Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Predică la Duminica a XIV-a după Cincizecime [2018]

Iubiții mei[1],

am terminat anul bisericesc cu o zi de naștere, cu ziua de naștere a lui Irodis. L-am terminat cu o cină. Căci Irodis a făcut „cină [δεῖπνον] zilelor sale de naștere [τοῖς γενεσίοις αὐτοῦ]” [Mc. 6, 21, BYZ]. Dar, după multă mâncare și băutură, datorită fiicei sale vitrege, Salomi[2], care dansează desfrânat, și a răutății soției sale ilegitime, Irodias, Împăratul Irodis Antipas îl martirizează pe Sfântul Ioannis Botezătorul, pe cel mai mare dintre Sfinții lui Dumnezeu [Mt. 11, 11[3]]. Dar nu pentru că Sfântul Ioannis ar fi păcătuit cu ceva, ci pentru că el a mustrat căsătoria ilegitimă a familiei imperiale.

Astăzi însă, la început de an bisericesc, prin Evanghelia de la Mt. 22, 1-14, nu mai suntem martori la o cină cu final sângeros, ci suntem chemați la un Prânz [ἄριστόν] [Mt. 22, 4, BYZ]. La Prânzul Împărăției cerurilor. La Prânzul lui Dumnezeu. Căci „Împărăția cerurilor s-a asemănat Omului Împărat, Care a făcut nunți [ἐποίησεν γάμους] Fiului Său [Mt. 22, 2]. Nunțile Fiului cu fiecare dintre cei Sfinți ai Săi.

Dar „cei care au fost chemați întru nunți [τοὺς κεκλημένους εἰς τοὺς γάμους]…nu voiau să vină” [οὐκ ἤθελον ἐλθεῖν]” [Mt. 22, 3, BYZ]. Nu voiau să se unească cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui, ca să se bucure veșnic împreună cu ei.

De aceea au fost chemați din nou și lor li s-a spus că Prânzul lui Dumnezeu a fost pregătit pentru ei, adică Împărăția Lui, și că taurii și cele îngrășate ale teologiei celei dumnezeiești, adică tainele lui Dumnezeu, au fost înjunghiate pentru ei, pentru că ei pot înțelege, pe măsura lor, pe cele tainice ale lui Dumnezeu. Li s-a spus că toate cele pregătite de Dumnezeu sunt la îndemâna lor și că ei trebuie să vină întru nunți, adică în unirea sfântă cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui [Mt. 22, 4].

Dar – pentru că parabola de față o continuă și o explică pe cea de duminica trecută –, indiferența plină de răutate față de chemarea lui Dumnezeu și de Împărăția Lui a fost maximă. Pentru că „ei [οἱ], nedând atenție [ἀμελήσαντες] [lui Dumnezeu], au plecat [ἀπῆλθον], unul întru câmpul său [ὁ μὲν εἰς τὸν ἴδιον ἀγρόν], iar altul întru negustoria sa [ὁ δὲ εἰς  τὴν ἐμπορίαν αὐτοῦ]” [Mt. 22, 5, BYZ], „dar cei din urmă i-au prins pe robii Săi [οἱ δὲ λοιποὶ κρατήσαντες τοὺς δούλους Αὐτοῦ] [și] i-au chinuit și i-au omorât [ὕβρισαν καὶ ἀπέκτειναν]” [Mt. 22, 6, BYZ].

Însă indiferența față de Dumnezeu e la fel de criminală ca uciderea Sfinților Lui. Căci atunci când preferi agricultura sau afacerile în locul lui Dumnezeu, când lași Biserica și viața cu Dumnezeu pentru alte lucruri, atunci îi omori pe alții și te omori și pe tine. Îi omori pe alții pentru că ești un exemplu de necredință, de om care Îl disprețuiești pe Dumnezeu, dar, în primul rând, te omori pe tine însuți. Pentru că cei care i-au omorât pe Sfinți erau deja niște sinucigași spirituali. Pentru că ei erau morți sufletește înainte ca să îi omoare pe alții. Ei se sinuciseseră spiritual prin necredința lor în Dumnezeu și de aceea puteau să omoare pe oricine. Pentru că nu mai conta sufletul și viața lui, viața lui duhovnicească.

Însă, în fața lui Dumnezeu, contează tocmai starea noastră duhovnicească. Contează cine suntem noi în relație cu El și cât împlinim noi din poruncile Sale. De aceea, când Împăratul tuturor aude faptele noastre, când El le vede, atunci Se urgisește pe noi. Se umple de urgie față de viața noastră.

Căci „Împăratul, auzind aceasta, S-a urgisit [ἀκούσας ὁ Βασιλεὺς ἐκεῖνος ὠργίσθη] și [καὶ], trimițând oștirile Sale [πέμψας τὰ στρατεύματα Αὐτοῦ], i-a pierdut pe ucigașii aceia, și cetatea lor a ars-o” [Mt. 22, 7, BYZ].

Da, e o profeție despre arderea Ierusalimului, despre arderea cetății la anul 70[4]! Iar Oștirile lui Dumnezeu nu au fost romanii lui Titus[5], ci Puterile cele cerești, care au luptat împotriva celor care i-au ucis pe Sfinții Lui.

Însă, mântuirea lui Dumnezeu este pentru toți oamenii! Nu este exclus niciun om, niciun popor, nicio seminție, nicio familie de la mântuire. Pentru că Nunta, adică Împărăția Lui, e pregătită pentru toți, dar pentru ea trebuie să ne facem vrednici de mântuire [Mt. 22, 8]. Cei vrednici [ἄξιοι] sunt cei Sfinți ai Lui. Pentru că Sfinții sunt moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu.

Dar, pentru ca să te faci vrednic de Împărăție, trebuie mai întâi să devii membru al Bisericii Sale. Pentru că numai în Biserica Lui se sfințesc oamenii.

– Și cine sunt oamenii Bisericii?

– Sunt cei de la „ieșirile căilor [τὰς διεξόδους τῶν ὁδῶν]” [Mt. 22, 9, BYZ]. Sunt toți cei care vin în aceasta viață și au nevoie de propria lor cale cu Dumnezeu. Căci de aceea ei sunt chemați „întru nunți [εἰς τοὺς γάμους]” [Mt. 22, 9, BYZ], adică la o relație personală cu Dumnezeu: pentru ca ei să se sfințească împreună cu El.

Pentru că toți, în Biserică, avem nunta noastră cu Dumnezeu sau mântuirea noastră e propria noastră nuntă cu El. Căci ce altceva înseamnă nunta decât unire sau alipire cu toată inima de Dumnezeu?

Iar dacă cu Dumnezeu avem cea mai mare intimitate duhovnicească, asta înseamnă că El este Mirele inimii noastre, pentru că în relația dintre El și noi trăim nunta cea tainică, cea dumnezeiască, aceea în care noi ne curățim, ne luminăm și ne sfințim prin slava Lui. Și noi, cei care suntem mirese duhovnicești ale Sale, ne bucurăm de toată iubirea și atenția Sa, de toată intimitatea cu El, pentru că ne dăruim Lui în mod continuu.

Însă Biserica de pe pământ nu e formată doar din elita duhovnicească, adică din cei Sfinți, ci ea e formată „și [din] cei răi și [din] cei buni [πονηρούς τε καὶ ἀγαθούς]” [Mt. 22, 10, BYZ]. Pentru că toți cei răi pot fi buni. Toți se pot sfinți, pentru că toți se pot converti la viața cu Dumnezeu.

Și astfel, în Biserica Sa, cu toții suntem în calitate de oaspeți [ἀνακειμένων] ai lui Dumnezeu [Mt. 22, 10, BYZ]. De oameni chemați la sfințenie. De oameni chemați la intimitatea veșnică cu Dumnezeu.

De aceea, cine e în Biserică trebuie să fie îmbrăcat continuu în slava lui Dumnezeu. Trebuie să trăiască în mod continuu în slava Lui. Pentru că Dumnezeu privește în continuu la invitații Săi, la oaspeții Săi, ca să vadă dacă ei sunt îmbrăcați în veșmântul de nuntă [ἔνδυμα γάμου] [Mt. 22, 11, BYZ] al Său. Căci El ne-a îmbrăcat pe toți, la Dumnezeiescul Botez, în veșmântul de nuntă al Împărăției, în slava Lui. Și, de aceea, El vrea să ne vadă pe toți curați, luminați, purtători de Dumnezeu, pentru că așa trebuie să fie oamenii Bisericii.

Dar Mt. 22, 13-14 ne vorbește despre Judecata lui Dumnezeu. Pentru că toți cei chemați la Prânzul Împărăției, la bucuria cea veșnică cu Dumnezeu, cu Sfinții și Îngerii Lui, trebuie întrebați cine sunt și ce au făcut cu viața lor.

Și pentru El, pentru Hristos Domnul, pentru Judecătorul nostru, toți suntem prietenii Lui și iubiții Lui, pentru că „El mai întâi ne-a iubit pe noi [Αὐτὸς πρῶτος ἠγάπησεν ἡμᾶς]” [I In. 4, 19, BYZ], pe toți. Fiindcă „Dumnezeu Își arată dragostea Sa întru noi [συνίστησιν…τὴν Ἑαυτοῦ ἀγάπην εἰς ἡμᾶς ὁ Θεός], că[ci] [ὅτι], încă păcătoși fiind noi [ἔτι ἁμαρτωλῶν ὄντων ἡμῶν], Hristos a murit pentru noi [Χριστὸς ὑπὲρ ἡμῶν ἀπέθανεν]” [Rom. 5, 8, BYZ].

De aceea, când Hristos Dumnezeu îl vede pe cel fără veșmânt de nuntă, îl întreabă: „Prietene [Ἑταῖρε], cum ai intrat aici neavând veșmânt de nuntă [πῶς εἰσῆλθες ὧδε μὴ ἔχων ἔνδυμα γάμου]?” [Mt. 22, 12]. Însă El nu îl întreabă pe acela cum a intrat în Biserică, pentru că El ne-a introdus pe toți în Biserica Sa. Și nu îl întreabă nici dacă a avut vreodată veșmânt de nuntă, pentru că toți cei credincioși am primit de la El veșmânt de nuntă. Ci el îl întreabă și ne întreabă: De ce nu aveți acum, prietenii Mei, în clipa de față, veșmântul de nuntă, pe care Eu vi l-am dat la Botez? De ce nu sunteți acum plini de slava lui Dumnezeu, dacă trăiți în Biserica slavei Mele?…

…Și acela, care ne reprezintă pe noi toți, „a amuțit [ἐφιμώθη]” [Mt. 22, 12, BYZ]. A rămas fără cuvinte, pentru că a conștientizat faptul că e cu totul vinovat în fața lui Dumnezeu. Pentru că noi știm de ce nu suntem Sfinți, de ce nu trăim o viață de sfințenie: pentru că încă ne plac păcatele. Încă ne plac lucrurile fără consistență, lucrurile care nu ne duc la Dumnezeu, lucrurile care ne omoară. Nu suntem Sfinți, pentru că ne place să fim și cu Dumnezeu și cu iluziile păcatelor. Numai că nu putem să le avem pe amândouă. Căci Dumnezeu ne vrea cu totul ai Lui și nu robi ai păcatului.

De aceea, judecata lui Dumnezeu pentru cei care iubesc păcatul e legarea picioarelor și a mâinilor, e totala lor neputință de a mai săvârși ceva anume, și aruncarea „întru întunericul cel mai dinafară [εἰς τὸ σκότος τὸ ἐξώτερον]” [Mt. 22, 13, BYZ]. Aruncarea în Iad, în nevederea slavei Dumnezeului treimic. Iar „acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților [ἐκεῖ ἔσται ὁ κλαυθμὸς καὶ ὁ βρυγμὸς τῶν ὀδόντων]” [Mt. 22, 13, BYZ], pentru că va fi durere și chin continuu.

Și acestea toate se vor petrece veșnic cu fiecare dintre noi, dacă nu vom fi găsiți îmbrăcați în veșmântul slavei lui Dumnezeu. Căci dacă suntem îmbrăcați în veșmântul Său, atunci e semn că Îi slujim Lui și că El binevoiește întru noi în fiecare clipă a vieții noastre. Dar dacă suntem fără slava Lui în noi, atunci trăim necreștinește, trăim ca niște păgâni, chiar dacă toată ziua suntem la Biserică.

Pentru că nici credința, nici faptele credinței noastre nu ne îmbracă continuu în slava lui Dumnezeu, ci coborârea Lui în noi, prin slava Lui, ne îmbracă în lumina Sa cea veșnică.

Căci Dumnezeu coboară și rămâne întru oamenii în care credința și faptele credinței așteaptă în mod smerit venirea Lui întru slavă.

El coboară și rămâne acolo unde credința înseamnă simțirea și vederea Lui, unde nădejdea înseamnă continua așteptare împreună cu El, iar iubirea este intimitatea continuă cu El.

El coboară și rămâne acolo unde faptele credinței sunt văzute ca o continuă curățire pentru El, ca o continuă așteptare a venirii Sale.

Tocmai de aceea, El vine și rămâne întru cei care Îl vor doar pe El și nu se uită la ei înșiși. Pentru că relația cu Dumnezeu nu ne scoate pe noi în evidență, ci pe El. Relația cu Dumnezeu nu are nimic de-a face cu egoismul, cu prețuirea de sine, cu încrederea în sine, cu înfumurarea prostească cum că am fi „cineva” înaintea Lui. Ci, în relația cu El, noi ne ștergem cu totul pe noi înșine, pentru că El este totul pentru noi. El este viața, bucuria, împlinirea, veșnicia noastră. Tocmai de aceea, a trăi cu El continuu sau a trăi întru slava Lui sau îmbrăcați în veșmântul slavei Sale înseamnă a trăi duhovnicește în mod fundamental. Iar celelalte lucruri care țin de viața noastră se subsumează relației cu El.

Însă viața cu El e o alegere continuă a Lui. Așa după cum L-ai ales la început pe Dumnezeu, așa trebuie să-L alegi în fiecare clipă. De aceea, „mulți sunt cei chemați [πολλοὶ…εἰσιν κλητοί], adică toți oamenii, căci toți suntem chemați la relația veșnică cu El, „dar puțini [sunt] cei aleși [ὀλίγοι δὲ ἐκλεκτοί]” [Mt. 22, 14, BYZ]. Căci cei aleși nu sunt „predestinați de Dumnezeu ca să fie Sfinți” sau nu sunt „ajutați în mod special, în detrimentul altora, ca să fie Sfinți”, ci ei se sfințesc continuu pe ei înșiși, stând îmbrăcați continuu în veșmântul Nunții celei veșnice, în veșmântul Împărăției, adică în slava Dumnezeului treimic.

Pentru că nu Dumnezeu „îi alege pe unii să fie Sfinți” sau nu El „îi obligă pe unii să fie Sfinți”, ci ei Îl aleg pe El și trăiesc pe placul Său. Tocmai de aceea, ei, Sfinții Lui, se disting între ceilalți oameni, ei ies în evidență prin aceea că Îl iubesc pe Dumnezeu și sunt cu El. Și de aceea sunt cei aleși ai Lui: pentru că Îl aleg continuu doar pe El.

Așa stând lucrurile, iubiții mei, nu putem să ne bucurăm cu adevărat în viața noastră de ceea ce facem aici, pe pământ, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi prin slava Lui! Pentru că împlinirea reală a noastră vine tocmai din aceea că Îl simțim pe Dumnezeu în mod continuu în noi și cu noi. Iar prezența Lui în noi nu ne mai face să simțim Împărăția Lui departe de noi, pentru că unde este El, este și Împărăția Lui.

De aceea, toată viața noastră creștină trebuie să fie continuu acaparată de prezența și de voia Lui cu noi. Dacă El este în noi cu adevărat, atunci El ne călăuzește spre tot lucrul cel bun. Dacă El e mereu cu noi și în noi, atunci El Se revelează nouă mereu și ne învață cele de taină ale Sale, adică ne introduce tot mai mult în viața cu El și în cunoașterea Lui.

Pentru că Dumnezeul Cel veșnic viu Se revelează continuu robilor Săi. Aici și în veșnicie, Dumnezeu vorbește continuu robilor Săi, pentru că El Se bucură să Se reveleze în mod continuu lor. El le vorbește și lucrează continuu prin ei, pentru că e viu și plin de dăruire și de iubire veșnică.

Tocmai de aceea, fără veșmântul slavei Sale în noi nu există nicio relație cu Dumnezeul slavei. Pentru că El, când are o relație cu cineva, coboară în acela și îl umple de slava Lui.

Așa că acest nou an bisericesc în care am intrat, acest nou an al mântuirii, al posibilității de a ne mântui, e timpul potrivit pentru îmbrăcarea în slava lui Dumnezeu. Acum ne putem mântui! Acum ne putem îmbrăca prin Botez sau reîmbrăca prin pocăință, în mod conștient și simțit duhovnicește, în „veșmântul nestricăciunii”[6]! În veșmântul Împărăției lui Dumnezeu, fără de care nu putem să intrăm întru ea.

Vă urez la mulți ani în noul an bisericesc 2018-2019, multă luminare și întărire de la Dumnezeu și El să ne ajute să ne nevoim împreună pentru mântuirea și sfințirea noastră! Amin.


[1] Începută la 17. 13, în zi de joi, pe 30 august 2018. Zi cu soare, 32 de grade.

[2] Salomi fiind fiica lui Irodis al II-lea și a lui Irodias, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Salome și https://en.wikipedia.org/wiki/Herod_II.

[3] Căci Domnul spune aici: „nu s-a ridicat în[tre] cei născuți [din] femei [οὐκ ἐγήγερται ἐν γεννητοῖς γυναικῶν] mai mare [decât] Ioannis Botezătorul [μείζων Ἰωάννου τοῦ Βαπτιστοῦ]” [Mt. 11, 11, BYZ]. Adică el este cel mai mare Sfânt al Vechiului Testament.

[4] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul_Ierusalimului_(70).

[5] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Titus_Flavius_Vespasianus.

[6] Cf. ΙΕΡΑΤΙΚΟΝ, Ed. ADEE, Atena, 2009, p. 122.

Did you like this? Share it:

Previous

Memento mori și nostalgia Paradisului [16]

Next

Meriți?

6 Comments

  1. Pr. Ovidiu

    „Taurii și cele îngrășate ale teologiei celei dumnezeiești, adică tainele lui Dumnezeu, au fost înjunghiate pentru ei” ca și pentru noi! Doamne ajută, frate Dorin, har și spot în toate și rogă-te și pentru noi!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Numai bine, Părinte Ovidiu! Dumnezeu să ne întărească în toate și să ne sprijine tot timpul!

  2. Anastasia L.

    Minunată predică! Dumnezeu să ne păzească de cina păcătoșilor și să ne primească la prânzul Împărăției Sale! Binecuvântați! La mulți ani plini de har și de lumină sfântă în suflete!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Anastasia! Dumnezeu să vă bucure și să vă lumineze întru toate! La mulți ani și multă pace!

  3. Daria

    Întotdeauna avem Mire pe Hristos și un Dumnezeu minunat Care ne păzește și ne ocrotește. Aceasta ar trebui să ne fie o bucurie negrăită și permanentă: că Dumnezeu nu ne uită și nu ne lasă niciodată. La mulți ani, Părinte!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Da, aveți dreptate, doamnă Daria! La mulți ani și numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort