Viața mea [1]
Nicolae Breban, Viața mea, Ed. Polirom, Iași, 2017, 494 p.
*
Cartea începe cu însemnări din 11 ianuarie 2016 și e formată din 15 capitole.
Tatăl: Vasile Breban, preot greco-catolic, p. 7, pe când mama: Constanța Esthera Olga Böhmler provenea dintr-o familie de șvabi, p. 7. Autorul s-a născut la Baia Mare, p. 9.
„catedrale cu pereți nevăzuți”, p. 11; viața sub formă epică, p. 12; sentimentul patriotic, p. 13-14; primii 6 ani de viață i-a trăit la Recea, lângă Baia Mare, p. 15. Între 1941-1948 a trăit și în satul Vărădia, p. 15.
„un dispreț calm și o umană duioșie față de prostia arogantă”, p. 17; a înțeles orașul prin viața satului, p. 17; pe la 6-7 ani citea în română și germană, p. 20; „mă afundam în litere ca într‑o apă”, p. 20; pubertatea și adolescența la Lugoj, p. 29; „indomptabila”, p. 30; arierat, p. 31.
„un spirit ascuțit, viu, violent. Și în completare – calități literare excepționale. Iar între paranteze era notat cuvântul „geniu”!”, p. 34.
L-a cunoscut pe Labiș, care a murit la 21 de ani, p. 35; Breban și-a aruncat versurile de tinerețe, p. 35; el recunoaște că Biserica Ortodoxă Română a fost „stâlp și formator al limbii și [al] conștiinței națiunii” române, p. 39, dar îl consideră pe PFP Justinian Marina omul comuniștilor, p. 39.
Desființarea greco-catolicismului, p. 40; recunoaște prietenia cu Nichita, p. 43, 74, 87, 88, 102, 109; personajele sale sunt „pur și curat ficționale”, p. 45; „fetele și apoi femeile au jucat un rol major în existența mea”, p. 53; Monica, p. 55-57; tatăl său avea 28 de ani când l-a născut, p. 68; Nichita a crezut în el, p. 74; Cezar Baltag a fost fiu de Preot basarabean, p. 74; „Nichita, Cereaciuchin după numele mamei, Tatiana, era nepot al unui cneaz rus, general al armatei albe, „contra‑revoluționare”, care s‑a salvat refugiindu‑se în România”, p. 75.
Romanul Francisca l-a redactat în mai multe variante, p. 75. Soția: Cristina, p. 78; manuscrisul romanului Francisca, în 1963, avea 500 de pagini, p. 84; despre În absența stăpânilor și Animale bolnave, p. 86.
„noii oportuniști care apar de fiecare dată în valuri când se scufundă o lume cu principiile ei cu tot”, p. 87; „fudroaiant”, p. 88; despre Îngerul de Gips, 700 de pagini de manuscris, p. 95; spune că Preda nu l-a înțeles, p. 97; „prietenul și ortacul meu Nichita”, p. 102.