Iluziile literaturii și deziluziile criticii [3]
Bogdan Crețu, Iluziile literaturii și deziluziile criticii. Noi coduri de lectură, între estetic și ideologic, Ed. EuroPress Group, București, 2015, 422 p.
*
Maria Crina Bud[1] i-a făcut o impresie foarte bună la București, p. 176. Pavel Țugui = „un politruc la fel de sinistru ca toți ceilalți”, p. 177. A.E. Baconsky nu doar a „lăudat, deșănțat, regimul, ci a pus umărul, practic, la anihilarea unor „dușmani de clasă””, p. 179. Autorul îl consideră însă pe A.E. Baconsky „printre cei mai buni tălmăcitori de poezie pe care îi avem”, p. 181.
Despre cartea lui Paul Goma cu Mariana Sipoș. De Goma s-au ocupat peste 40 de ofițeri ai Securității, peste 50 de informatori și au fost „lucrate” 20 de persoane din anturajul său, p. 185-186. Lașitatea scriitorilor în comparație cu curajul lui Goma, p. 186. Goma consideră că pe 22 decembrie 1989 România a avut de-a face cu un puci, p. 187, cu o lovitură de stat violentă și nu cu o revoluție.
Goma merită „un respect necondiționat”, p. 189, din partea noastră. Lecția de demnitate a lui Goma „demonstrează că, iată, dacă un singur om a reușit, datorită intransigenței sale, să pună pe jar un sistem atât de bine organizat, de bună seamă că regimul comunist a fost susținut de lașitatea celorlalți. Care, astfel, prin pasivitate, devin automat complici”, p. 189. Textul e din 2006.
Al. Paleologu a fost mason, p. 191, și a colaborat cu Securitatea, p. 193. Racolarea lui are loc în anul 1963, la penitenciarul din Botoșani, p. 194. Numele conspirativ în pușcărie: Marin Oltescu, la eliberare primește altul: Alexandru, p. 195. Și-a recunoscut vina, în mod public, în februarie 1990, p. 196.
„în acele dosare nu se află adevărul, ci adevărul documentat de Securitate, în așa fel încât activitatea ei să pară indispensabilă aparatului politic comunist”, p. 198.
„oportunismul parșiv”, p. 201. Adrian Marino a fost asistentul lui George Călinescu, p. 203. Crețu nu crede că Constantin Noica a „accepta[t] să realizeze, în cărțile sale, temele trasate de Securitate”, p. 206-207. „Noica nu e un profitor al regimului, nici un colaborator cinic. E un naiv, poate. Unul care a crezut că negoțul cu diavolul e posibil. Că utopia culturală pe care o gândise e realizabilă sub comunism. Nimic de genul acesta nu a fost posibil sub comunism”, p. 207.
Breban „și-a creat opera ignorând cu superbie regimul politic; el nu a scris nici în favoarea, nici împotriva comunismului, ci a scris dintr-o improbabilă, dar totuși posibilă mandala a libertății, pe care doar încrederea fără margini în propria vocație a putut să o creeze”, p. 209.
„Într-o lume bolnavă de invidie și de mediocritate cum e lumea noastră literară, un zvon face cât o certitudine”, p. 211.
Despre Breban: „romancierul nu era eligibil [de Securitate]. Primul impediment consta în temperamentul său vulcanic, în predispoziția sa de a fi volubil și de a face public totul”, p. 211.
„Breban nu este un învins, ci un învingător. El a publicat o operă impunătoare într-o perioadă extrem de dificilă. Și a făcut-o fără a recurge la mijloace reprobabile. A avut nebunia de a-și proteja propria libertate de gândire și, mai dificil încă, de acțiune. Și a făcut-o. Stau mărturie marile lui cărți apărute înainte de 1989”, p. 212.
„ambâț indiscutabil”, p. 214; „paregzamplu”, p. 215; „Pe de altă parte, Iorga al Iașilor de azi pare Mitropolitul Daniel. Prezentat, ce e drept, în impresionanta sa activitate ecumenică, pe lângă care cea strict literară lasă de dorit. Cel puțin așa rezultă din fișele dicționarului. Realitatea știm cu toții că e alta”, p. 215.
„autorlâc”, p. 217; „o cronichetă”, p. 218; „Valeriu Cristea are inteligența discreției”, p. 222; G. Călinescu „acceptă compromisul cu bună știință”, p. 233; „Călinescu nu idilizează realitatea, nu o falsifică, nu ascunde sub preș părţile neconvenabile. E deputat comunist, dar nu unul orbit”, p. 233.
„Ce e interesant e că, și atunci când se compromite, Călinescu rămâne Călinescu. Adică un mare scriitor, o mare conștiință critică, un erudit. Trecând la tribună, el nu abandonează biblioteca. Marele său rol tot cel de profesor și de scriitor este”, p. 234.
Ion Negoițescu a debutat la 16 ani, p. 237. Negoițescu este „cinstit, entuziast, necalp. Sunt, toate, trăsături care încheagă acea calitate maîtresse a unui mare critic: conștiința critică”, p. 243.
Nicolae Balotă știa latină, germană, franceză, p. 244; „monstrum eruditionis”, p. 245; „opus humanum”, p. 247; „pedagogie a lecturii”, p. 247; dar și Balotă a colaborat cu Securitatea, p. 248; „Răscumpără opera compromisul moral al unui creator? După părerea mea – nu, dar suntem obligați și să răsturnăm termenii problemei: nici compromisul nu anulează opera”, p. 249.
„Ceea ce admir cel mai mult la Eugen Simion este că el trăiește angajat fără rest în această utopie a literaturii. Nu cunosc un alt scriitor, în afară de Nicolae Breban, care să manifeste un atașament, un devotament egal față de literatura română”, p. 252.
„Literatura…[este un] experiment cu tine însuți”, p. 255. „Puținii scriitori care au ambiția titanică de a crea mari opere devin, din perspectiva comună, cantonată în imediat, niște monștri (nu neapărat „sacri”), care emană energie, putere, care își organizează viața, își plămădesc destinul în așa fel încât marea izbândă, „mântuirea” să fie realizarea acestei opere. Eminescu, Sadoveanu, Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade, Marin Preda, Breban, Nichita Stănescu, în critică Lovinescu, G. Călinescu, Eugen Simion – acestea sunt numele care-mi vin prompt în minte. Or, toți acești mari scriitori au înțeles că o literatură nu se clădește vânând capodopera, ci adăugând, sistematic, carte peste carte”, p. 256.
Bogdan Crețu consideră că „un mare critic …înseamnă: mare cititor + mare scriitor”, p. 257, în același timp.
„pare că freamătă ca un mânz pofticios, nerăbdător, plin de explicabilă curiozitate”, p. 289.
[1] A se vedea: https://www.utcluj.ro/media/astatic/concurs/Bud%20Crina_CV.pdf.