În cuvântul său de mulțumire de astăzi, Părintele Patriarh Daniel a subliniat faptul că Patriarhul nu e niciodată singur în slujirea sa, ci e întotdeauna cu Sinodul Bisericii și cu întreaga Biserică pe care o păstorește. Și, în al doilea rând, că trebuie să fim mulțumitori față de cei care ne ajută în mod constant în slujirea noastră.

Pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni. El lucrează direct, dar și prin oameni la mântuirea noastră. Și aceasta, tocmai pentru ca să ne smerească și să ne umple de uimire pe noi, cei mult păcătoși. Pentru că Dumnezeu Se smerește în mod continuu lucrând prin oameni, după cum, uimind întreaga Sa creație, a ales să Se facă om pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Și în ceea ce privește ctitoria fundamentală a lui 2018, și anume Catedrala Națională, Patriarhul nostru cred că a simțit din plin cum lucrează Dumnezeu  prin oameni. Pentru că banii pentru zidirea ei reprezintă un efort larg, comunional și plin de neprevăzut. Întreaga Biserică românească a contribuit într-un fel anume la acest monument identitar și va contribui și pe mai departe, în măsura în care o Biserică e vie atâta timp cât e frecventată.

Fiindcă oamenii dau bani pentru zidirea și întreținerea Bisericilor și tot ei sunt cei care vin și slujesc în ele. Zidurile nu se înalță niciodată singure și nici nu se păstrează în picioare fără efortul multora!

De aceea, Catedrala Națională este creația fundamentală a unei națiuni, după cum referendumul pentru legiferarea familiei este alegerea responsabilă a unei națiuni întregi. Și când Patriarhul nostru, alături de toți oamenii care prețuiesc familia, pledează pentru familia creștină, el pledează pentru continuitatea firească a neamului românesc pe acest pământ.

Da, azi e o zi de sărbătoare, o zi luminoasă a Bisericii noastre! Pentru că Patriarhul reprezintă Biserica pe măsură ce o slujește cu conștiință. Și în 11 ani de slujire patriarhală, Patriarhul Daniel a dovedit faptul că s-a înscris în modul de slujire frățească, comunională, cu toți membrii Sfântului Sinod. Pentru că nu a existat nicio schismă în Biserica Ortodoxă Română, nicio disensiune majoră la nivel sinodal, ci numai un plan foarte bine elaborat, galopant chiar, de aliniere a Bisericii noastre la standardele de comunicare ale zilei.

Nu e pentru prima dată când subliniez deschiderea specială a Patriarhului Daniel Ciobotea spre online și spre viața concretă a oamenilor. Pașii făcuți în lumea digitală au fost tot atât de importanți ca prezența noastră la Sinodul Panortodox din Creta. Pentru că evenimentele din viața și slujirea Bisericii trebuie comunicate imediat și eficient, dacă vrem să fim bine înțeleși.

Acțiunile Patriarhului sunt cumpănite și atente. Când dorește să acceseze un domeniu nou de activitate, Patriarhul Daniel apelează la specialiști și acest lucru se observă. Însă, în comparație cu cei care își epuizează întregul mesaj în comunicare, Patriarhul nostru nu răspunde în pripă, ci caută mereu, cu înțelepciune, să dovedească în mod faptic cât de benefic este lucrul bine făcut.

Pentru că Biserica nu este a noastră, a Slujitorilor ei, ci a lui Dumnezeu, Făcătorul ei. Biserica este prezența Lui în noi prin slava Sa, e modul viu și plenar în care Dumnezeu ne dăruie să trăim viața Lui, în comuniune veșnică cu El. Dar El ne luminează și ne întărește să rânduim toate împreună cu El și cu Sfinții și Îngerii Lui. Pentru că Biserica e divino-umană și aportul nostru trebuie să fie energic și fundamental.

La mulți ani, Preafericirea Voastră, mult spor în tot binele pe care îl faceți și să ne bucurăm împreună pe mai departe! Pentru că bucuria sfântă, întru Dumnezeu, este modul viu al comuniunii noastre cu El.

Did you like this? Share it: