Urgia mâniei lui Dumnezeu
Acum câteva zile s-au împlinit 1939 de ani de la completa distrugere și îngropare a orașului Pompei. Am văzut mai multe filme pe youtube despre acest subiect și am înțeles că animația de mai sus e o reconstituire în conformitate cu studiul straturilor succesive de materiale vulcanice depuse, prin erupția Vezuviului, peste oraș.
Nu e o fantezie despre ce s-ar fi putut întâmpla, ci o relatare concretă în ceea ce privește evoluția dezastrului. A fost mai întâi cutremur, apoi ploaie cu pietroaie, bolovani și cenușă și apoi ploaie cu foc și lavă la temperaturi infernale, inimaginabile. Cei surprinși au murit pe loc.
Și tocmai acest lucru m-a impresionat, pentru că Dumnezeu i-a omorât nu deodată, ci treptat. Ce s-a întâmplat e ca într-un război, în care oastea inamică nu își arată forța din prima clipă, ci prin învăluire, până la nimicirea cu totul a adversarului. Până și vântul a bătut contrar direcției sale obișnuite și a direcționat materialele vulcanice asupra orașului. Aici a fost oastea stihiilor naturale înarmată de Dumnezeu împotriva celor însetați de crime și multe alte păcate.
„Căci cei neevlavioși, refuzând să Te cunoască pe Tine, în tăria brațului Tău au fost biciuiți, [cu] străine ploi și [cu] grindine și [cu] furtuni cu trăsnete neînduplecate prigonindu-se și [cu] foc mistuindu-se. […] Căci zidirea Ție slujindu-Ți, Celui care ai făcut-o, întinde întru pedeapsă împotriva celor nedrepți” (Înțel. lui Sal., 16, 16, 24, cf. trad. Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, aici).
Și prin aceasta Dumnezeu ne-a arătat că poate nimici oricând nu numai un oraș, ci și tot pământul, dar așteaptă pocăința noastră. Ce s-a întâmplat cu Pompei se poate întâmpla la scară mult mai mare sau la scară planetară. Dar deocamdată Dumnezeu ne trimite avertismente.
Și nu cred că dezgroparea orașului de sub cenușă în secolul trecut (deși mai e o treime din el de dezgropat) e întâmplătoare. Mărturiile rămase sunt multe și de multe feluri. Unele interesează pe arheologi și pe istorici, altele pe curioșii de tot felul, însă cred că și nouă, credincioșilor, au multe să ne spună.
În filmul de mai sus ni se spune că, după câțiva ani de la cataclism, nimeni nu a mai știut unde s-a aflat orașul Pompei. Într-atât de completă a fost distrugerea și apoi acoperirea lui cu lavă și cenușă, ca într-un mormânt sigilat. Și lucrul acesta cred că ar trebui să ne înfricoșeze, dar nu cu frică sau panică apocaliptică, ci cu judecată dreaptă a conștiinței pentru a vedea unde ne duc poftele și plăcerile noastre.
Dacă despre Sodoma și Gomorra nu mai știm precis unde se află, Dumnezeu ne-a lăsat, prin acest oraș, nouă, europenilor creștini sau care ne pretindem astfel, o mărturie asemănătoare despre cum se aprinde urgia mâniei Sale împotriva celor neevlavioși…