Iubiții mei[1],

nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu [ἡ γέννησις τῆς Ὑπεραγίας Θεοτόκου][2] a avut loc la bătrânețea părinților ei, după multa rugăciune a acestora. Căci Sfinții Ioachim [Ἰωακεὶμ] și Anna [Ἄννα], părinții Maicii Domnului, s-au rugat lui Dumnezeu ca să poată avea un copil. Și Dumnezeu a ascultat rugăciunea lor și astfel au născut-o pe Preasfânta Fecioară Maria [Μαρία][3], potrivit Sinaxarului zilei, pe Maica lui Dumnezeu, care este bucuria întregii lumi.

De aceea, troparul praznicului subliniază faptul că nașterea ei a vestit bucurie la toată lumea, pentru că din ea a răsărit Soarele dreptății [ὁ Ἥλιος τῆς δικαιοσύνης], Hristos, Dumnezeul nostru[4].

Dar cea primită prin rugăciune, Preacurata Fecioară Maria, așa cum ne spune Sfântul Grigorios Palamas, a fost dăruită lui Dumnezeu de către părinții ei, mai înainte ca ea să se nască[5].

Din acest motiv, la vârsta de 3 ani a fost adusă la Templu[6], aici „trăind numai pentru Dumnezeu, văzută numai de Dumnezeu, hrănită de Dumnezeu, păzită numai de Dumnezeu…văzând și ea numai pe Dumnezeu, făcând din Dumnezeu mâncarea ei, alipindu-se numai de Dumnezeu”[7].

Sfântul Andreas Criteanul, într-o predică a sa la acest praznic, mărturisește și el faptul că Sfânta Anna a dat-o Domnului pe Prunca Maria, potrivit făgăduinței sale[8].

Însă textul tradițional, în limba greacă, care stă la baza praznicului de azi se numește Nașterea Mariei, a Născătoarei de Dumnezeu și a Preaslăvitei Maici a lui Iisus Hristos[9].

Din care aflăm că Sfântul Ioachim, care era foarte bogat, aducea daruri îndoite lui Dumnezeu pentru ispășirea păcatelor sale[10]. Și că într-o zi a Domnului, când fiii lui Israil își aduceau darurile lor, un bărbat numit Rubim [Ρουβὶμ] i-a reproșat că nu poate să aducă el cel dintâi daruri lui Dumnezeu, pentru că nu a adus sămânță în Israil[11]. Adică nu a născut vreun copil.

Și această înfruntare a sa l-a făcut să se întristeze foarte mult pe Ioachim și să conștientizeze faptul că cei Drepți au adus sămânță în Israil și că numai el nu a adus. Dar și-a adus aminte că Avraam l-a născut la bătrânețe pe Isaac. De aceea, fiind întristat foarte mult, nu a vrut să o mai vadă pe soția sa, ci s-a retras în pustiu, trăind într-un cort și postind 40 de zile și 40 de nopți. Pentru că și-a spus în sine că nu va mai mânca și nici nu va mai bea până când Dumnezeu nu va privi spre el. Iar până atunci, rugăciunea va fi mâncarea și băutura lui[12].

Însă și Sfânta Anna a plâns și s-a rugat în acest timp[13]. S-a rugat lui Dumnezeu ca să o binecuvinteze cu naștere de copil ca pe Sfânta Sarra[14]. Iar când a văzut cuibul de vrabie plin de pui și de viață, atunci Sfânta Anna s-a umplut de și mai multă umilință și de rugăciune dureroasă pentru sterpiciunea ei[15].

Iar rugăciunea sa nu a fost în zadar! Pentru că Îngerul Domnului a venit și i-a spus că Domnul a auzit rugăciunea ei și că ea va zămisli și va naște și că se va vorbi despre sămânța ei în tot pământul[16]. Pentru că nu numai că i-a vestit nașterea unui copil, ci a unui copil minunat, atâta timp cât va fi cunoscut de întreaga lume.

Și Sfânta Anna, primind vestea prin Înger cu încredere, a făgăduit în fața lui, a Îngerului Domnului, că acest copil ce se va naște, fie că va fi băiat sau fată, va fi dăruit Domnului Dumnezeu, pentru ca să-I liturghisească Domnului în toate zilele vieții sale[17]. Iar după ce a făgăduit acest lucru, au venit doi Îngeri la ea și i-au spus că Ioachim, bărbatul ei, vine cu turma sa. Pentru că un Înger al Domnului îi vestise și Sfântului Ioachim că Domnul Dumnezeu a ascutat rugăciunea lui și că femeia lui va lua în pântece[18]. Și, crezând Îngerului lui Dumnezeu, Sfântul Ioachim și-a chemat păstorii și le-a spus să îi aducă 10 mielușele fără pată și fără de prihană, pentru ca să le aducă Domnului Dumnezeu, 12 viței pentru Preoți și Bătrâni și 100 de capre pentru tot poporul[19]. De aceea a venit cu turma acasă[20].

Iar când Sfântul Ioachim și-a adus darurile sale Domnului, el s-a coborât îndreptat la casa sa. Și când s-au împlinit zilele ca Sfânta Anna să nască, a născut cu bine pe prunca ei și i-a pus numele Mariam [Μαριάμ][21].

Iar toate aceste date sunt cuprinse în primele 5 capitole ale scrierii mariologice. Pe care le regăsim, în mare parte, și în ediția ultimă, românească, a Vieților Sfinților[22].

Tischendorf[23], editorul scrierii, deși recunoaște că Sfântul Grigorios al Nissisului, Sfântul Epifanios al Salaminei, Sfântul Andreas Criteanul, Sfântul Ghermanos al Constantinopolului, Sfântul Ioannis Damaschinos, Sfântul Fotios cel Mare și alți Sfinți Părinți ai Bisericii[24] au recunoscut mărturia acestui text ca fiind tradițională, autentică, el îl editează ca fiind „un apocrif”.

Însă Slujba acestui praznic se bazează pe acest text, lucru ușor de înțeles.

Prima cântare a Vecerniei Mici ne vorbește despre numele celor doi Părinți ai Maicii Domnului: Ioachim [Ἰωακεὶμ] și Anna [Ἄννα][25]. Și Sfânta Anna a fost un pântece neroditor mai înainte ca să o nască pe Maica Domnului[26].

Toată Slujba zilei de azi a subliniat faptul că Sfânta Anna a fost stearpă, a fost neroditoare, mai înainte de a o naște pe Născătoarea de Dumnezeu. Pentru ca să înțelegem cu toții că Maica lui Dumnezeu a fost născută în mod minunat de către părinții ei, la bătrânețe cuvioasă și, în primul rând, prin darul lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu a voit ca ei să nască la bătrânețe.

De aceea, deși astăzi prăznuim o naștere minunată, noi suntem chemați să iubim fecioria și curăția și să lăudăm fecioria[27].

– De ce să lăudăm fecioria și nu nașterea de copii?

– Pentru că cea care s-a născut astăzi este Pururea Fecioară, deși este Maica lui Dumnezeu. Sau este Născătoare de Dumnezeu tocmai pentru că a fost curată, fără de păcat întru toate și fecioria ei nu a fost stricată. Și taina fecioriei ei, a Născătoarei de Dumnezeu, ne vorbește despre împlinirea sfântă pe care o vom trăi în Împărăția lui Dumnezeu. Căci în Împărăția lui Dumnezeu cei Sfinți vor fi plini de feciorie, de curăție, de sfințenie.

De aceea, într-o zi în care prăznuim o naștere, noi lăudăm fecioria. Pentru că împlinirea noastră duhovnicească stă în curăție și în sfințenie și nu în exacerbarea simțurilor noastre trupești.

Așadar, iubiții mei, prin nașterea ei în curăție și în sfințenie, Născătoarea de Dumnezeu ne învață ca toate să le facem cu evlavie și cu curăție! Pentru că atunci când postim și când ne rugăm și când venim la Biserică și când ne împărtășim cu Domnul, noi învățăm cât de adânci sunt pacea și bucuria Lui. Învățăm că avem nevoie de liniște, de adâncire în sine, de continuă smerire în fața lui Dumnezeu, pentru ca El să Își reverse slava Lui în noi.

Căci atunci când ne smerim în fața lui Dumnezeu, noi recunoaștem că avem nevoie de El și de umplerea Lui cea sfântă. Ne smerim în fața Lui pentru ca să ne umplem de El, de slava Lui. Ne rugăm Lui ca El să ne învețe voia Sa cu noi. Ne rugăm Lui, pentru că nu știm ce să facem cu viața noastră.

Pentru că, dacă rugăciunea noastră nu e o dorință continuă de a învăța de la Dumnezeu, ea se transformă într-o vorbire semeață, arogantă cu El. Și de aceea, această rugăciune e un păcat. Pentru că nu mai așteaptă nimic de la Dumnezeu, ci crede că totul e bine și fără să mai audă glasul Lui.

Dar rugăciunea din care lipsește glasul lui Dumnezeu nu e rugăciune, ci e semețire de sine! Pentru că noi strigăm către El, ca El să ne vorbească nouă. Noi strigăm către El, pentru ca să fim auziți de către El. Și El, Cel care ne aude pe noi, ne vorbește nouă, dacă noi vrem să auzim glasul Lui. Și a auzi glasul Lui înseamnă a-L accepta.

Dar dacă nu accepți ceea ce îți spune Dumnezeu, nu te rogi, ci vorbești de unul singur. Pentru că rugăciunea e în doi. Rugăciunea e între mine și El. Și El mă aude, dacă eu recunosc cine sunt în fața Sa și că am nevoie de îndreptările Lui continue.

Pentru că trebuie să recunosc că sunt păcătos. Că am greșit asta și asta, lucruri punctuale, și că de ele îmi pare rău. Și prin această mărturisire sinceră, imediată, eu mă arăt așa cum sunt lui Dumnezeu. Și astfel, eu Îi cer cele pentru mântuirea mea…

Dar, iubiții mei, praznicul de azi e și un praznic al familiei, pe lângă un îndemn profund la curăție și sfințenie! Pentru că un bărbat și o femeie au născut o Pruncă și acea Pruncă, Maria, L-a născut pe Dom- nul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Au născut-o la bătrânețe, în mod minunat, dar pe cale seminală, așa cum ne-am născut și noi.

Pentru că fiecare dintre noi avem un tată și o mamă. Și pentru ca să naștem un copil trebuie să fim un cuplu căsătorit, un bărbat și o femeie, și copiii noștri să se nască în mod firesc în familia noastră și să fie crescuți de către noi. Căci familia e mediul autentic în care se nasc și cresc copiii. Pentru că copiii au nevoie de părinții lor ca să devină la rândul lor părinți, după cum părinții au nevoie de copiii lor, pentru ca să aibă o autentică conștiință de părinți.

Căci dacă nu îți crești copilul pe care l-ai născut, deși ești tată, nu ai conștiința autentică de tată. Căci tatăl, pe timp ce își crește copilul, crește și el în conștientizarea a ceea ce înseamnă tată. Și la fel și mama: devine mamă cu adevărat nu din clipa în care își naște copilul, ci pe măsură ce îl crește și îl educă și îl face să fie el însuși, alături de tatăl copilului ei, care este soțul ei.

Pentru că și soții cresc continuu în conștientizarea a ceea ce înseamnă soț și soție. Într-un fel este soția noastră la Nuntă și altfel o resimțim după 2, 5, 15, 20, 50 de ani de Căsătorie. Pentru că ne întrepătrundem tot mai mult sufletește în mod reciproc, după cum ne întrepătrundem și cu copiii noștri, cu rudele noastre, cu prietenii noștri. Ne intimizăm unii cu alții, ne cuprindem reciproc unii pe alții în sufletul nostru.

Fapt pentru care a fi împreună sau a fi căsătoriți înseamnă totul pentru noi, căci așa ne-am trăit cea mai mare parte a vieții noastre. Am trăit ca oameni căsătoriți și ne-am împlinit tot mai mult în acest mod de viețuire, după cum Monahii se împlinesc tot mai mult în modul lor de viețuire. Căci obișnuința în bine ne face să ne împlinim și în familie și în Mănăstire. Pentru că în centrul vieții noastre e Dumnezeu și raportarea noastră la Dumnezeu și viața cu El sunt cele care ne împlinesc în mod deplin.

…Astăzi, Doamna Preoteasă, soția mea, împlinește 41 de ani! Îi voi împlini și eu în curând…Iar de 13 ani a trăit ca Preoteasă alături de mine, adică fiind soție de Preot, fiind împreună-slujitoare cu mine a lui Dumnezeu.

Și eu știu cât m-a ajutat și mă ajută și, cu siguranță, mă va ajuta în viața și în Preoția mea. Pentru că simpla ei prezență lângă mine este un mare ajutor, o mare alinare, o mare întărire, fiindcă ea este o mare personalitate duhovnicească și științifică a Bisericii lui Dumnezeu, care se îmbracă în fiecare zi în smerenie. E un mare om duhovnicesc și, în același timp, un cercetător și un exeget de excepție.

Rugăciunile ei, iubirea ei, atenția ei, aprofundările ei teologice și literare sunt o luminare pentru mine și o bucurie continuă. Pentru că citesc cărțile ei ca să mă regăsesc și o ascult vorbind, pentru ca să mă înțeleg în cuvintele sale.

Pe fiecare zi mă bucur de luminările pe care Dumnezeu i le dăruie. Mă bucur de grija ei față de adevăr și față de dreptate, față de tot ce e frumos și profund muncit. Aversiunea ei față de impostură îmi face bine. Evlavia ei mă smerește. Curăția ei mă învață curăția. Dorința ei de liniște mă umple de liniște.

Sunt împăcat și împlinit pentru asemenea mare dar în viața mea!

De aceea, bucuria praznicului de azi înseamnă și bucuria față de soția mea și împlinirea că îi sunt alături. La mulți ani, scumpa mea, și Dumnezeu să te întărească în toate zilele, întru pace și întru sfințenie! La mulți ani nouă, tuturor, celor care o cinstim pe Maica lui Dumnezeu ca pe apărătoarea și sprijinitoarea vieții noastre! Amin!


[1] Începută la 14. 25, în zi de miercuri, pe 5 septembrie 2018. Zi înnorată, 22 de grade.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/591/sxsaintinfo.aspx

[3] Ibidem. [4] Ibidem.

[5] Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt despre intrarea în Sfânta Sfintelor și despre viața deiformă [de] aici a Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea-Fecioara Maria, în Sfântul Grigorie Palama, Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești. Scrieri II, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2005, p. 187.

[6] Idem, p. 188. [7] Idem, p. 203.

[8] PG 97, col. 841.

[9] În greacă îl găsim aici, fiind împărțit în 25 de capitole: Evangelia Apocrypha, adhibitis plurimis codicibus graecis et latinis maximam partem nunc primum consultis atque ineditorum copia insignibus, collegit atque recensuit Constantinus de Tischendorf, editio altera, ab ipso Tischendorfio recognita et locupletata, Ed. Hermann Mendelssohn, Lipsiae, MDCCCLXXVI [1876], p. 1-50.

În engleză, la nivel online, aici.

[10] Evangelia Apocrypha, ed. cit., p. 1-2. [11] Idem, p. 2-3. [12] Idem, p. 3-4. [13] Idem, p. 4. [14] Idem, p. 6. [15] Idem, p. 7. [16] Idem, p. 8. [17] Idem, p. 9. [18] Ibidem. [19] Idem, p. 9-10. [20] Idem, p. 10. [21] Idem, p. 10-12.

[22] A se vedea: http://paginiortodoxe.tripod.com/vssep/09-09-sf_parinti_ioachim_si_ana.html.

[23] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Constantin_von_Tischendorf.

[24] Evangelia Apocrypha, ed. cit., p. XII-XIII.

[25] Textul Slujbei în limba greacă: http://glt.goarch.org/texts/Sep/Sep08.html/ Mineiul pe septembrie, ed. BOR 1984, p. 98.

[26] Ibidem/ Idem, p. 99. [27] Ibidem/ Idem, p. 102.