Memento mori și nostalgia Paradisului [22]

În nuvela Geniu pustiu, descoperim trei vise extatice în care apar descrise imagini paradisiace şi în care am remarcat (în visul al doilea şi al treilea), secvenţe asemănătoare cu exprimările poetice de mai sus:

„M-am trezit deodată într-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau de smirnă şi izvoarele de ape vergine şi sfinte^[1]. Printre arbori cântau privighetori cu glasuri de înger, prin cărări rătăceau umbre [suflete/ duhuri] diafane şi fericite şi se pierdeau prin verdura întunecată a dumbrăvilor sfinte.

În depărtare vedeam o dumbravă de aur care cu freamătul frunzelor sale cânta o melodie molatecă şi lină ca aceea a undelor adormite. Între toate umbrele sfinte şi albe, numai eu aveam corp […].

Dar deodată păru că lumea se-nsenină, că gaura în cer începe a deveni din ce în ce mai mare şi mai largă, încât prin ea se vedea asupra boltei albastre ce îmbrăţişează pământul, o altă boltă cu mult mai naltă, cu mult mai largă, însă de-aur curat şi limpede ca lumina cea galbenă a soarelui, astfel încât întreaga acea boltă părea un soare mare, care îmbrăţişa o lume, lumea deasupra cerului.

Aerul tot era de lumină de aur – totul era lumină de aur, amestecat cu geamătul lin şi curat al arpelor de argint în mâinile unor îngeri ce pluteau în haine de argint, cu aripi lungi, albe, strălucite prin întinsul acel imperiu de aur (s. n.) [o Împărăţie a Luminii şi a aurului haric]”^[2].

Cântarea frunzelor şi a copacilor Raiului o descoperim, în tradiţia literară cultică ortodoxă, în Triod, la Vecernie, în Duminica izgonirii lui Adam din Rai, unde se spune (am citat aceste pasaje și undeva mai sus, dar le reamintim):

Raiule preacinstite, podoaba cea frumoasă,
locaşul cel de Dumnezeu zidit […]
şi sălăşluirea Sfinţilor,
cu sunetul frunzelor tale
roagă pe Ziditorul tuturor,
să-mi deschidă uşile pe care
cu neascultarea le-am închis. […]
Simte durere, Raiule, împreună
cu lucrătorul care a sărăcit şi,
cu sunetul frunzelor tale,
roagă pe Făcătorul să nu-ţi încuie uşa.
Îndurate, miluieşte-mă pe mine
cel căzut^[3].

Am arătat, într-o altă carte, faptul că poetul a urmat, pentru aceste vise, ca și pentru alte descrieri paradisiace din nuvelele și poemele sale, modele hagiografice din cărțile noastre vechi, din care a reținut foarte multe amănunte și le-a metamorfozat literar în opera sa^[4]. Față de cele pe care le-am afirmat acolo, dorim să adăugăm încă un exemplu. În viața Sfântului Filaret cel Milostiv, prăznuit pe 1 decembrie, cineva are o vedenie, în care

„am văzut un Rai frumos cu bună cuviință, plin de veselie și de bucurie negrăită. Tot pământul acela era plin de bună mireasmă și de pomi mari frumoși și foarte roditori, clătinându-se de un vânt lin, care făcea un sunet minunat, încât nu este cu putință limbii omenești a grăi despre bunătățile pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El.

Acolo am văzut o mulțime de oameni îmbrăcați în haine albe,  bucurându-se și cu roadele Raiului dulce mângâindu-se. Și căutând eu acolo cu sârguință, am văzut un bărbat, care era Filaret, dar eu nu l-am cunoscut, îmbrăcat în haină strălucită, șezând pe un scaun de aur în mijlocul pomilor. […] Și iată că s-a arătat acolo un tânăr cu fața luminată și cu chipul înfricoșat [înfricoșător], având în mâinile sale toiag de aur…”^[5].

[1] Apetenţa pentru metale şi pietre preţioase în descrierea Raiului este sugerată de descrierile extatice biblice ale Apocalipsei, iar cea pentru miresme, ca smirna şi tămâia, este, de asemenea, indicată de tradiţia hagiografică și de practica liturgică ortodoxă.

[2] Eminescu, Proză literară, op. cit., p. 131-132, 142.

[3] Triodul, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 100 şi 103-104.

Expresia modernă este cvasi-identică celei din: Triodiu, tipărit în zilele prea înălţatului nostru Domn Carol I, Regele României, ediţia a doua, Tipo-Litografia „Cărţilor Bisericescă”, Bucureşti, 1897, p. 108, 112.

Aceste imne din Triod, de la Vecernia din Duminica izgonirii lui Adam din Rai, au inspirat poezii populare (Verșul lui Adam) și cântece de stea. A se vedea și articolul nostru de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2015/03/03/versuri-populare-inspirate-din-triod/.

[4] A se vedea: Gianina Maria-Cristina Picioruș, Eminescu și literatura română veche. Universalism, vizionarism și imagistică literară, Editura Universității din București, 2013, p. 339-351.

A se vedea și articolul meu recent de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2018/08/14/din-nou-despre-mortua-est/.

[5] Viețile Sfinților pe luna decembrie, ediția a doua, Ed. Episcopiei Romanului, 2000, p. 28.