Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica a V-a după Cincizecime [2018]

Iubiții mei[1],

în Biserică, în trupul Său mistic/ tainic, Hristos Dumnezeu Își continuă activitatea Sa mântuitoare, sfințitoare și stăpânitoare prin toate Slujbele Bisericii. Tocmai de aceea întreaga slujire a Bisericii e divino-umană, pentru că El lucrează, prin intermediul ierarhiei Bisericii, la mântuirea și sfințirea tuturor celor credincioși. Iar credincioșii Bisericii, care se curățesc, se luminează și se sfințesc în mod continuu în Biserică, receptează interior în mod profund lucrarea divino-umană a Bisericii, înțelegând de la sine că oamenii, prin care lucrează Dumnezeu, au neputințele lor, ca și ei, dar că Cel care lucrează mântuirea în noi toți e atotputernic și atotmilostiv și că El Se coboară la noi tot timpul, ca să ne urce la Sine.

Dar ca să te apropii de Dumnezeu, trebuie să te faci creștin. Și ca să devii creștin, ca să devii om credincios, trebuie să te desparți de demoni. Iar ca să te desparți de demoni, trebuie să fii exorcizat de către ierarhia Bisericii înainte de Botez.

…Cei doi demonizați din Evanghelia de azi, cei din ținutul Gherghesinilor [τῶν Γεργεσηνῶν], trăiau în morminte și erau foarte tari/ violenți/ periculoși [χαλεποὶ λίαν] [Mt. 8, 28, BYZ]. Ei făceau rău oamenilor, pentru că erau întăriți de demoni să facă rele. Tocmai de aceea, „nu putea cineva să treacă prin calea aceea [μὴ ἰσχύειν τινὰ παρελθεῖν διὰ τῆς ὁδοῦ ἐκείνης]” [Ibidem].

Dar și azi există oameni demonizați! Care se manifestă ca și în vechime: țipă, sunt violenți, au multă putere fizică, vorbesc hulitor, dar se înfricoșează în apropierea Celor Sfinte și ne spun ce simt demonii atunci.

Însă Taina Sfântului Botez îl consideră pe orice om nebotezat…un om demonizat, chiar dacă acela nu are niciun an de viață sau e matur și chiar dacă se manifestă sau nu ca un om demonizat. Tocmai de aceea, mai înainte de a fi botezat, orice om este exorcizat.

Iar verbul a exorciza [ἐξορκίζειν] e format din ἐξ (ex) [din] + ὅρκος (orcos) [jurământ] și înseamnă ceea ce rezultă din jurarea demonilor. Pentru că în cadrul rugăciunilor de exorcizare noi îi jurăm pe demoni, cu numele lui Dumnezeu, ca să iasă din oameni și ei ies, fiind alungați de acolo de puterea slavei dumnezeiești. Tocmai de aceea, când am tradus rugăciunea de exorcizare[2] a Sfântului Ambrosius al Mediolanului[3], am redat astfel textul: „Iată, te jur pe tine, duh al întregii murdării, al întregii înșelătorii (phantasma), al tuturor atacurilor Satanei, cu puterea numelui lui Hristos, Care după botezul Său în Iordan a fost dus în pustiu și a năruit sălașul în care ședeai tu!”[4].

Prima rugăciune de exorcizare a Botezului conține expresia: „Ὁρκίζω σε κατὰ τοῦ Θεοῦ [Te jur cu Dumnezeu]”[5], dar și expresia: „κατ’ Ἐκείνου…σε ὁρκίζω [te jur cu al Aceluia]”[6], cu numele Lui. Și în a doua rugăciune de exorcizare găsim de două ori sintagma „te jur”[7], unde Episcopul sau Preotul îi cere diavolului să se îndepărteze de la cel nou însemnat cu numele Domnului nostru Iisus Hristos[8]. Pentru că, până acum, diavolul a fost în el, în omul nebotezat.

Tocmai de aceea, Slujitorul care îl botează îi spune diavolului: „Ἔξελθε [Ieși] καὶ ἀναχώρησον ἀπὸ τοῦ σφραγισθέντος [și te îndepărtează de la cel însemnat], νεολέκτου στρατιώτου Χριστοῦ [(de la) nou-alesul ostaș al lui Hristos], τοῦ Θεοῦ ἡμῶν [al Dumnezeului nostru]!”.

Căci fiecare creștin trebuie să fie un ostaș al lui Hristos, adică unul care se luptă cu sine, care se nevoiește pentru viața în Hristos, pentru viața cea duhovnicească a Bisericii. Nu trebuie să fii membru al organizației „Oastea Domnului”[9] ca să fii ostaș al lui Hristos, pentru că Botezul ne-a făcut pe toți ostași ai Lui. Numai noi trebuie să fim conștienți de chemarea noastră de la Dumnezeu.

…Până la Botez, diavolul a stat ascuns în inima noastră. Și el s-a manifestat în noi ca duh înșelător și rău, care ne-a învățat idolatria și toată lăcomia, minciuna și toată necurăția[10]. Însă, dacă trăim pătimaș, dacă trăim în multe păcate după Botez, demonii se întorc în noi și starea noastră de demonizare e una continuă. Chiar dacă ea nu se manifestă în mod explicit. Căci curățirea noastră de patimi, pe care o trăim în Biserică, înseamnă tocmai dezlipirea interioară de demoni și de influența lor în viața noastră intimă. Iar exorcizarea, în fapt, asta înseamnă: ca demonii să iasă în mod real din noi, din ființa noastră și noi să fim liberi de influența lor nefastă și umpluți de slava lui Dumnezeu.

Căci slava lui Dumnezeu îi scoate pe demoni din noi, pentru ca El, prin slava Lui, să trăiască în noi. Și astfel înțelegem care e scopul vieții duhovnicești: ca Dumnezeu să trăiască în noi tot timpul prin slava Lui. Pentru că, dacă nu trăiește El în noi, atunci demonii sunt în noi. Fiindcă viața omului se trăiește doar în aceste două feluri: cu Dumnezeu sau cu demonii.

De aceea, Botezul înseamnă intrarea noastră în Biserică, intrarea noastră în relația cu Dumnezeu, adică scoaterea noastră din comuniunea cea rea cu demonii, pentru comuniunea sfântă cu Dumnezeu. Și pentru că Dumnezeu ne-a scos din robia demonilor, pe noi, pe fiecare în parte, câți am fost botezați întru moartea și învierea Lui, de aceea El este Mântuitorul și Stăpânul vieții noastre. Căci El ne mântuie mereu de demoni și stăpânește în noi prin slava Lui, întărindu-ne ca să trăim o viață sfântă, împreună cu El.

Demonii ne întăresc ca să facem rele. Ne dau să simțim o superioritate falsă față de ceilalți oameni, ne dau o înțelepciune orgolioasă, plină de perfidie și de răutate, ne pun să experimentăm răul și păcatul sub multe forme, ne împing să îndrăznim împotriva lui Dumnezeu, să încălcăm tabuurile, să ne punem mereu viața în pericol. Căci ei nu țin la noi, nu ne iubesc, nu ne vor binele, ci răul veșnic. Pentru că ei știu pedeapsa lui Dumnezeu pentru ei și, în orgoliul lor nemăsurat, vor ca și alții să le fie părtași la chinuri.

De aceea, lupta demonilor cu oamenii e pentru ca oamenii să nu ajungă Sfinți. Căci oamenii sunt chemați de Dumnezeu la sfințenie. Toată lucrarea lui Dumnezeu cu noi, Biserica Sa, e pentru ca noi să fim Sfinți și să trăim, în mod veșnic, împreună cu El. Și când noi vorbim despre războiul sau despre lupta continuă cu demonii, nu vorbim metaforic! Căci acest război e real și el se petrece în adâncul ființei noastre și în viața noastră de familie și în societate!

Toate ispitele pe care le avem, toate prilejurile de păcătuire cu care suntem înconjurați și cu care suntem momiți tot timpul de demoni vor căderea noastră în păcate multe și grele. Demonii vor să păcătuim, să rămânem în acele păcate toată viața, să deznădăjduim pentru mântuirea noastră și să murim nepocăiți, pătimași, ca oameni căzuți în păcat.

De aici toată ridiculizarea binelui și prezentarea atractivă a răului, pe care, în mod continuu, o fac demonii. Răul e ambalat de ei sub forma unui bine aparent, pe când binele ni-l prezintă ca fiind „vetust” și „rău” pentru noi. Însă lucrurile stau tocmai invers! Ceea ce e bine pentru om a fost un lucru bun tot timpul, pe când ceea ce e rău pentru el a fost un lucru rău tot timpul. Pentru că binele omului nu se demodează în timp. Căci, fără binele lui, omul nu mai e om. Și binele e starea naturală a omului, pentru că așa ne-a creat pe noi Dumnezeu: ca ființe care stăm în slava Lui și trăim după voia Lui, care e binele nostru.

Dar cum noi, oamenii, preferăm să păcătuim în neștire, am ajuns să credem că răul e „o realitate inexorabilă” în noi și în lume, că e o realitate „de care nu putem scăpa nicidecum”, că el este ceva „firesc” în noi. Numai că el e nefirescul nostru, cel care ne face anormali. Răul din noi e tocmai urmările păcatelor noastre.

De aceea, de rău trebuie să te curățești în mod ontologic, în mod fundamental. Și Botezul e această curățire ontologică, ființială de rău. Mai apoi, când păcătuim, Spovedania e o actualizare a Botezului nostru, pentru că în cadrul ei Dumnezeu ne curățește de păcatele pe care le-am spovedit și pentru care ne pocăim.

Tocmai de aceea, cine luptă în el însuși cu păcatul, cine se nevoiește în mod real pentru mântuirea lui, acela se și spovedește și împărtășește des, postește, se roagă, e milostiv, se înfrânează de la păcate, e mulțumitor pentru toate lui Dumnezeu, se încrede în El, are încredere în oameni, dorește binele și mântuirea oamenilor.

Pentru că mântuirea are conținut ontologic. Mântuirea se realizează în om și nu în afara lui! Dumnezeu conlucrează cu noi la curățirea, luminarea și sfințirea noastră în mod continuu. Pentru că mântuirea e o sfințire reală a omului, o transfigurare duhovnicească a lui, iar Sfintele Moaște pe care omul credincios le lasă în urma sa, adică trupul său transfigurat, e dovada palpabilă a faptului că mântuirea este ontologică. Că mântuirea înseamnă sfințirea sufletului și a trupului nostru, adică a noastră în integralitate.

Dar sfințirea noastră înseamnă prezența Lui energetică/ lucrătoare în noi. În greacă, ἐνέργεια [energhia]  înseamnă lucrare[11]. Tocmai de aceea Sfântul Pavlos, la Efes. 3, 7, ne spune că el s-a făcut slujitor al lui Dumnezeu „după darul harului lui Dumnezeu [κατὰ τὴν δωρεὰν τῆς χάριτος τοῦ Θεοῦ], dat mie după lucrarea puterii Sale [τὴν δοθεῖσάν μοι κατὰ τὴν ἐνέργειαν τῆς δυνάμεως Αὐτοῦ]” [cf. BYZ]. Iar la Col. 1, 29, el ne spune: „întru care mă și ostenesc [εἰς ὃ καὶ κοπιῶ], luptându-mă după lucrarea Lui [ἀγωνιζόμενος κατὰ τὴν ἐνέργειαν Αὐτοῦ], cea care se lucrează în mine în[tru] putere [τὴν ἐνεργουμένην ἐν ἐμοὶ ἐν δυνάμει]” [cf. BYZ].

Și care e lucrarea Lui, care se lucrează în noi întru puterea Sa cea dumnezeiască? E lucrarea sfințeniei! Pentru că ne luptăm duhovnicește cu păcatul, ne luptăm după lucrarea Lui și conlucrând cu lucrarea Lui în noi. Fiindcă numai astfel ne mântuim și ne sfințim noi, cei păcătoși: prin conlucrarea cu El la sfințirea noastră.

Căci tot ceea ce nu se face cu Dumnezeu e păcat, iar tot ceea ce se face împreună cu El e binele nostru, e curăția, e sfințirea noastră.

De aceea, iubiții mei, în prima duminică a lui iulie, Biserica ne învață că păcatul nu e „o glumă”, ci marea și singura noastră problemă! O problemă de viață și de moarte, pentru că păcatele noastre nepocăite și nemărturisite ne aruncă în Iad. Iar cine se teme de moartea neprevăzută și de Iad, acela trebuie să se curățească continuu de păcatele sale. Trebuie să se spele continuu de necurăția lor. Trebuie să vină la Duhovnic și să își spună păcatele sale înaintea Domnului, pentru ca El, prin Duhovnic, să îi ierte lui toate păcatele spovedite cu pocăință.

Iar dacă Botezul i-a scos pe demoni din noi, la fel face și Spovedania: ne eliberează de demoni! Răsuflăm ușurați! Și la fel ne simțim ușurați interior și după rugăciunile de exorcizare: pentru că simțim cum demonii se dezlipesc de sufletul nostru.

Iar rugăciunile de exorcizare sunt pline de teologie dumnezeiască, dar ne aduc totodată o mare ușurare, pentru că demonii se dezlipesc de noi și pleacă. O eliberare dulce, bucuroasă, plină de har. Căci pleacă demonii și vine Dumnezeu! Vine ca să locuiască în noi și să fie cu noi pururea.

Și dacă vrem să fim biserici sfinte ale lui Dumnezeu, dacă vrem să fim ostași duhovnicești ai Lui, dacă vrem să fim biruitori în lupta cea duhovnicească, atunci nu putem fără El. Fără prezența Lui energetică în noi, adică fără lucrarea slavei Sale în noi.

Vă doresc numai bine, mult spor în noua lună care începe azi și pe aceasta să o trăim ca pe o pregătire bucuroasă pentru Postul Născătoarei de Dumnezeu! Amin.


[1] Începută la ora 8.00, în ziua de 28 iunie 2018, zi de joi. Cer înnorat, 19 grade.

[2] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2009/05/10/rugaciunea-de-exorcizare-a-sfantului-ambrozie-al-milanului/.

[3] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Ambrose.

[4] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2009/05/10/rugaciunea-de-exorcizare-a-sfantului-ambrozie-al-milanului/.

[5] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html. Fragment care a fost tradus în română sub forma: „Juru-te cu numele lui Dumnezeu”, cf. Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 24.

[6] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html/ Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 24.

[7] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html.

[8] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html/ Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 25.

[9] A se vedea: http://oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului.

[10] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html/ Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 27.

[11] Cf. Friberg Greek Lexicon, 9.581, în BW 10.

Did you like this? Share it:

Previous

Predică la pomenirea Sfinților Apostoli Petros și Pavlos [29 iunie 2018]

Next

Iluziile literaturii și deziluziile criticii [4]

4 Comments

  1. marilena

    Parinte ce sa facem cand suntem prea mult coplesiti de patimi si de griji si nu mai simtim racorirea si alinarea harului dumnezeiesc? Va multumesc!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Doamnă Marilena,

      nu putem face altceva decât să ne smerim înaintea lui Dumnezeu și să răbdăm! Pentru că toate acestea sunt lucruri trecătoare în viața noastră duhovnicească. Ceea ce este important e rămânerea noastră în relația cu Dumnezeu, indiferent dacă simțim sau nu prezența Lui în noi. Pentru că va trece și această stare. Vă doresc numai bine și mult spor în tot ceea ce faceți!

  2. Teodor

    Doamne ajuta parinte! Ati zis foarte bine cand ati vorbit de ridiculizarea permanenta a binelui si de ambalarea raului intr-un pachet aparent frumos ca sa para bine. Mi se pare ca aceasta se petrece tot timpul in societatea de azi si ca oamenii se tem tocmai sa nu para ridicoli facand binele si marturisind ca sunt credinciosi. Omul credincios e un habotnic si un prost in ochii multora, chiar si ai unora invatati. Suntem ridicoli daca vrem sa traim virtuos si nu vrem sa pacatuim. Dar apoi cei care rad de noi ca suntem ridicoli spun ca vor o societate morala in care sa ne iubim si sa ne respectam unii pe altii si in care sa fie cat mai putina coruptie, o societate bazata pe valoare, virtute si respect reciproc. Insa cand oamenii vor sa fie virtuosi sunt habotnici. Oare cum se impaca cele doua pozitii simultane in mintea multora? Sarut mana. Binecuvantati!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Teodor,

      cele două poziții nu se împacă deloc! Pentru că cei care te neagă ca om virtuos, dar îți cer în același timp „să fii moral”, trăiesc pervers, indiferent din punct de vedere moral, dar vor să pară „onești”, „respectabili” într-o anume conjunctură. Adică sunt farisei. Pentru că nu le place viața cu Dumnezeu și de aceea o neagă.

      Problema noastră e alta: trebuie să ne simțim împliniți cu Dumnezeu. Dacă ne simțim împliniți cu adevărat, adică dacă noi vedem că sporim duhovnicește, atunci nu ne pasă de cei care ne ridiculizează pentru că suntem oameni credincioși, pentru că noi știm ce e credința, ce minune imensă e pentru noi credința: minunea care ne mântuie, care ne schimbă, care ne înfrumusețează.

      Dar dacă pentru noi credința nu e schimbare continuă, nu e continuă cizelare intelectuală și morală, atunci oricât de mult am vrea noi să părem „credincioși” nu ne iese.

      Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă bucure! Numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy