Predică la Duminica a XXIII-a după Cincizecime [2018]

Iubiții mei[1],

există o frică drăcească, care, atunci când ne cuprinde, ne face să Îi cerem lui Dumnezeu să ne lase în pace. Să ne lase singuri. Să plece de la noi, pentru ca să fim singuri. Adică ne face să Îi cerem lui Dumnezeu cel mai nebunesc și mai rău lucru posibil: acela de a Se îndepărta de noi. Pentru că nu există lucru mai rău pentru om și pentru întreaga creație decât acela ca Dumnezeu Să se îndepărteze de noi. Decât acela de a-Și retrage harul Lui din noi…

Și această frică demonică au trăit-o gadarinii, atunci când Domnul l-a vindecat pe demonizatul din mijlocul lor [Lc. 8, 33]. Pentru că, „[cu] frică mare erau cuprinși [φόβῳ μεγάλῳ συνείχοντο]” [Lc. 8, 37, BYZ] și, în această frică demonică, „L-au rugat [L-a rugat] pe El toată mulțimea cea învecinată gadarinilor să plece de la ei [ἠρώτησαν Αὐτὸν ἅπαν τὸ πλῆθος τῆς περιχώρου τῶν γαδαρηνῶν ἀπελθεῖν ἀπ᾽ αὐτῶν]” [Ibidem].

Și Domnul a ascultat rugăciunea lor păgână, nebunească, și a plecat! Căci „El [Αὐτὸς], intrând întru corabie [ἐμβὰς εἰς τὸ πλοῖον], S-a întors [ὑπέστρεψεν]” [Ibidem] de la ei. Pentru că Domnul nu vrea să intre cu forța în viața noastră, ci El intră în noi, doar dacă noi ne deschidem inima spre El.

Dar când Domnul Își întoarce fața Sa de la noi, atunci începe Iadul pentru noi. Căci El ne lasă în voia noastră cea rea, ne lasă să păcătuim după cum vrem, pentru ca să simțim gustul amar, insuportabil al morții. Gustul amar pe care îl aduce păcatul: moartea duhovnicească.

Pentru că cel care păcătuiește e viu cu trupul, dar nu și cu sufletul său. El se mișcă, pare viu pentru noi, dar e mort sufletește. Pentru că e robit demonilor prin voia lui. Căci atunci când Domnul ne părăsește, pentru că noi Îl părăsim pe El prin păcătuirea noastră continuă, El ne lasă să fim chinuiți de demoni încă din această viață. Și de aceea, viața de păcătuire continuă e o viață de Iad, pentru că noi, prin păcatele noastre, ne asemănăm tot mai mult cu demonii, dezumanizându-ne continuu.

Iadul începe de aici, iubiții mei, pentru că Iadul e nepocăință, e împietrire în lucruri rele!

După cum Raiul tot de aici începe, pentru că el e umplere de slava lui Dumnezeu.

Și de aceea Iadul e la antipodul Raiului: pentru că Iadul este neprimirea în noi a slavei lui Dumnezeu, care ne transfigurează în mod continuu.

Ce făcea demonizatul din Evanghelia de azi [Lc. 8, 26-39]? Având „demoni de multe vremuri [δαιμόνια ἐκ χρόνων ἱκανῶν]” [Lc. 8, 27, BYZ], de mulți ani în el, „[cu] veșmânt nu se îmbrăca și în casă nu rămânea [ἱμάτιον οὐκ ἐνεδιδύσκετο καὶ ἐν οἰκίᾳ οὐκ ἔμενεν], ci în morminte [ἀλλ᾽ ἐν τοῖς μνήμασιν]” [Ibidem]. Demonizarea îl făcea asocial. Pentru că demonii nu doreau ca el să fie ajutat de oameni, ci doreau ca el să rămână în această stare până la sfârșitul vieții sale, pentru ca să îl coboare în Iad cu ei.

Însă, văzându-L pe Domnul, demonii din el au început să vorbească cu Domnul, cerându-I Lui să nu îi chinuie și să nu le poruncească să plece în abisul Iadului [Lc. 8, 28, 31, BYZ]. Pentru că demonii își știu pedeapsa, ei știu ce îi așteaptă, știu că îi așteaptă chinul cel veșnic pentru păcatele lor. De aceea, munca lor nebunească e de a-i face pe tot mai mulți oameni robi ai lor, de a-i face pe tot mai mulți oameni să păcătuiască, pentru ca aceștia să se chinuie veșnic împreună cu ei.

…Domnul a îngăduit demonilor să iasă din om și să intre în turma de porci [Lc. 8, 32]. Le-a îngăduit să intre în porcii crescuți ilegal de gadarini. Iar demonii și-au arătat imediat răutatea lor: căci „s-a aruncat turma de pe stâncă întru lac și s-a înecat [ὥρμησεν ἡ ἀγέλη κατὰ τοῦ κρημνοῦ εἰς τὴν λίμνην καὶ ἀπεπνίγη]” [Lc. 8, 33, BYZ].

Și de aici vedem marea milă a lui Dumnezeu față de cel demonizat! Căci El nu i-a lăsat pe demoni să îl omoare pe om, deși demonii l-au sălbăticit în chip și fel. Însă, când El le-a îngăduit demonilor să intre în porci, demonii imediat și-au manifestat răutatea lor pe porci și i-au omorât. Pentru că asta doreau să facă și cu omul demonizat: să îl omoare. Dar Dumnezeu nu a îngăduit moartea lui, ci, vindecându-l pe el de demonizare, oamenii l-au găsit pe cel vindecat lângă Domnul. Căci „l-au aflat șezând pe omul din care ieșise[ră] demonii [εὗρον καθήμενον τὸν ἄνθρωπον ἀφ᾽ οὗ τὰ δαιμόνια ἐξεληλύθει], îmbrăcat și fiind întreg la minte [ἱματισμένον καὶ σωφρονοῦντα], alături de picioarele lui Iisus [παρὰ τοὺς πόδας τοῦ Ἰησου]” [Lc. 8, 35, BYZ].

Pentru că un om întreg la minte nu Îi cere lui Dumnezeu să plece de la el, nu Îl blestemă și nu Îl înjură pe Dumnezeu, ci Îl cheamă pe El în viața lui. Omul întreg la minte, omul credincios, omul cu frică de Dumnezeu, se teme ca nu cumva să păcătuiască cu ceva lui Dumnezeu. De aceea el stă la picioarele Domnului toată ziua, ascultând voia Lui. Pentru că ascultarea de Dumnezeu e viață, iar neascultarea de El e moarte. Iar cine e cu Dumnezeu, mereu strigă către El și mereu Îi mulțumește Lui pentru toate, pentru că el simte cu toată ființa lui că e dependent cu totul de Dumnezeu.

Însă dorința noastră de independență e mortală. Căci cine nu e cu Dumnezeu e robit de demoni. Și în robia demonilor nu există libertate, ci numai chin și moarte.

De aceea, când era demonizat, omul „era condus de demon întru pustii” [ἠλαύνετο ὑπὸ τοῦ δαίμονος εἰς τὰς ἐρήμους]” [Lc. 8, 29, BYZ]. Era condus spre rătăciri tot mai mari și învățat să nu iubească oamenii. Dar, atunci când demonii au ieșit din om, și omul a fost umplut de slava lui Dumnezeu, el s-a arătat ca iubind comuniunea cu Dumnezeu și cu oamenii. Pentru că a rămas la picioarele Domnului, plăcându-I ascultarea de El.

– Și ce ne spune Domnul prin această minune a Lui?

–  Că oricine se poate vindeca de patimi, de demonizare. Că orice om poate fi vindecat, prin harul lui Dumnezeu, în Biserica Sa, de orice patimă ar suferi. De aceea, Evanghelia de azi ne dă multă încredere în vindecarea noastră, pentru că Dumnezeu poate lucra minunea mântuirii noastre. El poate să ne vindece pe toți de toate patimile noastre, dacă credem în El și ne nevoim pentru curățirea noastră de patimi.

Căci demonii sunt scoși afară din noi de slava lui Dumnezeu, care se coboară în noi și prin care Dumnezeu locuiește în noi. Iar demonii sunt la baza fiecărei patimi pe care o avem. Căci demonii ne învață să mințim, să furăm, să curvim, să iubim plăcerile trecătoare, să iubim banii, să ne iubim pe noi înșine în mod păcătos. Dacă simțim acest lucru, dacă simțim cine stă la baza patimilor noastre, ne putem dezlipi foarte ușor de ele, pentru că știm că unirea interioară cu demonii ne face să păcătuim.

De aceea, iubiții mei, frica demonică de Dumnezeu e aceea în care demonii ne învață că „Dumnezeu stă la baza nefericirii noastre. Că El ne vrea răul”. Însă lucrurile stau tocmai invers: demonii sunt cei care ne vor răul, ei vor să suferim veșnic în Iad, pentru că Dumnezeu dorește ca noi să ne bucurăm veșnic împreună cu El.

– Și de ce s-au înfricoșat în mod demonic gadarinii?

– Nu s-au înfricoșat pentru că l-au văzut pe om vindecat și întreg la minte, ci pentru că au înțeles că Domnul le strică afacerile lor păcătoase. Ei L-au rugat să plece din ținutul lor, pentru ca să nu le strice în continuare viața lor păcătoasă. Căci ei nu s-au uitat la mântuirea omului, ci s-au uitat la moartea porcilor, la banii pe care i-au pierdut.

Și când prețuiești mai mult banii decât oamenii atunci e semn că ești demonizat. Că ești înstrăinat de Dumnezeu. Că ai o viață pustiită de iubire, de înțelegere, de compasiune. E semn că ești singur, că ești părăsit de Dumnezeu.

Dar când ești un om care ajuți oamenii, care le dorești mântuirea lor, care dorești să îi vindeci de patimile lor, atunci ești omul lui Dumnezeu, pentru că ești plin de slava Lui. Căci cel plin de slava lui Dumnezeu dorește ceea ce dorește și Dumnezeu: mântuirea tuturor oamenilor [I Tim. 2, 4].

Dar cine nu dorește să se mântuie, acela trăiește la suprafața vieții, bucurându-se de plăceri ușoare și nu de marile bucurii netrecătoare ale vieții cu Dumnezeu. Și vreau să fiu explicit acum, pentru ca să înțelegeți ce înseamnă plăceri ușoare ale vieții de acum!

Pentru mulți oameni a avea mulți bani și a face ceea ce doresc cu ei e o mare plăcere. Însă e una ușoară în fapt, pentru că e trecătoare. E numai pentru aici și acum, căci în veșnicie nu ne trebuie bani ca să ne cumpărăm bucuria. În veșnicie noi înșine trebuie să fim plini de slava lui Dumnezeu, pentru că ea este toată bucuria noastră cea veșnică.

Banii, averea, mâncarea, plăcerea, faima, puterea socială sunt plăceri ușoare, pentru că sunt trecătoare. Plăcerea sau bucuria reală e sfințenia, e curăția, e facerea de bine, e slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor. Și bucuria reală din noi, pe care ne-o aduce viața sfântă, e netrecătoare și veșnică, pentru că la fundamentul ei stă slava lui Dumnezeu. Căci dacă El este în noi prin slava Lui, atunci noi avem toată împlinirea interioară pentru viața de acum și pentru viața cea veșnică. Dar dacă ne îndepărtăm de Dumnezeu în fiecare zi prin nesimțirea cu care păcătuim înaintea Sa, atunci suntem duși de demoni în pustiul Iadului, al singurătății continue, veșnice.

Așa că noi suntem cei care trebuie să alegem ceea ce ne dorim pentru veșnicie! Trebuie să alegem pe fiecare zi viața cu Dumnezeu, dacă Îl vrem pe El. Căci ceea ce am făcut ieri e deja trecut, pe când ceea ce facem acum, în clipa de față, contează cu adevărat, pentru că e în joc viața noastră veșnică. Mereu, în fiecare clipă, noi ne apărăm sau ne pierdem mântuirea, în măsura în care împlinim voia lui Dumnezeu sau nu o împlinim.

De aceea, când rămânem în păcat, rămânem în moarte. Dar când ne ridicăm din el prin pocăință și simțim iertarea lui Dumnezeu în noi înșine, adică simțim din nou slava lui Dumnezeu în noi, asta înseamnă că suntem vii, vii duhovnicește, din marea milă a lui Dumnezeu.

Să rămânem întru slava Lui! Să facem fapte vrednice de viața cu Dumnezeu! Să nu gândim niciodată că „ar fi mai bine fără Dumnezeu”, pentru că acesta e un gând demonic!

Nicio clipă nu e bună fără El! Fără El orice clipă e un păcat, e o cădere în moarte. Pentru că toată viața noastră trebuie să I-o dăruim lui Dumnezeu, Celui care ne-a dăruit-o nouă. Amin!

---

[1] Începută la 10. 31, în zi de marți, pe 16 octombrie 2018. Zi cu soare, 15 grade.