Predică la Cincizecime [2018]

Iubiții mei[1],

în duminica Sfintei Cincizecimi[2], noi retrăim ziua de naștere a Bisericii. Ziua cea prea plină de bucurie și de veselie dumnezeiască. Ziua în care slava lui Dumnezeu, după făgăduința Domnului, a coborât și a rămas în Sfinții Apostoli și în toți ceilalți Ucenici ai lui Hristos și i-a curățit și i-a luminat și i-a sfințit pentru a trăi creștinește în această lume. Căci slava cea veșnică și necreată a lui Dumnezeu a coborât de la Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt la Cincizecime și a rămas în cei care L-au cunoscut pe Dumnezeul treimic prin propovăduirea Domnului și care o așteptau împreună „[cu] rugăciune și [cu] rugă [ῇ προσευχῇ καὶ τῇ δεήσει]” [F. Ap. 1, 14, BYZ]. Pentru că Domnul Iisus Hristos ne-a vorbit despre Dumnezeul nostru ca despre o Treime de persoane dumnezeiești și ne-a făgăduit pe Duhul Sfânt [In. 14, 26; 15, 26; F. Ap. 1, 8], înțelegând prin Duhul Sfânt nu persoana Lui, pe care nu o poate cuprinde nicio creatură, ci slava comună a Treimii, dăruită nouă prin persoana lui Dumnezeu Duhul Sfânt.

Tocmai de aceea și troparul praznicului este hristologic și ne spune că Hristos le-a trimis Apostolilor Săi pe Duhul Sfânt și Acesta i-a făcut atotînțelepți [πανσόφους][3]. Ei, Apostolii, erau pescari, erau oameni neșcoliți, nepregătiți ca să convertească lumea la credința în Dumnezeul treimic. Dar când au primit slava Duhului în ei, aceștia s-au făcut propovăduitori atotînțelepți ai lui Dumnezeu și, prin ei, Hristos a vânat lumea [τὴν οἰκουμένην][4]. Adică a adus lumea convertită, prin credința în El, în Biserica Lui. A făcut lumea păgână să fie creștină.

Însă, mai întâi de toate, să stăruim asupra făgăduinței Domnului! Din In. 14, 26 aflăm că Duhul Sfânt a fost trimis de Tatăl în numele Fiului și că Duhul ne va învăța pe noi toate cele ale mântuirii noastre și ne va reaminti propovăduirea Domnului. Ne-o va reaminti și ne-o va aprofunda continuu, aceasta fiind fundamentul apostolic al Bisericii.

Din In. 15, 26 aflăm că Duhul a fost trimis de Fiul de la Tatăl, că El este Duhul Adevărului, adică al Fiului, pentru că Duhul Se odihnește din veci în Fiul, dar că Duhul Sfânt purcede [ἐκπορεύεται] din Tatăl și El va mărturisi despre Fiul. Pentru că nu există nicio contrazicere între propovăduirea Fiului despre Duhul și propovăduirea Duhului despre Fiul, ci Ambii conglăsuiesc, Ei spun același adevăr.

De aceea nu este nicio contrazicere nici între In. 14, 26 și In. 15, 26 în ceea ce privește trimiterea Duhului în cei credincioși! Pentru că Duhul a fost trimis și de Tatăl și de Fiul în oameni, pentru că Duhul Sfânt a vrut El Însuși să coboare și să locuiască în oameni prin slava Lui. Pentru că Treimea cea Preadumnezeiască are o singură voință și o singură lucrare, pentru că are aceeași ființă dumnezeiască. Iar Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt lucrează în mod comunional la mântuirea noastră și nu separat. Căci, la Cincizecime, Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt S-au coborât prin slava Lor în toți cei credincioși și au făcut din ei o singură Biserică a Treimii. Așa după cum profețise Domnul în In. 17, 22: „Și Eu, slava pe care [Mi-]ai dat-o Mie, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum [și] Noi suntem una [καθὼς Ἡμεῖς ἕν ἐσμεν]” (cf. BYZ).

Căci slava cea dumnezeiască și veșnică, prin care Dumnezeul nostru treimic ne curățește și ne luminează și ne sfințește pe noi, cei mult păcătoși, este a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, este a întregii Treimi, e comună Treimii și pe ea, coborând-o Dumnezeu în noi, prin ea ne unifică interior, ne face una, după cum Dumnezeul nostru treimic este unul. Și slava Lui, unificându-ne interior, ne unește pe unul cu altul în Biserica Sa, pentru că în toți sălășluiește aceeași slavă a Sa, care ne învață aceeași mărturisire despre Dumnezeu.

Iar Sfânta Icoană a Cincizecimii, care ni-i prezintă pe Sfinții Apostoli împreună și pe toți umpluți de slava lui Dumnezeu, ne vorbește despre comuniunea noastră în credință și în experiență sfântă. Căci Biserica este expresia concretă a unității de credință și de experiență sfântă, pentru că ea îi cuprinde pe toți cei credincioși și care trăiesc în intimitate cu Dumnezeul nostru treimic.

La F. Ap. 1, 8, slava Duhului Sfânt ne-a fost profețită de Domnul ca „putere [δύναμιν]” [cf. BYZ]. Ca putere dumnezeiască, ca umplere de puterea lui Dumnezeu. Pentru că „veți lua/ primi putere [λήψεσθε δύναμιν], venind Duhul Sfânt în[tru] voi [ἐπελθόντος τοῦ Ἁγίου Πνεύματος ἐφ᾽ ὑμᾶς]! Și Îmi veți fi Mie martori și în Ierusalim [καὶ ἔσεσθέ Μοι μάρτυρες ἔν τε Ἱερουσαλήμ] și în toată Iudea și Samaria [καὶ ἐν πάσῃ τῇ Ἰουδαίᾳ καὶ Σαμαρείᾳ] și până la marginea pământului [καὶ ἕως ἐσχάτου τῆς γῆς]”[F. Ap. 1, 8, BYZ].

Căci martorul lui Dumnezeu, cel care dă mărturie despre El în cunoștință de cauză, trebuie să cunoască teologia Lui, să aibă în el slava Sa și să se nevoiască întotdeauna și pretutindeni să Îl propovăduiască pe El.

Iar astăzi, mai mult decât oricând, suntem chemați cu toții, toți creștinii Bisericii, să arătăm tuturor teologia Bisericii și experiențele noastre cele duhovnicești, trăite în Biserică, mergând cu râvna Lui peste tot ca să vorbim despre Dumnezeul mântuirii noastre. Căci în sate și în orașe, în călătoriile și în excursiile noastre teologice, dar mai ales online, noi trebuie să propovăduim în mod curat, cu evlavie și cu frică de Dumnezeu, credința și experiența Bisericii, pentru ca toți să le cunoască. Pentru că darul cel prea mare pe care l-am primit de la El, acela de a fi martori ai lui Dumnezeu, martori ai minunilor Lui cu noi, ne cere să fim mereu propovăduitori ai Săi cu fapta și cu cuvântul.

În cap. al 2-lea din Faptele Apostolilor avem coborârea slavei lui Dumnezeu în Sfinții Apostoli. Căci slava Lui li s-a arătat lor ca „limbi ca de foc [γλῶσσαι ὡσεὶ πυρός] și a[u] șezut în fiecare dintre ei [ἐκάθισέν τε ἐφ᾽ ἕνα ἕκαστον αὐτῶν]. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt [Καὶ ἐπλήσθησαν ἅπαντες Πνεύματος Ἁγίου] și au început a grăi [cu] alte limbi [καὶ ἤρξαντο λαλεῖν ἑτέραις γλώσσαις], precum  Duhul le da lor a vorbi [καθὼς τὸ Πνεῦμα ἐδίδου αὐτοῖς ἀποφθέγγεσθαι]” [F. Ap. 2, 3-4 BYZ].

Căci limbile ca de foc ale Duhului le-au dat lor să vorbească în limbile celor care aveau nevoie de mântuire [F. Ap. 2, 8]. Pentru că slava lui Dumnezeu ne curățește mintea și ne face să gândim și să vorbim cu sfințenie celor doritori de mântuire.

Iar pentru ca Dumnezeu să ne încredințeze de faptul că toți suntem chemați la mântuire, El a dăruit o Cincizecime și păgânilor. Minune descrisă în F. Ap. 11, pe care ne-o aduce la cunoștință Sfântul Apostol  Petros, care a fost martorul ei: „Și când am început eu a grăi, Duhul Sfânt a căzut/ a coborât în[tru] ei [ἐπέπεσεν τὸ Πνεῦμα τὸ Ἅγιον ἐπ᾽ αὐτούς], precum și în noi, în[tru] început [ὥσπερ καὶ ἐφ᾽ ἡμᾶς ἐν ἀρχη]”. Adică la Cincizecime. „Și mi-am adus aminte cuvântul Domnului, că zicea: «Ioannis a botezat [cu] apă, dar voi veți fi botezați în Duhul Sfânt [ὑμεῖς δὲ βαπτισθήσεσθε ἐν Πνεύματι Ἁγίῳ]». Așadar, dacă Dumnezeu le-a dat lor același dar ca și nouă [τὴν ἴσην δωρεὰν ὡς καὶ ἡμῖν], crezând [ei] în Domnul Iisus Hristos, dar eu ce puternic eram să Îl opresc pe Dumnezeu?” [F. Ap. 11, 15-17, BYZ].

Iar când Biserica a auzit mărturia Sfântului Petros despre primirea slavei Duhului de către păgânii care crezuseră în Dumnezeu, ei Îl slăveau pe Dumnezeu cu bucurie multă și atunci au conchis: „Așadar [Ἄρα γε], Dumnezeu [ὁ Θεὸς] și neamurilor le-a dat pocăința întru viață [καὶ τοῖς ἔθνεσιν ἔδωκεν τὴν μετάνοιαν εἰς ζωήν]” [F. Ap. 11, 18, BYZ]. Căci cine se pocăiește, acela trăiește duhovnicește. Dar pentru ca să trăiești duhovnicește, trebuie să trăiești în slava Duhului, în slava comună Treimii, care se revarsă în noi de la Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt și prin care slavă, Dumnezeu locuiește în noi și este cu noi.

Pentru că de aceea viața noastră creștină este viață duhovnicească, e viață sfântă: pentru că e împreuna-petrecere a noastră cu Dumnezeu, în noi înșine, prin slava Lui. E viața noastră cu Dumnezeu, în care suntem învățați cele ale Sale. Căci de la Botez, de la Botezul nostru sacramental din pruncie, coboară în noi slava lui Dumnezeu și ne face pe noi locașuri vii ale Sale. Și întru slava lui Dumnezeu, noi suntem luminați și povățuiți continuu ca să înțelegem teologia Bisericii, cum să ne mântuim și cum să Îi slujim lui Dumnezeu și oamenilor. Pentru că suntem responsabili de mântuirea tuturor și nu numai de mântuirea noastră.

…O, Cincizecimea cea sfântă, ziua cea mare a Bisericii! Ziua care ne vorbește cu putere despre Dumnezeul nostru treimic. Căci Duhul Sfânt, Mângâietorul sufletelor și al trupurilor noastre, Cel care ne sfințește pe noi în întregime și ne face cu totul duhovnicești, este Cel de-o-ființă [ὁμοούσιος] și de-un-tron [ὁμόθρονος] cu Tatăl și cu Fiul[5].

Pentru că noi Îl lăudăm pe „Tatăl Cel-fără-de-început [τὸν ἄναρχον Πατέρα] și pe Fiul Cel-împreună-fără-de-început [καὶ τὸν συνάναρχον Υἱόν] și pe Atotsfântul Duh Cel-împreună-veșnic [καὶ τὸ συναΐδιον καὶ πανάγιον Πνεῦμα]”[6] cu Tatăl și cu Duhul, pentru că credem în Dumnezeul nostru treimic, în Dumnezeul mântuirii noastre. Căci Treimea cea deoființă [Τριάδα ὁμοούσιον][7] este Dumnezeul mântuirii noastre, așa cum ne-a descoperit nouă Fiul Cel întrupat.

Pentru că Iisus Hristos, Domnul nostru, a spus despre Sine că e Fiul Tatălui [In. 5, 17; 19-23, 26; 8, 18-19, 54] și că El a fost trimis de Tatăl în lume [In. 5, 24, 37-38; 8, 16, 18; 9, 4], iar Tatăl a confirmat faptul că Iisus este Fiul Lui cel iubit [Mt. 3, 17; 17, 5]. Și tot Fiul ne-a vorbit și despre Duhul Sfânt și ne-a spus că El purcede din Tatăl [In. 15, 26] și că e Mângâietorul nostru [In. 14, 26; 15, 26] și că El ne va călăuzi întru tot adevărul [In. 16, 13]. Iar revelația Fiului despre Dumnezeul nostru treimic a fost consemnată pentru noi de către Sfinții Apostoli.

Tocmai de aceea, fundamentându-se pe revelația Fiului despre Dumnezeul treimic, Crezul Bisericii, pe care l-am comentat de curând[8], ne vorbește în mod apostolic despre Dumnezeul treimic. Pentru că Crezul Bisericii ne dă mărturia apostolică despre Dumnezeul treimic. Și pentru că mărturia Apostolilor este cea pe care s-a întemeiat Biserica, tocmai de aceea Biserica e apostolică. Și noi rămânem în Biserica de la Cincizecime, în Biserica Apostolilor, dacă mărturisim, dimpreună cu toți Sfinții Bisericii, mărturia sfântă a Tradiției Bisericii. Căci toți Sfinții lui Dumnezeu s-au sfințit aici, în Biserica Lui, și aici trebuie să ne sfințim și noi, pentru ca să moștenim, împreună cu ei, Împărăția lui Dumnezeu.

Pentru că mântuirea noastră înseamnă să ne nevoim continuu la curățirea noastră de patimi, la luminarea și sfințirea noastră, încât să facem să țâșnească din noi strălucirile slavei lui Dumnezeu, cea sălășluită întru noi. Fiindcă Dumnezeu vrea ca slava Lui să strălucească din noi și, prin ființa noastră, tuturor oamenilor, ca, prin noi, El să fie slăvit.

De aceea, iubiții mei, să ne rugăm Dumnezeului nostru treimic ca întru slava Lui să ne bucurăm pururea! Pentru ca El să ne odihnească pe noi întru Împărăția Sa, dimpreună cu toți cei adormiți întru dreapta credință, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

[1] Începută la ora 9.04 minute, în zi de joi, pe 24 mai 2018. Soare, 22 de grade. Am preluat Sfânta Icoană de aici: http://ziarullumina.ro/img/crop/ziarullumina.ro/images//2017/06/06/Pagina-14//Icoana_Cincizecimii_w169_h125_q100.jpg.

[2] Titlul praznicului în Penticostar, cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p49.html. [3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Ibidem.

[8] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2018/05/19/predica-la-duminica-a-7-a-dupa-invierea-domnului-2018/.