Zi: 16 mai 2018

Iubiții mei,

Hristos S-a înălțat[1]!

S-a înălțat întru cer [Lc. 24, 51, BYZ]. S-a înălțat cu trupul Său cel îndumnezeit întru cer. Adică mai presus de ceruri. Pentru că S-a înălțat în sânul Preasfintei Treimi „și a șezut [în] cele de-a dreapta ale lui Dumnezeu [καὶ ἐκάθισεν ἐκ δεξιῶν τοῦ Θεου]” [Mc. 16, 19, BYZ] și ca om, ca Dumnezeu și om.

S-a înălțat „în[tru] slavă [ἐν δόξῃ]”[2] la cer, după cum ne spune troparul praznicului, și i-a întărit pe ei în certitudinea că El este Fiul lui Dumnezeu și Răscumpărătorul lumii[3]. Pentru că întreaga lucrare mântuitoare a Domnului pe pământ trebuia să fie propovăduită de ei, de Sfinții Lui Apostoli, și, prin Biserica Sa, El să lucreze în noi în mod continuu la mântuirea noastră.

Căci Domnul S-a înălțat la cer ca să îi unească pe oameni cu Îngerii și cu Sfinții Lui din cer. Lucru pe care ni-l spune condacul praznicului, atunci când afirmă că cele de pe pământ le-a unit cu cele cerești[4]. Iar Domnul, ne spune tot condacul zilei, S-a înălțat întru slava Lui, nicidecum despărțindu-Se de noi, ci rămânând nedepărtat de noi[5]. Pentru că S-a înălțat la cer tocmai pentru ca să Se coboare, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în noi, prin slava Lui, și să fie veșnic cu noi. S-a înălțat pentru ca să Se coboare în mod duhovnicește în noi și să Se unească cu noi în mod duhovnicește, pentru ca să ne sfințească pe noi. Lucru pe care l-a spus Ucenicilor Săi mai înainte de răstignirea Sa, atunci când le-a zis: „Vă este de folos vouă ca Eu să Mă duc; căci dacă Eu nu am să Mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă am să Mă duc, Îl voi trimite pe El la voi. […] Ieșit-am din Tatăl și am venit întru lume; iarăși las lumea și merg către Tatăl” [In. 16, 7, 28, BYZ]. Către Cel de care nu S-a despărțit niciodată după dumnezeirea Sa, după cum nu S-a despărțit nici de Sfântul Duh.

Tocmai de aceea, dacă vrem să ne înălțăm duhovnicește, ne înălțăm numai în relație interioară cu Dumnezeul nostru treimic. Dar dacă credem că „înălțarea” noastră e totuna cu slava deșartă, atunci păcătuim în mod grav împotriva lui Dumnezeu. Pentru că schimbăm slava Lui cu propria noastră îngâmfare, atâta timp cât nu ne smerim ca să ne umplem de slava Lui cea veșnică, ci ne lăsăm purtați de falsa încântare de sine.

Însă adevărata înălțare e cea duhovnicească. Adevărata înălțare e sfințenia. Adevărata înălțare e smerenia. Adevărata înălțare e toată fapta cea bună. Adevărata înălțare sunt cuvintele și faptele care ne arată locașuri vii ale Stăpânului nostru. Pentru că acestea ne zidesc și pe noi și pe cei care privesc la noi, ca să ia exemplu de trăire creștină.

…Iar Îngerii lui Dumnezeu ne-au încredințat că „așa va veni [οὕτως ἐλεύσεται] [Domnul la noi], [în] ce chip L-ați văzut mergând pe El întru cer [ὃν τρόπον ἐθεάσασθε Αὐτὸν πορευόμενον εἰς τὸν οὐρανόν]” [F. Ap. 1, 11, BYZ]. Pentru că „are să vină Fiul omului în slava Sa [ἔλθῃ ὁ Υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐν τῇ δόξῃ Αὐτοῦ], și toți Sfinții Îngeri împreună cu El [καὶ πάντες οἱ Ἅγιοι Ἄγγελοι μετ᾽ Αὐτοῦ], [și] atunci va ședea pe tronul slavei Sale [τότε καθίσει ἐπὶ θρόνου δόξης Αὐτοῦ]” [Mt. 25, 31, BYZ].

Și mulți cred că aceste cuvinte scripturale se referă doar la eshatologie, doar la a doua Sa venire întru slavă, pentru ca să judece lumea. Însă nu, nu e așa! Pentru că Domnul S-a arătat întru slava Sa și Se arată continuu Sfinților Lui, care trăiesc încă pe pământ, pentru ca să îi încredințeze despre cele ale Sale. Căci El dorește să ne arate slava Lui [In. 17, 24] și să fie întru noi [In. 17, 26]. Adică să rămână în noi. Să locuiască întru noi dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin slava Lor.

Și prin aceasta, prin locuirea lui Dumnezeu în noi, prin locuirea Lui prin slava Sa în noi, putem să Îi slujim cu adevărat lui Dumnezeu. Pentru că astfel știm, prin luminarea lui Dumnezeu, ce părere are Dumnezeu despre fiecare gând și lucru pe care îl facem noi. Căci Lui îi place orice lucru bun, orice lucru virtuos, orice înțelegere sfântă, dar nu suportă niciun păcat, nicio răstălmăcire a voii Sale celei preasfinte. Slava Lui din noi ne învață să ne pocăim, să ne smerim, să Îl lăudăm pe El, să înțelegem adevărata evlavie și închinare creștină. Dar niciodată nu forțează voia noastră, ci o întărește de fiecare dată când alegem să facem cele bineplăcute Lui.

De aceea, când vorbim despre evenimentul unic al înălțării Domnului cu trupul la cer, care a fost real și mistic, dumnezeiesc și s-a petrecut la 40 de zile de la învierea Lui cea de a treia zi, noi trebuie să ne referim și la consecințele ei în viața noastră. Căci El S-a înălțat pentru noi și pentru mântuirea noastră. S-a înălțat ca să Se coboare duhovnicește în noi și să fie mereu cu noi, pentru ca să ne înalțe pe noi la cer. Ca să ne facă moștenitori ai Împărăției Sale.

Și înălțarea Lui în noi e întotdeauna o vedere a slavei Sale. Căci de fiecare dată când Îl vedem pe Dumnezeu în slava Lui, Îl vedem întru înălțarea noastră la Sine. Pentru că Cel care stă pe tronul slavei Sale, Dumnezeul nostru, ne ridică pe noi întru slava Lui, ca să vedem ziua Lui cea veșnică.

Și pentru toți cei care Îl văd și Îl simt pe Dumnezeu în mod duhovnicește, ziua Lui cea veșnică, ziua Împărăției Sale deja a venit. Pentru că ei sunt înviați și înălțați duhovnicește prin slava Lui și le văd și le simt și le trăiesc pe toate prin slava lui Dumnezeu, care îi curățește și îi sfințește și îi îndumnezeiește pe ei.

Pentru că Tainele și Slujbele Bisericii sunt conductele divino-umane prin care slava Lui coboară în noi, nevrednicii robii Săi. Căci ea coboară prin umanitatea Lui cea îndumnezeită și înălțată în sânul Treimii Celei Preadumnezeiești. Dar noi, primind slava Lui în noi, trebuie să ne curățim, să ne luminăm și să ne sfințim în mod dumnezeiește, pentru ca să ne facem vrednici de vederea și de simțirea slavei Sale. Pentru că numai aici, în Biserica slavei Sale, noi ne putem sfinți, noi ne putem desăvârși în mod continuu, căci El vine și rămâne în noi, unificându-ne interior și sfințindu-ne și făcându-ne cu totul duhovnicești.

Căci așa după cum umanitatea lui Hristos Dumnezeu s-a desăvârșit cu totul, pentru că s-a umplut cu totul de slava Lui, de slava dumnezeirii Sale, tot la fel El ne ajută și pe noi ca să ne facem trupul nostru „asemănător la chip [cu] trupul slavei Sale” [σύμμορφον τῷ σώματι τῆς δόξης Αὐτοῦ] [Filip. 3, 21, BYZ], cu trupul Său cel îndumnezeit. Dar nu ne facem duhovnicești în veșnicie, ci începând de aici, ca unii care am fost umpluți de slava Lui. Pentru că sfințirea noastră nu este un dar de la Dumnezeu primit după moarte, ci sfințirea noastră a început din clipa Botezului nostru. De atunci a început ascensiunea noastră spre ceruri, înălțarea noastră la Dumnezeu!

Tocmai de aceea, viața creștină e o viață sfântă și nu e o viață la întâmplare. Viața creștină e viața Bisericii, e viața după voia lui Dumnezeu. Viața creștină nu e „o modă”, nu „se perimează” în timp, nu are nevoie de niciun „aggiornaménto”. Ci ea are nevoie doar de slava lui Dumnezeu, de continua luminare a lui Dumnezeu și de teologia sfântă a Bisericii.

Căci viața creștină înglobează toată cunoașterea teologică tradițională a Bisericii și toată asceza îndumnezeirii, pe care o vedem în toate viețile Sfinților noștri, și toată slujirea liturgică a Bisericii. Venim la Biserică pentru a sluji și a ne ruga împreună și pentru a ne umple împreună de slava lui Dumnezeu, dar acasă și în toate ieșirile noastre publice noi trăim bisericește. Noi trăim potrivit credinței și ascezei ortodoxe, potrivit chemării cu care ne-a chemat Dumnezeu pe noi. Iar orice cădere din credința și asceza noastră noi o spovedim, pentru că dorim să trăim curat și sfânt înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Iar evlavia și închinarea noastră sunt bisericești, sunt duhovnicești, pentru că le-am învățat prin înrâurirea în noi a exemplelor celor prea luminoase ale Sfinților Lui. Căci viețile Sfinților lui Dumnezeu ne-au învățat să fim evlavioși, să fim smeriți, să fim buni, să fim răbdători, să fim mulțumitori în chinuri și în necazuri, în neputințe și în lipsuri, și să îi iubim pe toți oamenii și să ne rugăm pentru toți.

Căci înălțarea unui popor sau creșterea lui duhovnicească, luminarea lui, se face numai în Biserică. Poporul român e de două milenii aici, pe vatra unde el s-a născut și a trăit, și e creștin până azi. Dar e creștin pentru că a rămas în credința apostolică, sădită în sufletele strămoșilor noștri de Sfântul Apostol Andreas [Ἀνδρέας][6], Apostolul românilor. Însă, dacă nu rămâi în credința apostolică, nu ești nici în Biserica Cincizecimii. Și dacă nu ești în Biserica Cincizecimii, atunci nimic din ceea ce spun Scriptura și Tradiția nu se petrece și în viața ta.

Pentru că viața duhovnicească, viața sfântă, este viața Bisericii, e viața Bisericii Cincizecimii, în care Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt S-au coborât și Se coboară în fiecare credincios în parte prin slava Lor. Căci aici, în Biserica lui Dumnezeu, în mod neîntrerupt Dumnezeu S-a coborât în toți cei credincioși prin slava Lui, dându-le tuturor posibilitatea de a-și sfinți viața. Pentru că toți trebuie să ne sfințim viața. Iar cine nu își sfințește viața înseamnă că s-a ratat ca creștin, pentru că creștinul este Sfântul lui Dumnezeu.

De aceea, când vorbim azi despre înălțarea Domnului cu trupul la cer, suntem chemați cu toții să cerem să vină în noi slava Preasfântului și Bunului și de Viață Făcătorului Duh, slava comună Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, dar care coboară în noi de la Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt. Să vină și să rămână slava Lui în noi, pentru ca să fim creștini cu adevărat! Căci El S-a dus la Tatăl ca să ne trimită, la 50 de zile după Învierea Lui, harul Duhului Sfânt. Și noi avem nevoie de harul Preasfântului Duh mai mult decât avem nevoie de viața noastră, pentru că mântuirea noastră ține de harul, de slava lui Dumnezeu și de întreaga viață creștină pe care o trăim.

Pentru că slava lui Dumnezeu ne întărește să împlinim poruncile lui Dumnezeu. Și noi ne rugăm și trăim și înfăptuim lucruri bune întru slava lui Dumnezeu, pentru că slava Lui e viața vieții noastre, e izvorul cel dumnezeiesc ce ne umple de bucurie și de veselie sfântă și de toată gândirea, simțirea și lucrarea cea bună.

…De pe Muntele Măslinilor S-a înălțat Domnul la cer[7]!  Și acolo este o capelă, unde se află urma tălpii Mântuitorului Iisus Hristos[8], care arată[9] astfel:

Pe când, pe Via dolorosa [Calea cea dureroasă], pe drumul Domnului spre Cruce, avem palma Domnului pe un perete[10]:

Ca și prin palma și talpa Lui să ne arate că viața noastră creștină trebuie să lase urme frumoase, binecuvântate în această viață, mai întâi în trupul nostru, apoi în cele pe care noi le facem.

Pentru că toate ale noastre trebuie să fie curate, sfinte, binecuvântate. Toată mărturia vieții noastre trebuie să fie despre Dumnezeul mântuirii noastre, despre Sfinții și Îngerii Lui și despre întreaga istorie a Bisericii și a lucrării lui Dumnezeu cu lumea. Pentru că trebuie să fim o carte de teologie pentru toți, o carte a evlaviei și a dreptei cinstiri a lui Dumnezeu.

Dumnezeu să ne lumineze să facem voia Lui și să Îl slăvim pe El, pe Dumnezeu nostru treimic totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

---

[1] Începută la 8. 45, pe 14 mai 2018, într-o zi de luni. Soare, 14 grade.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3611/sxsaintinfo.aspx. [3] Ibidem.[4] Ibidem. [5] Ibidem.

[6] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.

[7] Penticostar, ed. BOR 1973, p. 279.

[8] A se vedea: http://www.lumeacredintei.com/reviste/lumea-credintei/lumea-credintei-nr-2-163-februarie-2017/muntele-maslinilor-cel-mai-cunoscut-loc-biblic-din-tara-sfanta/.

[9] Am preluat-o de aici: http://ziarullumina.ro/img/crop/ziarullumina.ro/images/2013-06/urma-talpii-mantuitorului_w169_h125_q100.jpg.

[10] Idem: http://www.sfnectariecoslada.ro/wp-content/uploads/2015/09/DSC_4126.jpg.