățească.
11. Omul cel mult jurător se va umple de fărădelegi și nu se va depărta biciul[7] de la casa sa. Dacă are să greșească, păcatul lui [va fi] asupra sa. [Iar] dacă are să treacă cu vederea [păcatul său], [atunci] a păcătuit [va păcătui] îndoit. Și dacă a jurat în deșert, nu se va îndrepta. Căci se va umple de necazuri casa sa.
12. Este zicere asemănându-se [cu] moartea[8]. Să nu se afle [ea] în moștenirea lui Iacov! Căci de la cei evlavioși toate acestea se va [vor] îndepărta și nu se vor încurca în păcate.
13. [Cu] neînvățătura cea desfrânată să nu obișnuiești gura ta, căci este în ea cuvântul păcatului.
14. Adu-ți aminte de tatăl și de mama ta! Căci în mijlocul oamenilor celor mari stai împreună. Ca nu cumva să uiți [aceasta] înaintea lor și [cu] obiceiul tău să te înnebunești, și vei voi [atunci] să nu te fi născut și ziua nașterii tale vei blestema.
15. Omul, obișnuindu-se cu cuvintele ocării, în toate zilele vieții sale nu are să se învețe [cele bune].
16. Două vederi înmulțesc păcatele și a treia va aduce urgie[9].
17. Sufletul cel încălzit [este] ca focul arzând: nu are să se stingă până [nu] are să mistuie [totul]. Omul curvar nu are să înceteze în trupul cărnii sale [ἄνθρωπος πόρνος ἐν σώματι σαρκὸς αὐτοῦ οὐ μὴ παύσηται] până [nu] are să aprindă focul [ἕως ἂν ἐκκαύσῃ πῦρ][10]. Omului celui curvar toată pâinea [îi este] dulce [ἀνθρώπῳ πόρνῳ πᾶς ἄρτος ἡδύς][11]. Nu are să înceteze[12] până [nu] are să se sfârșească [οὐ μὴ κοπάσῃ ἕως ἂν τελευτήσῃ][13].
18. Omul coborând din patul său, zicând în sufletul său: „Cine mă vede? Întuneric [este] în jurul meu și pereții[14] mă acoperă [καὶ οἱ τοῖχοί με καλύπτουσιν] și nimeni [nu] mă vede. De ce mi-e frică? De ale mele păcate nu va pomeni Cel Preaînalt”,
19. dar ochii oamenilor [sunt] frica sa [καὶ ὀφθαλμοὶ ἀνθρώπων ὁ φόβος αὐτοῦ][15]. Și nu a cunoscut că ochii Domnului [sunt] de zece mii de ori [καὶ οὐκ ἔγνω ὅτι ὀφθαλμοὶ Κυρίου μυριοπλασίως] mai luminoși [decât] soarele [ἡλίου φωτεινότεροι], privind toate căile oamenilor [ἐπιβλέποντες πάσας ὁδοὺς ἀνθρώπων] și socotindu-le întru părțile cele ascunse [καὶ κατανοοῦντες εἰς ἀπόκρυφα μέρη] [ale lor].
20. Mai înainte să fie zidite, toate a[u] fost cunoscut[e] Lui. Așa și după [ce] s-au isprăvit.
21. Acesta în cele largi ale cetății Se va răzbuna și care [nici] nu a bănuit, va fi luat[16].
22. Așa [va fi luată] și femeia părăsindu-și [care și-a părăsit] bărbatul [ei] și punând [și-a pus] moștenitor din [neamul] cel străin.
23. Căci, [mai] întâi, în[tru] legea Celui Preaînalt n-a crezut și, [în] al doilea [rând], față de bărbatul ei a greșit și, [în] al treilea [rând], în curvie a preacurvit [ἐν πορνείᾳ ἐμοιχεύθη], și din bărbatul cel străin copii a pus.
24. Aceasta întru adunare va fi scoasă[17] și pentru copiii ei cercetare va fi [καὶ ἐπὶ τὰ τέκνα αὐτῆς ἐπισκοπὴ ἔσται].
25. Nu vor da copiii ei întru rădăcină și ramurile ei nu vor purta rod.
26. Și va lăsa[18] întru blestem pomenirea ei și ocara ei nu va fi ștearsă.
27. Și vor cunoaște cei care au rămas, că nimic [nu este] mai bun [decât] frica Domnului și nimic [nu este] mai dulce [decât] a lua aminte [întru] poruncile Domnului.
[1] Să nu mă lași să mă mândresc și să îi privesc disprețuitor pe ceilalți! Să nu mă lași să îi privesc de sus pe ceilalți!
[2] Aprinderea desfrânării în mine.
[3] Cel păcătos va păcătui în cuvintele sale.
[4] În cuvintele buzelor sale.
[5] Să nu îți faci obiceiul de a te jura pe numele lui Dumnezeu!
[6] Nu va fi lăsat fără să fie lovit pentru ceva anume.
[7] Pedeapsa lui Dumnezeu.
[8] Pentru că putem, prin cuvintele noastre rele, să omorâm sufletul omului sau să îi determinăm moartea.
[9] Urgia lui Dumnezeu asupra păcatelor noastre.
[10] Focul desfrânării.
[11] El caută peste tot numai plăcerea, numai starea de satisfacție trupească.
[12] Cu patima desfrânării.
[13] Până nu are să moară.
[14] Pereții casei.
[15] Trăiește frică mare să nu îl vadă oamenii, dar nu îi e frică de ochii lui Dumnezeu.
[16] De către El. Va muri pe neașteptate.
[17] Va fi pusă în mijlocul adunării pentru a fi judecată.
[18] Cu referire la Dumnezeu.