Predică la 13 ani de la adormirea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu [4 mai 2018]

Iubiții mei[1],

în Sfinții lui Dumnezeu vedem la modul cel mai profund împlinirea cuvintelor Lui. Vedem cum ei întrupează cuvintele lui Dumnezeu. Și anul acesta, când a început să se nască în mine predica de azi, am înțeles că următorul pasaj evanghelic s-a împlinit în mod deplin în viața Sfântului Ilie, Părintele nostru: „Dacă voi aveți să rămâneți în cuvântul Meu [Ἐὰν ὑμεῖς μείνητε ἐν τῷ λόγῳ τῷ Ἐμῷ], [atunci] sunteți cu adevărat ucenicii Mei [ἀληθῶς μαθηταί μου ἐστέ]; și veți cunoaște adevărul [καὶ γνώσεσθε τὴν ἀλήθειαν] și adevărul vă va face pe voi liberi [καὶ ἡ ἀλήθεια ἐλευθερώσει ὑμᾶς]” [In. 8, 31-32, BYZ].

Căci Sfântul Ilie a crezut cuvintelor Lui și a rămas întru ele, făcând din toate, în adâncul său, un singur cuvânt: cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că s-a nevoit să împlinească toate cuvintele Lui și să se unifice interior prin ele, făcându-se prin suferință și rugăciune o unitate interioară, o singură dăruire lui Dumnezeu. Și de aceea a ajuns ucenicul Lui, care a cunoscut adevărul Său. Care a cunoscut adevărul Său în mod extatic, pentru că Dumnezeu a binevoit întru el și i-a arătat lui cele de taină ale Sale.

De aceea, adevărul care l-a făcut liber pe Sfântul Ilie, pe Părintele nostru duhovnicesc, a fost consecința urmării lui Hristos, a Domnului nostru. Pentru că el a urmat Domnului, a urmat Luminii acestei lumi și a primit în el, de la Domnul, „lumina vieții [τὸ φῶς τῆς ζωῆς]” [In. 8, 12, BYZ] celei duhovnicești, slava Sa cea necreată și veșnică. Și pentru că s-a umplut de multiple vederi dumnezeiești, făcându-se locaș rațional și preacurat al Său, tocmai de aceea s-a umplut de teologia lui Dumnezeu și de multă libertate duhovnicească.

Libertate dumnezeiască pe care, noi, cei care l-am cunoscut, am trăit-o din plin lângă el. Pentru că, datorită ei, simțeam să îl întrebăm diverse lucruri tainice, grele, ale teologiei, dar și amănunte din viața sa mistică, din experiența sa duhovnicească, și știam că el ne va răspunde la ele. Și au fost foarte rare cazurile când nu a vrut să ne vorbească despre vreun amănunt din viața lui!

Nu a vrut să ne vorbească cu niciun chip, spre exemplu, despre cum a fost chinuit el în închisorile pe unde a trecut…Motivul? Citise diverse cărți ale celor traumatizați ca și el, văzuse interviuri ale lor, și îl dezamăgise faptul că toți se lamentau pe tema chinurilor suferite, dar niciunul nu vorbea despre rezultatele pozitive ale suferinței. Și de aceea, în fața noastră, a ucenicilor săi, el nu a vrut să ne vorbească despre cum a fost torturat fizic și psihic în închisorile comuniste, ci numai despre rezultatul dumnezeiesc al suferințelor trăite acolo, adică despre vederile sale cele dumnezeiești. Pentru că socotea că suferințele trăite de el au fost infime pe lângă marile descoperiri ale lui Dumnezeu dăruite lui în timpul detenției.

Însă eu cred că suferințele lui au fost tot atât de mari și de multe ca și vederile sale extatice. Și că e o mare smerenie și o înaltă lecție de demnitate să nu dai detalii despre torționarii tăi și despre greutățile tale, cu care el ar fi putut umple câteva cărți. Dar – a avut dreptate Sfântul Ilie! – suferințele, oricât de multe și mari ar fi, nu spun nimic despre tine, dacă nu le-ai biruit în tine până la capăt și dacă, în mijlocul lor, nu ai devenit un trandafir preafrumos al lui Dumnezeu. Pentru că suferințele te pot face o fiară, un neom, ca și cei care te chinuie. Suferințele te pot înrăi foarte mult.

Dar dacă le pătimești duhovnicește, dacă nu ești înfrânt de ele în inima ta, ci, dimpotrivă, tu te sfințești într-un mediu aparent cu totul impropriu sfințeniei, asta înseamnă să fii liber în slava lui Dumnezeu și să ai în tine lumina vieții celei sfinte. Căci el a ieșit din închisoare, în 1964, ca cel mai mare isihast român al secolului al 20-lea, pentru că acolo, în închisoare, a trăit luni întregi în slava lui Dumnezeu, adică în starea de îndumnezeire la care ne cheamă pe toți Dumnezeul mântuirii noastre. Și asta numai prin rugăciunea continuă, a minții rostită în inimă, prin rugăciunea lui Iisus, prin care s-a făcut împreună-rugător cu Sfinții și cu Îngerii lui Dumnezeu în Împărăția Lui.

De aceea, sfânta lui viață ne arată că se poate trăi oriunde o viață sfântă. Și că oricât de mulți ar sta împotriva noastră și oricât de multe ispite și necazuri și dureri am avea noi, dacă am îndrăzni cu totul în relația cu Dumnezeu, El ne-ar întări să le biruim pe toate în noi înșine și să ne sfințim întru El.

Și am simțit de foarte multe ori acest curaj duhovnicesc unic al Sfântului Ilie și tăria luptei sale cu demonii. Era ca un uragan luminos când se lupta cu demonii în rugăciune și ca un soare adumbritor când îți liniștea patimile tale. Era de ajuns, spre finalul vieții sale, să se roage puțin în el însuși ca să simți cum te inunda și pe tine slava lui Dumnezeu, care ieșea din el și care era personalizată cu trăirile lui cele mai profunde. Pentru că, adesea, vorbea cu mine prin rugăciune, prin rugăciunea pentru mine și pentru luminarea mea, în care simțeam starea lui interioară, adâncul ființei sale duhovnicești. Și prin puțina rugăciune prin care îmi vorbea în inima mea, el scurta minute întregi de conversație, trecând la lucruri pe care le socotea mai importante.

Și așa și era! El știa întotdeauna să vorbească cu mine în mod abrupt, urcând munți de înțelegeri în câteva minute și descoperindu-mi taine și vederi dumnezeiești din viața lui, pe care eu le citisem numai în Viețile Sfinților. Căci, cel mai adesea, discuțiile noastre erau despre ceea ce el trăise în Împărăția lui Dumnezeu, despre ceea ce Dumnezeu îi descoperise lui și despre noi și noi înțelegeri pe care le primea de la Dumnezeu despre acele vederi mistice sau despre altele, ale altor Sfinți. Pentru că experiențele îndumnezeitoare ale lui și ale tuturor Sfinților erau o discuție comună pentru noi și amândoi le trăiam și vorbeam despre ele cu evlavie, pentru că știam că toate acestea fac parte din Tradiția Bisericii.  Din comuna experiență sfântă a Tradiției Bisericii, prin care toți cei care se îndumnezeiesc se verifică continuu și se identifică continuu cu experiențele Sfinților de dinaintea lor.

Tocmai de aceea eu găseam și găsesc că e necesar să le scriu și să vorbesc despre ele, despre experiențele îndumnezeitoare ale Sfinților lui Dumnezeu, pentru că ele sunt absolut necesare celor care merg pe calea sfințeniei. Căci ei trebuie să știe și vedeniile și minunile și ispitele și necazurile căii lui Dumnezeu, prin care s-au sfințit și se sfințesc toți Sfinții Lui.

Mă simțeam foarte liber lângă Dumnezeiescul Ilie. Foarte liber interior și fiind plin de sentimentul că pot zbura pe urmele lui. Pentru că nu trebuia să îi spun cine sunt și ce fac, atâta timp cât el cunoștea în mod duhovnicesc aceste lucruri. Nu mă puteam ascunde de ochii lui și nici nu puteam să îmbrac haina fadă a manierismului. Și cu toate că el cunoștea imaturitatea, patimile, stângăciile mele, viața mea ca în palmă, nu s-a cramponat mai niciodată de cine eram eu, cel care stătea în fața lui, ci el mă privea din perspectiva potențelor mele. El mă privea deja ca pe un stejar al teologiei, ca pe un munte de duhovnicie, așa cum era el, deși eu eram la statutul de ghindă. Pentru că el vedea deja ceea ce eu trebuie să fiu sau mă privea de la înălțimea totalelor actualizări ale potențelor mele, și nu stând față în față…cu adolescentul și tânărul care eram. Și această perspectivă totalizatoare, această vedere a mea dinspre viitorul desăvârșit spre prezent era libertatea totală pe care o trăiam lângă el. Fapt pentru care mă rugam, scriam, citeam, experimentam diverse lucruri, vorbeam împreună despre ele…și întotdeauna el îmi sublinia latura pozitivă a noilor mele acumulări de date și de experiențe.

Iar acest lucru m-a învățat și pe mine să nu mai mă pierd în detalii, să caut ce e important în oameni și în cărți și, întotdeauna, să văd latura pozitivă, frumoasă a lucrurilor, pentru că ea ne înalță la Dumnezeu și ne umple de pace.

La începutul uceniciei mele îmi părea rău că nu vrea să dea detalii despre suferințele sale din închisoare, în comparație cu toate datele pe care le primeam despre viața sa mistică. Dar mai apoi mi-am dat seama că viața sa era un continuum interior și că pentru el erau puțin importante datele exterioare ale vieții sale, unde a fost și ce a trăit, pentru că toate le-a trăit în lăuntrul său. Iar acum am ajuns și eu să trăiesc această interiorizare continuă a sa și să fiu atent la ce se revarsă din mine spre în afară și nu invers, trecând în fundal detaliile de tot felul. Pentru că în viața mistică, Dumnezeu și revărsările Lui de har în noi sunt toată viața noastră.

Și de aceea, acum, cel mai important dar istoric al Sfântului Ilie pentru noi, pentru Biserica lui Dumnezeu, e darul revelațiilor celor sfinte, primite de el de la Dumnezeul mântuirii noastre. Pe când darul veșniciei sale este rugăciunea sa pentru noi, întru care gândim la cele ale mântuirii noastre.

Căci atunci când a ajuns cu totul orb și n-a mai văzut lumina soarelui și fețele oamenilor, îmi mărturisea că orbirea fizică l-a ajutat foarte mult în intensificarea vieții sale duhovnicești. Pentru că orbirea, aidoma zidurilor închisorii, l-a făcut să se adâncească în rugăciunea în slava lui Dumnezeu și să primească din nou vederi preasfinte de la Dumnezeu. Și în acea perioadă ultimă a vieții sale a avut cutremurătoarea vedenie a Înfricoșătoarei Judecăți a lui Dumnezeu, în care i s-au vestit cele despre sine, despre soția și fiica lui. Și s-a bucurat mult de faptul că Dumnezeu l-a umplut din nou de slava Lui din destul și de vederi dumnezeiești și în această stare dumnezeiască a adormit întru Domnul.

De aceea, rugăciunile noastre pentru el și pomenirile noastre liturgice pe care i le facem se împletesc mereu cu rugăciunile noastre către el. Pentru că, fiind un Sfânt necanonizat, el are nevoie de rugăciunile și Parastasele noastre, dar, pe de altă parte, fiind încredințați de sfințenia lui, nu putem să nu ne rugăm lui decât ca Sfântului lui Dumnezeu.

Și trecerea de la ucenicia față de el la cinstirea lui ca Sfânt a fost o trecere lină, continuă, luminată de Dumnezeu, pentru că încredințarea asupra sfințeniei sale am primit-o pe când el era cu noi, pe pământ. Pentru că el era plin de harisme și de vederi dumnezeiești, plin de teologie și de discernământ duhovnicesc, iar minunile pe care el le făcea cu noi și cu alții erau lucruri cotidiene, de care nu ne mai puteam mira, ci le luam ca atare, ca pe daruri de la Dumnezeu primite prin intermediul său. Cu atât mai mult acum nu ne putem mira de luminările și ajutorul și minunile pe care el le face în viața noastră. Pentru că minunile sunt lucrurile firești ale Sfinților Împărăției Sale.

Iar prezența lor în viața noastră, a Sfinților lui Dumnezeu, e întotdeauna benefică, e întotdeauna spre folosul și spre mântuirea noastră. Pentru că orice Sfânt al Lui ne conduce spre Dumnezeu, spre Dumnezeul mântuirii noastre, pentru că toți Îi slujesc Lui pentru toți vecii. Iar între Sfinții Lui nu există concurență neloială, nu există invidie, ci Sfinții, dimpreună cu Îngerii Lui, slujesc cu toții Dumnezeului nostru treimic. Pentru că ei ne vor pe toți acolo unde sunt ei. Ei ne vor pe toți moștenitori ai Împărăției Sale, adică fii duhovnicești ai lui Dumnezeu.

De aceea, iubiții mei, datoria mea de ucenic și de fiu duhovnicesc al Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu e să mărturisesc adevărul despre cum Dumnezeu l-a împodobit pe el cu veșmântul de nuntă al Împărăției Sale celei veșnice! Căci numai spunând adevărul despre minunile lui Dumnezeu ne simțim liberi întru El și, fiind liberi, Îi urmăm Celui care este Lumina ipostatică/ personală a întregii lumi. Pentru că trebuie să trăim în lumina Lui, în lumina învierii Sale celei de a treia zi și ca fii ai Luminii, pentru ca să moștenim Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu.

Hristos a înviat!

Dumnezeul mântuirii noastre, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, să ne bucure pe noi, pe toți, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, ale Stăpânei noastre, și pentru ale Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, pomenit astăzi, și pentru ale tuturor Sfinților și Îngerilor Lui, că binecuvântat este în vecii vecilor. Amin!

[1] Începută la ora 9. 17, în ziua de 1 mai 2018, zi de marți, cu mult soare. Acum sunt 17 grade.