Viețile Sfinților (vol. I)
*
Cuprins
1. Viața Sfântului Prunc Rumwold de Buckingham, Mărturisitorul († 662) (3 noiembrie) [5-51]
2. Viața Sfântului Sfințit Mucenic Pangratios, Episcopul Tavromeniei [sec. I d. Hr.] (9 iulie) [52-111]
3. Viața Sfântului Grigorios Teologul, Arhiepiscopul Constantinupoleosului (25 ianuarie) [112-437]
*
Sfântul Rumwold a vorbit în mod minunat încă de la nașterea sa, el mărturisind dreapta credință a Bisericii și cerând să fie botezat și împărtășit. El, cel abia născut, a predicat despre Înțelepciune și despre Prea Sfânta Treime, Dumnezeul mântuirii noastre, și-a profețit propria sa moarte și a dat instrucțiuni cu privire la locul unde trebuie să se odihnească sfântul său trup (p. 9).
„Ascultați cu toții, vă rog, cei care stați aici, cuvintele pe care eu le vorbesc în urechile voastre! […] Căci aceasta este acea Înțelepciune în care Dumnezeu a întemeiat pământul și a statornicit cerurile, Care singură înconjoară înconjurarea cerurilor și în valurile mării Se plimbă peste cei mândri și înalți, călcând gâturile [lor prin] puterea Sa” (p. 14).
Astfel, Dumnezeu în[tru] Înțelepciune a făcut toate. Și când cel plăsmuit [de Dumnezeu] a căzut, în Înțelepciune a fost răscumpărat. Înțelepciune a Tatălui, Care este Fiul. Căci Tatăl este în Fiul și Fiul în Tatăl, și Duhul Sfânt, prin Care sunt renăscuți toți cei credincioși, este în Amândoi. Și din acestea se înțelege fără dubii faptul că Dumnezeu este și Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Dar, deși e diferită persoana Tatălui de a Fiului și de a Sfântului Duh, [totuși] una este ființa [Lor], aceeași este egalitatea [dintre Ele], una este măreția și puterea [Lor], una este veșnicia și desăvârșirea [Lor], cinstea și lauda [Lor]. Slava [Lor] este una și la fel și Împărăția și bucuria, una este imensitatea, cât și slava și nemurirea [Lor] (p. 16).
Thomas Westall, în 1525, a dat mărturie despre faptul că exista un altar închinat Sfântului Rumwold în Biserica parohială de la King’s Sutton, care avea hramul Sfinții Apostoli Petros și Pavlos (p. 21).
„Cerând Botezul în apa cea vie, cu valurile cuvintelor harului n-ai fi putut vorbi, dacă nu ți-ar fi fost dat ție de la Dumnezeu. Căci ai arătat nouă viața în Duhul [Sfânt], pentru că ai trăi în trup, dar mai presus de lume. [De aceea, Sfinte] Rumwold, îmbrăcându-te în trupul pruncului, ai arătat deșarte închipuirile noastre [cele lumești]” (p. 34).
În Viața sa [a Sfântului Pangratios] găsim și următoarele cuvinte de învățătură ale Sfântului Apostol Petros: „Fiule Iosif, poartă chipul Domnului nostru Iisus Hristos și imprimă-l pe el în Pirgisio, ca să vadă poporul chipul pe care l-a luat Fiul lui Dumnezeu, ca văzându-l mai mult să creadă, ca să privească forma chipului și să le fie reamintite lor cele care prin noi le-au fost vestite!”. Căci Sfânta Icoană a Domnului e conformă cu propovăduirea apostolică, pentru că ea este o picturalizare a persoanei Domnului, așa după cum au propovăduit-o Dumnezeieștii Apostoli (p. 57).
Sfintele Moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Pangratios sunt acum la Roma, având această inscripție la altarul său: „Die XI Aprilis MDCXXVI, consecratum fuit hoc altare in honorem S. Pancratii Martyris, in quo pariter inclusum est corpus S. Pancratii Episcopi et Martyris [(În) ziua de 11 aprilie 1626 a fost sfințit acest altar în cinstea Sfântului Mucenic Pancratius, în care, deopotrivă, se păstrează (și) trupul Sfântului Episcop și Mucenic Pancratius]” (p. 59).
„Din piatra cea vârtoasă adăpându-te Petru și umplându-te, te-a trimis pe tine ca pe un alt râu să adapi sufletele și să usuci gârlele necredinței cu curgerile dumnezeieștilor propovăduiri, cugetătorule de Dumnezeu” (p. 66).
Sfântul avea în mână „Cinstita Cruce cu Icoana Domnului Hristos, iar Tațian [Diaconul], Icoana Apostolului Petru” (p. 93).
Iar unii dintre calabrezii creștinați au mărturisit că în timpul luptei vedeau „trei sori pe zidurile cetății, strălucind mai mult decât soarele zilei” și atunci se omorau unii pe alții. Iar sorii aceia erau Sfânta Cruce și cele două Sfinte Icoane (p. 94).
Încă din copilărie, Sfântul Grigorios [Teologul] făgăduiește să trăiască în curăție și feciorie. Cu ajutorul tatălui său, Sfântul Grigorios studiază în Nazianzos, în Chesaria Cappadociei, în Chesaria Palestinei, în Antiohia, Alexandria și Atena (p. 114).
În primăvara anului 379, puținii ortodocși din Constantinopol îl cheamă pentru a lupta pentru credința ortodoxă, pentru că orașul imperial era plin de arieni. Când Sfântul ajunge în capitala imperiului nu găsește nici măcar un paraclis ortodox și a început a liturghisi și a propovădui într-o casă, pe care el însuși a transformat-o în Biserică și a numit-o Sfânta Anastasia, adică Învierea Ortodoxiei (p. 117).
În 431, la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efesos, Sfântul Grigorios e citat ca o mare autoritate teologică, pe când în 451, la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, Sfântul Grigorios este numit „Grigorios Teologul” și devine „cel mai frecvent publicat scriitor din tradiția manuscriptică bizantină”. Pentru Părintele John Anthony McGuckin, Sfântul Grigorios Teologul este „cel mai mare stilist al epocii patristice”. Însă „epoca patristică” nu s-a încheiat vreodată în Biserică, ci ea este un continuum de la Apostoli și până la a doua venire a Domnului (p. 124).