Bogdan Crețu, Iluziile literaturii și deziluziile criticii. Noi coduri de lectură, între estetic și ideologic, Ed. EuroPress Group, București, 2015, 422 p.

*

Observă aroganța lui Costi Rogozanu din volumul său de debut, p. 293. „Rogozanu lasă impresia că nu se poate amoreza de o carte, mulțumindu‑se să o acosteze obraznic”, p. 294.

„marile schimbări ale limbajului tot în poezie survin”, p. 296; „libertinajul seducător al eseului”, p. 299; „Mircea Platon nu scrie niciodată călduț”, p. 305.

Autorul are o părere proastă despre cler: „Iată o fermă poziție a unui intelectual credincios, care înțelege literatura nu ca pe o formă de erezie, așa cum mulți dintre prelați o fac, considerând că tot ce depășește directa poliloghie simili‑teologică constituie un rebut al gândirii, ci ca pe o prelungire firească, nobilă a aceluiași resort spiritual”, p. 306. Ar fi trebuit să dea nume, ca să știm la cine se referă…

„truvaiurile tehnice”, p. 306; un mare adevăr: „adevărata, marea literatură nu poate fi decât o covârșitoare dovadă a depășirii omenescului din om, deci un semn de bunăvoință din partea divinității”, p. 306-307; „altruism intruvabil”, p. 308; „are ceva din încruntarea ascunsă sub glugă a unui Savonarola”, p. 310.

Pasaj extins despre Biserică: „Numai că Biserica nu e nici ea ruptă de cele lumești și nu e nici un secret că anumiți înalți prelați au intrat, cu interesat entuziasm, în daravelile politichiei, ba chiar au făcut gesturi pe care un om al Domnului nu ar trebui să le comită. Recenta desecretizare a dosarelor de la Securitate ale prelaților (necesară, în opinia mea) a atras atenția asupra unor asemenea „accidente” din viața monahală. Putem oare să fim indiferenți față de faptul că Biserica, instituție cât se poate de onorabilă, se manifestă, în unele cazuri, prin intermediul unor mădulare bolnave de‑ale sale? Că, prin credibilitatea pe care o are, ea ar putea avea un cuvânt greu de spus în orice confruntare electorală și că acțiunea sa ar devia, astfel, către manipulare? Or, am impresia, de o mult mai importantă misie trebuie ea să se achite”, p. 310.

„bacilii răului”, p. 311; Mircea Platon = „un autor reconfortant pentru inteligență”, p. 311. Un text din 2006.

„demascarea riscă să se înece în propriu‑i vomisment”, p. 314; „Mariana Codruț[1] scrie ca un om drept, atent la realitate, atent la nuanțe, dar străin de echivocul oricărei negocieri”, p. 318; autorul e atent cu moldovenii lui, dar mai ales cu cei din Iași, lângă care locuiește, p. 419.

„un climat iliescianizat”, p. 323; „au miza secretă…de a‑i justifica întreaga existență”, p. 330; „Adrian Marino s‑a crezut mereu izolat de ceilalți, a ridicat la proporții nerealiste orice gest de reținere, orice ezitare a confraților”, p. 331.

Marino a fost ateu, p. 333. A făcut 8 ani de pușcărie politică și a fost 6 ani cu domiciliu forțat la țară, p. 333. În jurnalul său, Marino a avut indiscreția să vorbească despre „penisul impresionant” al lui Nichifor Crainic, văzut gol la duș, în pușcărie, p. 333. „Viața unui om singur este o carte tristă, extrem de tristă. În loc să facă pace între autorul ei și propriul destin, ea pare să fi acutizat conflictul. E o carte dureroasă”, p. 336.

„norocoasele accidente erotice”, p. 338; „Valeriu Cristea era…un om extrem de conștiincios, de corect, de moral. Și, prin urmare, era și un ins exigent cu sine însuși”, p. 338; George Pruteanu = „un intervievator intransigent”, p. 344; în 2013 Crețu spunea: „Criticul literar nu este, așa cum cred proștii și inculții, un om rău, ci un altruist, care trebuie să dea dovadă de modestie (fie ea și orgolioasă), de dăruire de sine, de implicare”, p. 353.

„o indeniabilă onestitate”, p. 354; „Marin Mincu…este un scriitor care are cultul și disciplina polemicii și care nu renunță la adevărul său”, p. 355;

„moromețianism…un mod de a rămâne vertical în fața unei presiuni care depășește cu mult posibilitățile de rezistență ale unui biet om”, p. 368; frații lui Marin Preda: Sae și Ilinca, p. 369; tatăl său: Tudor Călărașu, p. 370; de la Sae e replica: „Pe ce te bazezi?”, p. 372-373.

Dar cei din satul lui Preda „nu dau prea multe parale pe Marin Preda”, p. 373. Din orgoliu și din prostie.

Stan Burcea, coleg de clasă al lui Preda, a fost modelul lui Țugurlan, p. 374; și Burcea se crede „mai deștept” decât Preda, deși abia știe să se exprime, p. 374; „Pariul unui scriitor nu e neapărat acela cu prezentul”, p. 393; „O neliniște care l‑a făcut pe Eugen Ionescu să scrie acel memorabil Nu, care, citit cu atenție, e un pasionat Da”, p. 394.

Și eu cred același lucru: „Critica literară, dacă ți‑o asumi cu onestitate, te ține în preajma moralei sau te ajută să păstrezi un anumit echilibru – un „calm al valorilor””, p. 394.

Îți trebuie sănătate multă ca să scrii: „Marin Preda zicea că dacă vrei să fii prozator trebuie să ai oase tari. Dar și criticul literar trebuie să aibă oase tari: e mult de stat pe scaun, cu nasul în cărți…E un efort fizic considerabil!”, p. 401.

„critica literară e o meserie care se face cu cărțile pe masă”, p. 402, dar și cu puterea de a înțelege textele la vedere.

Crețu spune, cu un umor forțat: „am avut de mic intuiția că Dumnezeu nu se ocupă de lucruri mărunte de tot”, pentru că nu a primit o pereche de blugi, p. 404. Dar câte lucruri a primit în schimb de la El, pe care nu le-a cerut și pe care încă nu le conștientizează?

Cutremurul, p. 406. Folosește pe ciușcă pentru ardeiul iute, p. 409, pe când în Teleorman ciușca e delicatețea de vară formată din roșii coapte afară, pe jăratic, amestecate cu ceapă tăiată mărunt, ulei și sare.

Nu-i plac Preoții: „Da, elevii au anevoie de profesori de religie; ceea ce nu înseamnă popi încruntați, care să le îndese în mințile încă neformate informații rigide, lipsite de viață”, p. 409. Ceilalți profesori din școală nu le îndeasă informații rigide, lipsite de viață, când le predau teorii și istorii pe care copiii nu le pot înțelege și nici nega?

Preferă Istoria Religiilor în Școală, p. 409, ca nu cumva copiii ortodocși să aibă parte de „predarea doctrinei ortodoxe”, p. 409.

Scrie în cap și în somn mai întâi, p. 410. „Gâlma” [umflătura] de la deget lăsată de scrisul de mână, p. 410.

„o…respectam abuziv”, p. 411, în loc de o băteam la cap toată ziua; se plânge că nu mai rămân manuscrise în urma noastră, acum, pentru că scriem la computer, p. 411. Dar manuscrisele electronice sunt tot la fel de personale și de reale ca cele scrise de mână, pentru că tot noi le-am scris.

„Nu‑mi este teamă de globalizare”, p. 418. Cobadin, p. 418. O carte cu de toate, cu adevăruri prietene mie, pe care mi-a plăcut să o citesc.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mariana_Codruț.

Did you like this? Share it: