Cărțile sunt un barometru al societății, celebritatea unora sau dezinteresul pentru altele putând spune multe despre caracterul oamenilor dintr-o epocă:

„Cunosc mersul vremii/ După cum îmi vând cărțile,/ Jocul lor între rafturi/ Și restul lumii/ E un indiciu sigur. // Când au versurile căutare/ Se întâmplă nunți,/ Pântecul fetelor are nevoie/ Să adoarmă frumos până seara/ De cântece de leagăn. /…/ De la Tolstoi și Dostoievski/ Te poți aștepta la orice,/ Ori să ajungi cineva,/ Ori să-ți pierzi slujba” (Anticarul).

Iar toate lucrurile acestea se întâmplă când cartea nu mai e privită și apreciată, de fiecare cititor, pentru conținutul ei în sine. Ci consumatorii de carte cumpără sau judecă în funcție de ce au auzit ei că ar fi de valoare, că ar fi de apreciat, că se caută. Pentru că astfel le crește și lor „cota de piață”, astfel reușesc și ei să se introducă printre oamenii „culți”, printre „deștepți”, printre cei „văzuți bine”.

De aceea, când au succes poeții, „Se întâmplă nunți,/ Pântecul fetelor are nevoie/ Să adoarmă frumos” etc. Pentru că poezia lor nu e privită în sine de marea majoritate a oamenilor, ci în relație cu nevoile lor imediate. Dacă au nevoie de romantism, atunci prinde poezia romantică. Dacă au nevoie să-și crească copiii, atunci e bună poezia pentru copii.

„Enciclopediile legate în piele de șoareci/ Se urnesc cel mai greu”, pentru că au puțină căutare, neavând o utilitate imediată.

Tolstoi și Dostoievski pot să fie pe val sau nu. Interesul pentru ei crește și descrește în funcție de piață. Dacă hrănesc vise romantice sau dacă întrețin ideea de intelectualitate interesată de duhovnicie sau dacă pur și simplu se aude despre ei că sunt scriitori mari, pe care „e bine” să-i citești, atunci se vând. Dacă lumea uită pentru mai scurtă sau mai lungă vreme de ei, acaparată de ascensiunea altor „luceferi”, atunci intră în eclipsă.

Îmi amintesc pe când eram eu în liceu și apoi în facultate, că am rămas cu gura căscată auzind niște colege că îl citesc pe Balzac ca să învețe „cum e lumea” și „de cine să se ferească” sau pe Kierkegaard pentru ca să citeze din el într-o discuție, să nu pară „necultivate”.

Atunci mi-am dat seama că valoarea intelectuală sau morală a unui om nu stă neapărat în bibliografia pe care poate să o producă, care poate fi de ochii lumii sau din interese care nu au absolut nimic de-a face cu cărțile respective. Ci valoarea omului stă în gândirea lui profundă, în puterea lui de a experimenta lăuntric viața cu adevărat mare a omului de spirit și de a emite el însuși judecăți adânci. Pentru că majoritatea citesc înțelegând cu suprafața creierului ceea ce e scris și neajungând niciodată (nici măcar încercând) să se apropie de adâncul de experiență care produce textele respective.

Astfel încât, în marea majoritate a timpului, cărțile sunt un simplu material vandabil, substanța lor, chiar duhovnicească fiind, e privită și folosită materialist, utilitarist.

Did you like this? Share it: