Predică la Bunavestire [2018]

Bunavestire 2018

Iubiții mei[1],

dacă am ști cu toții teologia acestui mare praznic al Bisericii și ea ar fi la fundamentul persoanei noastre, atunci nu ar mai exista niciun misogin și niciun curvar în Biserică. Adică niciun om care să urască și să disprețuiască femeile sau să profite de nevoia lor de iubire și de ocrotire, pentru a-și satisface pofta desfrânată.

Pentru că astăzi noi prăznuim Bunavestire a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu [Εὐαγγελισμὸς τῆς Ὑπεραγίας Θεοτόκου][2] și vestea cea prea bună adusă ei de la Dumnezeul nostru treimic, ei, celei mai Sfinte decât întreaga creație, a fost aceea că Fiul lui Dumnezeu Se va face Fiul Fecioarei. Că, din pântecele ei cel prea sfânt, Fiul lui Dumnezeu Își va construi trup și Se va face om, Dumnezeu și om, și va trăi împreună cu oamenii.

Și vestea aceasta preasfântă, singura veste, singura noutate a lumii, vestea mântuirii noastre, care a bucurat-o nespus pe Preacurata Fecioară, pe cea plină de nespusă smerenie înaintea lui Dumnezeu, i s-a adus ei, pentru că era mai Sfântă decât toți Sfinții. Pe ea a iubit-o și întru ea S-a odihnit Dumnezeu, pentru că Maria cea preabinecuvântată L-a ales pe El în locul întregii creații.

Iar dacă Născătoarea de Dumnezeu, Fecioara Maică este cea mai sfântă decât întreaga creație a lui Dumnezeu, atunci nu putem să spunem că femeia e „slabă”, că ea e „neputincioasă”, că ea „nu e vrednică de iubire și de admirație”, că ea nu e „potrivită” bărbatului. Ci, dimpotrivă, văzând-o pe Maica lui Dumnezeu iconizată peste tot în Biserică, ascultând laudele pe care Biserica i le aduce, citind Viețile Sfintelor lui Dumnezeu, care bine s-au nevoit pentru mântuirea lor, noi, bărbații, nu putem urî femeile, nu le putem disprețui, nu le putem minimaliza în mintea și în inima și în cuvintele noastre, pentru că exemplele de feminitate pe care le avem înainte ne umplu de smerenie și de admirație și de iubire nespusă pentru Sfintele lui Dumnezeu.

Chipul Maicii Domnului și al tuturor Sfintelor Lui din fiecare secol sunt lecțiile de cea mai profundă și clară înțelegere a femeii. Pentru că Dumnezeu le-a umplut pe ele, pe Sfintele Lui, ca și pe Sfinții Lui, de slava Sa și a făcut să se reverse din ele frumusețea, curăția, smerenia, bunăcuviința, înțelepciunea lor specifică. Căci Sfintele Lui au crescut în sfințenie și în cunoașterea teologică după râvna lor pentru Dumnezeu și fiecare dintre ele este o minune preafrumoasă prin nevoința și prin curăția lor tulburătoare.

Dar mai presus de toate Sfintele și de toți Sfinții Lui și de toate Puterile cele cerești, Împărăteasa și Doamna întregii creații, Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria este iubirea noastră, a celor credincioși. Ea este Maica noastră și Stăpâna noastră, Ocrotitoarea noastră și Rugătoarea cea preafierbinte pentru noi în fața lui Dumnezeu, la care noi cădem zilnic și îi cerem ajutorul și ocrotirea ei cea prea bună. Căci de la ea am învățat ascultarea de Dumnezeu, curăția înaintea Lui, sfiala și bunacuviință, smerenia și umilința, prietenia și iubirea duhovnicească, încrederea în Dumnezeu, lăsarea noastră cu totul înaintea Lui, să ne pocăim pentru fiecare păcat al nostru și să nu deznădăjduim niciodată de mila și de iertarea lui Dumnezeu.

Pentru că viața Maicii lui Dumnezeu e întruparea teologiei Bisericii, e frumusețe preadumnezeiască coborâtă în trup omenesc și cel mai mare exemplu de urmat pentru fiecare credincios în parte. Și, din acest motiv, cine o iubește pe Maica lui Dumnezeu, acela nu poate urî femeia și nici nu poate să își bată joc de nevoile cele mai intime ale femeii.

Căci misoginul urăște femeia pentru că se uită toată ziua la contraexemple și, în primul rând, pentru că s-a înrăutățit cândva sufletește din cauza unei femei. Poate din cauza mamei lui, a bunicii lui, a surorii lui, a unei prietene sau a unei iubite a lui. Care s-a comportat cu răutate cu el și acum, la maturitate, misoginul nu face altceva decât să continue să își adâncească rănile provocate de ea în copilărie. În loc să se vindece de ele, de rănile lui adânci, de ura sădită în el, misoginul e plin de ură și împrăștie ură în jurul lui, devenind și el un agresor pentru alții.

La fel, curvarul este un împătimit de desfrânare din cauza unei femei din viața lui. Care, încă din copilărie, l-a învățat în mod direct sau tacit să fie pervers, să își dorească să se culce cu tot mai multe femei și să își facă din asta „un titlu de glorie”. Însă, în esența lui, curvarul nu iubește femeia, ci iubește plăcerea provocată de femeie în sufletul și în trupul său. Pe când misoginul se răzbună pe orice femeie pe care o întâlnește, din cauza acelei prime femei din viața lui, care l-a învățat că femeia poate fi și rea.

Însă, iubiții mei, de ură, de neiubire, de lipsa de atenție și de ocrotire față de noi ne poate tămădui Maica lui Dumnezeu! Și o spun cu toată inima și din propria mea experiență dureroasă. Pentru că o viață întreagă m-am luptat și încă mă lupt interior cu primele lecții rele, nefericite, pe care le-am învățat de la femei, iar Născătoarea de Dumnezeu a fost și este vindecătoarea rănilor mele interioare.

Mi-a lipsit iubirea părinților în primii ani de viață și în adolescența și tinerețea mea. Și nu pentru că ei ar fi murit, ci pentru că nu au dorit să mi-o dăruie. E complicat de explicat de ce nu au dorit să mi-o dăruie, pentru că nu exista niciun motiv temeinic. În locul iubirii lor am avut iubirea enormă a bunicilor mei, apoi iubirea enormă a iubitei și a soției mele și a prietenilor mei duhovnicești, care au compensat neiubirea părinților, dar nu au înlocuit-o.

Acum, la 40 de ani, când eu, în mod paradoxal, sunt Duhovnicul părinților mei și când atât ei, cât și eu încercăm să avem o relație normală de familie și să scoatem din noi și să dăruim unii altora iubirea pe care…n-am știut să o formulăm până acum, simt o mare eliberare interioară, o mare împlinire sufletească, cât de frumoasă e normalitatea vieții de familie când relațiile dintre părinți și copii sunt cele firești, dar și regretul că am pierdut atâta timp prostește și nu ne-am cunoscut unii pe alții. Pentru că poți să te vindeci de traumele trecutului, acum, în prezent, cu harul lui Dumnezeu, și cu rugăciunile Sfinților Lui, și, mai ales, cu rugăciunile Maicii lui Dumnezeu, dar trecutul nu ți-l mai dă nimeni înapoi. Trecutul în care nu ne-am iubit rămâne ca o foaie goală de hârtie, pe care nu e scris nimic. Și această foaie goală a trecutului doare mult pe fiecare zi ce îmbătrânești…

La fel, din rea intenție, din neatenție, dar și din perversitatea unor femei din viața mea, am învățat desfrânarea și am lăsat-o să intre în mine pe când aveam vârsta de 3-5 ani. Și până nu am cunoscut paradigmele Bisericii, până nu le-am cunoscut pe Sfintele lui Dumnezeu și, în mod marcant, pe Născătoarea de Dumnezeu, nădejdea, pacea și bucuria mea, și eu am trăit aversiune față de femei, amestecată cu fascinație păcătoasă. Aversiune, pentru că așteptările mele erau mari, și fascinație păcătoasă, pentru că am lăsat să intre pofta desfrânării în mine din pruncie.

Amestec de aversiune și de fascinație pentru femei pe care îl văd în ființa multor tineri și a multor bărbați și a multor bătrâni, de care trebuie să ne vindecăm prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfintelor Lui și prin iubirea sinceră a unei femei, care să ne fie prietenă, iubită și soție.

Căci ceea ce a distrus o femeie în noi, tot o femeie trebuie să vindece. După cum, consecințele păcatului Sfintei Eva, ale păcatului celui dintâi, au fost vindecate în noi prin acceptarea Preacuratei Stăpâne de a-L naște pe Stăpânul și Domnul nostru. Motiv pentru care, în acest praznic, cântăm: „astăzi [este] capul/ începutul mântuirii noastre [σήμερον τῆς σωτηρίας ἡμῶν τὸ κεφάλαιον] și arătarea tainei celei din veac [καὶ τοῦ ἀπ’ αἰῶνος μυστηρίου ἡ φανέρωσις]”[3].

Căci taina Treimii pentru noi sau a iconomiei Ei celei mântuitoare era aceea că Fiul lui Dumnezeu Se va întrupa pentru noi și pentru mântuirea noastră. Și prin acceptarea Fecioarei de a-L naște, care a coincis cu întruparea Lui din Fecioară, Domnul a început calea mântuirii noastre, lucrarea Lui cea mântuitoare pentru noi.

Pentru că astăzi, noi nu prăznuim doar primirea veștii că El Se va naște, ci și zămislirea Sa în uterul Fecioarei. După cum ne spune icosul praznicului: „Îngerul cel mai întâi stătător [Ἄγγελος πρωτοστάτης], din cer a fost trimis [οὐρανόθεν ἐπέμφθη], să zică Născătoarei de Dumnezeu «Bucură-te!» [εἰπεῖν τῇ Θεοτόκῳ τὸ Χαῖρε], și împreună [cu] glasul cel netrupesc [καὶ σὺν τῇ ἀσωμάτῳ φωνῇ], văzându-Te pe Tine, Doamne, întrupat [σωματούμενόν Σε θεωρῶν Κύριε], s-a uimit [ἐξίστατο]”[4]. Căci Sfânta Tradiție a Bisericii adaugă Sfintei Scripturi ceea ce lipsește în aceasta. Pentru că Scriptura și Tradiția sunt nedespărțite în Biserică. Iar creștinii ortodocși trebuie să înțeleagă întotdeauna praznicele Bisericii potrivit Scripturii, Tradiției, imnografiei și iconografiei praznicului, pentru că toate la un loc dau mărturia clară și profundă a praznicului.

Pentru că Sfântul Lucas ne spune în Evanghelia sa cine este Îngerul cel mai întâi stătător în cer, pe care Dumnezeul treimic l-a trimis la Fecioara Maria: Îngerul Gavriil [Ἄγγελος Γαβριὴλ] [Lc. 1, 26, BYZ], despre care Tradiția Bisericii spune că e Arhanghel. Și Gavriil a venit în Nazaret [Ναζαρέτ] [Ibidem], „către o Fecioară logodită [cu] un bărbat, al cărui nume [era] Iosif [Ἰωσήφ], din casa lui David; iar numele Fecioarei [era] Mariam [Μαριάμ]” [Lc. 1, 27, BYZ].

Și care a fost vestea preabucuroasă adusă de Arhanghelul Domnului? Aceasta a fost: „Iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus [Ἰησοῦς]! Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema; și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, al tatălui Său, și va împărăți peste casa lui Iacov întru veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit [καὶ τῆς Βασιλείας Αὐτοῦ οὐκ ἔσται τέλος]” [Lc. 1, 31-33, BYZ].

După care, la cererea Fecioarei, i se spune cum Se va naște Acela din ea, care e Fecioară: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri pe tine; de aceea, și Sfântul care Se naște [din tine] va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” [Lc. 1, 35, BYZ]. Adică zămislirea și nașterea Lui vor fi dumnezeiești, vor fi mai presus de fire, pentru că nu Se va naște pe cale seminală, ci dumnezeiește. Asta însemnând, în tâlcuirea Sfinților Tradiției Bisericii, că El Se va naște nestricând fecioria Maicii Sale, care Îl va naște fără lehuzie și care este Pururea Fecioară.

Însă, când Fecioara acceptă voia lui Dumnezeu cu ea, când ea spune: „Iată, roaba Domnului [Ἰδού, ἡ δούλη Κυρίου]! Fie mie după cuvântul tău [γένοιτό μοι κατὰ τὸ ῥῆμά σου]” [Lc. 1, 38, BYZ], Sfântul Lucas tăinuiește, în mod evlavios, consecința fundamentală a acceptării sale. Tăinuiește faptul că în acea clipă, chiar atunci, Fiul Tatălui S-a zămislit în uterul Fecioarei. Pentru că Lucas ne spune doar că „Îngerul a plecat de la ea” [Ibidem], de la Maica lui Dumnezeu. Dar Îngerul a plecat plin de uimire și de cutremurare sfântă de la Născătoarea de Dumnezeu, pentru că el L-a văzut pe Stăpânul tuturor ca Prunc în pântecele Fecioarei.

Iar Sfântul Lucas a tăinuit în mod evlavios momentul zămislirii Sale în uterul Fecioarei, cât și viața Născătoarei de Dumnezeu, după cum au făcut-o și ceilalți Sfinți Evangheliști și autori ai Noului Testament, pentru că viața ei cea dumnezeiască era pilda lor de viețuire sfântă de zi cu zi și primii credincioși ai Bisericii au cunoscut preasfânta viață a Născătoarei de Dumnezeu din vorbirea cu ea și din vederea ei directă. Dar, mai apoi, Sfinții Bisericii au scris despre persoana și viața și minunile Maicii lui Dumnezeu și scrierile lor trebuie cunoscute și cinstite de către noi, pentru că ei ne dau mărturia completă despre cine a fost și este ea în viața întregii lumi.

Dar dacă nu cunoaștem mărturia Tradiției Bisericii despre Născătoarea de Dumnezeu, atunci nu știm nimic despre frumusețea negrăită a persoanei sale. Și dacă nu știm cine este ea și ce minuni face în viața întregii lumi, tocmai de aceea nu putem să o cinstim mai presus de toți Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu, așa cum se cuvine cinstită Maica lui Dumnezeu.

Căci adevărații credincioși ai Bisericii, trăind continuu în relație vie cu Născătoarea de Dumnezeu, simt în mod preabucuros că cea mai frumoasă și mai delicată și mai sfântă Fecioară și Maică a lumii este ea însăși. Pentru că trăiesc la modul profund curăția și sfințenia și delicatețea și maternitatea ei și grija ei față de noi, pe care le revarsă în noi prin rugăciunile sale pentru noi. În rugăciunea către ea, noi simțim iradierea preacurată a persoanei sale în viața noastră. De aceea, în mod direct și prin Sfintele sale Icoane, noi simțim dulceața preadumnezeiască a persoanei Născătoarei de Dumnezeu în viața noastră, curăția ei cea mai presus de fire și luminarea, plină de teologie sfântă, pe care ea o revarsă în sufletul și în trupul nostru.

Fapt pentru care niciun bărbat al Bisericii nu poate urî femeia și nu poate să o vadă ca pe un obiect sexual, pentru că raportarea lor la femeie în general e în primul rând raportarea la Maica lui Dumnezeu.  Ci ei, dimpotrivă, învață de la ea să respecte și să iubească femeile, să le considere egale și de o cinste cu ei și aflate împreună cu ei pe calea sfințeniei.

De aceea, iubiții mei, orice act al nostru prin care atentăm la viața aproapelui nostru, fie el bărbat sau femeie, copil, tânăr, matur sau bătrân, este un păcat și el trebuie spovedit și pentru el trebuie să ne pocăim! Așa cum vedem în viața Sfintei Maria Egipteanca, căreia i s-a dedicat această a 5-a duminică din Postul Mare și peste care, astăzi, s-a suprapus în mod preabucuros praznicul Buneivestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că ea, ca și noi, a fost robită de patima desfrânării și a fost un exemplu rău pentru alții, în prima parte a vieții sale. Dar, mai apoi, când Născătoarea de Dumnezeu a învățat-o să se pocăiască[5], Sfânta Maria Egipteanca a ajuns la o sfințenie uluitoare, spre care cu greu putem să privim.

Și din exemplul vieții sale înțelegem că sfințenia, ca și păcatul, este o alegere. Și că, dacă alegem să ne sfințim viața împreună cu Dumnezeu, alegem să ne împlinim cu adevărat aspirațiile noastre cele mai profunde. Pentru că numai cu Dumnezeu noi ne sfințim, numai cu El noi trăim veșnic bucuros, numai cu El putem înțelege și simți lucruri mai presus de orice experiență mundană. Căci numai întru slava Lui putem să ne bucurăm de cele dumnezeiești, de cele tainice ale Sale, dăruite numai Sfinților Lui.

De aceea, vă chem pe toți să ne vindecăm duhovnicește sufletele și trupurile noastre, punându-ne în relație directă cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu Îngerii Lui! Vă chem pe toți la bucuria și la veselia cea dumnezeiască a Dumnezeului nostru treimic. Căci ziua Învierii Sale, spre care tindem în mod bucuros, e ziua veșnicei bucurii cu El. A bucuriei celei nesfârșite, a bucuriei celei veșnice.

Pentru că bucuria noastră va fi în slava Lui, în slava Împărăției Sale pentru veșnicie, împreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui. Amin!


[1] Am început predica la ora 7. 10, în zi de marți, pe 20 martie 2018, cu zăpadă afară și temperatură de -2 grade.

Sfânta Frescă am preluat-o de aici: http://www.icon-art.gr/sites/default/files/017_3.jpg?1269462740.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/2441/sxsaintinfo.aspx. [3] Ibidem.

[4] Mineiul pe luna martie, ziua a 25-a, cf. ed. grecești: http://glt.goarch.org/texts/Mar/Mar25.html/ Mineiul pe luna martie, ed. BOR 1930, p. 195. Downloadat de aici: http://www.stavropoleos.ro/wp-content/uploads/BibliotecaVirtuala/CarteNoua/carti_de_slujba/minei_03_mart_buc_1930.pdf.

[5] Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-01-cv_maria_egipteanca.html.

16 comments

  • Forte frumoasă și bună predică pentru zilele noastre, Părinte! Iar cine e sincer ca sfinția voastră arată că nu are nimic de ascuns și că s-a dat cu totul în mâna lui Dumnezeu spre pază și ajutor. Binecuvântați, sfințite Părinte, și iertați-mă pe mine păcătosul!

  • În toate sunteți un paradox și o noutate, Părinte, nu urmați deloc modele contemporane sau paradigme de gândire obișnuite. Când se așteaptă lumea să fiți mai smerit sau mai docil, păreți că nu sunteți, și când nu se așteaptă nimeni coborâți zeci de trepte ale smereniei. Dar nici nu știți cât de mult încurajați pe unii să se pocăiască, care nu au cu cine vorbi lucruri foarte tainice, nici măcar cu duhovnicul. Eu știu bine ce spun, pe la câți duhovnici am trecut niciunul nu mi-a înțeles spovedania. Majoritatea se crispează și numai pentru că sunt prea multe gânduri de mărturisit și te fac să te simți prost, că ești un mare păcătos și un ratat pt viața creștină. Mulțumesc și Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vreți să îmi știți „secretul”? Am să vă dezamăgesc…Pentru că secretul e acesta: eu mă comport normal când predic, ca și atunci când vorbesc cu cineva. Nu obișnuiesc să epatez și nici nu îmi teatralizez gesturile. Iar dacă normalitatea pare ceva „neobișnuit” înseamnă că ne-am fariseizat într-o mare măsură. Vă doresc numai bine!

  • Foarte frumos ați scos în evidență faptul că Mântuitorul S-a zămislit în pântecele Fecioarei odată cu cuvântul Arhanghelului și că el însuși a rămas „uimit” (cum ați tradus Dvs) sau „înspăimîntat ” cum scrie in Acatistier. Vă mărturisesc că am citit de mai multe ori acatistul și nu am înțeles partea aceasta din icosul întâi. Mulțumesc și pentru că foarte frumos ați explicat și de ce în Evanghelie nu se vorbește clar despre aceasta. Sărut mâna, Părinte, Doamne ajută!

  • Doamne ajută, frate Dorin! Sunt oameni care spun lucruri cu totul adânci și înțelepte și sunt puțin luați în seamă, și oameni care spun lucruri învățate din cărți și de la alții și care sunt ascultați cu mare atenție, ca și când ar fi de cel mai mare folos. Din păcate, lumea nu știe să prețuiască valoarea experienței adânci și a adevărului care se naște din ea și trăiește la suprafața unor „adevăruri” ușor de manipulat. Dar sfinția ta faci parte din prima categorie, a celor care vorbesc din comoara adâncă a inimii lor, nu din teze și ideologii, nu din învățătură memorată. Lumea nu prea știe ce are în față, căci dacă ar ști s-ar folosi din plin…

    Vă doresc un urcuș duhovnicesc care să vă umple și mai mult de harul jertfei Mântuitorului în aceste zile sfinte! Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc foarte mult, Părinte Ovidiu, pentru cuvintele prieteniei dumneavoastră! Sărbători preabinecuvântate și multă bucurie! Vă sunt aproape!

  • Da, sunt de acord : Preasfanta Fecioara are un bici foarte eficient impotriva demonilor desfranarii. Cei ce se roaga ei adesea cu caldura simt o mare usurare sufleteasca. Rugaciunea catre Maica Domnului e foarte puternica impotriva acestei patimi. Sarut mana, Parinte, alinare tuturor si pace si rugati-va si pentru mine!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Dumnezeu să ne ierte și să ne întărească, domnule Teodor! Mă bucur că ați conștientizat și dumneavoastră acest lucru. Vă doresc numai bine!

  • Preasfânta Fecioară să vă întărească, Părinte, cu darul ei și pe toată lumea să ne ajute!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Maria! Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă întărească! Numai bine!

  • Sărut mâna, Părinte. Mulțumim pentru perspectiva frumoasă și luminoasă pe care o aveți asupra femeilor. Într-adevăr, dacă te gândești așa, că un om, o femeie Îl iubește pe Dumnezeu mai mult decât heruvimi și serafimii, e ceva copleșitor. Dar acest lucru ar trebui să ne responsabilizeze mai mult pe noi, femeile, ca să ne comportăm în consecință. Maica Domnului și Sfintele din istorie ne-au adus cinste și ne-au făcut vrednice de laudă, deci ar trebui ca și noi să să privim mai des la icoanele lor ca exemplu și nu la contra-exemplele de viață lejeră, luxoasă și cel puțin ambiguă moral care ni se oferă tot timpul. Doamne ajută, binecuvântați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Aveți toată dreptatea de partea dumneavoastră, doamnă Anastasia! Și eu vă mulțumesc pentru toată prietenia pe care ne-o purtați! Numai bine!

Dă-i un răspuns lui Teodor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *