Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Predică la Duminica a XIX-a după Cincizecime [2018]

Iubiții mei[1],

după boala providențială despre care v-am vorbit[2], și care mi-a întrerupt lucrarea predicatorială pentru două săptămâni, și în plină campanie pentru referendumul pentru familie[3], Evanghelia de azi [Lc. 6, 31-36] îmi oferă prilejul să vorbesc tocmai despre esența vieții creștine: iubirea. Despre iubirea dumnezeiască, pe care a revărsat-o și o revarsă mereu Dumnezeu în sufletele și în trupurile noastre, și prin care noi îi iubim în mod sfânt pe semenii noștri.

Căci, din iubire față de mine, „certând m-a certat Domnul [παιδεύων ἐπαίδευσέν με ὁ Κύριος], dar morții nu m-a dat [καὶ τῷ θανάτῳ οὐ παρέδωκέν με]” [Ps. 117, 18, LXX]. Pentru că certarea Domnului, pentru păcatele mele, a fost și este o lecție de iubire și de înțelepțire a mea.

Căci am înțeles că efortul meu intelectual și ascetic de atâția ani are nevoie și de momente de relaxare, de oprire din lucru, tocmai pentru ca să fiu propriu vieții cu Dumnezeu și cu oamenii. Pentru că prețul sănătății e prea mare, iar eu sunt un gânditor și un scriitor de cursă lungă, care are nevoie de o sănătate robustă până la adânci bătrâneți.

Dumnezeu m-a oprit din lucru pentru ca să mă învețe odihna vindecătoare, recuperatoare. Iar în aceste zile, cu adevărat, am dormit peste zi cât n-am dormit în întreaga mea viață. Și simt nevoia să dorm cu toată ființa mea, pentru că simt că acest lucru îmi face foarte bine.

Rezultatele somnului meu prelung și fără griji? Mintea mi s-a deschis și s-a lățit asemenea unei biblioteci imense, pe care văd milioane de cărți, dar și numeroase locuri libere, unde mai pot pune informații. Noi și noi informații. Mintea mi s-a deschis și s-a lățit enorm, memoria mi s-a îmbogățit uluitor de mult, pot să vorbesc și să cânt mult mai în forță și fac toate procesele mentale aproape fără efort. Mașinăria dumnezeiască a creierului meu pur și simplu a renăscut, iar trupul meu s-a relaxat într-atât de mult încât uneori parcă nu îl mai simt. Pentru că mintea, inima și trupul meu își recapătă tot mai mult firescul lor, dacă nu mai fac lucrurile tot timpul contra-cronometru.

Adică e vorba aici, în cazul meu, despre boala care educă. Despre cum Dumnezeu ne educă prin bolile pe care îngăduie să le suferim.

Așa după cum întreaga viață de familie este o continuă pedagogie, o continuă școală a înțelepțirii. Pentru că, mai întâi de toate, în familie învățăm principiile profunde ale vieții și ale întrajutorării. În familie învățăm că viața trebuie prețuită și ocrotită, că sănătatea e un bun personal, dar și comunitar, că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu nu este o datorie exterioară, ci o împlinire interioară continuă, pentru că ne schimbăm în bine, în mod continuu, în relația cu Dumnezeu și cu semenii noștri.

Familia e academia fiecărui om, Școala și Societatea sunt cizelarea continuă a unicității noastre, pe când Biserica este intrarea și trăirea, încă de aici, în Împărăția lui Dumnezeu.

Și am numit familia și, implicit, și casa, acasa noastră, drept academie, pentru că viața simplă și neajustată, nefalsificată, e adevăratul nostru sine. Aici, acasă și în familie, noi trăim cel mai profund și mai sincer ca noi înșine. Aici ne trăim adevărata personalitate, fără ca cineva să ne-o cenzureze sau să ne-o conteste.

De aceea, familia trebuie să fie tot mai mult o comuniune, o armonie deplină, o comunitate sfântă și dumnezeiască, pentru ca fiecare dintre noi să trăim ca noi înșine, așa cum simțim în adâncul nostru să trăim. Căci familia este temelia inexpugnabilă a vieții bune, duhovnicești, este locul unde noi suntem creativi și confesivi, unde noi ne simțim în largul nostru, unde noi ne dăruim fără rețineri, unde suntem transparenți în fiecare detaliu al vieții noastre.

Și tocmai de aceea, când ieșim din casă în lume ieșim cu toată liniștea și iubirea pe care o primim în familia noastră, dar și ca reprezentanți reali ai valorilor creștine pe care le trăim în familia noastră. Pentru că ieșim ca oameni ai comuniunii, ai rugăciunii, ai creației valorice, ai întrajutorării, ca oameni atenți și compătimitori, ca oameni deschiși continuu dialogului și reflecției și contemplării.

Pentru că românii ortodocși au fost mereu dornici să îi cunoască pe cei care nu sunt ca ei și să cumpere lucruri pe care nu le cunosc, de la oameni străini de neamul lor. Până azi e uluitoare deschiderea românilor față de ceea ce este nou și toleranța lor față de cei care sunt diferiți de ei, dar care vor să trăiască în mod pașnic alături de ei. Pentru că, dacă nu ne-ar fi plăcut noutatea de niciun fel, am fi exclus orice noutate politică, socială, culturală, religioasă, tehnologică din viața noastră și am fi dus o viață subdezvoltată până azi, iar dacă i-am fi urât pe străini, n-am fi avut nicio etnie conlocuitoare în spațiul nostru. Dar noi, dimpotrivă, suntem la curent cu tot ce e nou în lume, nouă ne place să călătorim, să experimentăm, să cunoaștem lucrurile în profunzimea lor și nu la suprafață.

De ce? Pentru că noi am trăit și trăim ca oameni vii ai Bisericii, și modul nostru de-a fi e unul integrator și nu exclusivist. Nouă ne place să învățăm continuu de la alții, să înțelegem ceea ce se petrece cu noi și cu lumea în care trăim și să căutăm să altoim toate experiențele și informațiile pe care le avem pe modul nostru românesc de a ne trăi existența. Căci suntem conștienți de faptul că a fi români și creștini-ortodocși e un mod de a fi și nu simple nume. Pentru că suntem români prin nașterea noastră aici, pe pământ românesc, și printr-o înțelegere vie și unitară a trecutului și a prezentului nostru, după cum suntem creștini-ortodocși printr-o continuă intimizare cu viața și cu Tradiția Bisericii, trăindu-ne credința în cadrul românității noastre sau românitatea în cadrul viu și dumnezeiesc al ortodoxiei noastre.

Tocmai de aceea, eu sunt român și ortodox în același timp, trăitor al valorilor profunde ale neamului meu și ale Bisericii lui Dumnezeu, fără ca să fiu vreo clipă disprețuitor față de valorile care nu îmi aparțin. Pentru că îmi place să știu cum trăiesc alții, cum gândesc, cum iubesc, cum creează și să mă împărtășesc din experiența lor. Iar când mă împărtășesc de experiența lor, eu o includ în mod organic în modul meu de a fi și de a crea. Și astfel, orice întâlnire cu un altul, care nu e ca mine, e un plus și nu un minus în viața și în experiența mea de viață.

Din acest motiv, referendumul pentru familie din 6-7 octombrie 2018[4] își dorește să securizeze normalitatea familiei, să o prezerveze. Pentru că el dorește să precizeze faptul că cei doi soți, care se căsătoresc civil și apoi religios, sunt un bărbat și o femeie și că cei doi sunt matricea familiei extinse. Pentru că în mod binecuvântat de Dumnezeu, în cadrul căsătoriei, bărbatul și femeia pot da naștere la copii și ei vor fi crescuți aici, în mod creștinește, în această academie a vieții celei bune.

Dacă transformăm familia într-un experiment sexual și estetic, dacă o sexualizăm pentru standarde postmoderne de relaționare socială, vom modifica în mod negativ modul de a fi al oamenilor. Bineînțeles, cu urmări grave pentru întreaga existență umană. Dar dacă dorim să trăim creștinește pe mai departe, trebuie să securizăm bastionul căsătoriei și al familiei, pentru că aici, în fortăreața familiei binecuvântate de Dumnezeu, învățăm știința cea mare a conviețuirii creștine.

Căci Domnul, azi, ne cheamă la El și ne spune: „Și precum voiți ca să vă facă vouă oamenii [Καὶ καθὼς θέλετε ἵνα ποιῶσιν ὑμῖν οἱ ἄνθρωποι], faceți și voi lor asemenea [καὶ ὑμεῖς ποιεῖτε αὐτοῖς ὁμοίως]!” [Lc. 6, 31, BYZ].

După cum doriți ca oamenii să vă facă numai bine…Căci noi dorim ca nimeni să nu ne facă rău. De aceea, sensul cuvintelor Domnului e acesta: Faceți bine oamenilor, după cum așteptați binele de la ei toți! Săvârșiți numai binele în viața lor, pentru că doar binele e sănătos și împlinitor și plin de viață!

Și după cum se observă, Domnul aici nu i-a mai împărțit pe oameni în buni și răi, în credincioși și necredincioși ca altădată, ci s-a referit la toți, la toți oamenii. Pentru ca să ne arate nouă că trebuie să facem binele față de toți, fără discriminare. Și că trebuie să facem binele la modul absolut și nu relativ, adică dorind mântuirea tuturor oamenilor, așa după cum o dorește și Dumnezeu [I Tim. 2, 4].

De aceea El ne întreabă: „Și dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc pe voi, ce har vă este vouă [ποία ὑμῖν χάρις ἐστίν]? Căci și cei păcătoși îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. Și dacă aveți să faceți bine celor care vă fac vouă bine, ce har vă este vouă? Căci și cei păcătoși fac aceasta. Și dacă aveți să-i împrumutați [pe aceia,] de la care nădăjduiți să primiți înapoi, ce har vă este vouă? Căci și cei păcătoși împrumută celor păcătoși, ca să primească înapoi cele asemenea” [Lc. 6, 32-34, BYZ]. Și, în același timp, ne subliniază faptul că iubirea duhovnicească este desăvârșită și net superioară celei firești, existentă între membrii aceleiași familii sau între prieteni, pentru că ea este plină de har. Pentru că slava lui Dumnezeu a revărsat-o în noi, ca unii care trăim viața Bisericii.

Așadar, iubiții mei, Domnul ne cheamă să îl iubim dumnezeiește pe aproapele nostru, adică pe orice om!  De aceea ne spune: „Iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și împrumutați, nimic nădăjduind [μηδὲν ἀπελπίζοντες] [în schimb]! Și plata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt. Că[ci] El este bun cu cei nemulțumitori [τοὺς ἀχαρίστους] și [cu] cei răi [καὶ πονηρούς]. Așadar, fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este!” [Lc. 6, 35-36, BYZ].

Căci cel care iubește dumnezeiește, acela iubește orice om, iar iubirea lui e milostivă, e darnică. Pentru că și el a primit totul de la Dumnezeu, a primit totul în dar. Tocmai de aceea, el dăruie din darul lui Dumnezeu, face daruri din darul Lui și se împlinește prin ceea ce dăruie, pentru că primește continuu de la Dumnezeu slava Lui, pe măsură ce dăruie.

De aceea, iubiții mei, nu răzbunarea ne împlinește, ci iertarea aproapelui! Nu ne face bine nemilostivirea, ci, dimpotrivă, milostivirea față de oameni și de întreaga creație care suferă și are nevoie de ajutorul nostru! Căci dacă îl ajutăm pe omul care suferă, ajutăm și animalul care suferă și pasărea care suferă și copacul care are nevoie de noi. Ajutăm pe oricine, pentru că inima noastră e plină de mila lui Dumnezeu.

Dar ca să ne umplem de mila Lui trebuie să îi iertăm pe toți cu toată inima. Trebuie să ne curățim de lucrurile noastre cele rele, pentru ca să ne umplem de bunătatea lui Dumnezeu.

…Suntem la final de an agricol, când am strâns roadele, când ne bucurăm de ele, de noutatea lui Dumnezeu din viața noastră. Și pentru care trebuie să fim recunoscători! Căci Dumnezeu ne dăruie din belșug bunătățile vieții noastre.

Și cu toate că toamna își face simțită prezența tot mai mult, iar frigul intră tot mai mult în oasele noastre, drumul nostru este spre iarnă, spre nașterea Domnului. Căci noi Îl așteptăm pe Domnul în iarna sărăciei noastre, în deznădăjduirea păcatelor noastre, ca să ne încopilărească din nou. Să ne facă să gândim și să simțim ca niște copii toate din jurul  nostru. Pentru că avem mereu nevoie de încopilărire și de întinerire, de o continuă umplere de viața lui Dumnezeu, pentru ca să ne simțim oameni.

De aceea, să ne încopilărim mereu împreună cu Domnul, Cel care S-a născut în ieslea peșterii! Să facem mereu pași curați, sinceri în viața cu Dumnezeu, dacă ne-au îmbătrânit patimile de tot felul!

Căci atunci când mergeam în baston, aveam sentimentul că atunci învăț să merg, deși mușchii picioarelor știau mersul. Dar, totodată, știam că trebuie să reînvăț să merg, dacă vreau să mă bucur de viață.

Tot la fel, dacă vrem să ne bucurăm din nou de viață, de viața cu Dumnezeu, pe care, cândva, am abandonat-o din diverse motive, trebuie să reînvățăm să mergem cu Dumnezeu pe calea poruncilor Sale. Pentru că eu cred, cu toată ființa mea, că nu suntem niciodată prea bătrâni pentru a ne întoarce la viața cu Dumnezeu. La orice vârstă ne putem converti și Îi putem sluji lui Dumnezeu. Pentru că omul nu se poate împlini decât în viața cu Dumnezeu. Amin!


[1] Începută în ziua de 26 septembrie 2018, în zi de miercuri, la ora 9. 31. Zi cu soare, 11 grade.

[2] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2018/09/26/povestea-unei-boli-providentiale/.

[3] Idem: http://basilica.ro/vasile-banescu-referendumul-este-un-raspuns-la-asaltul-anormalitatii/.

[4] Idem: http://basilica.ro/referendumul-pentru-definirea-casatoriei-se-va-organiza-in-6-si-7-octombrie/.

Did you like this? Share it:

Previous

Memento mori și nostalgia Paradisului [26]

Next

Deodată am auzit ploaia venind

8 Comments

  1. Andrei George

    Bine ați revenit Părinte, în linia întâi a luptei pentru Hristos! Domnul să vă întărească și să vă dea putere de muncă, zile multe, frumoase și cu pace sfântă! Și împliniri pe toate planurile! Binecuvântați, Doamne ajuta!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc mult, Domnule Andrei, pentru rugăciuni, pentru prietenie și pentru sporirea dumneavoastră în cunoașterea teologică! Ați făcut pași importanți și pentru acest lucru mă bucur foarte mult. Dumnezeu să vă umple de bucuria și de pacea Lui întotdeauna!

  2. Meletie Adelfos

    Slavă lui Dumnezeu pentru darul sănătății pe care vi l-a dat și pentru înțelepciunea dumnezeiască cu care vă hrănește întotdeauna mintea și pe care ne-o dăruiți nouă tuturor! Cuvintele sfinției voastre sunt o fântână de duhovnicie. Doamne ajută! Binecuvântați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Frate Meletie,

      întotdeauna Dumnezeu este izvorul sănătății și al înțelepciunii noastre! Și el izvorăște înțelegeri sfinte în noi spre folosul Bisericii Sale și spre mântuirea noastră, a tuturor. Mă bucur pentru prietenia dumneavoastră față de mine și pentru grija de a mă purta în rugăciunile dumneavoastră. Și vă mulțumesc că îmi sunteți aproape. Dumnezeu să vă lumineze și să vă bucure întotdeauna în nevoințele dumneavoastră monahale, pentru ca să fiți sprijin real pentru toți câți vă vor cunoaște! Numai bine!

  3. Ana-Maria

    Sărut mâna și ne bucurăm să vă vedem sănătos! Cred că aveți foarte mare dreptate în ce spuneți despre toleranța românilor și despee dorința noastră de a încerca de toate și de a păstra însușindu-ne ce e bun pentru noi. Și că acest caracter este bine integrat ortodoxiei, totodată. Tocmai acest lucru ar trebui să îi convingă pe toți că referendumul nu este ceva menit să lezeze pe nimeni. Românii ortodocși știu să conviețuiască și să protejeze, să respecte ce e de respectat și să iubească ce e bun, chiar dacă vine de la alții. Dar trebuie să se și apere împotriva a ce le face rău, a ce e nefiresc și nesănătos nu numai pentru credința noastră ci și pentru progresul întregii umanități. Doamne ajută, mult spor și toate cele bune!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Da, aveți dreptate, Doamna Ana-Maria! Noi ne apărăm modul de a fi, fără a leza pe nimeni. Vă mulțumesc pentru rugăciune și vă doresc mult spor în tot lucrul bun pe care îl faceți!

  4. Anastasia L.

    Avem nevoie de încopilărire tot timpul, de zile de Crăciun și de Înviere. Zăpada nevinovăției ar trebui să ne ningă întotdeauna și dezprimăvărarea pascală să ne adie totodată! Sărut mâna, Doamne ajută și multă sănătate!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Și eu cred același lucru, Doamnă Anastasia! Vă mulțumesc frumos pentru comentariu și rugăciune! Dumnezeu să vă bucure în tot ceea ce faceți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort