Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Izvorul cel purtător de viață [2018]

Izvorul cel purtator de viata

Iubiții mei[1],

praznicul de azi, care este închinat Născătoarei de Dumnezeu, poartă în limba greacă numele de Ζωοδόχος Πηγὴ [Izvorul cel purtător de viață]. Pentru că apa unui anumit izvor din Constantinopol, cu harul Preacuratei Stăpâne, s-a arătat purtător de viață, adică făcător de minuni[2], tămăduitor, de unde, în română, praznicul se numește Izvorul tămăduirii.

Iar când vorbim despre o apă care poartă viață sau care dă viață și vindecare oamenilor, noi vorbim despre slava lui Dumnezeu, pe care El o coboară în apă și prin care ne vindecă și ne sfințește pe noi.

Tocmai de aceea, astăzi, când stăm departe de izvorul din Constantinopol, dar Biserica vrea să universalizeze harul acestui izvor mariologic, noi vom chema slava lui Dumnezeu în apă, pentru ca să o sfințească. Pentru că vom face Sfințirea mică a apei[3] sau Sfeștania inclusă în Canonul Învierii Domnului[4].

Dar, ca și în Sfânta Icoană a praznicului de azi, unde Maica Își pune în prim-plan Fiul, rugăciunea de sfințire Îi este adresată Domnului Iisus Hristos, Fiului lui Dumnezeu întrupat[5]. În ediția românească a Molitfelnicului însă, în comparație cu ediția grecească, pe care Molitfelnicul românesc ar fi trebuit să o traducă în mod fidel, s-a operat o schimbare importantă, dar neavenită, ce mută accentul de pe hristologie pe pnevmatologie. În timp ce în greacă întreaga rugăciune Îi este adresată Fiului și nu există o introducere a mâinii în apă spre binecuvântare, în ediția românească, după cuvintele: „Însuți, Iubitorule de oameni Împărate, Cel ce ne-ai dat nouă să purtăm veșmânt luminat ca zăpada din apă și din Duh”[6], s-a introdus un fragment pnevmatologic, epiclectic: „Și acum trimite harul Preasfântului și de-viață-făcătorului Tău Duh, care sfințește toate, și sfințește apa aceasta”[7]. Iar prin corelarea Fiului cu Duhul Sfânt, Molitfelnicul românesc accentuează prezența activă a Duhului în sfințirea apei și nu a Fiului. Pe când Molitfelnicul grecesc, cel care trebuie să fie tradus în mod fidel de fiecare Biserică autocefală, accentuează prezența Fiului în sfințirea apei, aidoma Icoanei praznicului. Pentru că izvorul din Constantinopol a devenit purtător de viață datorită harului lui Hristos, la rugăciunile Maicii Sale.

Aceeași modificare neavenită, pnevmatologică, s-a făcut în Liturghierul românesc la momentul sfințirii Darurilor. Pentru că s-a introdus întreita invocare a harului Duhului Sfânt[8], care lipsește din Liturghierul grecesc[9] și care schimbă accentul de pe Tatăl pe Duhul Sfânt, atâta timp cât rugăciunile de sfințire Îi sunt adresate în mod exclusiv lui Dumnezeu Tatăl.

La o primă vedere, una neavizată teologic, accentuarea rolului Duhului Sfânt în detrimentul Tatălui la Liturghie și a Fiului la Slujba Aghiasmei nu pare „a strica” logica liturgică a textelor. Numai că anaforaua liturgică Îi este adresată Tatălui, Care e întotdeauna în relație veșnică cu Fiul și cu Duhul Sfânt, ca unul care Îl naște pe Fiul și Îl purcede pe Duhul, lucru precizat în fiecare dintre rugăciunile anaforalei, pe când în Slujba Aghiasmei ambele rugăciuni sunt hristologice și în a doua noi cerem Domnului Hristos să ne umplem de sfințenia Lui[10].

La Liturghie, Tatăl schimbă, prin Duhul Său cel Sfânt, Pâinea și Vinul euharistice în Trupul și Sângele Hristosului Său[11].

Pe când, la sfințirea apei, Hristos ne trimite binecuvântarea Sa și cercetează neputința noastră și ne tămăduiește, cu mila Sa, de bolile noastre cele sufletești și trupești[12]. Pentru că, prin sfințirea apei, se urmărește extinderea lucrării mântuitoare a lui Hristos în viața Bisericii, pe când, la Liturghie, sfințirea Darurilor o face Tatăl prin Duhul și nu Duhul de unul singur. Căci, fără doar și poate, chemarea harului Duhului Sfânt în noi e cel mai bun lucru pentru fiecare creștin în parte. Dar prin troparul pnevmatologic de la Ceasul al 3-lea, introdus în mod neavenit în textul Liturghiilor aflate în uz, se mută centrul de atenție de la lucrarea Tatălui în Liturghie la nevoia de a-L simți pe Duhul în viața noastră. Pe când, în Liturghie, lucrarea Tatălui e cea determinantă, lucru evident din fiecare rugăciune a anaforalei liturgice.

Însă în ecfonisul rugăciunii mari de la sfințirea apei, Domnul Hristos este numit „ἡ Πηγὴ τῶν ἰαμάτων [Izvorul tămăduirilor]”[13]. Și poate tocmai de aici, în Biserica noastră românească, praznicul s-a păstrat cu acest nume hristologic și nu cu cel mariologic, grecesc. Numai că praznicul de azi, cu adevărat, o are în prim-plan pe Maica lui Dumnezeu, Care Îl pune în prim-plan pe Fiul ei, ca în Icoana praznicului. Căci Maica a primit de la Fiul ei slava Lui, care a făcut-o să fie Izvor purtător de viață pentru noi. Pentru că toate minunile sale, Născătoarea de Dumnezeu le face cu harul lui Hristos, fiind plină de toată sfințenia lui Dumnezeu.

Pe de altă parte însă, slava Treimii e comună persoanelor dumnezeiești. Tatăl ne dăruie slava Sa prin Fiul întru Duhul Sfânt, pentru că slava dumnezeiască e comună întregii Treimi. Și când vorbim de apă purtătoare de viață, de apă sfințită, de apă făcătoare de minuni, vorbim despre o apă plină de slava Preasfintei Treimi, a Dumnezeului nostru treimic. Pentru că Dumnezeu binevoiește, în Slujbele de sfințire ale apei, să sfințească apele.

Coborârea lui Dumnezeu, prin slava Lui, în apă e reală și sfințitoare. Așa după cum Domnul a vindecat ochii orbului folosind tina [πηλόν][14]. Pentru că Dumnezeu se folosește de apă ca să ne dăruie slava Lui cea dumnezeiască și necreată prin intermediul ei. Căci noi bem apă sfințită și, pentru mulți, bem „o simplă apă”. Dar, în sufletul și în trupul nostru, pe măsura creșterii noastre duhovnicești, noi simțim slava Lui din apă. Noi simțim cum ne curățim și ne luminăm și ne sfințim bând această apă a lui Dumnezeu, apa plină de slava Lui.

Pentru că toate cele sfinte în Biserică, iubiții mei, ni se dăruie ținându-se cont de faptul că noi suntem oameni. Că noi avem suflet și trup și nu suntem doar suflete sau doar trupuri.

În Sâmbăta Mare, în Mormântul Său, Domnul a coborât lumina Lui cea sfântă și anul acesta[15]. Și prin ea ne-a reconfirmat Învierea Lui cea de a treia zi, dar și care e Biserica Sa, într-o mare de pseudo-biserici.

Însă lumina cerească și sfântă care a aprins lumânările Patriarhului Ierusalimului nu a fost „necreată”, ci creată, trimisă de El din cer, dar cu capacitatea dumnezeiască, specială, de a nu arde în primele minute, după care își pierde această calitate. Căci dacă ar fi fost necreată, ea nu ar fi putut aprinde o lumânare creată și nici nu ar fi fost văzută de ochii trupești ai oamenilor. Însă această lumină creată, specială, coborâtă de Domnul în Mormântul Său pentru ca să ne reîncredințeze Învierea Lui, este icoana palidă a slavei Lui celei veșnice, care e necreată.

Cea pe care El o coboară la Ierusalim e creată, dar se comportă minunat, ca să îi înveselească și să îi încredințeze pe cei care au nevoie de minuni și de semne de la Dumnezeu, pe când slava Lui cea necreată și veșnică, care izvorăște veșnic din ființa Dumnezeului treimic, e văzută numai de Sfinții Lui, care se curățesc pe ei înșiși de patimi și se fac vrednici, încă de aici, de vederea lui Dumnezeu.

După cum, atunci când ne împărtășim cu Domnul Cel euharistic, noi mâncăm, la vedere, pâine și vin euharistice, dar ne unim prin Sfintele Taine cu Domnul Cel răstignit și înviat și ne umplem de slava dumnezeirii Sale. Așa după cum azi, când vom bea apa Lui, vom bea apă plină de har și nu „o simplă apă”.

Căci toate cele ale Bisericii se adresează omului în integralitatea sa. Intrăm în Biserică și vedem peste tot icoane și fresce sfinte, dar toate ne conduc la Sfinții lui Dumnezeu din Împărăția Sa. Toți cei inconizați sunt vii și sunt în slava Lui. Iar Slujbele Bisericii se fac cu cuvinte și cu gesturi, dar acestea conțin în ele adânc de har și de teologie. Pentru că fiecare Slujbă e o lecție de teologie, e o lecție de viață eclesială, e o experiență sfântă și dumnezeiască. Și noi trăim cu Dumnezeu la Biserică, ne rugăm Lui, ne bucurăm împreună cu El, înțelegem pe fiecare zi voia Lui și o mărturisim tuturor acelora care vor să Îl cunoască pe El.

De aceea, iubiții mei, fiecare praznic se cere înțeles și trăit, trăit și înțeles, trăit, înțeles și propovăduit tuturor! Pentru că trebuie să cunoaștem teologia praznicului ca să o trăim în viața noastră și, trăind-o, să o mărturisim tuturor celor care au nevoie de ea. Căci, la propriu, toți avem nevoie de viața și de teologia Bisericii, însă doar unii, în mod practic, găsesc că au nevoie de ele. Și pentru aceștia, pentru cei care doresc viața și teologia Bisericii în mod practic, noi trebuie să vorbim.

Pentru că văd continuu câtă nevoie de propovăduire e în această lume. Mulți nu cunosc nici cele mai elementare lucruri despre Biserică și despre viața ei. Nu citesc, nu îi interesează, nu au cine să-i învețe. Au intrat în cele materiale până la gât și nu au nicio căutare mai presus de a mânca, a bea și a se distra. Iar pentru ei noi trebuie să vorbim! Să le vorbim pe înțelesul lor. Înțeles care e tot mai scăzut, înfiorător de scăzut…

Însă noi, oamenii Bisericii, nu ne putem face treaba, nu îi putem catehiza așa după cum ne-o dorim, pentru că nici familia, nici Școala și nici societatea nu ne ajută la cote mari. Unde familia a fost delăsătoare, copiii au privit Școala ca pe o recreație, iar nu ca pe o instituție de educație și de învățământ. Minimalizarea Școlii afectează profund societatea noastră. Și când Școala nu mai contează, nu mai contează de fapt nici familia și nici viitorul. Pentru că Școala te formează și te pregătește pentru viitor. Pentru viitorul personal și comunitar.

Școala și Biserica nu pot fi separate niciodată, decât la modul utopic, pentru că ambele ne învață să ne trăim propria noastră viață. Și viața se trăiește în familie și în societate. Corupția din societate corupe și familia. Sau în familie noi ne luptăm pentru a nu fi corupți interior de viața iresponsabilă practicată în unele medii ale societății în care trăim.

Iar familia e formată din părinți și copii, pentru că o societate care are viitor e o societate care are o natalitate întotdeauna pozitivă. Și pentru ca să ai o natalitate mereu în creștere trebuie să nu încurajezi experimentele nefaste la adresa familiei: avortul, deviațiile sexuale, ateismul, nemunca, neșcolarizarea, interzicerea liberei informări.

Așadar, iubiții mei, în praznicul Învierii Domnului, noi ne bucurăm duhovnicește de Domnul mântuirii noastre, dar trebuie să fim lucizi în tot ceea ce facem! Pentru că luciditatea înseamnă că trăim în mod realist viața liturgică a Bisericii și propria noastră viață, dar fără să cădem în extrema fricii de oameni și de ziua de mâine. Trebuie să vedem profund și realist lucrurile, dar având nădejde în Dumnezeu în fiecare clipă. Căci ceea ce pare imposibil, cu Dumnezeu nu e imposibil, și vedem acest lucru în fiecare clipă a vieții noastre.

Să avem, deci, nădejde în Domnul și nu în noi! Să așteptăm de la El tot binele nostru! Pentru că credința noastră se vede din faptele ei, din modul în care ne trăim viața.

Hristos a înviat!

Dumnezeu să ne bucure și să ne întărească mereu! Amin!


[1] Scrisă în Marțea Mare, pe 10 aprilie 2018. O zi însorită. Sfânta Icoană am preluat-o de aici: https://www.kapadokis.gr/image/cache/data/BI-112-700×700.jpg.

[2] A se vedea: http://www.ec-patr.org/afieroma/churches/show.php?lang=gr&id=39.

[3] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 52.

[4] Potrivit rânduielii descrise în Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 202.

[5] ΜΙΚΡΟΝ ΕΥΧΟΛΟΓΙΟΝ Ἤ ΑΓΙΑΣΜΑΤΑΡΙΟΝ, ed. ΑΔΕΕ 2012, p. 27-29.

[6] Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 196. [7] Ibidem.

[8] Mă refer la troparul: „Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh…” și stihurile adiacente, cf. Liturghier, ed. BOR 2012, p. 175-176, 253.

[9] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Oro/Sun_Liturgy.html.

[10] ΜΙΚΡΟΝ ΕΥΧΟΛΟΓΙΟΝ Ἤ ΑΓΙΑΣΜΑΤΑΡΙΟΝ, ed. ΑΔΕΕ 2012, p. 30/ Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 199.

[11] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Oro/Sun_Liturgy.html.

[12] ΜΙΚΡΟΝ ΕΥΧΟΛΟΓΙΟΝ Ἤ ΑΓΙΑΣΜΑΤΑΡΙΟΝ, ed. ΑΔΕΕ 2012, p. 28. [13] Idem, p. 29. [14] Idem, p. 28.

[15] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2018/04/07/sfanta-lumina-in-2018-a-coborat-la-14-15-minute/.

Did you like this? Share it:

Previous

Lucas, cap. 10, 21-42, cf. BYZ

Next

Înțelepciunea lui Sirah, cap. 31, cf. LXX

6 Comments

  1. Meletie Adelfos

    Adevărat a înviat! Mulțumim pentru precizările teologice foarte importante. Doamne ajută! Binecuvântați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Numai bine, Frate Meletie! Domnul să vă binecuvinteze și să vă bucure veșnic! Adevărat a înviat!

  2. Ioana

    Maica Domnului să vă bucure totdeauna cu harul ei! Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Ioana! Numai bucurie!

  3. Anastasia L.

    Preasfânta Fecioară este cea care ne-a născut nouă Viața, pe Hristos. Iar cei care nu o cinstesc sunt în mult întuneric și în mare înșelare. Sărut mâna, Părinte, Maica Sfântă să vă îmbărbăteze în lucrarea sfântă pe care o săvârșiți și să vă acopere sub acoperământul Său cel tare! Rugați-vă pentru noi toți ca să fim păziți de tot răul și necazul!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc foarte mult, doamnă Anastasia! Prietenia dumneavoastră mă bucură nespus. Numai bucurie și pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno