Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Memento mori și nostalgia Paradisului [26]

Lui Eminescu îi erau, fără îndoială, cunoscute şi cuvinte ca acestea:

„Tainele [vederile extatice] se descoperă celor smeriţi. Iar de va muri cu nădejdea aceasta, chiar dacă n-a văzut nicidecum ţara aceea [Împărăția cerului] din apropiere, socotesc că o va moşteni împreună cu Drepţii cei vechi, cu cei ce au nădăjduit să ajungă desăvârşirea, dar n-au văzut-o, după cuvântul apostolesc, că au lucrat pentru nădejde în toate zilele, dar n-au primit-o [n-au primit-o toți în această viață]”[1].

Cântarea îngerească, cu arfe îngereşti, a codrilor şi a naturii, convorbirea aceasta muzicală, psalmodică între codri, izvoare, văi şi lunca de arini corespunde în plan terestru cu îngereasca muzică a sferelor din cosmos, cu ce spune noaptea cerurilor sale,/ Ce lunii spun luceferii senini”.

De fapt, această comunicare nu este impedimentată de o separaţie între lumea de jos şi lumea de sus, nu există o astfel de împărţire la Eminescu – cum nu există nici în gândirea ortodoxă –, planul terestru nu este categoric despărţit de cel ceresc.

O astfel de ruptură o provoacă numai opacitatea umană, surzenia ipochimenului la glasul cântării cosmice, la glasul liturghiei universale, dar ea nu există în mod natural/ normal, aşa cum anormală este şi amputarea senzorilor spirituali ai omului în lumea modernă. Muzica aceasta neîncetată a cosmosului avea şi calitatea de a-i provoca „setea liniştii eterne care-mi sună în urechi”, căci această sete de linişte eternă „e acelaşi cântec vechi”, iar „vechiul cântec mai străbate cum în nopţi izvorul sare” (Scrisoarea IV).

„Ce spune noaptea cerurilor sale,/ Ce lunii spun luceferii senini” reprezintă din nou o parafrază scripturală, la Ps. 18, 2, care precizează, foarte aproape de expresia eminesciană, că „noaptea nopţii vesteşte ştiinţă” (Biblia 1988).

Însă contextul psalmului respectiv este şi mai lămuritor în privinţa sensurilor din poezia lui Eminescu şi ne duce cu gândul la posibilitatea unei parafraze extinse şi conştiente pe care poetul a operat-o în versurile sale:

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria. Ziua zilei rostește cuvânt și noaptea nopții vestește cunoaștere (s. n.). Nu sunt graiuri, nici cuvinte, cărora să nu li se audă glasurile lor. Întru tot pământul a ieșit glasul lor și întru marginile lumii cuvintele lor” (Ps. 18, 2-5)[2].

De altfel, aceste versete au fost îndelung solicitate în toată medievalitatea românească şi le aflăm în cazanii, didahii, la Cantemir (Divanul) etc. Eminescu avea şi de ce să le reţină, atât ca formă, cât şi ca interpretare. În versurile sale:

„Și tot ce codrul a gândit cu jale/ În umbra sa pătată de lumini,/ Ce spun: izvorul lunecând la vale,/ Ce spune culmea, lunca de arini,/ Ce spune noaptea cerurilor sale,/ Ce lunii spun luceferii senini/ Se adunau în râsul meu, în plânsu-mi,/ De mă uitam răpit pe mine însumi” (O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!);

„Și cuminți frunzele toate își comunică misteruri,/ Surâzând, clipind ascultă ochii de-aur [stelele] de pe ceruri,/ Crenge rele imitează pân’ și zgomotul de guri /…/ Cine are-urechi s-audă ce murmùr gurile rele [ale ramurilor]/ Și vorbàrețele valuri și prorocitoare stele” (Memento mori); „Și flori și crenge și stele/ În ciuda mea taine îmi spun…(Ecò).


[1] Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, trad., introd. şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în Filocalia Românească, vol. X, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 74.

O ediție intitulată Cuvintele lui Isaac Syrul era tipărită la Mănăstirea Neamț în 1818, cf. Ioan Bianu, Nerva Hodoș și Dan Simonescu, Bibliografia românească veche, tomul III (1809-1830), editată de Academia Română, București, Atelierele grafice Socec & Co., societate anonimă, 1912-1936, p. 295.

[2] Cf. Psalmii liturgici, traducere și ediție alcătuită de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/03/05/psalmii-liturgici/.

Did you like this? Share it:

Previous

Povestea unei boli providențiale

Next

Predică la Duminica a XIX-a după Cincizecime [2018]

2 Comments

  1. Irina

    Doamne ajută! Sunt greu de observat aceste accente ortodoxe în versurile marelui Eminescu. Mă bucur foarte mult de ceea ce citesc și vă mulțumesc din suflet pentru aceste comentarii! Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Soția mea vă mulțumește pentru apreciere, Doamnă Irina, și eu de asemenea! Dumnezeu să vă bucure! Numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno