Între multe alte motive pentru care românii nu au ieșit la referendum e și unul care nu s-a discutat și cred că nu e de ignorat. Cei care s-au considerat afectați de un eventual succes au spus: „Avem voie să facem ce ne place după cum și voi faceți ce vă place”.

Spre surprinderea mea, acest argument a prins foarte bine. Și aceasta pentru că a atins o coardă sensibilă, mult mai sensibilă decât aș fi putut eu crede: a hedonismului.

Oamenilor nu le place să li se interzică „plăcerile” lor. Vorbesc de oameni, în general. Iar cei care poartă numele de creștini sau se mai comportă cât de cât creștinește se integrează mulți în masa celor care gândesc astfel.

Oamenilor nu le place să te atingi de plăcerile lor, chiar dacă sunt păcătoase (mai mult sau mai puțin), chiar dacă sunt vicii, chiar dacă contravin învățăturii Bisericii.

Cei cu alte orientări sexuale decât hetero, minoritari fiind și aproape inexistenți pentru mulți – care îi remarcă doar la mitingurile lor „colorate” – au mizat pe o patimă fundamentală a marii majorități, prin sloganul: dacă voi aveți dreptul să trăiți cum vreți, lăsați-ne și pe noi să trăim cum vrem. Spre surprinderea mea, am văzut că foarte mulți au înghițit pastila asta pe nerăsuflate și unii chiar cred că au fost sinceri când au apărat această poziție.

Însă, mai înainte de a acuza faptul că strigătul Bisericii nu a fost auzit în acest caz, nici măcar de către toți credincioșii Bisericii, dincolo de manipularea care a făcut să fie minimalizată importanța lui și de ipocrizia unora (pe care au arătat-o a câta oară?), cred că analiza ar trebui să se concentreze în altă parte, și anume asupra a ceea ce mai înțeleg oamenii azi prin virtuți și păcate. Pentru că noțiunea de patimă sau păcat s-a restrâns extrem de mult. Ba chiar cred că s-a restrâns la ce vrea fiecare să fie sau să nu fie păcat.

S-a pus întrebarea: de ce considerați homosexualitatea un păcat și nu vă indignează violurile sau alte multe nenorociri pe care le vedeți zilnic?

Trecând peste un cuantum semnificativ de ipocrizie pe care îl presupune interpelarea aceasta, au totuși dreptate. Deoarece, cu adevărat, oamenii nu mai sunt indignați de foarte multe păcate pe care le văd consumându-se în vecinătatea lor sau cu ei de față. Dimpotrivă, se bucură de ele, fie că participă la ele, fie că se delectează cu răul pe care și-l fac sau îl fac alții față de semenii lor. Iar răul acesta nu mai este amendat de mai nimeni, nici măcar în gând sau în inimă.

Ei bine, retorica aceasta cred eu că au înțeles-o majoritatea celor care nu au considerat necesar să se miște până la secția de votare. Deși nu a părut un lucru prea evident, eu cred că acesta a constituit motivul principal pentru care cei mai mulți au decis că motivația referendumului e superfluă. Mai important decât implicarea politicului sau alte pretexte.

Pentru că mulți au văzut în această intenție de vot un atac la plăcerile lor, o interdicție a modului lor plezirist de a fi. Și aici se regăsesc și foarte mulți dintre cei ce se numesc sau se consideră credincioși.

Și când oamenii vor să-și facă plăcerile, să-și dea banii pe plimbări, să aibă relații sexuale libere, să privească degajat viața, ei nu vor să fie deranjați din acest „bine” pe care îl consideră „un bun câștigat cu greu” (așa i-au învățat ideologia, sloganurile publicitare etc).

Așa că problemele noastre încep nu de la o minoritate sexuală cu revendicările ei. Lupta cu plăcerile a creștinului ortodox începe de foarte devreme (sau din clipa în care devine conștient de caracterul ei neapărat) și este o luptă aspră și chinuitoare de toată viața, cu multe și felurite patimi. Iar majoritatea celor care se numesc credincioși nu au nici măcar cele mai elementare noțiuni despre aceasta sau vreo conștiință cu privire la existența ei.

Cred că ar trebui să privim mai întâi la individualismul, egocentrismul sau focalizarea pe persoana proprie, părerea de sine care îi face pe mulți să nu mai caute la interesul general, ci la un nenorocit de „bine” personal care e temporar și derizoriu dar care le ia mințile cu desăvârșire.

Așa că dulcegăriile sau discursul de formă nu nasc și nu formează ortodocși, oameni de spirit și de caracter. Ele au un impact imediat, dar nu unul de durată și de profunzime. Mai degrabă impactul acesta se dovedește a fi un balon de săpun cu prima ocazie mai importantă…