Sorescu e conștient de harul poetic care i s-a dat, de menirea lui: „Dansează, suflete!/ Deschide ușa bibliotecii și dansează/ Printre atâția bărbați foarte înțelepți/ Care și-au lăsat capetele/ Pe câte o carte/ Ca pe o tavă a Salomeii. // Sunt prietenii tăi cei mai buni./ Și toți îți spun acum să dansezi,/ Pentru că numai tu poți face mișcările/ Începute de ei,/ Și frumusețea jocului/ Nu trebuie să se piardă” (Dansează).

Cei care sunt creatori adevărați, care simt de la Dumnezeu acest dar, înțeleg înserierea lor într-un lanț al celor care au fost, în felul lor, „profeți” ai lui Dumnezeu, care „au dansat” pentru delectarea spirituală a lumii și totodată și-au pus capul pentru crezul lor. Au dus o viață de jertfă, mai mult sau mai puțin, ostenindu-se pentru împlinirea acestui dar.

Ei nu se compară cu marii Sfinți, Profeți sau poeți mistici ai Bisericii, dar au și ei locul și rolul lor în trezirea conștiințelor și îndreptarea lor spre idealuri superioare materialismului grobian, ba chiar în îndreptarea lor spre Dumnezeu și Biserica Lui.

Convingerea mea veche, care a fost întărită de studiile aprofundate asupra poeziei, este că adevărata poezie nu are nimic de-a face cu fantezia. Că substanța ei e dată de reflecții și contemplații tot mai adânci asupra lumii și existenței, la care se adaugă luminări de la Dumnezeu.

Aluziile de ordin religios (să-i zicem) ale poetului nu sunt deloc puține. Marin Sorescu leagă jertfa eroică a voievozilor români de împlinirea voii lui Dumnezeu, ceea ce e un fapt important – dacă ne gândim, spre exemplu, că în filmele lui Sergiu Nicolaescu nu numai că nu se închină și nu se roagă nimeni (în plin ev mediu!), ba mai des se aud blasfemii – : „Mircea cel Bătrân îmbrăcat în zale./ Alexandru cel Bun îmbrăcat în zale./ Ștefan cel Mare îmbrăcat în zale./ Mihai Viteazul îmbrăcat în zale./ Ion Vodă cel Cumplit îmbrăcat în zale./ Și aici, în Oltenia, Tudor Vladimirescu/ Primenit și el cu zale/ Peste cămașa morții. /…/ Aș vrea să merg și eu cu voi, le zic,/ Să văd măcar lupta de la Rovine,/ Dar mă împingeți blând la o parte/ Și mă lăsați în grija femeilor./ Și cum caii voștri și-au tocit pe drumuri/ Până și șeile frumoase cu ciucuri,/ Luați din prima biserică zidită de voi/ Biblia legată în piele/ Și-o puneți pe ei cu literele în jos,/ Să se umple de sudoarea și de sângele/ Acestor locuri” (Bărbații).

Da, istoria acestor lupte este o istorie sfântă. Este o istorie care, în credința și mentalitatea ortodox-bizantină, nu face decât să o continue pe cea relatată în Sfânta Scriptură. Războaiele poporului credincios nu sunt mai prejos decât cele ale lui Israil de odinioară și așa cum Dumnezeu a ajutat atunci poporului care era credincios și păzea legea și adevărul Lui, așa și mai târziu în istorie a fost alături de Împărații, Domnii sau Voievozii care s-au încrezut în ajutorul Lui și au făcut voia Lui.

Așa că îmbibarea Bibliei „de sudoarea și de sângele/ Acestor locuri” e una reală.

Altădată, Sorescu vede cum „Copacii au în loc de rădăcini/ Sfinți,/ Care s-au ridicat de la masă/ Și-au îngenunchiat sub pământ/ Pentru rugăciune. // Numai aureolele/ Le-au rămas afară, –/ Acești copaci,/ Aceste flori. // Și noi vom fi la rândul nostru,/ Sfinți,/ Rugându-ne ca pământul/ Să rămână rotund și binecuvântat/ În continuare” (Imn).

Cineva poate susține că aceasta este o viziune laică și că simbolurile religioase sunt aici desacralizate. Sau că e vorba de o religiozitate edulcorată. Se poate interpreta și așa. Însă eu cred mai degrabă că ceva mult mai puternic, din lăuntrul poetului, îl împinge spre Dumnezeu, ceva ce nu e nici pentru el foarte clar încă și de aceea și semnificațiile pot părea că plutesc în ceața echivocurilor. Dar să nu uităm nici de cenzura comunistă care trebuia înșelată…

Însă e adevărat că Sfinții formează rădăcinile acestui pământ și că pentru rugăciunea lor încă mai cresc aureolele de copaci și flori ale universului nostru natural, adică frumusețea lui care ne liniștește și ne întoarce inima spre Autorul frumuseții.

Și bine ar fi să fim, „la rândul nostru,/ Sfinți,/ Rugându-ne ca pământul/ Să rămână rotund și binecuvântat/ În continuare”…