Lună: iunie 2018

Iubiții mei[1],

în Biserică, în trupul Său mistic/ tainic, Hristos Dumnezeu Își continuă activitatea Sa mântuitoare, sfințitoare și stăpânitoare prin toate Slujbele Bisericii. Tocmai de aceea întreaga slujire a Bisericii e divino-umană, pentru că El lucrează, prin intermediul ierarhiei Bisericii, la mântuirea și sfințirea tuturor celor credincioși. Iar credincioșii Bisericii, care se curățesc, se luminează și se sfințesc în mod continuu în Biserică, receptează interior în mod profund lucrarea divino-umană a Bisericii, înțelegând de la sine că oamenii, prin care lucrează Dumnezeu, au neputințele lor, ca și ei, dar că Cel care lucrează mântuirea în noi toți e atotputernic și atotmilostiv și că El Se coboară la noi tot timpul, ca să ne urce la Sine.

Dar ca să te apropii de Dumnezeu, trebuie să te faci creștin. Și ca să devii creștin, ca să devii om credincios, trebuie să te desparți de demoni. Iar ca să te desparți de demoni, trebuie să fii exorcizat de către ierarhia Bisericii înainte de Botez.

…Cei doi demonizați din Evanghelia de azi, cei din ținutul Gherghesinilor [τῶν Γεργεσηνῶν], trăiau în morminte și erau foarte tari/ violenți/ periculoși [χαλεποὶ λίαν] [Mt. 8, 28, BYZ]. Ei făceau rău oamenilor, pentru că erau întăriți de demoni să facă rele. Tocmai de aceea, „nu putea cineva să treacă prin calea aceea [μὴ ἰσχύειν τινὰ παρελθεῖν διὰ τῆς ὁδοῦ ἐκείνης]” [Ibidem].

Dar și azi există oameni demonizați! Care se manifestă ca și în vechime: țipă, sunt violenți, au multă putere fizică, vorbesc hulitor, dar se înfricoșează în apropierea Celor Sfinte și ne spun ce simt demonii atunci.

Însă Taina Sfântului Botez îl consideră pe orice om nebotezat…un om demonizat, chiar dacă acela nu are niciun an de viață sau e matur și chiar dacă se manifestă sau nu ca un om demonizat. Tocmai de aceea, mai înainte de a fi botezat, orice om este exorcizat.

Iar verbul a exorciza [ἐξορκίζειν] e format din ἐξ (ex) [din] + ὅρκος (orcos) [jurământ] și înseamnă ceea ce rezultă din jurarea demonilor. Pentru că în cadrul rugăciunilor de exorcizare noi îi jurăm pe demoni, cu numele lui Dumnezeu, ca să iasă din oameni și ei ies, fiind alungați de acolo de puterea slavei dumnezeiești. Tocmai de aceea, când am tradus rugăciunea de exorcizare[2] a Sfântului Ambrosius al Mediolanului[3], am redat astfel textul: „Iată, te jur pe tine, duh al întregii murdării, al întregii înșelătorii (phantasma), al tuturor atacurilor Satanei, cu puterea numelui lui Hristos, Care după botezul Său în Iordan a fost dus în pustiu și a năruit sălașul în care ședeai tu!”[4].

Prima rugăciune de exorcizare a Botezului conține expresia: „Ὁρκίζω σε κατὰ τοῦ Θεοῦ [Te jur cu Dumnezeu]”[5], dar și expresia: „κατ’ Ἐκείνου…σε ὁρκίζω [te jur cu al Aceluia]”[6], cu numele Lui. Și în a doua rugăciune de exorcizare găsim de două ori sintagma „te jur”[7], unde Episcopul sau Preotul îi cere diavolului să se îndepărteze de la cel nou însemnat cu numele Domnului nostru Iisus Hristos[8]. Pentru că, până acum, diavolul a fost în el, în omul nebotezat.

Tocmai de aceea, Slujitorul care îl botează îi spune diavolului: „Ἔξελθε [Ieși] καὶ ἀναχώρησον ἀπὸ τοῦ σφραγισθέντος [și te îndepărtează de la cel însemnat], νεολέκτου στρατιώτου Χριστοῦ [(de la) nou-alesul ostaș al lui Hristos], τοῦ Θεοῦ ἡμῶν [al Dumnezeului nostru]!”.

Căci fiecare creștin trebuie să fie un ostaș al lui Hristos, adică unul care se luptă cu sine, care se nevoiește pentru viața în Hristos, pentru viața cea duhovnicească a Bisericii. Nu trebuie să fii membru al organizației „Oastea Domnului”[9] ca să fii ostaș al lui Hristos, pentru că Botezul ne-a făcut pe toți ostași ai Lui. Numai noi trebuie să fim conștienți de chemarea noastră de la Dumnezeu.

…Până la Botez, diavolul a stat ascuns în inima noastră. Și el s-a manifestat în noi ca duh înșelător și rău, care ne-a învățat idolatria și toată lăcomia, minciuna și toată necurăția[10]. Însă, dacă trăim pătimaș, dacă trăim în multe păcate după Botez, demonii se întorc în noi și starea noastră de demonizare e una continuă. Chiar dacă ea nu se manifestă în mod explicit. Căci curățirea noastră de patimi, pe care o trăim în Biserică, înseamnă tocmai dezlipirea interioară de demoni și de influența lor în viața noastră intimă. Iar exorcizarea, în fapt, asta înseamnă: ca demonii să iasă în mod real din noi, din ființa noastră și noi să fim liberi de influența lor nefastă și umpluți de slava lui Dumnezeu.

Căci slava lui Dumnezeu îi scoate pe demoni din noi, pentru ca El, prin slava Lui, să trăiască în noi. Și astfel înțelegem care e scopul vieții duhovnicești: ca Dumnezeu să trăiască în noi tot timpul prin slava Lui. Pentru că, dacă nu trăiește El în noi, atunci demonii sunt în noi. Fiindcă viața omului se trăiește doar în aceste două feluri: cu Dumnezeu sau cu demonii.

De aceea, Botezul înseamnă intrarea noastră în Biserică, intrarea noastră în relația cu Dumnezeu, adică scoaterea noastră din comuniunea cea rea cu demonii, pentru comuniunea sfântă cu Dumnezeu. Și pentru că Dumnezeu ne-a scos din robia demonilor, pe noi, pe fiecare în parte, câți am fost botezați întru moartea și învierea Lui, de aceea El este Mântuitorul și Stăpânul vieții noastre. Căci El ne mântuie mereu de demoni și stăpânește în noi prin slava Lui, întărindu-ne ca să trăim o viață sfântă, împreună cu El.

Demonii ne întăresc ca să facem rele. Ne dau să simțim o superioritate falsă față de ceilalți oameni, ne dau o înțelepciune orgolioasă, plină de perfidie și de răutate, ne pun să experimentăm răul și păcatul sub multe forme, ne împing să îndrăznim împotriva lui Dumnezeu, să încălcăm tabuurile, să ne punem mereu viața în pericol. Căci ei nu țin la noi, nu ne iubesc, nu ne vor binele, ci răul veșnic. Pentru că ei știu pedeapsa lui Dumnezeu pentru ei și, în orgoliul lor nemăsurat, vor ca și alții să le fie părtași la chinuri.

De aceea, lupta demonilor cu oamenii e pentru ca oamenii să nu ajungă Sfinți. Căci oamenii sunt chemați de Dumnezeu la sfințenie. Toată lucrarea lui Dumnezeu cu noi, Biserica Sa, e pentru ca noi să fim Sfinți și să trăim, în mod veșnic, împreună cu El. Și când noi vorbim despre războiul sau despre lupta continuă cu demonii, nu vorbim metaforic! Căci acest război e real și el se petrece în adâncul ființei noastre și în viața noastră de familie și în societate!

Toate ispitele pe care le avem, toate prilejurile de păcătuire cu care suntem înconjurați și cu care suntem momiți tot timpul de demoni vor căderea noastră în păcate multe și grele. Demonii vor să păcătuim, să rămânem în acele păcate toată viața, să deznădăjduim pentru mântuirea noastră și să murim nepocăiți, pătimași, ca oameni căzuți în păcat.

De aici toată ridiculizarea binelui și prezentarea atractivă a răului, pe care, în mod continuu, o fac demonii. Răul e ambalat de ei sub forma unui bine aparent, pe când binele ni-l prezintă ca fiind „vetust” și „rău” pentru noi. Însă lucrurile stau tocmai invers! Ceea ce e bine pentru om a fost un lucru bun tot timpul, pe când ceea ce e rău pentru el a fost un lucru rău tot timpul. Pentru că binele omului nu se demodează în timp. Căci, fără binele lui, omul nu mai e om. Și binele e starea naturală a omului, pentru că așa ne-a creat pe noi Dumnezeu: ca ființe care stăm în slava Lui și trăim după voia Lui, care e binele nostru.

Dar cum noi, oamenii, preferăm să păcătuim în neștire, am ajuns să credem că răul e „o realitate inexorabilă” în noi și în lume, că e o realitate „de care nu putem scăpa nicidecum”, că el este ceva „firesc” în noi. Numai că el e nefirescul nostru, cel care ne face anormali. Răul din noi e tocmai urmările păcatelor noastre.

De aceea, de rău trebuie să te curățești în mod ontologic, în mod fundamental. Și Botezul e această curățire ontologică, ființială de rău. Mai apoi, când păcătuim, Spovedania e o actualizare a Botezului nostru, pentru că în cadrul ei Dumnezeu ne curățește de păcatele pe care le-am spovedit și pentru care ne pocăim.

Tocmai de aceea, cine luptă în el însuși cu păcatul, cine se nevoiește în mod real pentru mântuirea lui, acela se și spovedește și împărtășește des, postește, se roagă, e milostiv, se înfrânează de la păcate, e mulțumitor pentru toate lui Dumnezeu, se încrede în El, are încredere în oameni, dorește binele și mântuirea oamenilor.

Pentru că mântuirea are conținut ontologic. Mântuirea se realizează în om și nu în afara lui! Dumnezeu conlucrează cu noi la curățirea, luminarea și sfințirea noastră în mod continuu. Pentru că mântuirea e o sfințire reală a omului, o transfigurare duhovnicească a lui, iar Sfintele Moaște pe care omul credincios le lasă în urma sa, adică trupul său transfigurat, e dovada palpabilă a faptului că mântuirea este ontologică. Că mântuirea înseamnă sfințirea sufletului și a trupului nostru, adică a noastră în integralitate.

Dar sfințirea noastră înseamnă prezența Lui energetică/ lucrătoare în noi. În greacă, ἐνέργεια [energhia]  înseamnă lucrare[11]. Tocmai de aceea Sfântul Pavlos, la Efes. 3, 7, ne spune că el s-a făcut slujitor al lui Dumnezeu „după darul harului lui Dumnezeu [κατὰ τὴν δωρεὰν τῆς χάριτος τοῦ Θεοῦ], dat mie după lucrarea puterii Sale [τὴν δοθεῖσάν μοι κατὰ τὴν ἐνέργειαν τῆς δυνάμεως Αὐτοῦ]” [cf. BYZ]. Iar la Col. 1, 29, el ne spune: „întru care mă și ostenesc [εἰς ὃ καὶ κοπιῶ], luptându-mă după lucrarea Lui [ἀγωνιζόμενος κατὰ τὴν ἐνέργειαν Αὐτοῦ], cea care se lucrează în mine în[tru] putere [τὴν ἐνεργουμένην ἐν ἐμοὶ ἐν δυνάμει]” [cf. BYZ].

Și care e lucrarea Lui, care se lucrează în noi întru puterea Sa cea dumnezeiască? E lucrarea sfințeniei! Pentru că ne luptăm duhovnicește cu păcatul, ne luptăm după lucrarea Lui și conlucrând cu lucrarea Lui în noi. Fiindcă numai astfel ne mântuim și ne sfințim noi, cei păcătoși: prin conlucrarea cu El la sfințirea noastră.

Căci tot ceea ce nu se face cu Dumnezeu e păcat, iar tot ceea ce se face împreună cu El e binele nostru, e curăția, e sfințirea noastră.

De aceea, iubiții mei, în prima duminică a lui iulie, Biserica ne învață că păcatul nu e „o glumă”, ci marea și singura noastră problemă! O problemă de viață și de moarte, pentru că păcatele noastre nepocăite și nemărturisite ne aruncă în Iad. Iar cine se teme de moartea neprevăzută și de Iad, acela trebuie să se curățească continuu de păcatele sale. Trebuie să se spele continuu de necurăția lor. Trebuie să vină la Duhovnic și să își spună păcatele sale înaintea Domnului, pentru ca El, prin Duhovnic, să îi ierte lui toate păcatele spovedite cu pocăință.

Iar dacă Botezul i-a scos pe demoni din noi, la fel face și Spovedania: ne eliberează de demoni! Răsuflăm ușurați! Și la fel ne simțim ușurați interior și după rugăciunile de exorcizare: pentru că simțim cum demonii se dezlipesc de sufletul nostru.

Iar rugăciunile de exorcizare sunt pline de teologie dumnezeiască, dar ne aduc totodată o mare ușurare, pentru că demonii se dezlipesc de noi și pleacă. O eliberare dulce, bucuroasă, plină de har. Căci pleacă demonii și vine Dumnezeu! Vine ca să locuiască în noi și să fie cu noi pururea.

Și dacă vrem să fim biserici sfinte ale lui Dumnezeu, dacă vrem să fim ostași duhovnicești ai Lui, dacă vrem să fim biruitori în lupta cea duhovnicească, atunci nu putem fără El. Fără prezența Lui energetică în noi, adică fără lucrarea slavei Sale în noi.

Vă doresc numai bine, mult spor în noua lună care începe azi și pe aceasta să o trăim ca pe o pregătire bucuroasă pentru Postul Născătoarei de Dumnezeu! Amin.

---

[1] Începută la ora 8.00, în ziua de 28 iunie 2018, zi de joi. Cer înnorat, 19 grade.

[2] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2009/05/10/rugaciunea-de-exorcizare-a-sfantului-ambrozie-al-milanului/.

[3] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Ambrose.

[4] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2009/05/10/rugaciunea-de-exorcizare-a-sfantului-ambrozie-al-milanului/.

[5] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html. Fragment care a fost tradus în română sub forma: „Juru-te cu numele lui Dumnezeu”, cf. Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 24.

[6] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html/ Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 24.

[7] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html.

[8] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html/ Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 25.

[9] A se vedea: http://oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului.

[10] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html/ Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 27.

[11] Cf. Friberg Greek Lexicon, 9.581, în BW 10.

Iubiții mei[1],

Sfântul Apostol Petros [Πέτρος][2] s-a născut în Bitsaida[3] [Βηθσαϊδά][4], în Galilea[5], o localitate care în limba ebraică [בית צידה/ Bet Țaidah][6] înseamnă casa de pescărie[7]. Și asta în mod profetic! Pentru că de aici a ieșit Pescarul lui Hristos, Sfântul Apostol Petros, cel pe care Domnul l-a făcut pescar de oameni, dimpreună cu ceilalți Sfinți Apostoli ai Săi [cf. Mt. 4, 19 și Mc. 1, 17]. Pentru că a fi Apostol [Ἀπόστολος] al lui Hristos înseamnă a fi trimisul Lui în lume[8], pentru ca să aduci lumea în Biserică. Căci toată lumea trebuie să devină creștină, toată lumea trebuie să devină parte a trupului mistic al lui Hristos, a Bisericii Sale, pentru ca să fie o turmă [μία ποίμνη] și un Păstor [εἷς Ποιμήν] [In. 10, 16, BYZ].

Pentru că Păstorul turmei celei raționale, Păstorul Bisericii, e Creatorul și Mântuitorul nostru și El dorește ca noi să trăim veșnic împreună cu El, întru Împărăția Sa, împreună cu toți Îngerii și Sfinții Lui. Și de aceea ne adună pe toți la un loc, pentru ca să ne învețe de pe acum viața în comuniune și în sfințenie.

În lista Sfântului Matteos, Apostolul nostru figurează ca primul din cei 12, sub forma: Simon, cel numit Petros [Σίμων ὁ λεγόμενος Πέτρος] [Mt. 10, 2, BYZ]. La fel ne spune și Sfântul Marcos, în Mc. 3, 16. În In. 1, 42, Domnul îi schimbă numele din Simon, fiul lui Ionas în Chifas [Κηφᾶς], care se traduce Petros [In. 1, 42, BYZ] în greacă, adică Piatră. Pentru că în ebraică Kefa [כֵּיפָא] înseamnă Piatră[9].

Și cine se zidește pe piatra Apostolilor, adică pe credința lor, își zidește viața pe temelie apostolică. Pentru că Biserica Cincizecimii, Biserica Ortodoxă, e Biserica cea una [μίαν], sfântă [ἁγίαν], catolică [καθολικὴν] și apostolică  [ἀποστολικὴν][10] și ea a avut o continuitate neîntreruptă până azi. Și va avea, cu harul lui Dumnezeu, o continuitate neîntreruptă în toată istoria mântuirii noastre, până când istoria va intra în veșnicie și se va înveșnici. Căci nimeni nu poate să strice trupul mistic al lui Hristos, adică legătura Lui de intimitate negrăită cu toți cei credincioși Lui.

Sfântul Petros a fost căsătorit, iar fiica lui Petronila [Πετρονίλα][11]/ Petronilla[12] este Sfânta Mucenică Petronila, care a fost martirizată la Roma și e pomenită pe 31 mai[13].

Cum arăta Sfântul Petros? Nu era nici mare, nici mic, ci potrivit de statură, cu gâtul drept, fața palidă și cu o nuanță albicioasă, ochii negri și plini de viață, cu pupilele ochilor însângerate, cu sprâncenele rupte, cu nas prelung, plat și strâns pe lături, cu păr dens și creț, cu minte nevicleană, care nu disprețuia legea Sfântului Moisis, fiind avid de învățătură, bătăios din fire și un galilean după fire și obiceiuri[14].

Și, pentru ca să nu treacă mult timp până am să vă vorbesc și despre cum arăta Sfântul Apostol Pavlos, vă spun acum. Pentru ca să avem chipul amândurora unul lângă altul. Sfântul Pavlos era de statură mijlocie, adus de spate, nasul îndoit și mai lung, alb la culoare, cu ochii plini de viață, având sprâncenele lăsate, păr rar, barba mai densă și atârnând în jos, fața frumoasă și cuviincioasă, fiind tăios și vehement din fire, cu minte foarte clară și înclinat spre cele grele și înalte[15].

Iar dacă Sfântul Petros era din Bitsaida Galileii, Șaul [שָׁאוּל][16]l – numele său fiind transliterat în greacă sub forma Savlos [Σαῦλος][17] –, era fariseu din neamul lui Veniamin, având și cetățenie romană[18]. Și el s-a născut în afara granițelor lui Israil, și anume în Tarsus, care a fost capitala provinciei Cilicia în timpul Imperiului Roman[19].

Și din prigonitor al Bisericii [F. Ap.  8, 1-3; 9, 1; I Cor. 15, 9], Savlos devine Apostolul Domnului, fiind convertit la dreapta credință prin vederea extatică pe care a avut-o pe drumul spre Damascos și pe care Sfântul Lucas a descris-o la F. Ap. 9, 3-6. Pentru că Domnul rânduise pentru el să fie „vas ales [σκεῦος ἐκλογῆς]” al Lui, „[ca] să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a împăraților și a fiilor lui Israil [τοῦ βαστάσαι τὸ ὄνομά Μου ἐνώπιον ἐθνῶν καὶ βασιλέων, υἱῶν τε Ἰσραήλ]” [F. Ap. 9, 15, BYZ].

Sfântul Ananias îl vindecă de orbire pe Savlos [F. Ap. 9, 17] și îl botează [F. Ap. 9, 18]. Și după ce a stat câteva zile [ἡμέρας τινάς] cu Ucenicii în Damascos [F. Ap. 9, 19, BYZ], Savlos, Apostolul Domnului, „numaidecât în sinagogi propovăduia pe Hristos [εὐθέως ἐν ταῖς συναγωγαῖς ἐκήρυσσεν τὸν Χριστόν], că Acesta este Fiul lui Dumnezeu [ὅτι Οὗτός ἐστιν ὁ Υἱὸς τοῦ Θεοῦ]” [F. Ap. 9, 20, BYZ].

Pentru că cel care este încredințat de voia lui Dumnezeu cu el nu vrea să piardă deloc timpul, fiindcă socotește orice zi pierdută, dacă nu împlinește voia Lui cu el. Și acesta face ceea ce trebuie! Pentru că fiecare dintre noi trebuie să ne împlinim cu multă râvnă chemarea noastră de la Dumnezeu.

Până în F. Ap. 13, 9, Sfântul Apostol Pavlos a fost numit Savlos. De aici încolo el va fi numit Pavlos [Παῦλος][F. Ap. 13, 9, BYZ], fără ca să ni se dea vreo explicație. Însă, dacă Șaul înseamnă Cerut [de la Dumnezeu] în rugăciune sau Luat cu împrumut [de la Dumnezeu][20], Pavlos e o transliterare a latinescului Paulus sau Paullus și înseamnă Cel mic sau Cel smerit[21]. Care exprimă pocăința sa cea mare pentru viața pe care a dus-o înainte de convertire. Așa după cum Sfântul Petros, de câte ori auzea cântatul cocoșului, își amintea de lepădarea lui întreită de Domnul, și ochii i se umpleau de lacrimi[22].

Pentru că vedeniile și darurile dumnezeiești primite de cei doi Sfinți Apostoli au sporit în mod dumnezeiește pocăința lor, pocăință care este un exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi. Căci niciodată nu trebuie să uităm căderile noastre cele cumplite, marile noastre fărădelegi săvârșite înaintea Lui, oricât de mult ne-ar ierta Dumnezeu pentru ele. Fiindcă păcatele sunt ale noastre, sunt nerecunoștința noastră, pe când mila Lui nemărginită față de noi e darul Său, de care nu suntem vrednici.

Sfântul Petros a fost adus de Sfântul Andreas, fratele său, la Domnul, și i-a confirmat faptul că El este Mesias [Μεσίας], adică Hristos [Χριστός] [In. 1, 40-41]. Lucru pe care Petros îl mărturisește mai apoi înaintea Domnului și Îi spune: „Tu ești Hristos [Σὺ εἶ ὁ Χριστός]” [Mc. 8, 29, BYZ].  Însă convertirea lui Petros ne-o descrie Sfântul Lucas, în Lc. 5, 8-11. Unde el, înțelegând că Iisus este Domnul, este Făcătorul tuturor lucrurilor, cât și ai peștilor pe care i-a prins în mod minunat, „a căzut [la] genunchii lui Iisus, zicând: „Ieși de la mine [Ἔξελθε ἀπ᾽ ἐμοῦ], că om păcătos sunt [ὅτι ἀνὴρ ἁμαρτωλός εἰμι], Doamne [Κύριε]!” [Lc. 5, 8, BYZ].

Însă Domnul îl cheamă la apostolat pe Petros [Lc. 5, 10], pe cel care și-a recunoscut păcătoșenia! Și astfel Petros, Iacovos și Ioannis, care pescuiau împreună [Ibidem], „aducând corăbiile la pământ, lăsând toate, I-au urmat Lui” [Lc. 5, 10, BYZ]. Pentru că s-au încredințat cu toții că El este Domnul întregii creații.

Cei 3 Apostoli sunt martorii transfigurării Sale de pe Tabor [Lc. 9, 28-29], când Domnul le arată slava dumnezeirii Sale. Iar înaintea Patimilor Sale, Domnul îi profețește lui Petros căderea și întoarcerea sa la credință în Lc. 22, 31-32, atunci când îi spune: „Simon, Simon, iată, Satanas v-a cerut pe voi [Σίμων, Σίμων, ἰδού, ὁ Σατανᾶς ἐξῃτήσατο ὑμᾶς], să vă cearnă ca pe grâu [τοῦ σινιάσαι ὡς τὸν σῖτον]! Dar Eu m-am rugat pentru tine [Ἐγὼ δὲ ἐδεήθην περὶ σοῦ], ca să nu cadă credința ta [ἵνα μὴ ἐκλίπῃ ἡ πίστις σου]! Iar tu, cândva, întocându-te [καὶ σύ ποτε ἐπιστρέψας], întărește pe frații tăi [στήριξον τοὺς ἀδελφούς σου]!” [Lc. 22, 31-32, BYZ], adică pe cei împreună cu tine Apostoli.

Și acest cândva a fost imediat după învierea Lui! Când Domnul, în mod întreit, l-a repus în apostolatul său pe Petros și i-a încredințat păstoria duhovnicească în Biserică [In. 21, 15-19].

Iar la 50 de zile după învierea Domnului, în ziua Cincizecimii, când Sfântul Petros se umple de Duhul Sfânt [F. Ap. 2, 4], adică de slava Dumnezeului nostru treimic, el rostește prima predică convertitoare a Bisericii [F. Ap. 2, 14-36; 38-40], prin care s-au botezat ca la 3.000 de oameni [F. Ap. 2, 41].

Însă primii membri ai Bisericii, deși pe fiecare zi stăruiau împreună în templu, ei frângeau pâinea în casă, adică slujeau Dumnezeiasca Liturghie în casa sfințită pentru slujirea lui Dumnezeu și nu în templu, împărtășindu-se de hrană întru bucurie și cu simplitatea inimii, lăudând pe Dumnezeu și având har la tot poporul [F. Ap. 2, 47-48, BYZ]. De aceea, „Domnul adăuga zilnic Bisericii [Κύριος προσετίθει καθ᾽ ἡμέραν τῇ Ἐκκλησίᾳ] pe cei care se mântuie [τοὺς σῳζομένους]” [F. Ap. 2, 47, BYZ].

Căci mântuirea e un proces sinergic continuu, este împreuna noastră lucrare continuă cu Dumnezeu la sfințirea vieții noastre. Și niciodată nu putem spune că suntem atât de „mântuiți” sau că suntem atât de „Sfinți” încât să nu ne mai trebuie relația cu Dumnezeu, pentru că mântuirea și sfințenia sunt tocmai creșterea noastră continuă în relația cu Dumnezeu.

O parte dintre faptele, minunile și vedeniile Sfântului Petros sunt cuprinse în F. Ap. 3-5; 9, 32-43; 10, 9-48; 11, 1-18; 12, 3-17. La fel sunt descrise și cele ale Sfântului Pavlos [F. Ap. 9, 1-31; 11, 25-26; 12, 25; 13, 2-52; 14-28], cele despre el având cea mai mare întindere în cartea Sfinților Apostoli. Iar celelalte au fost cuprinse în Viețile lor, publicate în Acta Sanctorum [Faptele Sfinților], vol. 27.

Ambii sunt martirizați în timpul persecuției lui Neronos [Νέρωνος][23], în ziua de 29 iunie[24]. Sfântul Petros avea în jurul vârstei de 80 de ani[25] când a fost martirizat, pe când Sfântul Ioannis Hrisostomos a afirmat faptul că Sfântul Pavlos a fost martirizat pe când avea 68 de ani [sexaginta octo][26]. Iar Sfântul Pavlos s-a convertit la dreapta credință pe când avea 35 de ani [quinque et triginta] și peste alți 33 de ani [tres et triginta] a fost martirizat[27]. Dar câte lucruri minunate, Dumnezeul meu, a făcut Sfântul Pavlos în cei 33 de ani ai slujirii sale, cu harul și cu întărirea Ta cea prea mare!

Prima călătorie apostolică [ἀποστολικὴ περιοδεία] a Sfântului Pavlos s-a petrecut între 44-45 sau 47-48 d. Hr. A doua între 48-52 sau 48/49-51/52 d. Hr.  A treia între 52-57 d. Hr., pe când a 4-a între 62-65 sau 61-64 d. Hr.[28].

Și Sfântul Pavlos, cel care a învățat teologie rabinică cu Sfântul Gamaliil [Γαμαλιὴλ][29] la Ierusalim, și care, mai apoi, a fost învățat de Dumnezeu, în mod extatic, teologia Sa cea dumnezeiască și a învățat și din propovăduirea Sfinților Lui Apostoli, a propovăduit în Damascos [F. Ap. 9, 19-22, 27], în Ierusalim [F. Ap. 10, 28], în Chesaria, în Tarsos, la el acasă [F. Ap. 9, 30], în Antiohia a propovăduit un an întreg și acolo Ucenicii au fost numiți pentru prima oară creștini [χριστιανούς] [F. Ap. 11, 26, BYZ], în Salamis [F. Ap. 13, 5], în Pafos [F. Ap. 13, 6], în Pergi Pamfiliei [F. Ap. 13, 13], în Antiohia Pisidiei [F. Ap. 13, 14], în Iconion [F. Ap. 14, 1], în Listra și Derbi și în împrejurimile lor din Licaonia [F. Ap. 14, 6], în Finichi și Samaria [F. Ap. 15, 3], în Siria și Cilicia [F. Ap. 15, 41], în Frigia și Galaticos [F. Ap. 16, 6], la Filippi în Macedonia [F. Ap. 16, 12], în Tessalonichi [F. Ap. 17, 1], în Beria [F. Ap. 17, 10], în Atine [F. Ap. 17, 15], în Corintos [F. Ap. 18, 1], unde a stat și a propovăduit un an și 6 luni [F. Ap. 18, 11], în Efesos [F. Ap. 18, 19], în Troas [F. Ap. 20, 6], unde a stat 7 zile [Ibidem], în Militos [F. Ap. 20, 17], în Tiros 7 zile [F. Ap. 21, 3-4], în Ptolemais o zi [F. Ap. 21, 7], în Meliti [F. Ap. 28, 1], în Romi [F. Ap. 28, 16], unde a propovăduit 2 ani de zile [F. Ap. 28, 30]. La acestea se adaugă Ispania și Nicopoli și poate a propovăduit și în Bisericile din Colosse, Ierapolis și Laodichia[30].

Dacă Sfântul Pavlos a început să propovăduiască în Damascos, în orașul în care el s-a botezat, Sfântul Petros a început să propovăduiască la Ierusalim, în ziua Cincizecimii, în ziua de naștere a Bisericii [F. Ap. 2]. Apoi tot la Ierusalim a făcut și primele sale minuni [F. Ap. 3; 5, 15-16], încât îi scoteau în stradă pe cei bolnavi, punându-i pe paturi și pe saltele, „ca, venind Petros, măcar umbra [lui] să-l umbrească pe vreunul [dintre] ei” [F. Ap. 5, 15] și astfel să se vindece. Sfântul Petros a propovăduit și în Lidda [F. Ap. 9, 32], în Ioppi [F. Ap. 9, 38], în Chesaria [F. Ap. 10, 24], în Pontos, Galatia, Cappadocia, Asia, Bitinia, Corintos, Romi[31].

Iar Sfântul Petros a fost răstignit pe Cruce, la cererea lui cu capul în jos[32], pe când Sfântului Pavlos i s-a tăiat capul cu sabia[33]. Și a curs sânge și lapte din trupul Sfântului Pavlos, când el a fost martirizat[34].

Sarcofagul de marmură al Sfântului Pavlos a fost descoperit în 2002 în basilica romano-catolică San Paolo fuori le Mura din Roma[35]. Unde găsim sarcofagul, inscripția lui și lanțul Sfântului Pavlos cu care el a fost legat[36]. Aici[37] și aici[38] avem două file video care ne prezintă mormântul Sfântului Pavlos.  Acesta e lanțul SfântuluiPavlos[39]:

Inscripția[40] de la mormântul său e aceasta:

Iar sarcofagul său are 2, 55 metri lungime, 1, 25 metri lățime și 0, 97 metri înălțime[41].

În noiembrie 2013, Papa Franciscus a prezentat pentru prima oară Sfintele Moaște ale Sfântului Apostol Petros[42].

Care arată astfel[43]:

Mormântul Sfântului Petros, aflat dedesubtul basilicii papale de la Vatican, arată astfel[44]:

Iar Sfintele lor Moaște se află la Roma, pentru că aici au fost amândoi martirizați[45]. Și ei se roagă, fără niciun dubiu, pentru întreaga lume, ca toți să intre în Biserica lui Dumnezeu prin Botez și să își sfințească viața. Pentru că viața Bisericii e viața sfințeniei și noi, cu toții, suntem chemați la o viață sfântă și binecuvântată, pentru ca să moștenim Împărăția lui Dumnezeu.

De aceea, iubiții mei, prin postul și rugăciunea noastră, după puterile noastre slabe, ne-am apropiat și noi de Sfinții Apostoli ai lui Dumnezeu și le-am cerut să fie apărătorii și ajutătorii noștri în toate zilele vieții noastre. Le-am cerut să ne învețe și pe noi teologia lor. Le-am cerut să ne lumineze cuvintele lor cele dumnezeiești și, deopotrivă, să ne facă să ne vedem patimile și căderile noastre catastrofale.

Pentru că Sfinții lui Dumnezeu prin acestea două ne fac cel mai mare bine: când ne luminează să înțelegem teologia Bisericii și, totodată, să ne cunoaștem pe noi înșine. Căci teologia e cea care ne vindecă de patimi, dar, mai întâi de toate, trebuie să ne recunoaștem patimile noastre, să ne pocăim pentru ele, să ne mărturisim cu durere căderile noastre, pentru ca să ne îndreptăm duhovnicește.

Pentru că adesea cădem, dar ridicarea noastră din păcate e darul lui Dumnezeu. Adesea ne murdărim, dar spălarea noastră duhovnicească e darul Lui. Și pe ea o trăim în mod real și foarte bucuros ori de câte ori ne mărturisim păcatele noastre și primim iertarea de la Dumnezeu în mod sacramental.

Pentru că iertarea Lui ne eliberează. Iertarea Lui ne îmbracă în veșmântul slavei Sale celei dumnezeiești. Iertarea Lui e începutul bun al pocăinței noastre. Pentru că trebuie să ne zidim mereu duhovnicește pe temelia slavei lui Dumnezeu și pe adevărul teologiei Bisericii.

Fără teologia Bisericii trăită existențial și fără slava lui Dumnezeu primită sacramental și simțită adânc duhovnicește în noi, nu putem să trăim ierta- rea lui Dumnezeu. Căci iertarea Lui e duhovnicească, e intimă, e adâncă, e trăită în relația de mare intimitate cu El.

Iar Sfinții sunt călăuzitorii noștri pe calea teologiei și a evlaviei celei duhovnicești. Pentru că trebuie să știm în cine credem și cum trebuie să I ne închinăm Lui. Credința e teologia Bisericii, iar închinarea este evlavia ei. Căci mai întâi trebuie să aflăm cele despre Dumnezeul nostru și despre Sfinții și Îngerii Lui, apoi ne închinăm cu adevărat Lui și îi cinstim pe Sfinții și Îngerii Lui, pe care îi avem ca ajutătorii noștri pe calea mântuirii.

Fiindcă nu putem despărți credința de închinare, teologia de cultul Bisericii, slujirea lui Dumnezeu de slujirea oamenilor. Ci, deopotrivă, trebuie să credem ce crede Biserica și să I ne închinăm Lui ca Biserica și să Îi slujim Lui așa cum Îi slujește Biserica de oriunde și de oricând. Dar ca să știm ce crede Biserica trebuie să citim Tradiția Bisericii, iar ca să știm cum se închină Biserica trebuie să participăm la Slujbele Bisericii cu inimă plină de pocăință. Pentru că atunci când ne rugăm cu pocăință și ascultăm cu smerenie și cu încredere teologia Bisericii, Dumnezeu ne sporește enorm de mult râvna, înțelegerea și iubirea noastră pentru El și pentru oameni și pentru întreaga Lui creație. Căci El vede că noi Îl căutăm cu adevărat pe El și căutăm să ne vedem pe noi înșine și să iubim și să apreciem cele ale aproapelui nostru.

De aceea, iubiții mei, orice facem cu credință și din credință e bineplăcut lui Dumnezeu și ne aduce multă sporire duhovnicească! Dar tot ceea ce facem cu inimă îndoită e cu păcat. Căci îndoiala este necredință.

Să fim credincioși lui Dumnezeu! Să ascultăm de El și de Sfinții Lui, care ne învață să Îl iubim pe El cu adevărat! Să trăim frumos înaintea lui Dumnezeu, nelăsând conștiința să ne mustre pentru nimic! Căci atunci când facem voia Lui, ea cuprinde și întreaga umanitate. Pentru că ne rugăm și pentru oameni, pentru toți oamenii, căci toți au nevoie de mântuirea lui Dumnezeu.

Să ne fie milă de toți oamenii, de durerile și de neștiințele lor, de sărăcia și amărăciunile lor! Dar să ne și bucurăm pentru toți oamenii, pentru tot binele din viața lor, care e de la Dumnezeu!

Să nu vim invidioși și răi, disprețuitori și răzbunători, căci acestea toate nu au de-a face cu viața creștină, ci să fim buni și milostivi, răbdători și înțelegători cu oamenii, cu neputințele lor, cu nevoile lor!

Sfinții Apostoli au cutreierat lumea pentru binele nostru. Ei au lățit Biserica pentru ca să ne cuprindă pe toți. Să aducem și noi mărturia noastră bună, credincioasă în lume! Căci aceasta e lumină pentru binele tuturor, e îndemn la viață cuvioasă pentru toți, e nădejde de mântuire pentru toți.

La mulți ani celor care purtați numele Sfinților Apostoli! Multă întărire tuturor! Iar astăzi e doar dezlegare la pește[46]. Pentru că mâine se sfârșește postul Sfinților Apostoli. Numai bine tuturor! Amin.

---

[1] Începută la ora 15. 17, în ziua de 25 iunie 2018, zi de luni. Zi cu soare, 26 de grade.

[2] Grafia cuvântului este de la Mt. 10, 2, BYZ.

[3] Acta Sanctorum, vol. 27, p. 3*.

[4] Grafia cuvântului e de la Lc. 9, 10, BYZ.

[5] Cf. https://biblewalks.com/Sites/bethsaida.html.

[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Bethsaida. [7] Ibidem.

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Apostle.

[9] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Peter.

[10] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Simbolul_niceeano-constantinopolitan.

[11] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3478/sxsaintinfo.aspx.

[12] Acta Sanctorum, vol. 27, p. 3*.

[13] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Petronilla și http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3478/sxsaintinfo.aspx.

[14] Acta Sanctorum, vol. 27, p. 3*.

[15] Idem, p. 16*.  Sfânta Icoană a Sfântului Petros e de aici: http://bizweb.synaxarion.gr/data/specials/synaxarion/0629_ApostolosPetros.jpg, iar a Sfântului Pavlos e de aici: http://bizweb.synaxarion.gr/data/specials/synaxarion/0629_ApostolosPavlos.jpg.

[16] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Paul_the_Apostle.

[17] Grafia numelui am preluat-o de la F. Ap. 9, 8, BYZ.

[18] Acta Sanctorum, vol. 27, p. 15*, cf. Filip. 3, 5: „ἐκ γένους Ἰσραήλ, φυλῆς Βενιαμίν, Ἑβραῖος ἐξ Ἑβραίων, κατὰ νόμον Φαρισαῖος” [ed. BYZ].

[19] Acta Sanctorum, vol. 27, p. 16* și https://en.wikipedia.org/wiki/Tarsus,_Mersin. Sfântul Pavlos și-a mărturisit locul de naștere în F. Ap. 21, 39: „Ἐγὼ ἄνθρωπος μέν εἰμι Ἰουδαῖος, Ταρσεὺς τῆς Κιλικίας, οὐκ ἀσήμου πόλεως πολίτης” [cf. BYZ]. Numele orașului, în ebraică, este Tarsis [תרשיש], iar în greacă este Tarsos [Ταρσός], cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Tarsus,_Mersin.

[20] Cf.  https://en.wikipedia.org/wiki/Paul_the_Apostle.

[21] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Paul_(given_name).

[22] Acta Sanctorum, vol. 27, p. 5*.

[23] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nero.

[24] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/4018/sxsaintinfo.aspx și http://www.synaxarion.gr/gr/sid/4017/sxsaintinfo.aspx.

[25] Acta Sanctorum, vol. 27, p. 15*. [26] Idem, p. 30*. [27] Idem, p. 31*.

[28] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/4017/sxsaintinfo.aspx.

[29] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Gamaliel.

[30] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/4017/sxsaintinfo.aspx.

[31] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/4018/sxsaintinfo.aspx.

[32] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Peter#Death și http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-29-sf_ap_petru.html.

[33] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Paul_the_Apostle#Death și http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-29-sf_ap_pavel.html.

[34] Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-29-sf_ap_pavel.html.

[35] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Paul_the_Apostle. A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Basilica_of_Saint_Paul_Outside_the_Walls.

[36] A se vedea: http://www.basilicasanpaolo.org/interno.asp?id=15&lang=eng.

[37] Idem: https://www.youtube.com/watch?v=DKnm5ryMFzw.

[38] Idem: https://www.youtube.com/watch?v=WByvQCBCByg.

[39] O imagine de la minutul 4. 12 din această filă video: https://www.youtube.com/watch?v=WByvQCBCByg.

[40] Am preluat-o de aici: http://www.basilicasanpaolo.org/rcm/foto/15_2.jpg.

[41] Cf. http://www.basilicasanpaolo.org/interno.asp?id=15&lang=eng.

[42] O filă video, editată online pe 25 noiembrie 2013, ni le prezintă: https://www.youtube.com/watch?v=DhnJgAzSHD8.

[43] De la minutul 1, din fila video amintită anterior.

[44] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Peter’s_tomb.

Am preluat imaginea de aici: https://earlychurchhistory.org/wp-content/uploads/2017/11/St.-Peters-Tomb-2-.jpg.

[45] Cf.  https://en.wikipedia.org/wiki/Paul_the_Apostle.

[46] Cf. Calendar creștin-ortodox 2018, tipărit la București, p. 25.