Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Predică la Duminica a VI-a după Cincizecime [2018]

Iubiții mei[1],

cea mai profundă nevoie a oamenilor este aceea de a fi iertați de către Dumnezeu. Căci iertarea Lui înseamnă viață pentru noi, înseamnă viața noastră duhovnicească, viața noastră cu El, cu Dumnezeul mântuirii noastre. Pentru că poți avea de toate, poți fi cel mai împlinit în cele lumești, te pot lăuda și invidia toți pentru realizările tale, dar dacă nu simți că ești cu Dumnezeu, dacă nu simți că ești împăcat cu El, că El e de acord cu viața ta și cu toate ale tale, nu te simți bine deloc. Suferi în adâncul ființei tale. Ești singur, ești neîmplinit, ești hăituit de simțirea faptului că nu trăiești așa cum trebuie și că nu ești cel care trebuie.

Și simțirea aceasta profundă a neîmplinirii tale e reală! Pentru că ea e trăită de sufletul nostru tot timpul și nu putem scăpa de ea. Pentru că e rezultatul conștientizării vieții noastre păcătoase.

Dar când simți că El te-a iertat și că te iartă mereu și că ești cu El în fiecare clipă, atunci trăiești la modul bucuros iertarea lui Dumnezeu. Căci iertarea Lui este manifestarea iubirii Sale părintești față de noi. Și de aceea, când El te iartă în scaunul Spovedaniei, când El îți iartă păcatele și fărădelegile tale, El îți dă să trăiești în tine însuți iubirea cu care El ne iubește. Iubirea Lui cea dumnezeiască, care iartă tot păcatul spovedit și toată fărădelegea pentru care noi plângem și ne îndurerăm și pe care o socotim moartea noastră.

Pentru că păcatul nostru, oricare ar fi el, e moartea noastră! E moartea noastră sufletească. E începutul morții noastre și cu sufletul și cu trupul. Pe când mărturisirea păcatelor noastre cu pocăință, recunoașterea lor în fața Domnului și, implicit, a stării noastre interioare căzute înaintea Lui înseamnă începutul vindecării noastre de păcat și de moarte, înseamnă învierea noastră din moartea păcatului.

Și pentru că învierea continuă din păcat este nevoia fundamentală a oamenilor, Domnul a instituit Taina Mărturisirii, a Spovedaniei, în Biserica Sa, dând Ucenicilor Săi puterea de a lega și de a dezlega păcatele oamenilor, de a le ierta sau de a le ține în ei, în cei păcătoși [Mt. 18, 18; In. 20, 22-23].

Căci la Mt. 18, 18, Domnul ne spune: „Oricâte aveți să legați pe pământ [ὅσα ἐὰν δήσητε ἐπὶ τῆς γῆς], va [vor] fi legate în cer [ἔσται δεδεμένα ἐν τῷ οὐρανῷ] și oricâte aveți să dezlegați pe pământ [καὶ ὅσα ἐὰν λύσητε ἐπὶ τῆς γῆς], va [vor] fi dezlegate în cer” [ἔσται λελυμένα ἐν τῷ οὐρανῷ]” [cf. BYZ]. Ce înseamnă asta? Că oricâte păcate le leagă Duhovnicul la Spovedanie, vor fi legate de Dumnezeu, și oricâte păcate dezleagă el la Spovedanie, le dezleagă și Dumnezeu. Căci Dumnezeu e desemnat prin „în cer”, El, Cel care este mai presus de toate cele create.

Iar când Dumnezeu ne leagă păcatele prin Duhovnic înseamnă că El nu ni le iartă, că El le lasă vii în noi, continuu dăunătoare pentru noi, pentru că nu ne spovedim cu adevărat, pentru că nu ne pare rău de ele. Iar legarea celui care nu se spovedește cu adevărat e pedagogică, pentru că e spre îndreptarea lui. Însă când El ne dezleagă de păcate prin Duhovnic, pentru că le-am mărturisit cu adevărat, cu înțelegerea lor și cu pocăință pentru ele, atunci El le șterge în mod ontologic din noi.

Pentru că păcatele sunt realități rele, distrugătoare în noi, niște microbi mortali! Iar iertarea lui Dumnezeu sau dezlegarea noastră de păcate înseamnă ștergerea tainică și dumnezeiască de păcate, adânc simțită de noi în mod interior, prin care, din oameni profund păcătoși, din oameni căzuți, noi devenim, deodată, curați și plini de har.

Da, iertarea lui Dumnezeu e un lucru cutremurător de profund și de dumnezeiesc! Pe care l-am simțit de fiecare dată, da, de fiecare dată când m-am spovedit. Și nu a contat în primul rând Duhovnicul din fața mea, cine este el și ce viață are, pentru ca Spovedania să fie „calitativă”, ci a contat lucrarea lui Dumnezeu în mine prin iertarea Duhovnicului, pe măsura sincerității mele în fața lui Dumnezeu și a Duhovnicului.

Pentru că în Taina Mărturisirii nu suntem numai noi doi, eu și Duhovnicul meu, care vorbim unul cu altul, ci e de față și Dumnezeu, sunt de față și Îngerii și Sfinții Lui, care ne-au ajutat să facem lucruri bune, dar și demonii, care ne-au învățat la cele rele. Și Dumnezeu, înaintea tuturor celor prezenți la mărturisirea noastră, ne dezleagă de păcatele noastre și ne face mai albi decât zăpada, pentru că recunoaștem că I-am greșit Lui, dar și că El e singurul Care ne poate ierta. Pentru că recunoaștem atunci că nu avem alt Dumnezeu în afară de El și că El e singurul Care ne mântuie.

Căci iertarea Lui înseamnă a trăi realitatea eliberatoare și prea bucuroasă a curățirii noastre ontologice de păcate, adică a trăi vindecarea noastră ontologică de virușii mortali ai păcatelor. Iertarea Lui înseamnă începutul unei noi vieți, începutul vieții noastre duhovnicești și recuperarea statutului ontologic de a fi intim cu Dumnezeu.

Căci omul a fost zidit de Dumnezeu ca făptură plină de slava Lui, pentru a trăi veșnic împreună cu El. Și de aceea, când El ne iartă pe noi în Taina Mărturisirii, El ne reumple de slava Lui și de intimitatea cu Sine, pentru că ne face slujitorii Lui din niște păcătoși notorii.

De fiecare dată când ne iartă, El ne iartă în mod desăvârșit, în mod dumnezeiesc, mai presus de orice înțelegere umană! Pentru că, înainte de Spovedanie noi suntem păcătoși, căzuți și nevrednici de mila Lui, iar de acolo ieșim, prin marea Lui milă față de noi, prin iertarea Lui cea preadumnezeiască, ca oameni duhovnicești, curați mai mult decât lacrima, iertați și umpluți de slava lui Dumnezeu, ieșim ca niște oameni Sfinți.

Pentru că sfințenia noastră, a celor păcătoși, își are începutul în iertarea continuă a lui Dumnezeu, în iertarea noastră continuă de către El, căci El e sfințirea noastră continuă. Și de aceea, când noi postim și ne spovedim și ne rugăm și ne înfrânăm în toate pentru ca să ne împărtășim cu Domnul, Cel euharistic, noi ne pregătim să trăim iertarea lui Dumnezeu și unirea noastră mistică, preafrumoasă, preaîncântătoare a Lui cu noi, în adâncul ființei noastre.

La In. 20, 22-23, Domnul le-a spus Sfinților Lui Apostoli: „Luați pe Duhul Sfânt [Λάβετε Πνεῦμα Ἅγιον]! Cărora aveți să iertați păcatele [Ἄν τινων ἀφῆτε τὰς ἁμαρτίας], li se iartă lor [ἀφίενται αὐτοῖς], [iar] celor care aveți să le țineți [ἄν τινων κρατῆτε], au fost ținute [κεκράτηνται]” deja [cf. BYZ].

Căci pentru a fi Slujitor al lui Dumnezeu trebuie să ai slava lui Dumnezeu în tine. Pentru că prin a lua pe Duhul Sfânt se înțelege a primi slava Treimii în noi. Și Tatăl coboară în noi prin Fiul, întru Duhul, slava Lor, pentru ca să ne sfințească întru Preoție. De aceea, Preoția Bisericii e sacramentală, pentru că e primită prin Taina Hirotoniei, și hirotonia sacramentală nu e o simplă punere a mâinilor Episcopului pe capul nostru, ci o împărtășire de slava lui Dumnezeu, prin care suntem puși întru slujirea sacramentală a Bisericii.

Căci cel care e vrednic să fie hirotonit, cel care vine ca om duhovnicesc și plin de teologie ca să primească Dumnezeiasca Preoție, trăiește în mod profund duhovnicesc primirea slavei lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu îl pune în treapta de Diacon, Preot sau Episcop. Pentru că simte cum este îmbrăcat cu harul Preoției și cum e întărit spre slujire și cum e luminat să facă voia lui Dumnezeu în mijlocul Bisericii și al întregii lumi.

Iar cărora le iertăm păcatele, ca Duhovnici, Dumnezeu le iartă prin noi, iar cărora le ținem păcatele, adică nu le iertăm, cărora nu le dăm dezlegare de păcate, pentru că nu se pocăiesc pentru ele, aceste păcate rămân în ei, pentru că au fost deja ținute de El în ei.

Căci atunci când păcătuim, păcatul rămâne în noi și are consecințe mortale imediate în noi. De aceea a spus Domnul:  „au fost ținute [κεκράτηνται]”.  Au fost ținute deja de El în noi, pentru că El Se manifestă cu mânie față de ele. Dar când El ni le iartă, atunci ne vindecă de ele și noi simțim iertarea Lui.

Iar paraliticul din Evanghelia de azi [Mt. 9, 1-8] a trăit iertarea lui Dumnezeu mai înainte de vindecarea lui trupească. Pentru credința lor [τὴν πίστιν αὐτῶν] [Mt. 9, 2, BYZ], a celor care l-au adus pe paralitic ca El să îl vindece, Domnul l-a iertat de păcatele lui pe paralitic. Căci El i-a spus: „Îndrăznește, copile [Θάρσει, τέκνον]! Ți-au fost iertate ție păcatele tale [ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου]” [Mt. 9, 2, BYZ].

– Când i-au fost iertate?

– Când El a văzut credința lor [Mt. 9, 2], a celor care îl purtau pe pat. Căci Lui îi place rugăciunea noastră pentru alții, eforturile noastre pline de iubire pentru mântuirea altora. De aceea, rugăciunile părinților pentru copii și ale copiilor pentru părinți sunt ascultate de El. Rugăciunile noastre pentru prieteni și pentru vrăjmași, pentru cunoscuți și necunoscuți, pentru toți cei vii și pentru toți cei adormiți sunt ascultate de El.

– De ce sunt ascultate?

– Pentru că rugăciunea este o manifestare a iubirii noastre față de toți oamenii. Și noi am cunoscut iubirea față de toți oamenii prin slava lui Dumnezeu, care a coborât în noi și ne-a învățat să îi iubim pe toți cu iubirea Lui. Căci iubirea nu poate fi interesată, iubirea nu poate fi perversă, nu poate fi răutăcioasă, ci iubirea este mereu sfântă și curată și gândește binele pentru toți oamenii și pentru întreaga creație a lui Dumnezeu.

De aceea noi, creștinii, nu putem pune semnul de egalitate între patima desfrânării, pe care unii o numesc „iubire”, și iubirea ca dar al lui Dumnezeu, coborât de la El în ființa noastră. Căci atunci când spunem că iubim oamenii, cărțile, florile, copacii, tot ce e frumos și sfânt pe acest pământ, spunem că iubim în mod nepătimaș toate acestea. Pentru că ne simțim împliniți să iubim și să fim iubiți. Dar când sexualizăm toată relația noastră cu oamenii și cu animalele și cu obiectele, văzându-le pe toate ca pe niște generatoare de plăcere pentru noi, atunci nu mai vorbim despre iubire, ci despre patima desfrânării, adică despre o sexualitate care se manifestă în mod aberant, nenatural.

Pentru că sexualitatea care se manifestă natural vine din iubirea reală față de soția sau de soțul tău. Iubirea e cea ne unește pe unul cu altul și, prin Taina Nunții, noi devenim o unitate duhovnicească, o familie sfântă, în care iubirea unuia pentru altul e cea care ne sfințește și ne împlinește, pentru că este, în același timp, și o iubire a lui Dumnezeu. Căci noi doi Îl iubim pe El pentru ca să ne iubim unul pe altul. Ne iubim între noi pentru că suntem plini de iubirea Lui față de noi. Dar când cădem din iubirea Lui, când căutăm împlinirea numai în trup și nu în omul în integralitatea sa, relația noastră devine una perversă, pentru că ne raportăm la trup în loc să ne raportăm la persoana umană în integralitatea ei.

Însă Domnul, când îl întâlnește pe paralitic, nu îl vindecă mai întâi de boala lui fizică, de paralizia trupului său, ci de boala care stătea în sufletul său, adică de păcatele sale. Și boala asta nu era văzută de oameni în toată grozăvia ei, în tot dramatismul ei. Fapt pentru care oamenii doreau să îl ajute pe paralitic doar să scape de boala trupului, dar nu și de cea a sufletului. Pe când Domnul începe cu începutul: cu vindecarea sufletului!

Pentru că acolo păcătuim în primul rând: în sufletul nostru. Din sufletul nostru începe păcatul, pentru că alegem să păcătuim în loc să facem binele. Și păcatul ne usucă pe dinăuntru, ne paralizează interior, pe urmă ne paralizează și trupul. Și dacă vrem vindecare cu adevărat, dacă vrem adevărata spitalizare, atunci ea e una duhovnicească. În Biserică primim adevărata spitalizare, pentru că aici primim vindecarea de păcatele noastre. Și când sufletul se vindecă, începe să se vindece și trupul nostru!

De aceea nu putem separa Biserica de Spital sau Biserica de Școală sau Biserica de orice altă instituție în folosul oamenilor. Pentru că Biserica e începutul binelui nostru, atâta timp cât ea vindecă, înfrumusețează, umple de bucurie sufletul omului. Iar omul social, omul care trăiește în societate, are nevoie în primul rând de vindecarea sufletului său, de sens și de împlinire interioară, de simțirea adâncă a comuniunii cu Dumnezeu și cu oamenii. Căci izolarea este o dramă, o nefericire continuă.

Dar dacă omul social este și un om religios în același timp, dacă el este un om îmbisericit și duhovnicesc, atunci el este un om exemplar în societate. Un om de nădejde. Un om pe care te poți baza. Un om cu conștiință și muncitor, un om cu principii.

Iar creștinii sunt oameni principiali! Pentru că au valori dumnezeiești, au valori veșnice. Au crezuri abisale, pentru că trăiesc în mod abisal relația cu Dumnezeu, Care este izvorul vieții lor. Ei sunt oamenii lui Dumnezeu. Sunt oameni care îți fac bine și te învață de bine și îți sunt prieteni autentici. Pentru că creștinii se călăuzesc în viața lor după luminările pe care ei le primesc de la Dumnezeu și după poruncile Lui.

…Hristos Dumnezeu l-a iertat pe paralitic în mod nevăzut, dar simțit de către el. L-a iertat, apoi l-a vindecat și trupește și l-a făcut să meargă [Mt. 9, 6-7]. Pentru că minunile Domnului nu au fost niciodată „dovezi de putere” din partea Lui, ci manifestări de iubire față de oameni. Dar iubirea lui Dumnezeu față de oameni e atotputernică și îi schimbă pe oameni în mod radical, când ei conlucrează cu El la mântuirea lor. Iubirea Lui răstoarnă munții patimilor din noi și ne face, din oameni vechi și decrepiți, oameni noi și plini de viață dumnezeiască.

–  De ce Domnul le-a spus pe față gândurile lor?

– Pentru ca să ne spună tuturor că atât binele, cât și răul îl facem în noi înșine și că îl gândim cu mintea în inima noastră. Căci asta rezultă din întrebarea Lui față de noi: „Pentru ce cugetați voi cele rele în inimile voastre [Ἵνα τί ὑμεῖς ἐνθυμεῖσθε πονηρὰ ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν]?” [Mt. 9, 4, BYZ].

Pentru ca să ne putem ruga cu adevărat, noi coborâm mintea în inima noastră în rugăciune și ne rugăm cu întreaga noastră ființă lui Dumnezeu. Dar când păcătuim, păcătuim la fel: cu întreaga noastră ființă și nu doar cu o parte din ea. Tocmai de aceea păcatul corupe, distruge, strică, nimicește omul în integralitatea lui. Și în loc ca omul să lase Sfinte Moaște în urma sa, el ne lasă un cadavru care se împute în câteva ore. Pentru că stricăciunea din suflet s-a prelungit în trupul nostru. Și trupul nostru se împute, se strică, se topește în pământ ca o consecință a păcatelor din sufletul nostru.

Dar dacă sufletul nostru s-a sfințit aici și trupul nostru va rămâne nestricat. Și va rămâne nestricat, pentru că slava lui Dumnezeu îl ține nestricat și îl face să izvorască har tuturor celor care vin și se închină Sfintelor sale Moaște. Pentru că sufletul său e cu Dumnezeu, în Împărăția Sa, iar trupul său e minunat, e plin de har, fiind în legătură tainică cu sufletul său. Iar Domnul va învia acest trup duhovnicesc, la învierea cea de obște, și îl va uni în mod mistic cu sufletul său și îl va face pe el, pe Sfântul Lui, un om duhovnicesc în mod deplin, un om transfigurat. Pentru ca Sfântul, cu întreaga lui ființă, să trăiască în Împărăția lui Dumnezeu și nu doar cu sufletul său îndumnezeit.

Tocmai de aceea, Biserica nu luptă împotriva trupului nostru și nu îl disprețuiește nicidecum. Ea luptă împotriva patimilor din noi, pentru că ne vrea pe toți Sfinți, pe toți în Împărăția lui Dumnezeu. Biserica luptă cu păcatul din noi, cu moartea din noi, cu boala spirituală din noi, pentru că ea ne poate vindeca de boala noastră adâncă, profundă, de boala păcatului.

Însă noi avem puterea de a ne vindeca de păcate, pentru că avem Taina Mărturisirii în Biserică, prin care ne curățim de păcate. Și noi avem Taina Mărturisirii în Biserică pentru că „Fiul omului are puterea pe pământ a ierta păcatele [ἐξουσίαν ἔχει ὁ Υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπὶ τῆς γῆς ἀφιέναι ἁμαρτίας]” [Mt. 9, 6, BYZ] oamenilor. Fiul lui Dumnezeu întrupat are puterea de a ierta păcatele oamenilor și El a dat-o Episcopilor și Preoților Săi, pentru ca, prin ei, El să ierte păcatele tuturor celor credincioși Lui.

Pentru că Domnul lucrează pe toate cele ale sfințirii noastre în Biserica Sa, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Dumnezeul nostru treimic e Cel care ne dăruie slava Lui în orice Taină și Slujbă a Bisericii potrivit fiecăreia în parte. Căci aceeași slavă a Lui în Botez ne curățește de păcate și ne face fiii lui Dumnezeu, în Mirungere ne face locașuri duhovnicești, sfinte ale Sale, în Euharistie ne unește intim cu El și ne îndumnezeiește, în Mărturisire ne curățește de păcatele de după Botez și ne face iarăși locașuri duhovnicești ale Sale, în Hirotonie se coboară în noi și ne întărește în slujirea preoțească, în Nuntă ne unește pe noi duhovnicește și ne sfințește iubirea și viața împreună, în Maslu ne vindecă sufletește și  trupește, în Înmormântare ne curățește de păcate, în Monahism ne întărește spre slujirea cu râvnă și în curăție a Lui, și la fiecare Slujbă, El ne dăruie slava Lui într-un mod aparte.

Căci într-un fel simți slava Lui la Miezonoptică, în alt fel la Liturghie, în alt fel la Litie, în alt fel când sfințești apa, în alt fel când exorcizezi, în alt fel când binecuvintezi pe cineva anume. Aceeași slavă a lui Dumnezeu este și, cu toate acestea, ea lucrează de fiecare dată într-un mod particular și ne învață noi și noi simțiri ale Sale.

De aceea, iubiții mei, nu putem să preferăm unele Taine sau Slujbe ale Bisericii în defavoarea altora, ci pe toate trebuie să le dorim și la toate trebuie să participăm după puterea noastră și timpul nostru liber! Pentru că la fiecare în parte învățăm o altă latură a slujirii și a teologiei Bisericii. Și noi trebuie să fim întotdeauna tot mai încăpători ai binelui felurit și nu restrictivi față de el. Căci binele Bisericii, binele liturgic al ei are multe forme, și noi trebuie să le învățăm pe toate. Să învățăm și Vecernia și Litia și Pavecernița și Miezonoptica și Ceasurile și Liturghiile și Botezul și Cununia și Înmormântarea și Maslul și Prohodul Domnului! Toate cărțile de cult ale Bisericii trebuie studiate de către noi! Toate cărțile Sfinților Părinți trebuie studiate de către noi!

Trebuie să ne luăm notițe, trebuie să le repetăm adesea, să le recitim, să le transpunem în viața noastră. Arhiva noastră de cărți și de predici și de Slujbe trebuie să fie imensă. Computerele sunt și vor fi tot mai încăpătoare pentru arhivele noastre teologice. Avem unde să le stocăm, avem ce citi, avem ce auzi, avem ce vedea.

Așa că nu putem să mai vorbim despre neștiință în materie de teologie, ci doar despre indolență. Dacă nu știm ceva e pentru că nu studiem acel lucru. Nu căutăm să îl cunoaștem. Iar dacă nu îl cunoaștem suntem tot mai săraci în înțelegerea celor duhovnicești.

Vara e pentru studiu intens și nevoință, iubiții mei! E pentru relaxarea duhovnicească a omului. Și cine se relaxează duhovnicește, se bucură și trupește, pentru că relaxarea duhovnicească presupune desfă- tarea de teologia și de viața Bisericii.

Eu vara lucrez cel mai mult și mai intens pentru că temperatura bună și zilele lungi mă țin treaz. Vă doresc și dumneavoastră același lucru! Numai bine în tot ceea ce faceți! Amin.


[1] Începută în ziua de 3 iulie 2018, zi de marți, la ora 9. 42, zi cu soare, 21 de grade.

Did you like this? Share it:

Previous

Lucas, cap. 15, 1-10, cf. BYZ

Next

Lucas, cap. 15, 11-32, cf. BYZ

7 Comments

  1. Anastasia L.

    Odihna duhovnicească e mai bună decât toate divertismentele și relaxările. Mai fericit sunteți sfinția voastră decât cei care dau bani mulți pe vacanțe. Vă mulțumim pentru toate darurile și eforturile pe care le faceți pentru noi. Doamne ajută, binecuvântați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Anastasia! Dumnezeu să vă bucure întotdeauna! Numai bine!

  2. Pr. Ovidiu

    Da, oamenii caută mai mult doctori pentru bolile trupului decât pentru cele ale sufletului. Dau oricât pe medicamente și pe analize dar nu mulți vin și la Biserică, la Dumnezeu, ca să îi vindece El cu adevărat de suferințele trupești și sufletești. Mare adavăr spuneți: nu poate exista Medicină fără Biserică și nici Școală fără Biserică, pentru că nici vindecarea și nici educția și cunoașterea nu se pot face fără Dumnezeu, fără învățătura dumnezeiască a Celui Care a zidit și sufletul și trupul și mintea noastră și care știe cel mai bine ce ne trebuie și ne e de folos. Multe mulțumiri pentru predică: percutantă ca întotdeauna. Domnul să ne ajute în toate!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, Părinte Ovidiu! Vă mulțumesc pentru prietenie și comentarii!

  3. olga marinescu

    Eu nu înţeleg de ce trebuie să mă rog special pentru anumite persoane, care îmi cer sau nu, odată ce mie nu îmi place să mă rog special pentru cei care mi se cere, ci pentru toată lumea.
    Dacă altă posibilitate nu am de a mă mă destăinui unui duhovnic decât prin internet, se consideră această mărturisire spovedanie?
    Dumnezeu dăruieşte unor oameni credinţă bună şi la alţii doar puterea de a face fapte bune pe care mulţi dintre aceia cu bună credinţă nu reuşesc, poate, nicodată să le facă?
    Iubirea înseamnă, în primul rând, a gândi ce trebuie când trebuie. M-am tot rugat să fac asta, dar, parcă am pierdut timpul degeaba.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Doamnă Olga,

      când cineva vă cere rugăciunea vă face să fiți mult mai sensibilă, mai atentă la nevoia lui. Și dacă sunteți atentă la nevoile a doi, trei, zece oameni, veți conștientiza într-un mod mult mai profund rugăciunea pentru toată lumea.

      Confesiunea intimă sau cea online e o discuție normală între oameni, pe când Taina Sfintei Mărturisiri o faceți împreună cu Duhovnicul dumneavoastră la Biserică.

      Dumnezeu ne dăruie fiecăruia dintre noi ceea ce avem nevoie. Și toți trebuie să fim în același timp cunoscători ai credinței noastre și împlinitori ai ei.

      Iubirea înseamnă a face ceea ce trebuie să faci față de toți oamenii. Pentru că toți au nevoie de iubirea noastră.

      Numai bine!

      • olga marinescu

        Când cineva îmi cere rugăciunea, mă irită. Mai degrabă îl cred prea egoist, decât să cred că o face dintr-o pricină binecuvântată.
        Eu sunt mai greu de lămurit, Părinte, decât crede Sfinţia Voastră.
        Vă cer iertare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort