De la vârsta de 16 ani, când am început să scriu literatură, nu am avut niciun concediu până acum, la 41 de ani fără o lună. Adică nu m-am oprit niciodată din lucru pentru o lună de zile, în care să dorm, să mă plimb și să nu scriu niciun rând. Pentru că deviza mea a fost: „Somn numai noaptea, și acela puțin, și nicio odihnă peste zi!”.

Însă pe 10 septembrie 2018, după ce terminasem de tradus Înțelepciunea lui Sirah (ultimele două capitole) și după ce scrisesem 4 pagini la predica de pe 14 septembrie și eram împlinit interior, m-am pus bucuros la masă, am mâncat ciorbă de os de porc dimpreună cu soția mea, era totul bine, mă pregăteam pentru pus în pat. Pe la ora 20 și ceva m-am uitat pe telefon ca să văd ce feeduri mai am. Și, fiind pe You Tube, după ce le-am citit pe cele de pe Facebook, am dat o linie cu degetul și am văzut pe rapid lucrurile…

Însă atunci, într-o fracțiune de secundă, mi-a intrat o lumină puternică în ochi din telefonul mobil și am început să am amețeli. Niște amețeli ca și când aș fi fost beat. Pentru că amețeam și când închideam ochii, și când îi deschideam. Am vomitat tot ce mâncasem și transpirația mea era rece și mare ca picăturile de ploaie. În cele din urmă, am vomitat amar. Însă am fost conștient în fiecare moment al bolii și i-am explicat soției mele, cu lux de amănunte, ce se petrecea cu mine. Pentru că voiam să îi dovedesc că nu mi s-a spart vreun vas de sânge și că nici nu am vreo problemă în afara vertijurilor.

Am ațipit cu greu, a doua zi am luat medicamente care să îmi relaxeze mintea și inima și, datorită lor, am dormit ore la rând și am putut mânca fără să mai vomit. De fiecare dată mă trezeam cu foarte mare poftă de mâncare.

După ce au încetat amețelile, au rămas două mari probleme: neclaritatea vederii și lipsa echilibrului. Pentru echilibru, mi-am cumpărat baston, iar pentru vedere m-am forțat să citesc pe televizor, pe computer și pe telefon. Însă vederea mi s-a clarificat tocmai pe 21 septembrie, și am putut să merg fără baston duminică, 23 septembrie, în timpul Sfintei Liturghii.

Medicii au văzut doar că am probleme cu tensiunea, însă Dumnezeu mi-a spus că am probleme cu nedormitul, cu neodihna. Că marea mea problemă a fost tocmai munca neîncetată, de zi și noapte, la opera mea. De aceea, sunt nevoit ca de aici încolo să învăț și eu să dorm peste zi, să îmi iau mai multe zile de relaxare, pentru ca să pot să continui.

Tocmai de aceea, această boală a fost providențială, a fost modul prin care Dumnezeu m-a învățat prețul sănătății.