Înțelepciunea lui Sirah

*

Pagina sursă a cărții.

PDF – Kindle – EPUB – Torrent

*

Mai înainte de toate a fost zidită înțelepciunea și înțelegerea minții din veac (p. 5).

În comorile înțelepciunii [sunt] parabolele cunoașterii (p. 7).

Inima celui înțelept va gândi parabola și urechea celui ascultător pofta celui înțelept (p. 12).

Urma inimii [se vede] în cele bune [și atunci] fața [omului este] veselă, iar aflarea parabolelor [are nevoie de] gânduri cu [multe] osteneli (p. 46).

Cei înțelepți în cuvinte, și ei s-au înțelepțit și au revărsat parimiele cele precise (p. 60).

Să nu oprești cuvântul în vremea nevoii (p. 15).

Cel care se teme de Domnul va aștepta învățătura și cei care se scoală dis-de-dimineață vor afla buna voire. Cel care caută legea [lui Dumnezeu] se va umple de ea și cel care se preface se va poticni în[tru] ea. Cei care se tem de Domnul vor afla judecată  și îndreptări ca lumina vor aprinde (p. 103).

Chinurile și învățătura [sunt] în toată vremea ale înțelepciunii (p. 70).

Învață-l pe copil și te va uimi! Joacă-te [cu] el și te va întrista! (p. 95).

Copile, din tinerețea ta alege învățătura  și până la bătrâneți vei afla înțelepciunea! Ca cel care ară și [ca] cel care seamănă apropie-te ei și așteaptă roadele cele bune ale ei! Căci în lucrarea ei puțin vei trudi și repede vei mânca roadele sale. Ca aspră foarte este celor neînvățați și nu va rămâne în[tru] ea [întru învățătură] cel fără de inimă. Ca piatra ispitirii va fi tare asupra lui și nu va întârzia să o arunce pe ea. Căci înțelepciunea este după numele ei și nu multora le este arătată (p. 19-20).

Fiule, dacă te apropii a sluji Domnului, pregătește sufletul tău întru ispită! Îndreptă inima ta și rabdă și să nu te grăbești în vremea suferinței! Lipește-te Lui și să nu te depărtezi, ca să crești în cele de apoi ale tale! Tot ce are să-ți aducă ție, primește, și în schimbările smereniei tale fii îndelung-răbdător! (p. 8).

Vai inimilor fricoase și mâinilor slăbite și păcătosului punând piciorul pe două cărări! Vai inimii slăbite, că nu crede [Lui]! Pentru aceasta nu va fi acoperită [de El]. Vai vouă, celor care ați pierdut răbdarea! (p. 9).

Nu vântura în tot vântul și nu merge în toată calea! [Căci] așa [este] cel păcătos, cel înșelător (p. 16).

Prietenul cel credincios [este] medicamentul vieții (p. 19).

Până la moarte luptă-te pentru adevăr și Domnul Dumnezeu se va război pentru tine! (p. 15).

Să nu fii puțin la suflet în[tru] rugăciunea ta și să nu treci cu vederea să faci milostenie (p. 23).

Să nu urăști munca cea obositoare (p. 24).

Stai în făgăduința ta și stai de vorbă în[tru] ea și în lucrul tău îmbătrânește!  Nu te minuna în lucrurile celui păcătos, ci crede Domnului și rămâi [în] truda ta! Că ușor [este] în ochii Domnului, [ca] degrabă [și] fără de veste, să-l îmbogățească pe cel sărac. Binecuvântarea Domnului [este] în plata celui evlavios și în ceasul cel grabnic răsare binecuvântarea Lui (p. 39).

În tot sufletul tău teme-te de Domnul și de preoții Lui minunează-te! În toată puterea [ta] iubește-L pe Cel care te-a făcut pe tine și pe liturghisitorii Lui să nu-i părăsești!  (p. 26).

Să nu râvnești slava celui păcătos, căci nu ai cunoscut care va fi pieirea lui (p. 31).

Începutul trufiei omului [este] a se îndepărta de Domnul și de la Cel care l-a făcut pe el s-a îndepărtat inima lui (p. 34).

Nu [este] drept să-l necinstești pe săracul cel înțelegător și nu se cuvine să-l slăvești pe omul cel păcătos (p. 35).

Cele bune și cele rele, viața și moartea, sărăcia și bogăția este [sunt] de la Domnul (p. 38).

În ziua celor bune [este] uitarea celor rele și în ziua celor rele nu va fi pomenirea celor bune. Că ușor [este] înaintea Domnului, în ziua sfârșitului [nostru], să răsplătească omului după căile sale. Răutatea ceasului uitare face vieții îmbelșugate și în[tru] sfârșitul omului [avem] descoperirea lucrurilor sale (p. 39-40).

Păzește și ia aminte foarte mult, căci cu căderea ta umbli (p. 45).

Fericit [este] bărbatul care nu a alunecat cu gura sa și nu s-a străpuns în mâhnirea păcatelor. Fericit [este] care nu a osândit sufletul său și care nu a căzut din nădejdea sa (p. 47).

[Decât] cel care se vatămă pe sine însuși nu este [om] mai rău și aceasta [este] răsplata răutății sale (Ibidem).

Ochiul lacomului nu se satură [cu] partea și nedreptatea celui rău usucă sufletul (Ibidem).

Că multă [este] înțelepciunea Domnului, [El fiind] Cel tare în[tru] stăpânire și văzând toate. Și ochii Lui [sunt] peste cei care se tem de El și El va cunoaște tot lucrul omului. [Și El] nu a poruncit nimănui a fi neevlavios și nu a dat nimănui dezlegare a păcătui (p. 50).

Nu dori mulțime de copii fără de folos, nici [nu] te bucura de fiii neevlavioși! Dacă or să se înmulțească, nu te bucura de ei, dacă nu este frica Domnului împreună cu ei! (p. 51).

După multa milă a Lui, așa [este] și multa mustrare a Lui. Pe om după faptele lui îl va judeca [Domnul] (p. 52).

Întoarce-te către Domnul și părăsește păcatele! Roagă-te către fața [Lui] și micșorează poticnirea! Întoarce-te către Cel Preaînalt și întoarce-te de la nedreptate și urăște foarte urâciunea! (p. 57).

Când are să sfârșească omul, [El] atunci începe, și când [omul] are să înceteze, atunci va fi uimit [de către El] (p. 58).

Ca o picătură de apă din mare și [ca] o boabă de nisip: așa [sunt] de puțini anii în ziua veacului (Ibidem).

Mila omului [este] peste aproapele său, iar mila Domnului [este] peste tot trupul, mustrând și certând și învățând și întorcând ca păstorul turma sa (Ibidem).

Pe cei care așteaptă certarea, [El] îi miluiește și pe cei care stăruie în judecățile Sale (p. 58-59).

Mai înainte de boală, vindecă-te! Mai înainte de judecată, cercetează-te pe tine însuți! Și în ceasul cercetării vei afla ispășire. Mai înainte [ca] să bolești, smerește-te! Și în vremea păcatelor arată întoarcere. Să nu te împiedici să dai rugăciune [la] vreme bună și să nu aștepți până la moarte să te îndrepți. Mai înainte [ca] să te rogi, pregătește-te pe tine însuți! Și nu fi ca omul ispitind pe Domnul!  (p. 59).

După poftele tale nu merge și de la dorurile tale oprește-te! (p. 60).

Cel care păcătuiește întru sufletul său va greși. Cel care se veselește [cu] inima va fi osândit (p. 61).

Toată înțelepciunea [este] frica Domnului și în toată înțelepciunea [este] facerea legii. Și înțelepciunea nu este cunoașterea răutății și nu este gândire [acolo] unde [este] sfatul celor păcătoși (p. 62).

Din întâmpinarea feței se va cunoaște cel gânditor. Îmbrăcămintea omului și râsul dinților și pașii omului vor vesti cele despre sine (p. 63).

Omul cel fără de har [este] mitul cel fără de vreme [și] în gura celor neînvățați se va continua. Din gura celui nebun va fi lepădată parabola, căci nu are să o zică pe ea în[tru] vremea ei (p. 65).

Mai bun [este] omul ascunzându-și nebunia sa decât omul ascunzându-și înțelepciunea sa (p. 66).

Cuvânt înțelept dacă are să audă cel știutor, îl va lăuda pe el și peste el va adăuga. L-a auzit cel răsfățat și nu i-a plăcut lui și l-a întors pe el înapoia spatelui său (p. 68).

În gura celor nebuni [este] inima lor, iar inima celor înțelepți [este în] gura lor (p. 69).

Cine va da pază peste gura mea și peste buzele mele pecete iscusită, ca să nu cad de la ea și limba mea să [nu] mă piardă pe mine? (p. 72).

Ochii Domnului [sunt] de zece mii de ori  mai luminoși [decât] soarele, privind toate căile oamenilor și socotindu-le întru părțile cele ascunse [ale lor] (p. 75).

Nimic [nu este] mai bun [decât] frica Domnului și nimic [nu este] mai dulce [decât] a lua aminte [întru] poruncile Domnului (p. 76).

În trei [lucruri] m-am înfrumusețat și m-am ridicat [ca] cele frumoase înaintea Domnului și a oamenilor: unirea fraților și prietenia aproapelui și femeia și bărbatul purtându-se împreună pe ei înșiși (p. 80).

Cel care sapă groapă întru ea va cădea și cel care întinde cursă în ea se va prinde (p. 88).

Cel care iubește aurul nu se va îndrepta și cel care îi prigonește pe cei aleși în[tru] acelea se va rătăci (p. 98).

Pe cel care se teme de Domnul nu îl va întâmpina cel rău, ci [El îl lasă să cadă] în ispită și iarăși îl va scoate (p. 105).

Împotriva răului [este] binele și împotriva morții [este] viața. Așa [este și] cel păcătos împotriva celui evlavios (p. 106).

Vedeți că nu numai mie am trudit, ci tuturor celor care caută învățătura! (Ibidem).

Multă răutate a învățat lenea (p. 107).

Care nu a fost încercat, puține a cunoscut, iar cel care a fost înșelat va înmulți deșteptăciunea. Multe am văzut în[tru] rătăcirea mea și mai multe [mai multă decât] cuvintele mele [este] înțelegerea mea (p. 109).

Ochii Domnului [sunt] peste cei care Îl iubesc pe El. [Căci El este] apărarea stăpânirii și sprijinul tăriei, umbră de zăduf și umbră de amiază, paza de poticnire și ajutorul dinspre cădere, înălțând sufletul și luminând ochii, dând vindecare, viață și binecuvântare (Ibidem).

[Ca] jertfind pe fiu înaintea tatălui său [este] cel care aduce jertfă din banii celor sărmani. Pâinea lipsiților [este] viața celor săraci. Cel care îi lipsește de ea [este] omul sângiurilor. [Ca] omorând pe aproapele [său este] cel care ia întreținerea vieții [unui om] (p. 110).

În cuvântul Său a stat apa ca grămada [de snopi] și în cuvântul gurii Sale [sunt] hambarele apelor. În porunca Sa [este] toată bunăvoirea și nu este [cel] care va împuțina mântuirea Sa.  Lucrurile a tot trupul [sunt] înaintea Sa și nu este să se ascundă [ceva] de la ochii Săi (p. 121).

Toate câte [sunt] din pământ, întru pământ va merge [vor merge]. Așa [și] cei neevlavioși: [vor merge] din blestem întru pierire (p. 133).

[Oare] nu a scrie [a dat] celor Sfinți Domnul [și] să povestească toate cele minunate ale Sale, pe care le-a întărit Domnul, Atotțiitorul, [ca] să se întărească în[tru] slava Lui totul? Abisul și inima le-a urmărit și întru faptele cele mari ale lor [El] a cugetat. Căci Cel Preaînalt a cunoscut toată cunoașterea și a privit întru semnul veacului,  vestindu-le pe cele care au trecut și pe cele care vor fi și descoperind urmele cele ascunse. Tot gândul nu a trecut pe lângă El [și] nu s-a ascuns de El niciun cuvânt. [Pe] cele mărețe ale înțelepciunii Sale [El] le-a împodobit, precum [El] este mai înainte de veac și întru veac. [Și El] nici [nu] S-a adăugat, nici [nu] S-a împuținat și [nici] nu a avut nevoie de niciun sfătuitor (p. 137).

Bucuria înălțimii [este] întărirea curăției, [iar] vederea cerului [este] în vedenia slavei (p. 139).

Soarele, în vedere vestind, în ieșirea [lui este] vasul cel minunat  [și] lucrul Celui Preaînalt. […] Luna este după numele ei, crescând minunat în[tru] schimbare, [fiind] vasul taberelor în[tru] înălțime  [și] în tăria cerului strălucind.  Frumusețea cerului [este] slava stelelor, [iar] lumea [este] luminând în[tru] cele prea înalte ale Domnului (p. 139-140).

[Cu] porunca Lui a grăbit zăpada și [El] grăbește fulgerele judecății Sale. Pentru aceasta comorile s-au deschis  și norii au zburat ca păsările. […] Ca păsări zburând presară zăpada  și ca lăcusta nimicind [este] coborârea ei. De frumusețea albeței ei se va minuna ochiul și de ploaia ei se va uimi inima (p. 140-141).

[Cu] gândul Său a încetat abisul și a sădit în el insule (p. 141).

Multe vom zice și nu avem să ajungem [la sfârșitul lor], iar El, [peste] tot, este sfârșirea cuvintelor. Slăvindu-L, unde [în altă parte] ne vom întări? Căci El [este] Cel mare față de toate lucrurile Sale (p. 142).

În afară de David și de Ezechias și de Iosias, toți [împărații] greșeală au greșit. Căci au lăsat legea Celui Preaînalt, împărații Iudasului au lipsit. Căci au dat cornul lor altora și slava lor neamului celui străin (p. 160).

A apropiat până la moarte sufletul și viața mea era aproape de Iadul [cel mai de] jos. M-au cuprins [din] toate părțile și nu era cel care să mă ajute. Priveam întru ajutorul oamenilor și nu era. Și mi-am adus aminte de mila Ta, Doamne, și de lucrarea Ta cea din veac, că îi scoți pe cei care Te rabdă pe Tine și îi mântui pe ei din mâna celor vrăjmași! Și am înălțat pe pământ rugăciunea mea cea stăruitoare și pentru a morții curgere m-am rugat stăruitor. L-am chemat pe Domnul, pe Tatăl Domnului meu, [ca] să nu mă părăsească în zilele necazului, în[tru] vremea neajutorării trufașilor. Voi lăuda numele Tău neîncetat și voi cânta în[tru] mărturisire. Și a fost ascultată rugăciunea mea. Căci m-ai mântuit pe mine de la pieire. Și scoate-mă din vremea cea rea! Pentru aceea mă voi mărturisi Ție și Te voi lăuda. Și voi binecuvânta numele Domnului (p. 166-167).

Apropiați-vă către mine cei neînvățați și poposiți în[tru] casa învățăturii! (p. 168).