Protoieria Rosiori

Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Protoieria Roșiorii de Vede. Monografie-Album, lucrarea apare din îndemnul și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte † Galaction [Stângă], Episcopul Alexandriei și Teleormanului în al XV-lea an de la înființarea Episcopiei, coord. principali Pr. Marius Constantin Dincă, Pr. Nicolae Sin și Alin-Vasilică Stângă, coord. proiect: Pr. Icon. Stavr. Mircea Ionescu, fotografie și concepție grafică Laurențiu Tătulescu, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, 458 p.

*

Albumul a fost tipărit cu sprijinul financiar al Cons. Loc. al orașului Roșiorii de Vede și al primarului Ion Nuțu, al firmei S.C. Comidal GM Impex SRL condusă de Ion Glăvan și de Daniel Drăgman.

Cuvântul introductiv îi aparține PS Galaction Stângă,  p. 5-6, iar istoricul orașului Roșiorii de Vede a fost scris de Pr. Icon. Stavr. Mircea Ionescu, Protoiereu la acea dată și până în prezent, p. 7-14.

În Teleorman, în vechime, au existat Biserici sub formă de bordeie, p. 5.

La început, orașul Roșiori de Vede[1] (eu așa am denumirea orașului pe certificatul de naștere și în buletin) s-a numit Rușii de Vede, p. 7. Prima atestare documentară a orașului: în 1385, din partea a doi pelerini germani întorși de la Ierusalim, care au numit orașul Russenart, p. 7. A doua atestare documentară: în 1394, în timpul lui Mircea cel Bătrân, Rușii de Vede devenind din acel an, pentru o perioadă de 400 de ani, reședința județului Teleorman, p. 7.

Sfântul Neagoe Basarab amintește orașul într-un hrisov trimis la Athos, p. 8, iar numele Rușii de Vede este consemnat pentru prima oară în actul emis de Radu de la Afumați în 18 mai 1526, p. 8. În anul 1831, Rușii de Vede era singurul oraș al județului Teleorman, p. 8.

În 1835, la Rușii de Vede erau 669 de gospodării, fiind al 8-lea oraș al Țării Românești, p. 8. Din 1836, orașul Turnu Măgurele devine centrul administrativ al jud. Teleorman, p. 8.

În 1995, Roșiorii de Vede a devenit municipiu. Se află la 100 km de București, Craiova, Pitești și Târgoviște, p. 8. Orașul se învecinează la vest cu com. Măldăieni, la sud cu com. Peretu și Troianul, la est cu com. Vedea și Drăgănești de Vede, la nord cu com. Scrioaștea, p. 8. E situat în Câmpia Română, la altitudinea de 82, 5 m, p. 8.

Familia Arizan a avut o moară bună de făină începând cu anul 1883, p. 8. Dumitru Arizan a împrumutat primăria orașului Roșiori cu suma de 500.000 de lei de aur ca să scape orașul de bombardamentul armatei germane. Nimeni nu a mai restituit banii familiei, p. 9. În anul 2003, Inginerul Dumitru Arizan[2], salvatorul orașului, a fost numit post-mortem cetățean de onoare al orașului Roșiorii de Vede, p. 9.

Colegiul Anastasescu[3] a fost înființat pe 15 octombrie 1919. Cu ajutorul financiar al fraților Ion și Niculache Anastasescu, insituția de învățământ a fost rezidită, p. 9. În 2010, cei doi frați au devenit și ei cetățeni de onoare post-mortem, p. 9.

La Roșiori s-a născut Alexandru Depărățeanu[4]: poet, dramaturg și traducător, p. 9. Pe 25 februarie 1834, p. 10. Romanul Papucii lui Mahmud, al lui Gala Galaction[5], apărut în 1930, amintește de Biserica Serdăreasa[6].

Primul Protoiereu de Roșiori: Pr. Hristea Mihăilescu, al doilea: Pr. Teodor Perețeanu (1910-1921), apoi Pr. Floru Ionescu (1921-1930), între 1930-1940: Pr. Nicolae Marinescu. Între 1940-1941: Pr. Ioan Stănescu, 1945-1949: Pr. Daniil Iliescu, 1949-1950: Pr. Nicolae Andronescu, 1951: Pr. Gheorghe Stănculescu, 1951-1954: Pr. Ion Spiru, 1954-1966: Pr. Aurel Ionescu, 1 sept. 1966-1 martie 1968: Pr. Ioan Rotaru, p. 12.

La 1 martie 1968, Protoieria Roșiori de Vede se desființează. La reînființarea ei, de la 1 mai 1991 și până în 1 noiembrie 2010, Protoiereu a fost Pr. Ilie Vișan, p. 13, care mi-a fost Duhovnic câțiva ani, până la hirotonia mea. Actualul Protoiereu, Pr. Mircea Ionescu, a fost ales la 1 noiembrie 2010 și este Parohul Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena din Roșiorii de Vede, p. 14.

Monumentul eroilor din Roșiori[7] a fost ridicat între 1925-1927 și, la inaugurarea lui în 21 septembrie 1928, au fost prezente Regina Maria și Principesa Ileana, p. 16. Ridicat pentru eroii de la 1916-1919, p. 16.

Protoieria Roșiorii de Vede e formată din 65 de parohii, p. 14.

La Albești, Biserica are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, p. 18, fiind începută în 1914 și terminată în 1923, în timpul lui Ferdinand I, p. 18. Actuala vatră a satului ia ființă în 1512, p. 19. Numele satului vine de la hangița Alba, care și-a deschis aici cârciumă, p. 22. Aici s-a născut compozitorul Dumitru D. Stancu[8] la 2 iulie 1916, p. 23.

La Balaci[9] avem nartex deschis și hramul Adormirea Maicii Domnului, p. 24-25. Pisania este cu litere chirilice și Biserica este impunătoare, p. 24-25. Satul e pomenit prima oară într-un document sârbesc de sec. 13, p. 24. Numele satului vine de la familia de boieri Bălăceanu, p. 24. Biserica a fost începută în anul 1684 de Constantin Bălăceanu, Mare Agă al Țării Românești, și de soția sa Maria, fiica cea mare a Domnului Șerban Cantacuzino, p. 26. Pisania cu litere chirilice e din 1825, când s-a făcut și pictura Bisericii, p. 26. Iconostasul e de zid, iar prin anumite elemente de arhitectură seamănă cu Biserica Doamnei din București, p. 26.

La Balta Sărată avem hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, p. 31. Prima atestare: sec. 14, iar aici se va naște Diac. Radu Grămăticul, p. 31. Satul se numește astfel, pentru că niște mocani, veniți de la munte, rămân împotmoliți cu carele la marginea bălții și apa rămâne sărată pentru mult timp, p. 32. Însă, mai înainte, satul se numea Kyuruk, de la un crescător turc de animale, p. 33. De aici și dealul din apropierea satului, numit Dealul Ciurucului, p. 33. Din 21 mai 1921 Balta Sărată devine de sine stătătoare, pentru că până atunci aparținea teritorial de com. Dorobanțu, p. 33. Biserica începe să fie zidită în 1912, fiind făcută pe cheltuiala celor din sat, p. 33. Biserica va fi resfințită în 2002 și e în formă de cruce, p. 33.

Acum, satul Balta Sărată este în com. Crîngeni, p. 35.

La Băcălești e hramul Cuvioasa Parascheva și Biserica a fost începută în 1923, p. 37. Meșterul zidar: Zidli Linen, p. 37. Din 1997 va fi Paroh aici fostul meu coleg de Seminar: Pr. Ionel Ștefan Jilavu, p. 37. Pr. Gheorghe Popa, de la Catedrala episcopală din Alexandria, născut aici, ajută Biserica satului, p. 37. Biserica a fost resfințită de PS Galaction Stângă în anul 2000, p. 37. Tot în formă de cruce, 17 m lungime, 6 lățime, 18 m înălțime, p. 41.

Satul Băsești aparține de com. Călmățuiul de Sus și, aici, Biserica are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, p. 43. Se crede că numele satului vine de la ciobanul Basa, provenit din Transilvania, p. 43. A fost atestat documentar la 23 iulie 1512, într-un act al Sfântului Neagoe Basarab, p. 43. Prima Biserică a satului a fost construită în 1716, fiind din lemn. Cea din cărămidă a fost construită și pictată la 1800, pe când actuala Biserică e din 1936, p. 43. Preotul Paroh de aici e un alt coleg de Seminar: Cristian Sandu. Dar cunosc și pictorii ultimi ai Bisericii: Cezar Ivana și Camel Rusu, p. 47. Biserica e în formă de cruce și are trei turle, p. 47. Monumentul eroilor e din 23 aprilie 1922, p. 47.

La Beuca avem hramul Sfântul Nicolae, beucă însemnând râpă, p. 49. Satul apare pe harta militară a colonelului austriac Frantz Specht de la 1790, p. 49. În 1863, satul avea 183 de case, pe când în 1890 erau 1.184 de locuitori și 303 familii, p. 49. Prima atestare documentară: în răvașul din 26 aprilie 1692 al Sfântului Constantin Brânvoceanu, p. 49. Ctitorii Bisericii: Flore Stănescu și soția sa, Stana, Dimitrie Popescu și Părintele Duhovnic Cîrste. Cei care au donat pictura în 1991: Emil și Florica Vișan, p. 49. Monumentul eroilor e din 1974, p. 53.

La Bratcov avem hramul Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir, iar numele satului vine de la slavonescul brat = frate[10], p. 54. Însă „în documentele lui I. Păucescu, publicate de Nicolae Iorga, pârâul [Bratcov] se numea în secolul [al] XVI[-lea] Brancovu sau Brancovelul, care etimologic vine de la latinescu branca – mână (braț)[11]”, p. 54. Poate că nu e vorba de I.[on] Păucescu, ci de Grigore Păucescu, despre care Caragiale scria următoarele[12].

Moșierul de aici: clucerul Oprea, p. 58. Și Bratcovul s-a format pe moșia Bălțați, p. 58. Biserica de acum a fost construită între 1904-1905 și terminată de pictat în 1906 și a moștenit hramul de la Biserica de dinainte, p. 58.

La Brebina avem hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, și satul aparține de com. Scrioaștea. Ctitorită de boierul Gheorghe Manu, fiind dată în folosință pe 23 aprilie 1929, p. 60. Însă se păstrează aici o pisanie semnată în 16 aprilie 1846, pisania fostei Biserici, despre care autorul nu dă detalii, p. 60, cât și fresca votivă: Gheorghe și Alexandrina Manu, p. 65, care sunt și ctitorii Bisericii din Scrioaștea. Pentru o perioadă, Pr. Ștefan Cimpoieru, primul meu Duhovnic și Parohul Bisericii din Scrioaștea, a suplinit și la Bisericile din Brebina și Cucuieți. Iar eu, pe atunci, mă pregăteam să intru la Seminar, și am mers împreună cu el ca să slujim în celelalte două sate ale comunei. Monumentul eroilor e din 2009, p. 65.

Biserica din Butculești are hramul Nașterea Maicii Domnului și este la 15 km de Roșiori, p. 67. Parohia e formată din cătunele Tăbăcari, Sârbii, Săvoiești și Pârvu, p. 67. Numele satului vine de la serdarul Marin R. Butculescu (1760-1830)[13], p. 67. Pictura actualei Biserici e scrisă cu litere chirilice, p. 70-71, iar fosta Biserică a fost probabil de lemn, din ea păstrându-se doar catapeteasma, datată la 1803 și pictată de Ioan Zugravul, p. 71.

Actuala Biserică a fost construită în 1835, după documentele de arhivă, dar pisania, pierdută acum, vorbea de 1845. Tot familia Butculescu a făcut și Biserica Serdăreasa, de la Roșiori, care a fost sfințită în 1835, p. 71. Ctitorii Bisericii de la Butculești: Nicu, Marin și Iordache Butculescu, p. 71. Biserica a avut o singură turlă la început, a doua fiind construită în 1888, p. 72. Clopotul are 140 de kg și Biserica are 7 ferestre, p. 72. Catapeteasma e din lemn de stejar și are 4 metri lungime, iar al doilea hram e Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, p. 73.

La Ciolănești Vale este hramul Sfântul Ierarh Nicolae, iar satul s-a format la 1708, luându-și numele de la un cioban, p. 75. La 1712 se ridică o Biserică de lemn, cea din cărămidă fiind terminată în 1890 și sfințită pe 7 octombrie, p. 75. În pisania din 1890 se vorbește despre „luminarea Sfântului Spirit” în loc de Sfântul Duh, p. 75 și despre faptul că Biserica mai are două hramuri: Sfântul Ioan Botezătorul și Cuvioasa Parascheva, p. 75, 79.

La Ciolănești Deal e același hram: Sfântul Nicolae, p. 80. Aici s-au găsit 25 de vase întregi și fragmente de ceramică dacică, p. 80. Numele: de la Ciolan, p. 80. Biserica a fost construită între 1856-1858, fiind terminată în luna mai, p. 80, și pictată în tempera, p. 85. Zugravul: Kiril, iar clopotul mic, astăzi nefuncțional, a fost turnat la București în 1896, la fabrica lui Nae Sfianu, p. 85. Din păcate, arhiva Bisericii a fost arsă în timpul ocupației germane din 1916, p. 85. Monumentul eroilor e din 30 noiembrie 1947, p. 87.

La Ciurari I, Biserica are hramul tot Sfântul Nicolae, satul fiind la 18 km de Roșiori, p. 89. Numele satului: de la îndeletnicirea locuitorilor: făcători de ciururi[14], p. 89. Biserica e zidită între 1858-1860, pictura fiind terminată în 1927, p. 89. Are formă de corabie, p. 89, fiind pictată în stilul lui Nicolae Grigorescu, p. 93.

Biserica de la Coșoteni, cu hramul Sfântul Dumitru, p. 95, a devenit mai apoi Mănăstire și are două hramuri: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou[15]. Am cunoscut Biserica pe când era degradată și închisă, pentru că aveam o rudă în satul Văcărești. Biserica Mănăstirii însă datează din sec. al 17-lea, fiind refăcută de Matei Basarab, spătarul Dinicu Buicescu și paharnicul Drăgușin Deleanu în 1647, refăcută în 1708, stricată de cutremurul din 1838, reparată în 1841 și fost metoc al Mănăstirii Văcărești[16], p. 95, distrusă de regimul comunist.

S-a reînceput restaurarea Bisericii în 1994, p. 95. Însă „tradiția orală o atribuie legendarului Negru Vodă (Mănăstirii i se mai spune și „Mănăstirea lui Negru Vodă”)”, p. 95. Pisania e a lui Matei Basarab și e din 1647, cu litere chirilice, în limba română, p. 95. Și pisania se păstrează la Muzeul Național de Artă[17], nr. de inv. 4.367, p. 95-96. Ispravnicul zidirii: căpitanul Badea. Iar anul 1647 era pentru Domnul și Voievodul Țării Românești, Mateiu Basarabu, anul 7155 de la facerea lumii, p. 96. Iar, potrivit calculului său, 2018 înseamnă anul 7526 de la facerea lumii.

Argentin Poumbeanu însă consideră că ctitorul Bisericii e Radu Vodă Paisie (1535-1545)[18]. Biserica e treflată, cu turlă octogonală și a avut și două turle mici, prăbușite în timp, p. 96. În p. 96 avem și o piatră tombală din interiorul Bisericii, săpată cu litere chirilice. Are 5 ferestre dreptunghiulare, catapeteasma de la început a fost de lemn, acum există una de zid, p. 99. Între 1935-1969 a fost Biserică de mir, intrând apoi în ruină și părăsire, p. 99. Însă, ne spune autorul, „Biserica Țigănia-Drăgănești este cel mai vechi monument arhitectural și istoric din Teleorman”, p. 99.

La Crângeni: hramul Sfântul Nicolae, p. 101. Pârâul Călmățuiu trece prin mijlocul satului, p. 101. Pe la 1800, aici vin cetățeni bulgari și sârbi, p. 101, 107, care „au traversat Dunărea cu bivolii, pe gheață”, p. 107. Înainte de actuala Biserică a existat o alta, din lemn de stejar și acoperită cu coceni, care avea hramul Adormirea Maicii Domnului, p. 107. Biserica de acum e construită între 1863-1865, iar în 1909 se zidește casa parohială, p. 107.

La Cucuieți avem hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și satul e format din cătunele Moșteni, Cucuieți și Știrbeți, p. 111. A fost zidită în 1836 de serdarul Gheorghe Butculescu și sfințită în 29 iunie 1838, p. 111. În 1924 apar cele 12 icoane exterioare, în medalion, pictate de Constantin Zaharescu din Roșiori, p. 111. Se păstrează frescele ctitorilor: Gheorghe, Manda și Iancu Butculescu, p. 114. Resfințită în 1999, Parohul Bisericii fiind un alt coleg de an de la Seminar: Pr. Mihăiță Chirca, p. 114-115. În 2004 s-a terminat casa parohială, p. 114. Și în lista Preoților e amintit și Pr. Ștefan Cimpoieru, p. 115.

Biserica de la Didești are hramul Adormirea Maicii Domnului, e situată la 19 km de Roșiori, p. 117, satul Didești fiind locul unde s-a născut Pr. Ștefan Cimpoieru. Îmi place albastrul deschis cu care Biserica a fost pictată la exterior, p. 116-117. Numele satului vine de la floarea didițel[19] răspândită pe pantele din preajma pădurilor, p. 117. Însă vechea Biserică de aici a fost Biserica Schitului Didești, zidită de Sfântul Neagoe Basarab, la puțin timp după ce a zidit Mănăstirea Curtea de Argeș[20], ca metoc[21] al ei, p. 117, fiind ctitorită în 1519, p. 119. Ctitorii actualei Biserici: slugerul Ștefan Știrbei și soția sa, Stanca, născută Băleanu, zidind-o în jurul anului 1704, p. 119.

Din actul din 2 februarie 1709 (sau 7217 de la facerea lumii) aflăm că Mănăstirea de la Didești a fost închinată Sfintei Mitropolii, p. 119, evident, de la București. Iar Mănăstirea a primit de la jupâneasa Stanca „toate zestrele ei…și moșii și țigani și dobitoace și câini”, p. 119. Așadar, după sfințirea Bisericii, Schitul de la Didești devine metoc al Mitropoliei din București, p. 119. În anul 1864, Biserica Schitului devine Biserică de mir, p. 119. Însă ni s-au păstrat numele Stareților de la Didești: Serafim, Ioan, Grigorie, Rafail, Spiridon, Gavrilă, Silvestru, Dionisie, Ioanichie și Gherman, p. 119.

În 1861, Cezar Bolliac[22] trece prin Didești. La 1879, când se naște marele Părinte Grigore Pișculescu, alias Gala Galaction[23], Schitul de la Didești era abandonat, pentru că Monahii au plecat la 1865, și Schitul aparținea familiei sale, p. 119. Tatăl Părintelui Grigore, care se pare că era aromân, era administratorul moșiei Didești, iar mama lui era fiica Preotului din sat, p. 119.

Casa parohială e din 1910, p. 120. Clopotnița de lemn e din 1909, iar Biserica avea 3 clopote, cel rămas, de aproximativ 400 kg, fiind cel mai mic dintre ele, p. 120. Pentru ca germanii, în al doilea război mondial, să nu le ia clopotele cu forța și să facă muniție din ele, sătenii au luat cele 3 clopote și le-au îngropat în 3 locuri diferite. Două dintre ele au fost găsite, al 3-lea nu, iar după război a fost repus în clopotniță, p. 120. Pe al 3-lea clopot, cel rămas, este gravat numele Protosinghelului Ioanichie, probabil Igumenul de la 1843, p. 120. Se mai păstrează din pictura originală, p. 121. Parohia are două cimitire, în unul dintre ele, în sec. al 18-lea, se îngropau robii Schitului, p. 121. În p. 121 ni se prezintă și Muzeul memorial Gala Galaction[24]. La București există Casa memorială Gala Galaction[25].

Părinții lui Gala Galaction sunt înmormântați la Roșiori, iar în cimitirul parohial din Didești e înmormântat fratele Părintelui Grigore, Mihail, mort la vârsta de 4 ani. În apropiere de Biserică sunt ruinele pivniței boierești, despre care a scris acesta, p. 123. Parohul actual al Bisericii e un alt coleg de generație: Pr. Daniel Mitrea, p. 123.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Roșiorii_de_Vede.

[2] Idem: http://www.opiniateleormanului.ro/dumitru-arizan-erou-sau-negustor-inselat/.

[3] Idem: https://ifere.coffeecup.com/.

[4] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Depărățeanu.

[5] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gala_Galaction și http://bjteleorman.ro/bibliografii/bibliografii-online/.

[6] Idem: http://basilica.ro/braul-maicii-domnului-si-moastele-sfantului-stelian-au-ajuns-la-rosiorii-de-vede/.

[7] Idem: https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/monumentele-marelui-razboi-monumentul-eroilor-din-localitatea-rosiorii-de-vede-judetul-teleorman-foto.

[8] Idem: http://193.231.13.10:8991/F?func=find-b&request=000010154&find_code=SYS&local_base=BCU10&CON_LNG=ENG.

[9] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_din_Balaci și https://audiotravelguide.ro/biserica-adormirea-maicii-domnului-balaci/.

[10] Confirmat aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Bărăție.

[11] Idem: https://en.wiktionary.org/wiki/branca#Latin.

[12] A se vedea: https://ro.wikisource.org/wiki/Grigore_Păucescu. Despre el și aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Păucescu.

[13] A se vedea cartea moșierilor din Teleorman:

http://www.muzeulteleorman.ro/files/S%20PAtrascu_Mosierii%20teleormaneni.pdf.

[14] A se vedea: http://www.dex.ro/ciurar.

[15] Cf. http://manastireacosoteni.ro/. Contul de Facebook: https://www.facebook.com/manastireacosoteni/.

[16] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Văcărești.

[17] Idem: http://www.mnar.arts.ro/.

[18] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Paisie.

[19] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pulsatilla.

[20] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Curtea_de_Argeș.

[21] Idem: http://www.dex.ro/metoc.

[22] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar_Bolliac.

[23] Idem: http://adevarul.ro/locale/alexandria/gala-galaction-traducatorul-sfintei-scripturi-ramas-repetent-coleg-tudor-arghezi-renuntat-calugarie-indragostit-surioara-zoe-1_552fb414cfbe376e352dfcd3/index.html. A tradus Sfânta Scriptură între 1928-1934, dimpreună cu Părintele Vasile Radu.

[24] Idem: http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=1658&-Expozitia-Memoriala-Gala-Galaction-DIDESTI-Teleorman.

[25] Idem: http://www.tourism-bucharest.com/ro/obiective-turistice-bucuresti/muzee-bucuresti/casa-memoriala-gala-galaction.html.

Did you like this? Share it: