Predică la Duminica a VIII-a după Cincizecime [2018]
Iubiții mei[1],
potrivit Evangheliei de azi [Mt. 14, 14-22], noi venim la Biserică pentru ca să mâncăm cu sufletul nostru cuvintele lui Dumnezeu. Să mâncăm înțelegerile dumnezeiești din cuvintele Lui și, întărindu-ne prin acestea, să îndrăznim mai apoi să-L mâncăm și pe El, Cel euharistic.
Căci mai întâi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu, pentru ca să-L înțelegem. Să-L ascultăm cu toată inima, cu toată atenția, cu toată dorința noastră de a împlini cuvintele Lui. Pentru că El ne vorbește prin Evanghelia Sa, prin Sfinții Săi, prin toți oamenii din viața noastră, prin întreaga Sa creație. El ne vorbește despre ce trebuie să facem noi în relația cu El.
Și dacă Îl înțelegem întrucâtva, după puterea noastră întotdeauna redusă, El, Cel plin de generozitate față de noi, nu ne ține afară, nu ne ține departe de El, ci ne cheamă înăuntru, în relația interioară cu Sine. Pentru că cuvintele Lui sunt pregătirea pentru întâlnirea ființială cu El înăuntrul nostru. Căci El ne cheamă să ne hrănim dumnezeiește cu Trupul și Sângele Său cele preadumnezeiești, dându-ni-Se nouă ca mâncare și băutură spre viața veșnică.
Pentru că, împărtășindu-ne cu El, Domnul ne introduce în cunoașterea și simțirea Lui intimă. Ne dă să simțim și să gândim și să trăim dumnezeiește, deși noi suntem aici, pe pământ. Dar pentru că suntem în unire intimă cu El, interioară, de aceea simțim ceea ce se revarsă din Dumnezeul nostru în noi, simțim slava Lui care se revarsă veșnic din El în noi și, prin ea, înțelegem ce vrea El de la noi: ca noi să fim niște dumnezei după har, niște Sfinți ai Lui preafrumoși duhovnicește și nu oameni banali, șterși, neinteresanți. Pentru că El ne poate sfinți în mod desăvârșit și noi putem trăi pe pământ ca în cer, fiindcă El ne face Sfinți ai Lui.
Și toți trebuie să fim Sfinți ai Lui, pentru că viața Bisericii e viața lui Dumnezeu care se revarsă continuu în noi.
Așadar, cuvintele lui Dumnezeu nu sunt cuvinte goale, nu sunt cuvinte pe care poți să le tratezi de sus sau să fii indiferent față de ele, ci sunt cuvinte pline de taină, pline de viață dumnezeiască, pline de înțelegeri sfinte. Ele sunt poarta dumnezeiască spre El Însuși. Dacă le înțelegi, pătrunzi în intimitatea Lui. Pentru că, prin intermediul cuvintelor Sale revelate nouă prin Sfinții Săi, noi înțelegem cum e El și ce face El în viața întregii Sale creații.
De aceea eu dau preț absolut cuvintelor Lui atunci când le traduc din Scriptură și pentru aceasta le pun în fața dumneavoastră așa cum sunt ele acolo, în text, chiar dacă adesea par enigmatice, par greu de înțeles. Și așa și sunt: sunt foarte greu de înțeles! Abia înțelegi, uneori, sensul literal al textului, darămite pe cele dumnezeiești.
Pentru că El s-a exprimat în acest fel greu, obscur, neînțeles prin Sfinții Lui tocmai pentru ca noi să ne nevoim să Îl înțelegem. Și El ne ajută să Îl înțelegem, să Îi înțelegem cuvintele și să pătrundem în intimitatea Lui, pe măsura râvnei și a curățirii noastre pentru El. Pentru a-L înțelege, pentru a-L urma, pentru a-L iubi.
De aceea, o predică despre înțelegerea interioară a cuvintelor Lui e o predică despre încurajarea oamenilor credincioși de a intra în intimitatea Lui, a Dumnezeului nostru. Căci cuvintele Lui, care sunt grele și tainice, atunci când El ni le luminează, când ni le face explicite pe măsura noastră, devin mâncarea minții și a inimii noastre, mâncarea noastră duhovnicească.
Și noi spunem că această mâncare sufletească, pe care o strângem cu greu, ca furnica, prin nevoințele și studiile noastre continue, reprezintă învățarea noastră de către Dumnezeu. Reprezintă teologia pe care El ne-a revelat-o în mod personal și cu care ne-a hrănit trupul și sufletul nostru.
Căci cuvintele lui Dumnezeu, odată ce ne hrănesc sufletul, ne hrănesc și trupul nostru. Pentru că slava lui Dumnezeu, ascunsă în cuvintele Lui, trece din sufletul nostru și în trupul nostru. Și ne sfințește cu totul pe noi. De aceea, „nu numai cu pâine va trăi omul [οὐκ ἐπ᾽ ἄρτῳ μόνῳ ζήσεται ἄνθρωπος], ci [și] cu tot cuvântul ieșind din gura lui Dumnezeu [ἀλλ᾽ ἐπὶ παντὶ ῥήματι ἐκπορευομένῳ διὰ στόματος Θεοῦ]” [Mt. 4, 4, BYZ].
Pentru că pâinea nu hrănește și sufletul nostru. Dar pâinea cuvintelor lui Dumnezeu, pâinea teologiei Sale hrănește și sufletul și trupul nostru, pentru că ne sfințește cu totul.
Așa că, atunci când Domnul le-a spus Apostolilor Săi: „Nu au nevoie să plece [Οὐ χρείαν ἔχουσιν ἀπελθεῖν] [după mâncare], [ci] dați-le voi lor să mănânce [δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν]!”[Mt. 14, 16, BYZ], Domnul ne-a vorbit în mod tainic despre masa teologică și liturgică a Bisericii.
Căci Biserica ne dă cuvinte dumnezeiești spre înțelegere, ne dă Sfinte Icoane spre contemplare sfântă, ne dă să trăim Slujbe Sfinte, în care Dumnezeu e prezent cu tot cerul Său, după care ne pune la masa Împărăției și Îl jertfește pentru noi pe Mielul Bisericii, Care e Mielul Tatălui pentru noi, cei păcătoși, pentru ca noi să mâncăm din El și să avem viața Lui întru noi.
Căci dacă e o bucurie mare, atunci când primești, pe patul spitalului, o transfuzie de sânge de care ai nevoie pentru trup și pentru viața ta, cum să nu fie bucurie unică și veșnică această continuă transfuzie de viață dumnezeiască, care este Dumnezeiasca Euharistie în trupul și în sufletul nostru? Pentru că noi ne schimbăm continuu în mod dumnezeiesc în relație cu Dumnezeul mântuirii noastre și mereu suntem alții.
Nu suntem aceiași, ci mereu suntem schimbați în mod dumnezeiește de către El! Nu suntem plictisiți de viață, ci suntem continuu plini de viață, de bucurie dumnezeiască, sfântă, pentru că noi nu mai suntem ai noștri, ci mereu suntem ai Lui. Căci ne dăm pe noi înșine lui Dumnezeu, ca să ne schimbe continuu. Și prin tot ceea ce vedem, simțim, pipăim, înțelegem, iubim, noi creștem în relația cu El, dar și cu toți oamenii și cu întreaga creație.
Căci una e să îl vezi pe om ca chip al lui Dumnezeu, creat de El și ajutat de El în toate și să îl respecți, să îl apreciezi, să îl iubești, chiar și când el e căzut, e murdar, s-a urâțit interior, și alta e când îl consideri un animal, un infect, un ratat. Când îl minimalizezi, te minimalizezi, pentru că și tu ești om. Și dacă ești om și nu respecți pe unul asemenea ție, nici pe tine nu te respecți.
Pe afară, oamenii par asemănători. Au cu toții aceleași membre, merg toți în picioare, se acoperă toți cu haine, se folosesc de cuvinte, au cu toții o familie a lor, în care s-au născut. Dar taina oamenilor e înăuntrul lor! Acolo ei sunt foarte diferiți, deși au și în sufletul lor multe lucruri comune. Și sunt diferiți prin modul în care se raportează la Dumnezeu și la semeni și la întreaga creație.
Mie, spre exemplu, nu îmi place să rup ramuri din copaci, să rup flori, să omor animale și păsări și insecte, ci eu le contemplu pe toate așa cum sunt ele. Îmi place să le văd în firescul lor, în modul lor de-a fi. Pentru că fiecare dintre ele au ceva să ne spună. Au ceva foarte important să ne spună.
Îmi place diversitatea lor și, mai ales, a oamenilor. Cred că am început să scriu literatură, să fiu scriitor, tocmai pentru că iubesc nespus de mult diversitatea umană. Niciun om nu seamănă cu altul. De aceea, fiecare om e o lume în sine, care așteaptă să fie descoperită. Și dacă ești fascinat de aventură, de noi descoperiri, atunci oamenii sunt cea mai mare aventură a vieții noastre.
Tocmai din acest motiv îmi plac mai mult oamenii decât călătoriile. Îmi place să văd diverse locuri, diverse cărți, diverse construcții…dar, mai cu seamă, îmi place să văd și să înțeleg oameni diverși. Iar dacă găsesc un om complex, un om profund, un om volubil, atunci îl prefer în locul unei croaziere sau în locul unei cărți. Pentru că oamenii sunt ei înșiși o lume, o lume vastă, o lume sintetizată la modul personal.
Da, iubiții mei, de la noi trebuie să cereți hrană pentru sufletele și trupurile dumnevoastră! De la ierarhia Bisericii. Trebuie să cereți hrana lui Dumnezeu, care se înmulțește în oameni și care ajunge pentru toți. Orice Slujbă, orice predică, orice carte, orice Sfântă Icoană este o hrană pentru noi toți.
Tocmai de aceea, când scrii sau când traduci o carte, prin ea hrănești multe suflete. Așa după cum, atunci când săvârșim Dumnezeiasca Liturghie, întreaga creație se folosește prin pomenirea ei liturgică. Prin asumarea ei în viața și lucrarea lui Dumnezeu.
Sfintele Icoane sunt bucuria noastră, a contemplației noastre teologice. Pentru că în ele vedem oameni transfigurați, oameni frumoși, oameni plini de slava lui Dumnezeu. Pentru că vedem adâncul oamenilor revărsat în afara lor. Vedem adâncul lor personal, la care ei ne fac părtași și pe noi.
Când conversăm cu cineva, ce căutăm de fapt? Să înțelegem adâncul său personal. Să îl punem pe om în starea de a se revela pe sine, de a vorbi despre sine în mod explicit.
Însă Sfintele Icoane sunt vorbiri explicite despre cine sunt Sfinții lui Dumnezeu! Cărțile lor vorbesc despre propria lor experiență. Ele sunt explicite, abundă de înțelegeri, și înțelegerile lor devin o parte din viața noastră. Pentru că la Slujbele Bisericii noi aflăm și trăim foarte multe lucruri minunate, care devin parte constitutivă din noi înșine.
Orice zi a vieții noastre este o uimire, o constatare, o verificare, o aprofundare de sine. Și chiar dacă ești bolnav sau, dimpotrivă, ești plin de viață, a trăi nu înseamnă a fi mort, ci a trăi înseamnă că poți să schimbi ceva în tine însuți, dar și în alții.
Poți să schimbi printr-un cuvânt, printr-un gest, printr-o faptă. Putem schimba mereu conținutul interior al vieții noastre, pentru că putem fi mereu alții. Iar cine invocă bătrânețea pentru neschimbare, pentru imobilitate interioară, acela ne minte. Pentru că bătrânețea e, dimpotrivă, cea mai mobilă dintre vârste, cea mai dispusă la schimbare, la schimbarea în bine. Căci moartea e cea mai aproape de tine și nu vrei să pleci lăsând o imagine urâtă în urma ta. Ci, dimpotrivă, vrei ca tu să fii apreciat și lucrurile tale să fie prețuite în urma ta. De aceea încerci să le lași unor oameni care știu să prețuiască lucrurile unice și să-ți păstreze o memorie bună.
Așadar, iubiții mei, cuvintele lui Dumnezeu ne fac să trăim înăuntrul nostru și să fim captivați de adâncul de taină al oamenilor! Cuvintele Lui ne fac profunzi, ne coboară în noi înșine și în alții. Căci noi tindem să îi cunoaștem pe oameni, așa după cum Îl cunoaștem pe Dumnezeu. Și cum, în relația cu El, noi nu considerăm că există o limită în cunoașterea Lui, tot la fel nu considerăm că există o limită în cunoașterea oamenilor. Ci dorim să îi cunoaștem continuu pe oameni, pentru că ei au în continuu lucruri pe care pot să ni le comunice.
Dar când nu dorim să comunicăm, atunci îi privăm pe alții de adâncul nostru și pe noi de adâncul lor. Când nu vrem să citim, nu știm ce lucruri mari și frumoase sunt în cărți. Când nu vrem să avem o relație cu Dumnezeu, nu știm ce înseamnă să trăiești dumnezeiește încă de acum, de pe pământ.
Pentru că toate acestea se fac în relație cu El și cu oamenii. Citim cărțile cuiva pentru ca să îl înțelegem pe autorul lor. Privim la faptele oamenilor, pentru ca să îi înțelegem pe ei. Iar ceea ce nu înțelegem, ceea ce ne depășește, e întotdeauna o aspirație spre mai mult pentru noi, căci înțelegem că avem întotdeauna lucruri de aflat, de înțeles, de cunoscut.
Mâncați dumnezeiește, iubiții mei! Bucurați-vă de toate minunile lui Dumnezeu, de toți oamenii Lui, de toată cunoașterea pe care El ne-a pus-o la dispoziție! Căci asumându-ne interior toată această cunoaștere plurală, diversă, care se sintetizează în interiorul nostru, noi devenim lumi tot mai cuprinzătoare.
Iar lumile cele mai cuprinzătoare, lumile personale cele mai cuprinzătoare sunt cele în care Dumnezeu și întreaga Sa creație tronează în ele. Fiți o astfel de lume! Amin.
[1] Începută la 7. 48, în zi de miercuri, pe 18 iulie 2018. Zi cu soare, 22 de grade.
Parinte, Doamne ajuta, vreau sa va intreb ceva. De ce nu sunt de ajuns doar postirile, rugaciunile, nevointa si participarea la slujbe ci trebuie sa si citim mult din Sfanta Scriptura, teologie si carti duhovnicesti? Mie imi place sa citesc dar recunosc ca nu excesiv de mult. Insa am bagat de seama ca si citirile ma umplu de ceva dumnezeiesc desi altfel decat participarea la slujbe. Nu inteleg prea bine ce inseamna aceasta. De ce nu sunt suficiente postul si rugaciunile si credinta? Ce fac cei ce nu stiu sa citeasca sau nu au placere pentru a citi? Iertati-mi nedumerirea, Doamne ajuta, rugati-va si pentru mine pacatosul!
Cei ce nu citesc sau nu se bucură de citit, domnule Valeriu, pierd acel ceva dumnezeiesc pe care îl trăiți dumnevoastră. Adică multa luminare dumnezeiască, multa înțelepțire pe care o aduce cititul teologic și fără de care nu știm cum să ne nevoim și care sunt amănuntele credinței noastre. Numai bine!
Dumnezeiască predică, Părinte, m-a umplut de bucurie și de dulceață! Slavă lui Dumnezeu pentru harul pe care vi l-a dat! Predicile sfinției voastre sunt spre trezirea conștiinței ortodoxe în mulți. Binecuvântați!
Vă mulțumesc frumos, domnule Andrei! Dumnezeu să vă bucure și să vă întărească pentru ca să cunoașteți tot mai profund voia Lui cu dumneavoastră! Numai bine!
Domnul să ne dea putere să Îl ascultăm cu rugăciunile sfinției voastre! Doamne ajută!
Numai bine, Frate Meletie!