Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica a 3-a după Învierea Domnului [2018]

Iubiții mei[1],

trăim într-o lume în care primează impersonalismul economic și imagologic. Chipuri necunoscute ne prezintă lucruri în serie, lucruri pe care noi trebuie să le cumpărăm fără prea multă gândire critică. De ce? Pentru ca să avem sentimentul de masă indistinctă, fără personalitate, atunci când ne gândim la societatea noastră și, mai ales, când ieșim cu toții pe stradă.

Pe când lucrurile personalizate nu sunt înseriate și costă mai mult sau foarte mult. Iar când faci un lucru pentru un singur om, atunci îl cinstești la modul personal. Dar când faci aceeași pereche de pantofi, în mod potențial pentru orice om, atunci pui în prim-plan masa, nediferențierea, impersonalismul. Pentru că mai mulți vor purta aceeași pereche de pantofi și vor crea o modă.

Mașinile creează lucruri în serie. Oamenii, când vor să facă lucruri unice, se consumă în mod unic. Pentru că un alt om va purta haina cusută sau cureaua sau pantofii într-un mod unic.

Opera lui Eminescu e unică pentru că Eminescu este un unic. Ea poate fi multiplicată pentru ca să ajungă la toți, dar ea ajunge ca un unicat și nu ca un lucru înseriat. Dar o pereche de pantofi sau o geacă multiplicate nu sunt niște unicate, ci sunt niște lucruri de masă, pentru că pantofii unicat sunt aceia care nu se află decât în picioarele unui singur om.

Duminica aceasta, a treia a încredințării asupra învierii Domnului, e dedicată Sfintelor Femei Mironosițe. Și, deși toate sunt numite Mironosițe, adică Purtătoare de mir [Μυροφόρες][2], ele nu sunt niște Sfinte trase la xerox, ci fiecare are personalitatea ei foarte bine conturată.

De ce? Pentru că sfințenia nu e niciodată repetitivă. Sfințenia e întotdeauna unică, pentru că orice Sfânt are modul lui personal prin care a ajuns la sfințenie. Și fiecare a ajuns într-un anume mod Sfânt, pentru că fiecare dintre ei a avut și are o relație unică cu Dumnezeu. Adică Sfântul Ioannis Hrisostomos nu poate fi confundat niciodată cu Sfântul Grigorios Teologul și nici Sfânta Mironosiță Maria Magdalini cu Sfânta Mucenică Tecla. Pentru că, cine le cunoaște viețile, știe că fiecare dintre ei a avut modul lui personal de a vedea lucrurile, deși, cu toții, au mărturisit aceeași credință și au fost mădulare ale aceleiași Biserici.

Iar dacă așa stau lucrurile, dacă Sfinții sunt întotdeauna unici și nu înseriați, nu o masă amorfă, iar creștinii vor să fie și ei precum Sfinții Bisericii, atunci oamenii Bisericii nu au „spirit de turmă”, nu sunt toți „o apă și un pământ”, nu „îi poți duce cu zăhărelu”, nu îi poți direcționa după cum vrei, ci fiecare e un unic, care reacționează în mod firesc la globalizarea impersonalismului.

Pentru că eu pot foarte bine să cumpăr pantofi în serie, brânză în serie, băuturi răcoritoare în serie, dacă nu am încotro…dar, în același timp, eu trăiesc continuu așteptarea unicatelor. Adică voi prefera întotdeauna, dacă am ocazia, lucrul particular. Dacă voi găsi o țuică de prună unică, o brânză unică, o carte unică, un creator unic de teologie și de cultură, eu le voi prefera pe aceste unicate, chiar dacă vor fi mai scumpe, în fața lucrurilor etanșe, nepersonalizate.

În schimbul prieteniei cu mii de oameni eu voi alege prietenia cu omul unic, cu creatorul unic, cu cel care face unicate. De ce? Pentru că așa mă învață Dumnezeu în Biserica Lui! El mă învață să fiu Sfânt ca El și nu Sfânt ca X sau Y. Și când vrei să fii Sfânt ca El…întotdeauna vei fi unic, pentru că niciodată nu vei fi Sfânt în mod identic cu El, dar, în relație cu Dumnezeu, vei ajunge la câtă sfințenie poți tu să ajungi.

Tocmai de aceea, deși mulți au fost exorcizați de către Domnul, doar o singură Maria Magdalini există. Doar o singură Ucenică plină de dor și de evlavie față de El. De ce? Pentru că ea L-a ales pe Cel unic și s-a făcut și ea o unică. Pentru că a perceput pe Cel unic și I-a urmat Lui, când mulți nu au considerat „mare lucru” să Îi urmeze cu toată ființa lor.

Căci dacă nu îi iubești pe unici nu devii niciodată un unic, ci te pierzi în anonimatul masei. Nu faci nimic de excepție, nu sari în ochii nimănui, nimeni nu te invidiază cu ochi de fiară pentru ceea ce ești. De ce? Pentru că nu faci nimic excepțional, nimic unic, nimic ieșit din comun…Ești ca mulți alții, care nici ei nu fac nimic. Pentru că, dacă ar face, s-ar ști și s-ar povesti.

Și mulți dintre noi ne învelim în anonimat ca într-un giulgiu, ne îngropăm în nefăcutul a nimic excepțional ca și când asta ar fi „o virtute”. De ce? Pentru că sperăm la faptul ca viața noastră să fie astfel „mai ușoară”.

Dar cine ne-a spus nouă că viața e ușoară, dacă mântuirea e grea [Mt. 7, 13]? Cine ne-a spus „să dormim îndelung”, dacă Dumnezeu ne cere să fim Sfinți ca El [I Petr. 1, 16]? Cine ne-a spus că Raiul e pentru nesimțiți și lăudăroși, când niciun necurat nu intră în Împărăția Lui [Apoc. 21, 27]?

Adică lumea păcatului ne vrea pe toți „la fel”, fără personalitate, pe când Biserica ne vrea pe toți unici, adică Sfinți. Și unicii lui Dumnezeu sunt unici tocmai pentru că trăiesc din relația de comuniune cu Dumnezeu și cu toți oamenii.

Unicii lui Dumnezeu nu sunt „unicii” orgolioși, trufași, atei ai lui Nietzsche[3]. Unicii lui Dumnezeu sunt cu toții împreună și unul altuia își dau întâietate. Pentru că unicitatea lor și-o trăiesc comunional, în iubire, în pace, în facerea de bine și nu în schismă reciprocă.

De aceea, Sfinții Iosif [Ἰωσὴφ] și Nicodimos [Νικόδημος][4], astăzi pomeniți, au lucrat împreună și sunt martorii nemincinoși ai Înmormântării Domnului[5], pentru că ei L-au înmormântat, pe când Sfintele Femei Mironosițe, tot azi pomenite, „sunt martorii nemincinoși și cei dintâi ai Învierii”[6] Sale, pentru că „aceste femei au văzut cele dintâi Învierea [Lui] și au vestit-o Ucenicilor”[7] Săi. Iar dacă Evanghelia de azi [Mc. 15, 43-47; 16, 1-8] ne confirmă faptul că Sfântul Iosif L-a înmormântat pe Domnul [Mc. 15, 46], când vine vorba despre Sfintele Femei Mironosițe, în Mc. 16, 1, BYZ sunt amintite doar trei: Maria Magdalini [Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ], Maria lui Iacovos [Μαρία Ἰακώβου] și Salomi [Σαλώμη].

Însă Sfântul Marcos l-a amintit doar pe Sfântul Iosif în Mc. 15, 43-46, așa cum face și Sfântul Matteos la Mt. 27, 57-60 și Sfântul Lucas la Lc. 23, 50-53. Pe când Sfântul Ioannis ne vorbește despre amândoi, și despre Sfântul Iosif și despre Sfântul Nicodimos [In. 19, 38-42], spunându-ne că Sfântul Iosif a cerut de la Pilatos și a primit trupul Domnului [In. 19, 38], iar despre Sfântul Nicodimos că a venit „aducând un amestec de smirnă și aloe ca la o sută de litre [φέρων μίγμα σμύρνης καὶ ἀλόης ὡς λίτρας ἑκατόν]” [In. 19, 39, BYZ].

Și cum au îngropat ei trupul cel preacurat al Domnului? „Au luat trupul lui Iisus [Ἔλαβον τὸ σῶμα τοῦ Ἰησοῦ] și l-au legat pe el în giulgiuri cu aromate [καὶ ἔδησαν αὐτὸ ἐν ὀθονίοις μετὰ τῶν ἀρωμάτων], precum este obiceiul iudeilor a îngropa [καθὼς ἔθος ἐστὶν τοῖς ἰουδαίοις ἐνταφιάζειν]” [In. 19, 40, BYZ]. Și l-au îngropat în „mormânt nou [μνημεῖον καινόν]” [In. 19, 41, BYZ].

Iar dacă doar una din 4 Evanghelii a amintit de Sfântul Nicodimos, tot la fel, ne spune Sinaxarul duminicii, Evangheliile „fac amintire numai de cele mai însemnate”[8] dintre Sfintele Femei Mironosițe. Căci „au mai fost încă și multe altele, care…slujeau lui Hristos și Ucenicilor Lui din avutul lor”[9].

În Sinaxarul românesc al acestei duminici sunt amintite 7 Sfinte Femei Mironosițe: Sfânta Maria Magdalini [Mc. 16, 1], Sfânta Salomi [Mc. 16, 1], Sfânta Ioanna [Ἰωάννα] [Lc. 8, 3], Sfintele Marta [Μάρθα]  [Lc. 10, 40] și Maria [Μαρία] [Lc. 10, 39] surorile Sfântului Lazaros, Sfânta Maria lui Clopas [Μαρία ἡ τοῦ Κλωπᾶ]  [In. 19, 25] și Sfânta Susanna [Σουσάννα] [Lc. 8, 3][10].

Dar Maria lui Iacovos [Μαρία Ἰακώβου] de la Mc. 16, 1 sau Maria lui Iacovos cel mic și maica lui Iosis [Μαρία ἡ τοῦ Ἰακώβου τοῦ μικροῦ καὶ Ἰωσῆ μήτηρ] de la Mc. 15, 40 nu este nimeni altcineva decât Născătoarea de Dumnezeu, care a fost împreună la mormânt, în ziua învierii Domnului, cu Purtătoarele de miruri. Așa cum ne confirmă și Sinaxarul zilei:

„Iosif[, logodnicul Maicii Domnului,] a avut patru fii [cu soția lui]: Iacov[os], numit cel mic, Iosis, Simon și Iuda[s] și trei fiice: Estir, Tamar și Salomi a lui Zevedeos. Astfel, când auzi vorbindu-se în Evanghelie de Maria, mama lui Iacov[os] cel mic și a lui Iosi[s], să te gândești că aceea este Născătoarea de Dumnezeu. Că[ci] Născătoarea de Dumnezeu se socotește maică a copiilor lui Iosif”[11].

Însă Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria a avut și are un singur Fiu și Acela este Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat din pântecele ei. Dar ea, fiind logodită cu Sfântul Iosif, era socotită de toți ca maica vitregă a fiilor lui Iosif. De aceea, fiii Sfântului Iosif au fost frații vitregi ai Domnului.

Iar Iacovos cel mic este Sfântul Iacovos al Ierusalimului sau Fratele Domnului[12], pe care „Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, așezându-l Episcop, l-a învățat sfințita lucrare [a Preoției]. Acestui întâi Arhiereu și Păstor i s-a încredințat Biserica Ierusalimului cea din nou luminată. [Și] acesta a alcătuit mai întâi și a scris Liturghia, fiind povățuit de Sfântul Duh”[13].

Căci viața Bisericii e rânduită de Dumnezeu și numai cei călăuziți de Dumnezeu o pot trăi. De aceea, în lipsa luminării, a călăuzirii directe a lui Dumnezeu, noi avem numai supoziții despre ce înseamnă și trebuie să însemne Biserica în lume. Iar presupunerile noastre mioape sunt mofturi vanitoase și bagatelizări ale voii lui Dumnezeu, pentru că noi găsim, cel mai adesea, că ceea ce se petrece în Biserică „nu e bine”, „nu e corect”, „nu e cum trebuia să fie”. Dar întotdeauna, în Biserică, lucrurile se petrec așa după cum dorește Dumnezeu! Pentru că Dumnezeu conduce Biserica, o conduce prin oameni, iar oamenii Bisericii sunt călăuziți de către El sau îngăduiți de către El.

Căci, pe Sfinții Lui, El îi călăuzește cel mai adesea prin luminări și vederi dumnezeiești, ca unii care I se supun Lui întru toate, pe când, pe cei păcătoși din Biserică, care ori nu știu ori nu mai vor să trăiască cuvios, El îi ceartă și îi mustră, îi îngăduie spre mântuirea lor sau spre pedepsirea lor și mai aspră. Pentru că, așa după cum ne spune Sfântul Pavlos, bunătatea lui Dumnezeu ne îndrumă spre viața întru pocăință [Rom. 2, 4]. Dar dacă rămânem toată viața încăpățânați și cu inima nepocăită [ἀμετανόητον καρδίαν], noi ne adunăm „urgie în ziua urgiei [ὀργὴν ἐν ἡμέρᾳ ὀργῆς] și a descoperirii [καὶ ἀποκαλύψεως] [tuturor faptelor noastre] și a judecății celei drepte a lui Dumnezeu [καὶ δικαιοκρισίας τοῦ Θεοῦ], Care va răsplăti fiecăruia după faptele sale [Ὃς ἀποδώσει ἑκάστῳ κατὰ τὰ ἔργα αὐτοῦ]” [Rom. 2, 5-6, BYZ].

De aceea, când Dumnezeu ne luminează să facem un bine anume cuiva, noi trebuie să îl facem! Chiar dacă nu știm toate detaliile problemei. Adică de ce ne trimite tocmai pe noi undeva, ca să ajutăm pe cineva. Și mi-a fost dat să trăiesc numeroase astfel de trimiteri la oameni pe care nu îi cunoșteam, dar, mai apoi, mi-am dat seama că Dumnezeu nu greșise cu nimic. Pentru că și eu i-am putut ajuta, după puterea mea, dar și ei m-au ajutat foarte mult prin viața și experiența lor.

Așadar, Sfintele Femei Mironosițe, ducându-se la mormântul Domnului, nu au împlinit doar o datină, așa după cum ne ducem noi la mormânt să tămâiem și să împărțim, iar unii mai mult de ochii lumii…ci ele s-au dus fiind purtate de dragostea față de Domnul. Ele au adus miruri, dar nu numai miruri! Pentru că erau pline de dragostea pentru El. De aceea, când Îngerul Domnului le-a spus că El a înviat și le-a arătat mormântul gol [Mc. 16, 6], atunci ele, „ieșind, au fugit de la mormânt [ξελθοῦσαι ἔφυγον ἀπὸ τοῦ μνημείου]! Și erau cuprinse de tremur și de extaz [εἶχεν δὲ αὐτὰς τρόμος καὶ ἔκστασις]” [Mc. 16, 8, BYZ]. Pentru că în mod extatic îl văzuseră pe Îngerul Domnului și astfel au primit vestea învierii Domnului. Și tremurul interior era al iubirii, al iubirii imense pentru El, al iubirii care primește o veste copleșitoare, o veste prea bucuroasă.

– Și de ce ne subliniază Sfântul Marcos starea Sfintelor Femei Mironosițe și a Maicii Domnului, care era dimpreună cu ele?

– Pentru ca să ne arate care e starea reală a praznicului Învierii Domnului. Ca să ceară de la noi aceeași cutremurare imensă a iubirii, aceeași curăție văzătoare de Dumnezeu, aceeași dăruire sfântă în relația cu aproapele nostru. Pentru că Sfintele Femei Mironosițe nu au spus nimic celor din afară [Mc. 16, 8], dar s-au dus să vestească Ucenicilor Săi [Mt. 28, 8]. Și cum s-au dus să le vestească? „Cu frică și bucurie mare [μετὰ φόβου καὶ χαρᾶς μεγάλης]” [Mt. 28, 8, BYZ]. Căci înfricoșătoare sunt minunile lui Dumnezeu, dar ele ne umple de mare și sfântă bucurie.

Pentru că și noi, iubiții mei, suntem datori cu aceeași frică sfântă și bucurie mare să propovăduim minunile și învățăturile lui Dumnezeu! Căci fiecare minune a Lui e plină de cunoaștere sfântă și fiecare poruncă a Lui ne sfințește și fiecare rând al Scripturii și al Tradiției este lumină și viață veșnică pentru noi.

De aceea, dacă vrem să trăim, trebuie să ne nevoim să cunoaștem învățătura Bisericii! Pentru că viața noastră cea adevărată constă tocmai în însușirea ei, a învățăturii Bisericii, în personalizarea ei în viața noastră. Amin!


[1] Scrisă în zilele de 17-18 aprilie 2018.

[2] A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3606/sxsaintinfo.aspx.

[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Nietzsche.

[4] Idem: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3606/sxsaintinfo.aspx.

[5] Cf. Penticostar, ed. BOR 1973, p. 115. [6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Ibidem. [9] Idem, p. 116. [10] Idem, p. 115-116. [11] Idem, p. 115.

[12] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Iacov_cel_Drept.

[13] Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsoct/10-23-sf_ap_iacob.html.

Did you like this? Share it:

Previous

Înțelepciunea lui Sirah, cap. 32, cf. LXX

Next

Predică la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghios [23 aprilie 2018]

12 Comments

  1. Marian

    Părinte, analizele sociologice și duhovnicești pe care le faceți am sentimentul că vor fi căutate mulți ani de acum înainte. Aveți un ochi foarte perspicace, un ochi format. Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Așa să fie, domnule Marian! Vă mulțumesc pentru comentariu! Numai bine!

  2. Justin

    Trăim într-o epocă care uniformizează și e adevărat că și pe noi ne paște marele pericol de a ne contamina de ideologia generală și de a nu mai face diferențe, mai ales de a nu mai vedea importanța diferențelor valorice dintre oameni deși se fac tot timpul departajări pe criterii sociale și economice. Valoarea morală și intelectuală sau spirituală e tot mai mult ridiculizată pentru că se ridică în ochii maselor „valoarea” economică pozitivă adică omul cu bani și averi, sau „valoarea” care are funcții politice sau o poziție privilegiată. De aceea vedeta care face bani ușor sau imoral dar are priză la public „face diferența” de restul iar nu omul care muncește sau studiază, nu teologul sau omul sfânt. Însă sfinția voastră vă faceți datoria și cine vrea să asculte și să se mântuiască ascultă iar cine nu, nu… Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Da, domnule Justin, trebuie să ne asumăm riscul de a fi personali într-o lume care trăiește după trendul uniformizării! Pentru că numai astfel putem fi creștini și oameni care respirăm normal. Vă mulțumesc pentru comentariu! Și mă bucur că vedeți corect lucrurile. Vă doresc numai bine”

  3. Irina

    Doamne ajută! Aveți dreptate când spuneți că noi nu mai conștientizăm măreția convertirii cuiva ca Maria Magdalini. Nici nu ne gândim bine ce schimbare a produs în sufletul ei și al altora ca ea. Pe demonizații vindecați noi abia îi privim ca pe niște oameni normali pentru că ni se pare că nu se poate să nu aibă sechele. În timp ce Sfânta Mironosiță aceasta a devenit un munte de sfințenie și de râvnă pentru Hristos. Ar trebui să cugetăm mai serios la Sfinți și la unicitatea lor ca să ne dăm seama cât de greu ne vine nouă să împlinim și noi virtuțile lor…

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Și pentru că nu ne gândim la unicitatea lor, a Sfinților, doamnă Irina, tocmai de aceea nu ne cerem nici nouă să fim personali. Și, uita așa, coborâm în masă…și ne pierdem în cadrul ei! Nu mai avem poziții personale față de un anumit om sau eveniment, pentru că nu mai gândim lucrurile cu capul nostru, ci așteptăm să ni se spună „ce să credem” despre unul sau altul. Adică manipularea subtilă nu mai are niciun sens, pentru că multora le place să fie manipulați. Consideră manipularea modul lor de-a fi. Numai bine și mult spor în tot ceea ce faceți!

      • Irina

        Li se pare normal să li se spună tot timpul de către alții ce să gândească, pentru că așa sunt învățați de mici. „Anormalitatea” ar fi să le ceri să gândească singuri cu capul lor, să judece. Însă lor li s-a spus ce să creadă și ce să facă și au executat bucuroși că nu mai trebuie să judece și să își asume responsabilități. Li s-a spus ce liceu și ce facultate să urmeze, unde să se angajeje, cu cine să se căsătorească… că tot e emisiunea aceea acum pe un post tv, „mireasă pentru fiul meu”. Iertați-mă, dar ce fel de bărbat e acela căruia mama îi alege soția?? Și asta în sec xxi !! Și mai zic de noi că suntem „retrograzi”… Ei promovează ștergerea personalității și iraționalul, chiar imbecilitatea. E firesc ca pentru orice să aștepte „învățătură” de la alții, fără să gândească. Nu o concep ca pe o manipulare, deși e una evidentă…
        Doamne ajută! Multă sănătate și putere să le duceți pe toate!

        • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

          De acord, doamnă Irina! Lipsa de reflecție, la unii, a început în copilărie, pe când la alții a început când au dat de gustul parvenirii. Unii nu gândesc că nu vor, alții gândesc doar ce trebuie. Doar ce îi face să meargă mai departe. Vă mulțumesc pentru prietenie și pentru verticalitate! Spor în toate!

  4. radu

    Doamne ajuta, parinte. Am citit la Sfantul Paisie Aghioritul ca el a inceput viata monahala prin a se obisnui sa aiba numai ganduri bune. Am incercat si eu si pot sa spun ca mi-a fost imposibil. Ma asalteaza in permanenta tot felul de ganduri care ma fac sa fiu tot timpul numai tulburat si sa ma simt deznadajduit. M-am gandit chiar si la sinucidere. Ce credeti ca ar fi bine sa fac? Nu pot sa am liniste deloc, ma simt ca o frunza in vant sau ca o coaja de nuca pe mare. Multumesc mult, Doamne ajuta.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Radu,

      sinuciderea e cea mai proastă alegere dintre toate! Pentru că ea nu vă scapă de situația interioară pe care o trăiți, ci v-o înveșnicește.

      Iar gândurile bune se nasc din fapte bune, din continua slujire a lui Dumnezeu și a aproapelui. Nu puteți avea numai gânduri și sentimente bune, dacă nu vă curățiți interior de patimi în mod continuu.

      Însă problema de fond a vieții noastre nu sunt gândurile și sentimentele pasagere, care vin și trec, ci așezarea noastră interioară. Ce vrem noi cu adevărat. Iar dacă noi vrem să fim cu Dumnezeu și aici și în veșnicie, dacă asta e dorința noastră fundamentală, atunci toate celelalte, care vin și trec pe la noi prin suflet, nu sunt importante. Iar dumneavoastră trebuie să vă înrădăcinați tot mai mult în dorința fundamentală de a fi cu Dumnezeu și de a răbda toate pentru ea.

      Vă doresc numai bine! Și nădăjduiesc la o îndreptare a dumneavoastră prin harul lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno