Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica a 5-a după Învierea Domnului [2018]

Iubiții mei[1],

într-o zi de marți, pe 29 mai 1453, Constantinopolul a fost cucerit de otomani și Catedrala Sfânta Sofia a devenit moschee[2]. Însă, până azi, cu toate distrugerile musulmane ale Catedralei patriarhale din Constantinopol[3], s-a păstrat Sfânta Frescă în mozaic, din înaltul altarului, cu Născătoarea de Dumnezeu stând pe tron, avându-L în brațe pe Domnul[4].

Platitera 1

Denumirea grecească a acestei fresce mariologice din înaltul altarului este Ἡ Πλατυτέρα τῶν οὐρανῶν [Cea mai cuprinzătoare (decât) cerurile][5]. Pentru că Născătoarea de Dumnezeu L-a purtat în pântecele ei pe Cel mai presus de ceruri, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Platitera 2

Însă Fatih Sultan Mehmed, Cuceritorul Constantinopolului[6],  deși a transformat Catedrala Patriarhală în moschee, în templu islamic, nu s-a atins, din calcul politic, de Bisericile capitalei și l-a acceptat ca Patriarh al Constantinopolului pe Sfântul Ghennadios al II-lea Sholarios [Γεννάδιος Βʹ Σχολάριος][7].

Pe 12 aprilie 1204, cu 249 de ani mai înainte, cruciații occidentali, adică romano-catolici, cuceriseră și ei Constantinopolul[8]. Și când au intrat în Constantinopol ca învingători, romano-catolicii „au provocat pierderi uriașe orașului și locuitorilor săi după un jaf de trei zile, în timpul căruia numeroase opere de artă și de cultură antică romană și greacă au fost furate sau distruse.

În ciuda jurămintelor și [a] amenințării cu excomunicare[a], cruciații au desacralizat fără scrupule lăcașurile de cult ale orașului, distrugând, pângărind sau furând tot ceea ce se putea. După cum afirma cronicarul Nichitas Honiatis [Νικήτας Χωνιάτης][9], cruciații au plasat pe tronul patriarhal o prostituată”[10].

De la istoricul Spiridon Vrionis [Σπυρίδων Βρυώνης] jr.[11] aflăm că „soldații francezi și alții au distrus fără discriminare [Constantinopolul], oprindu-se [din] violarea Monahiilor și [din] uciderea clericilor ortodocși [numai pentru ca] să se răcorească cu vin. […] Ei au zdrobit iconostasul de argint, icoanele și cărțile sfinte de la Sfânta Sofia, și au așezat pe tronul patriarhal o curvă [and seated upon the patriarchal throne a whore], care a cântat cântece vulgare [who sang coarse songs], pe când ei au băut vin din Sfintele Vase ale Bisericii [as they drank wine from the Church’s Holy Vessels]”[12].

Care ei? Ei…cruciații, creștinii romano-catolici de la 1204, care au fost mult mai barbari decât musulmanii de la 1453. Ei au preferat o curvă pe tronul patriarhal și să profaneze Sfintele Vase ale Catedralei Patriarhale, să-i omoare pe frații lor ortodocși și să le jefuiască Bisericile. Pe când Biserica le propunea și ne propune o perspectivă foarte luminoasă despre femeie, atâta timp cât Cea mai cuprinzătoare decât cerurile tronează în înălțimea altarelor ortodoxe, ea dăruindu-ne tuturor pe Domnul, pe Care L-a născut rămânând Fecioară.

Însă, deși Biserica ni le propune pe Sfintele lui Dumnezeu ca repere morale, Domnul a chemat la Sine și pe femeile vinovate de păcate sexuale.

În In. 8, femeii care fusese prinsă preacurvind [In. 8, 3], pe care o scapă de la moarte, Domnul îi spune: „Mergi și nu mai păcătui [πορεύου καὶ μηκέτι ἁμάρτανε]!” [In. 8, 11, BYZ]. Pentru că preacurvia/ adulterul este un păcat împotriva ta și a căsătoriei tale și a societății în ansamblul ei, dar tot cel care păcătuiește are nevoie de îndreptare. Însă, dacă o omorau cu pietre [In. 8, 5], cum se mai putea ea îndrepta din păcatul ei? De aceea, El o îndeamnă la o viață bună, la o viață în curăție, la viața fără de păcate, pentru că există îndreptare și pentru femeile, cât și pentru bărbații căzuți în păcate sexuale.

În Lc. 7, Domnul lasă să se atingă de El o femeie păcătoasă [Lc. 7, 37] și ei îi dă iertare de păcate [Lc. 7, 48, BYZ]. Iar în Evanghelia de azi [In. 4, 5-42], Sfânta Mare Mucenică Fotini [Ἡ Ἁγία Φωτεινὴ ἡ Μεγαλομάρτυς], Samaritida [ἡ Σαμαρείτιδα], pomenită pe 26 februarie[13], deși era la al 6-lea bărbat din viața ei [In. 4, 18], a fost socotită de Domnul drept un partener de discuție și ei i S-a descoperit pe Sine ca fiind Mesias [Μεσίας][In. 4, 25-26, BYZ].

Cu alte cuvinte, dacă Domnul ar fi fost „puritanist”, dacă nu S-ar fi atins de cei păcătoși, dacă nu ar fi avut de-a face cu ei, El ne-ar fi privat de toate aceste discuții dumnezeiești cu cei păcătoși.

Însă El a venit în lume tocmai pentru cei păcătoși. Așa cum ne-a spus-0 în mod direct: „Nu am venit să caut pe cei drepți [Οὐκ ἦλθον καλέσαι δικαίους], ci pe cei păcătoși întru pocăință [ἀλλὰ ἁμαρτωλοὺς εἰς μετάνοιαν]” [Mc. 2, 17, BYZ]. Căci cei care se cred „drepți” înaintea lui Dumnezeu sunt, de fapt, foarte mult păcătoși, dar cei care se simt păcătoși, pentru că și-au conștientizat multele lor păcate, și pentru aceasta vor să vină întru pocăință, vor să își schimbe viața, ei primesc iertarea păcatelor lor la scaunul Spovedaniei.

Pentru că Dumnezeu are timp de noi toți și are milă pentru fiecare păcat al nostru. Căci nu există păcat care să întreacă mila lui Dumnezeu față de noi. Ci numai noi, dacă rămânem în păcatele noastre, dacă nu vrem să ni le spovedim și nu vrem să ne îndreptăm viața spre bine, rămânem nevindecați și neiertați. Pentru că El, Dumnezeul milostivirilor, are timp și are grijă și poate să ne curățească și să ne vindece de toate păcatele noastre, oricât de multe și de mari ar fi ele.

Și am adus discuția aici despre păcatele sexuale, în contextul discuției Domnului cu femeia cu mulți bărbați, pentru că mulți cred că ele sunt „cea mai mare problemă” a creștinilor ortodocși, pe când, pentru seculariști, păcatele sunt „o normalitate”.

Da, păcatele sexuale (adică curvia[14], preacurvia[15], onania[16], homosexualitatea, lesbianismul, zoofilia[17], necrofilia[18], incestul[19], sexul în grup etc.) sunt păcate grave, care ne spurcă sufletul și trupul, atâta timp cât viața creștină e o viață sfântă și curată! Dar ele nu sunt „cele mai mari păcate” pe care le pot face oamenii. Căci dacă am cunoaște, în mod profund, geneza păcatelor și legătura dintre ele, adică modul cum se nasc unele din altele, am vedea că păcatele sexuale au la baza lor idolatria [Rom. 1, 25]. Căci atunci când schimbăm în noi adevărul lui Dumnezeu cu minciuna, adică cu idei false despre Dumnezeu, și ne închinăm și slujim făpturii [Ibidem], Dumnezeu ne dă să cădem întru patimi de necinste [εἰς πάθη ἀτιμίας][ Rom. 1, 26, BYZ].

Alipirea de bani și de plăceri și afundarea noastră în lene, în nemuncă, ne fac să cădem în păcatele sexuale. De aceea, ca să nu ajungem să cădem în ele, trebuie să ne abținem de la mâncarea și băutura multă, de la privirea imaginilor desfrânate și de la somnul mult și să ne dedicăm preocupărilor serioase toată ziua. Căci atunci când muncim serios, când ne rugăm cu adevărat, când suntem atenți la gândurile noastre, nu avem timp de visări păcătoase. Dar când ne dedicăm cu totul visării la trupuri și la împreunări trupești, când găsim în ele „toată bucuria” noastră, atunci facem din trupuri o închinare la idoli. Pentru că imaginile sexuale și dorința pătimașă ne stăpânesc și ne transformă ființa într-un cinematograf al curviei.

Ce spune secularismul? Că păcatele sexuale sunt „firești” și că oamenii se comportă „normal”, atunci când practică aberațiile sexuale. De ce gândesc așa? Pentru că au la baza vieții lor o ideologie atee, fals-naturalistă, aceea că oamenii „se trag” din animale și că sunt, în esență, niște „animale civilizate”.

Numai că oamenii nu au fost niciodată animale și nu pot fi animale la propriu! Dar oamenii ajung să se comporte ca animalele, atunci când nu trăiesc potrivit statutului vieții lor, acela de ființe duhovnicești. Pentru că Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, ca ființe duhovnicești, pentru că ne-a creat fiind plini de slava Lui. Iar fiecare om are sufletul și trupul lui, dar el e chemat acum să devină membru al Bisericii Sale și să se umple de slava Lui, adică de slava Sa cea necreată, pentru a fi om cu adevărat, om deplin.

De aceea, oamenii deplini, oamenii duhovnicești sunt oameni eclesiali. Adică sunt membri ai Bisericii Ortodoxe. Pe când ceilalți oameni au rămas și sunt în păcatele lor, ca niște oameni neîndreptați, neînviați la viața cea veșnică de Dumnezeu. Pentru că numai statutul de om eclesial, de mădular al Bisericii, te face apt să beneficiezi de întreaga iconomie mântuitoare a lui Hristos. În afara Bisericii Lui nu poți experia iertarea lui Dumnezeu și mântuirea și sfințenia. Pentru că Biserica Lui e una și sfântă și catolică și apostolică și ea e Biserica Cincizecimii.

Iar după cum nu poți băga cu forța în Rai pe cineva care iubește păcatul și necredința, tot la fel nu putem considera ca făcând parte din Biserică pe cei care sunt în afara Bisericii și se luptă cu ea.

Pe de altă parte, cei care sunt membri ai Bisericii doar prin Botez, doar pentru că au fost creștinați cândva, în pruncie, iar apoi prin Cununie, pentru că s-au cununat la Biserică, dar nu trăiesc creștinește cu adevărat, în mod zilnic, sunt niște oameni care nu își actualizează continuu statutul lor de creștini. Chiar dacă nu ajung niște apostați sau nu ajung să se lupte cu Biserica la propriu, ei reproșează Bisericii și oamenilor ei foarte multe lucruri. Unele adevărate, iar altele utopice.

Însă reproșurile noastre, fondate sau nefondate la adresa Bisericii, nu schimbă cu nimic datele problemei mântuirii personale. Pentru că noi trebuie să ne mântuim aici, în această Biserică, în singura Biserică a lui Dumnezeu pe pământ, chiar dacă nu ne plac în ea multe lucruri sau ne smintesc multe lucruri. A o schimba pe aceasta cu una utopică e ca și cum am schimba o echipă de medici cu una de copii de grădiniță, puși să opereze pe cord deschis. Pentru că numai aici, în Biserica Lui, există toate remediile bolilor noastre sufletești și trupești. Iar noi nu trebuie să facem abstracție față de realitate, nu trebuie să închidem ochii la neregulile din Biserică, dar nu trebuie să punem neregulile din alții mai presus de mântuirea noastră. Ci noi, cu toate că vedem că și aici, în Biserică, sunt oameni nepotriviți la locul potrivit, trebuie să ne urmărim interesul duhovnicesc, adică creșterea noastră în curăție și sfințenie.

Căci, așa cum spuneam în ultima predică a mea, la pomenirea Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, nu contează până la urmă că ai suferit, că ți-a fost greu, că ai avut multe piedici în viața ta, ci contează ce ai făcut în mijlocul tuturor acestor rele și împotriva tuturor celor care ți-au stat împotrivă. Contează ce ai făcut în tine însuți, ce ai făcut cu timpul tău, cum te-ai curățit și te-ai luminat și te-ai sfințit, deși mulți ți-au stat împotrivă.

Pentru că Domnul, atunci când ne-a spus că „Împărăția cerurilor se silește [ἡ Βασιλεία τῶν οὐρανῶν βιάζεται] și năvalnicii o apucă pe ea [καὶ βιασταὶ ἁρπάζουσιν αὐτήν]”[Mt. 11, 12, BYZ], El ne-a spus că cei care se nevoiesc continuu și sunt plini de entuziasm sfânt pentru Împărăția lui Dumnezeu, aceia apucă să o trăiască încă de aici. Pentru că cei care se silesc pe ei înșiși să facă voia lui Dumnezeu în fiecare clipă, aceia se umplu de slava lui Dumnezeu, de slava Împărăției Sale și trăiesc cu Dumnezeu încă de aici.

De aceea, iubiții mei, nu trebuie să ne dorim o viață mereu confortabilă, o viață fără griji, fără necazuri, fără privațiuni, ci o viață cu Dumnezeu! Iar viața cu Dumnezeu are de toate: are și bune și rele, are și bucurii și necazuri, are și mustrări și binecuvântări de la Dumnezeu. Și noi trebuie să Îi mulțumim Lui pentru toate. Căci fiecare lucru pe care Îl primim de la El are un rost, pe care trebuie să îl înțelegem cu smerenie și în pace. Amin!


[1] Începută la ora 13. 53, în zi de marți, pe 1 mai 2018. Afară e soare și sunt 28 de grade.

[2] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Căderea_Constantinopolului.

[3] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Catedrala_Sfânta_Sofia_din_Constantinopol.

[4] Imaginea am preluat-o de aici: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7c/20131203_Istanbul_031.jpg.

[5] Idem: http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2013/08/Platytera3.jpg.

[6] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mahomed_al_II-lea.

[7] Cf.  https://ro.wikipedia.org/wiki/Căderea_Constantinopolului  și

https://en.wikipedia.org/wiki/Gennadius_Scholarius.

[8] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cruciada_a_patra.

[9] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Niketas_Choniates.

[10] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cruciada_a_patra.

[11] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Speros_Vryonis.

[12] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Fourth_Crusade.

[13] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/2245/sxsaintinfo.aspx.

[14] Relații sexuale între cei necăsătoriți.

[15] Relații sexuale ale celor căsătoriți cu alții decât partenerii lor de viață.

[16] Masturbarea făcută de tine sau de altul ție.

[17] Sexul cu animale vii de tot felul.

[18] Sexul cu trupurile oamenilor morți.

[19] Relații sexuale cu cei din familia ta.

Did you like this? Share it:

Previous

Predică la 13 ani de la adormirea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu [4 mai 2018]

Next

Înțelepciunea lui Sirah, cap. 34, cf. LXX

2 Comments

  1. Meletie Adelfos

    Problema felului în care se nasc păcatele unele din altele consider eu că este una foarte dificilă dar și foarte importantă pentru lumea de azi. Ar fi bine dacă ați putea să faceți un curs și despre aceasta, în măsura în care mai aveți timp. Pentru că, într-adevăr, și Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți spun că în păcate sexuale de rușine cad adesea cei care au alte păcate nepocăite, mândrie, idolatrie etc. Adică, de multe ori, nu simpla ispită trupească ne face să cădem în asemenea păcate. Dar tocmai aceste lucruri nu se cunosc de către cei mai mulți dintre credincioșii ortodocși. La fel și alte patimi decurg unele din altele, după cum citim în Filocalii. Dar se pare că aceasta e o știință duhovnicească foarte mare pentru că mai nimeni nu vorbește despre această problemă. Sărut mâna, Părinte, Hristos a înviat! Binecuvântați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Da, aveți dreptate, Frate Meletie! Genetica patimilor și a virtuților e însăși știința curățirii de patimi, e știința sfințeniei și e foarte rară la oamenii duhovnicești. Ar merita cursuri și cărți întregi această știință, în care să vorbim despre amănuntele experiențelor ascetice ale Sfinților și despre propria noastră experiență ascetică. Nu am însă în plan apropiat o astfel de muncă teologică și duhovnicească. Adevărat a înviat! Dumnezeu să vă bucure întotdeauna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno