Înțelepciunea lui Sirah, cap. 40, cf. LXX

1. Îndeletnicirea cea mare a fost zidită [la] tot omul și jugul cel greu peste fiii lui Adam, din ziua ieșirii din pântecele maicii lor [ἀφ᾽ ἡμέρας ἐξόδου ἐκ γαστρὸς μητρὸς αὐτῶν] până la ziua întoarcerii întru maica tuturor[1] [ἕως ἡμέρας ἐπιστροφῆς εἰς μητέρα πάντων]:

2. gândurile lor [τοὺς διαλογισμοὺς αὐτῶν] și frica inimii [φόβον καρδίας], gândul așteptării [ἐπίνοια προσδοκίας] [și] ziua sfârșitului [ἡμέρα τελευτῆς][2].

3. De la [cel] șezând pe tronul cel slăvit și până la [cel] smerindu-se în pământ și [cu] cenușă,

4. de la [cel] purtând [veșmânt] de culoarea iacintului [ὑακίνθινον] și cunună și până la [cel] îmbrăcându-se [în] in crud [ὠμόλινον], [toți cunosc] mânia și râvna și tulburarea și clătinarea și frica morții și vinovăția și cearta.

5. Și în vremea odihnei, pe pat, somnul nopții schimbă cunoașterea lui [ὕπνος νυκτὸς ἀλλοιοῖ γνῶσιν αὐτοῦ].

6. Puțin [ὀλίγον], ca [ceva de] nimic [ὡς οὐδὲν] [arătându-se], în[tru] odihnă [ἐν ἀναπαύσει], și de la acela, în[tru] somnuri, ca în ziua străjilor [καὶ ἀπ᾽ ἐκείνου ἐν ὕπνοις ὡς ἐν ἡμέρᾳ σκοπιᾶς], tulburându-se în vederea inimii sale ca scăpând de la fața războiului [τεθορυβημένος ἐν ὁράσει καρδίας αὐτοῦ ὡς ἐκπεφευγὼς ἀπὸ προσώπου πολέμου],

7. în vremea nevoii sale s-a ridicat [ἐν καιρῷ χρείας αὐτοῦ ἐξηγέρθη] și minunându-se întru nicio frică [καὶ ἀποθαυμάζων εἰς οὐδένα φόβον].

8. Cu tot trupul, de la om până la dobitoc, și peste cei păcătoși cele de șapte ori, [le pătimesc] pentru acestea:

9. moartea și sângele și cearta și sabia [și] robiile [și] foametea și sfărâmarea și bătaia.

10. Peste cei fărădelege s-a[u] zidit toate acestea și pentru ei s-a făcut potopul [καὶ δι᾽ αὐτοὺς ἐγένετο ὁ κατακλυσμός].

11. Toate câte [sunt] din pământ întru pământ se întoarce [πάντα ὅσα ἀπὸ γῆς εἰς γῆν ἀναστρέφει] [se întorc] și din ape întru mare se întoarce [καὶ ἀπὸ ὑδάτων εἰς θάλασσαν ἀνακάμπτει][se întorc].

12. Tot darul[3] și [toată] nedreptatea va fi ștearsă [πᾶν δῶρον καὶ ἀδικία ἐξαλειφθήσεται][vor fi șterse], dar credința întru veac va sta [καὶ πίστις εἰς τὸν αἰῶνα στήσεται].

13. Banii celor nedrepți ca râul va fi uscat [χρήματα ἀδίκων ὡς ποταμὸς ξηρανθήσεται] [vor fi uscați] și ca tunetul cel mare în ploaie va [vor] răsuna [καὶ ὡς βροντὴ μεγάλη ἐν ὑετῷ ἐξηχήσει].

14. În deschiderea mâinilor sale se va înveseli, așa [și] cei care încalcă legea în întregime se vor sfârși.

15. Nepoții celor neevlavioși nu va [vor] înmulți ramurile și rădăcinile cele necurate [vor fi] pe piatră ascuțită.

16. Iarbă peste toată apa [ἄχι ἐπὶ παντὸς ὕδατος], dar buza[4] râului mai înainte de toată iarba se va îndepărta [καὶ χείλους ποταμοῦ πρὸ παντὸς χόρτου ἐκτιλήσεται].

17. Harul [este] ca paradisul întru binecuvântări [χάρις ὡς παράδεισος ἐν εὐλογίαις], dar milostenia întru veac va rămâne [καὶ ἐλεημοσύνη εἰς τὸν αἰῶνα διαμενεῖ].

18. Viața celui mulțumit și a muncitorului se va [vor] îndulci, dar mai mult decât amândoi [este] cel care află o comoară.

19. Copiii și zidirea cetății întăresc numele, dar mai mult decât amândouă se socotește femeia cea fără de prihană [γυνὴ ἄμωμος].

20. Vinul și lăutarii înveselesc inima [οἶνος καὶ μουσικὰ εὐφραίνουσιν καρδίαν], dar mai mult decât amândouă [este] iubirea înțelepciunii [καὶ ὑπὲρ ἀμφότερα ἀγάπησις σοφίας].

21. Flautul și psaltirionul îndulcesc mădularele [αὐλὸς καὶ ψαλτήριον ἡδύνουσιν μέλη], dar mai mult decât amândouă [este] limba cea dulce [καὶ ὑπὲρ ἀμφότερα γλῶσσα ἡδεῖα].

22. Har și frumusețe va pofti ochiul [χάριν καὶ κάλλος ἐπιθυμήσει ὀφθαλμὸς], dar mai mult decât amândouă [este] verdeața seminței [χλόην σπόρου].

23. Prietenul și tovarășul întru vreme întâlnindu-se, dar mai mult decât amândoi [este] femeia [întâlnindu-se] cu bărbatul [γυνὴ μετὰ ἀνδρός] [ei].

24. Frații și ajutorul [sunt pentru] în vremea necazului, dar mai mult decât amândouă milostenia va izbăvi.

25. Aurul și argintul vor pregăti piciorul, dar mai mult decât amândouă este sfatul cel de bună cinste.

26. Banii și tăria [ἰσχὺς][5] vor înălța inima, dar mai mult decât amândouă [este] frica Domnului [φόβος Κυρίου]. Împuținarea nu este în[tru] frica Domnului [οὐκ ἔστιν ἐν φόβῳ Κυρίου ἐλάττωσις] și nu este să cauți ajutorul în[tru] el [καὶ οὐκ ἔστιν ἐπιζητῆσαι ἐν αὐτῷ βοήθειαν][6].

27. Frica Domnului [este] ca paradisul binecuvântării [φόβος Κυρίου ὡς παράδεισος εὐλογίας] și mai mult decât toată slava l-a acoperit pe el [καὶ ὑπὲρ πᾶσαν δόξαν ἐκάλυψεν αὐτόν].

28. Copile [τέκνον], viață de cerșetorie să nu trăiești [ζωὴν ἐπαιτήσεως μὴ βιώσῃς]! Mai bine să mori [κρεῖσσον ἀποθανεῖν] decât a cerși [ἢ ἐπαιτεῖν].

29. Bărbatul căutând spre masa cea străină [ἀνὴρ βλέπων εἰς τράπεζαν ἀλλοτρίαν], viața lui nu este în gândul vieții [οὐκ ἔστιν αὐτοῦ ὁ βίος ἐν λογισμῷ ζωῆς], [ci] va pângări sufletul său în[tru] mâncărurile cele străine. Dar bărbatul cel înțelegător și învățat se va păzi.

30. În gura celui fără de rușine se va îndulci cerșetoria [ἐν στόματι ἀναιδοῦς γλυκανθήσεται ἐπαίτησις] și în pântecele lui focul va arde [καὶ ἐν κοιλίᾳ αὐτοῦ πῦρ καήσεται].


[1] În pământ.

[2] A morții personale.

[3] Toată mita, tot darul necuvenit.

[4] Marginea.

[5] Puterea.

[6] În om.

6 comments

  • Sarut mana parinte. Ce vrea sa spuna versetul 17? Dar 18? Multumesc foarte mult. Doamne ajuta!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Doamnă Emanuela,

      harul lui Dumnezeu e cel care ne întărește pe noi întru toate, dar milostenia pe care o facem în veac rămâne în noi, pentru că e mântuitoare pentru sufletul și trupul nostru. Și pe ea o facem ajutați de harul lui Dumnezeu.

      Când ești mulțumit cu ceea ce ai și muncești tot timpul te îndulcești de rezultatele muncii tale. Însă cine găsește comoara credinței acela e cu adevărat împlinit, pentru că se hrănește zilnic din roadele credinței sale.

      Vă doresc numai bine și vă mulțumesc pentru interesul dumneavoastră pentru Dumnezeiasca Scriptură!

      • Noi multumim parinte pentru intelegerile duhovnicesti cele inalte pe care ni le faceti cunoscute si pentru marinimia cu care ne raspundeti. Sarut mana! Doamne ajuta!

  • Parinte, sarut mana. Dar v. 22 ce inseamna? Multumesc de asemena!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Valeriu,

      ochiul nostru poftește numai ceea ce e frumos. El se îndrăgostește de frumosul existent în întreaga creație a lui Dumnezeu. Însă adevărata frumusețe interioară e verdeața, e vegetația sfântă care crește din sămânța credinței.

      Vă doresc numai bine!

Dă-i un răspuns lui Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *